Monitoring→Economie→Comentarii

---

De ce trebuie să analizăm şomajul

Analiza şomajului este una dintre cele mai dificile şi mai responsabile părţi ale analizei economice. Acest lucru e cauzat de faptul că în desişul datelor statistice se ascunde nu un fenomen economic sec, ci sorţi şi tragedii umane. Iar guvernele, cît de liberale ar fi şi cît de puţin ar interveni în jocul forţelor economice de piaţă, trebuie să-şi bată capul pentru a găsi soluţii pentru şomajul rampant. Mai multe argumente pledează în favoarea urmăririi atente a fenomenului şi în favoarea unor politici active de ocupare a forţei de muncă.

În primul rînd, a fi şomer nu este pur şi simplu un calificativ economic al individului, ci o stare socială, una de clasă chiar. Este o etichetă care îl marchează profund din punct de vedere psihologic pe cel care o poartă. Şomajul devine un factor de risc care îl poate determina pe om să apuce o cale criminală, să cadă în patima beţiei sau să se comporte violent în familie. În Moldova observăm frecvent asemenea influenţe nefaste.

În al doilea rînd, şomajul reprezintă o formă gravă de risipă a resurselor necesare pentru asigurarea creşterii economice şi acumularea unor venituri mai mari. La rîndul ei, creşterea trebuie să genereze noi locuri de muncă, ducînd la îmbunătăţirea standardelor de viaţă pentru mase largi de oameni şi la reducerea inegalităţilor în distribuirea veniturilor. Dacă acest lucru nu se întîmplă, atunci de veniturile create beneficiază un segment relativ îngust de oameni. În Moldova avem de a face cu o asemenea situaţie, agravată de faptul că 40% din populaţie este angajată în sau subzistă din activităţi agricole ce aduc venituri foarte mici.

Iar în al treilea rînd, şomajul poate fi foarte costisitor în termeni politici, multe guverne în lume nu a mai putut fi realese după ce şomajul a atins cote înalte.

Statistica şi şomajul

În Moldova analiza şomajului devine complicată din cauza datelor statistice incomplete. În ţările economic dezvoltate, şomajul este calculat pe baza datelor înregistrate lunar de oficiile de forţă de muncă. În Moldova, aceasta metodă nu funcţionează deoarece majoritatea cetăţenilor nu se prea grăbesc să se înregistreze la oficiile de forţă de muncă. În trimestrul 2 al anului curent oficii în cauză au înregistrat 27 mii cetăţeni, deşi conform Anchetei Forţei de Muncă în Moldova erau aproape 96 de mii de şomeri. Această lipsă de interes ar trebui să dea de gîndit politicienilor. Ea denotă ori ineficienţa politicii guvernamentale de susţinere a şomerilor, ori faptul că cetăţeanul pur şi simplu nu are încredere şi nu aşteaptă nimic de la stat, oficiul forţei de muncă fiind în această situaţie una din întruchipările autorităţii de stat.

Informaţia despre şomaj este colectată pe baza Anchetei Forţei de Muncă, ceea ce înseamnă că şomerul trebuie să fie “prins” de Biroul de Statistică. În situaţia în care cetăţeanul are un loc de muncă temporar, chiar de numai cîteva zile sau săptămâni (de exemplu, este angajat de vecinul său în calitate de zilier la munci agricole), atunci în mod elementar el nu va fi găsit acasă pentru a completa chestionarul. În conformitate cu definiţia recomandată de Biroul Internaţional al Muncii, pentru a fi şomer persoana trebuie: 1) să nu aibă un loc de muncă; 2) să fie disponibil să înceapă lucrul în două săptămîni, dacă ar găsi imediat acest loc de muncă; şi 3) să fie în căutarea unui loc de muncă. Este o definiţie cuprinzătoare, una mai bună nici nu poate fi imaginată. La noi, însă cetăţeanul poate să aibă un loc de muncă, dar să nu fie efectiv remunerat pentru lucrul prestat (un fenomen aberant, rar întîlnit în ţările europene). Statistica arată că în iulie 2005 suma datorată de patroni pentru retribuirea muncii depăşea 126 milioane lei.

De asemenea, în Moldova unde salariile sînt foarte mici, iar în sectoare ca agricultura sînt de-a dreptul mizerabile, cetăţenii pot să nu fie deloc disponibili să înceapă lucrul în două săptămîni şi pot să nu caute activ un loc de muncă. În loc de aceasta, cetăţeanul mai degrabă ar căuta activ o firmă turistică care să-l ajute să emigreze peste hotare, în ţări cu salarii mai mari.

Emigrarea şi şomajul

Şomajul în Moldova corelează strîns cu emigrarea forţei de muncă peste hotare. Mai exact, emigrarea serveşte ca un factor ce atenuează presiunile asupra pieţei muncii şi reduce în mod substanţial rata şomajului. Nu este greu de imaginat ce tulburări sociale ar fi avut loc dacă cetăţenilor, dintr-un motiv sau altul, li s-ar fi interzis să emigreze.

În 2004 Biroul Naţional de Statistică a depistat 345 mii de persoane ca fiind plecaţi peste hotare la muncă^[1]. Să presupunem că ei ar fi fost în ţară, completînd cohorta celor economic activi. Studiile existente arată că 1/3 din emigranţii moldoveni înainte de plecarea peste hotare nu aveau un loc de muncă^[2]. Deci, putem admite că din cei 345 de mii de cetăţeni care nu ar fi emigrat, 115 de mii ar fi fost şomeri. Utilizând noile date, rata şomajului în 2004 ar fi fost nu 8%, ci 13%. Dar, nu este exclus că, mai devreme sau mai tîrziu, jumătate sau chiar mai mult din potenţialii emigranţi ar fi rămas fără un loc de muncă, majorînd numărul şomerilor.

Mai mult, trebuie de ţinut cont şi de faptul că emigrarea este însoţită de transferuri de venituri de peste hotare care le permit celor rămaşi acasă să refuze locurile de muncă prost remunerate. Dacă nu ar fi fost emigrarea, numărul celor care ar fi căutat locuri de muncă, chiar şi prost remunerate, ar fi crescut, aducînd un spor semnificativ la rata şomajului.

Şomajul şi tinerii

Statistica spune că şomajul îi afectează în mod deosebit pe cei cu vîrsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani. Ei formează cel mai numeros grup de şomeri cu o pondere de 36%. Nu întîmplător, ei sînt şi categoria cea mai mare în rîndul emigranţilor. Cu cel mai mare risc de şomaj se confruntă tinerii de vîrsta de 20–24 de ani, majoritatea fiind absolvenţi ai instituţiilor superioare de învăţămînt. Incidenţa şomajului în această grupă de vîrstă a crescut de la 15,3% în 2002 la 25,2% în 2004. Judecînd după tendinţele din primele două trimestre ale anului curent, acest indicator va urca la 30% în 2005. Situaţia este deosebit de gravă pentru bărbaţii tineri care locuiesc în oraşe, riscul lor de a nu găsi un loc de muncă pe potrivă fiind mai mare decît în mediu pe ţară.

În anul 2004 peste 20 mii de studenţi au absolvit instituţii de învăţămînt profesionale, secundare şi superioare. Nu cunoaştem cîţi dintre ei au fost angajaţi, dar este bine ştiut faptul că patronii preferă specialişti cu experienţă decît pe cei care abia au părăsit băncile colegiului sau universităţii. Guvernul face unele încercări timide de a încuraja angajarea tinerilor absolvenţi, dar resursele alocate pentru aceasta sînt prea mici şi politica dată este limitată numai la cei care au studiat cu finanţare de la buget^[3].

Tendinţele demonstrate de indicatorii pieţei muncii şi ineficienţa politicii guvernamentale de ocupare a forţei de muncă spun că emigrarea va fi în continuare alimentată şi chiar ar putea să se intensifice din contul tinerilor care nu mai au speranţa să se angajeze în ţară. Datele statistice recente arată că emigrarea nu dă semne de ranversare. În trimestrul 2, 2005 numărul celor identificaţi de BNS ca fiind plecaţi peste hotare depăşise 380 mii şi este de aşteptat ca pînă la sfîrşitul anului să depăşească 400 mii.

Economia naţională nu este în stare să ofere locuri de muncă pentru cei care intră în categoria populaţiei economic active. Iar atunci cînd un loc de muncă poate fi găsit, salariul oferit de multe ori îl determină pe angajat la scurt timp să-şi abandoneze patronul. În aprilie-iunie 2005 în Moldova au fost organizate o serie de tîrguri de locuri de muncă pentru tineri, ocazie cu care un oficial public spunea că salariul mediu oferit la aceste tîrguri este de 900 lei. O asemenea remunerare este absolut inacceptabilă pentru absolvenţii instituţiilor superioare de învăţământ, mulţi dintre ei investind în mod sîrguincios în cunoştinţele lor preţ de 4–5 ani.

Absolvenţii treptei universitare se mai confruntă şi cu alte probleme. În primul rînd, calitatea cunoştinţelor şi deprinderilor nu corespunde criteriilor înaintate de angajatori. Absolvenţii sînt bine, uneori foarte bine pregătiţi teoretic, dar lipsiţi de orice pregătire practică. În al doilea rînd, sistemul educaţional superior oferă specialităţi ce reflectă cererea curentă pentru facultăţi “de prestigiu”: 22% din absolvenţii sînt de la facultăţile de drept, 21% de la cele economice, 12% de la filologie şi limbi străine. Dar aceasta repartiţie nu corespunde cererii existente pe piaţa forţei de muncă, unde se caută tot mai mulţi ingineri-mecanici, programatori şi constructori. Majoritatea tinerilor jurişti, economişti şi traducători fie că vor fi nevoiţi să accepte oferte care nu corespund specializării lor, fie să ia calea străinătăţii. Puţine la număr sînt acele ţări care, asemeni Moldovei, îşi permit luxul de a pregăti şomeri şi emigranţi cu studii superioare.

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Creat de NeoNet