Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Deficite externe, inflaţie, curs de schimb…
|
|
Recent agenţia internaţională de evaluare financiară Fitch Ratings a reconfirmat ratingul Republicii Moldova pentru angajamentele externe pe termen lung la nivelul “B-”, iar pentru cele interne la nivelul “B”, ambele cu prognoza “stabilă”. Totodată, în opinia celor de la Fitch Ratings, situaţia politică şi economică din Republica Moldova este “foarte dificilă” pe fundalul creşterii datoriei externe, al ratei inflaţiei înalte şi al persistenţei unui leu apreciat. Faţă de evoluţia conturată mai sus, venim cu unele comentarii pe marginea evaluărilor Fitch Ratings, conturînd cîteva aspecte privind contextul macroeconomic.
Datoria externă a Republicii Moldova a atins 1,97 miliarde USD la finele anului 2004, fiind în creştere cu 2,8% în comparaţie cu sfîrşitul anului 2003 şi constituind 76% din PIB. Cea mai mare pondere în totalul datoriei externe este pe seama datoriei private negarantate care constituie cca 1,09 miliarde USD, majorîndu-se cu 20% faţă de 2003, în special ca urmare a ascensiunii creditelor comerciale. În plus, deficitul comercial a ajuns la un nivel record de cca 790 milioane USD în 2004, reprezentînd 30% din PIB şi este probabil ca deficitul de cont curent să fi ajuns la 6% din PIB.
Este cert că cifrele de mai sus confirmă tendinţa deficitelor externe din ultimii ani cu “contribuţia” decisivă a sectorului privat. Mai mult decît atît, creşterea deficitelor externe justifică temerea mai multor economişti faţă de posibile derapaje în 2005 şi explică într-un fel de ce discuţiile cu FMI sînt dificile.
Grosul deficitului de cont curent în anul trecut îşi are originea, preponderent, în sectorul nebugetar. Nu este exclus că pe fondul unei preconizate scăderi la dobînzile în lei precum şi al tendinţelor de apreciere a leului, creşterea deficitelor externe ar fi de nestopat. Şi cum sectorul nebugetar nu are de gînd să-şi domolească “foamea de lei” (cererea internă), ar rămîne în sarcina bugetului public de a combate creşterea excesivă a deficitului de cont curent.
Anunţatele scăderi ale dobînzilor la lei, salarii mai mari, expansiunea creditului de consum, o eventuală apreciere a leului vor favoriza o dinamică a cererii interne considerabil superioară ofertei interne. Scăderea dobînzilor ar impulsiona creditarea în lei într-o economie care este prinsă de febra consumului. Dacă scăderea impozitelor în 2005 nu va stimula suficient acumulările la buget, expansiunea consumului se va regăsi în deficite externe mai mari şi, probabil, în încetinirea eforturilor de diminuare a inflaţiei. Aprecierea leului faţă de dolar a ajutat întrucîtva obţinerea unei inflaţii mai mici în 2004 faţă de 2003, dar a adîncit deficitele externe.
Banca Naţională a fost cea care a solicitat, de fapt, băncilor comerciale să reducă dobînzile la depozite, pentru a diminua rata dobînzii la creditele acordate. Pe de o parte, scăderea dobînzilor ar favoriza accesul la credite, atît al agenţilor economici autohtoni, cît şi al non-rezidenţilor, acces ce ar aduce mai multe lichidităţi în economie însă ar îngreuna efortul Băncii Naţionale de a controla inflaţia. De aceea, amînarea reducerii dobînzilor (cel puţin pentru moment) mi se pare măsura optimă. BNM trebuie să fie mai precaută cu scăderea dobînzilor, iar băncile comerciale trebuie să acorde o mai mare atenţie unor eventuale riscuri de sistem.
Evoluţia macroeconomică din acest an va depinde şi de reducerea poverii fiscale. Întrucît veniturile bugetare scad cel puţin într-o fază iniţială, sînt necesare unele măsuri compensatorii; fără ele, cererea internă ar creşte, conducînd la accentuarea deficitelor externe şi la eventuale presiuni inflaţioniste. Măsurile compensatorii pot include majorarea unor impozite şi taxe, repartizarea unor cheltuieli şi alte economii la buget — prin reexaminarea unor contracte publice, spre exemplu. Trebuie subliniat că eforturile Guvernului ar fi ajutate substanţial de diminuarea datoriilor agenţilor economici la bugetul public (acestea estimîndu-se la cca 1,41 miliarde lei) şi de combaterea eficace a evaziunii fiscale, eforturi ce ar sprijini dezinflaţia şi ar limita deficitele externe.
Deseori am fost martorii unor acuzaţii aduse BNM privind politica cursului de schimb, care pe alocuri au fost justificate. Un leu apreciat poate contracara puseurile inflaţioniste, dar deficitele externe se vor adînci şi efectele nu vor întîrzia să apară. Cînd leul se apreciază, inclusiv nominal, consecinţele le suportă, în primul rînd, exportatorii prin diminuarea încasărilor la producţia comercializată în exterior.
În plus, o apreciere de durată a leului, cu unele fluctuaţii, erodează stabilitatea economică dacă cîştigurile de productivitate nu sînt corespunzătoare, cauzînd deficite mari la nivel de firmă şi economie naţională. A miza pe aprecierea leului ca un factor care ar contribui la reducerea inflaţiei se poate dovedi o soluţie foarte riscantă. Unii vorbesc despre iminenţa unei crize financiare provocată de o eventuală “fugă a capitalului”, care ar face ca leul să se prăbuşească.
În cele din urmă, opţiunile Executivului ar trebui judecate în relaţie cu dilemele Băncii Naţionale, iar alegerile de politică economică cu care se confruntă acesta sînt extrem de dificile, întrucît implică compromisuri şi costuri importante. Oricum, este necesară o bună colaborare între Guvern şi BNM, mai ales că conjunctura economică din 2005 va fi influenţată de alegerile parlamentare care au avut loc la 6 martie curent.