Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Piaţa imobiliară se află în blocaj
|
|
Din 2001 pînă în prezent preţurile apartamentelor au crescut de 3,5 ori. Spre exemplu, dacă în 2001 un apartament cu o odaie valora în medie 5500 USD, apoi acelaşi apartament costă astăzi nu mai puţin de 17000 USD. Şi chiar dacă actualmente se simte o relativă stagnare pe piaţa imobiliară după o creştere euforică a preţurilor în ultimii cîţiva ani, mai mulţi experţi susţin că o majorare cu 15–20% pînă la sfîrşitul anului a costurilor la imobilul locativ nu este de evitat.
Moldova de fapt nu simte corect pulsul pieţei imobiliare. Spre exemplu, în Chişinău, preţurile pe sectoare şi categorii de locuinţe ar trebui să apară strict din statisticile notarilor. Cu toate că încasează taxe imense pe tranzacţiile imobiliare aceştia declară nişte sume derizorii, şi nici o lege nu-i sileşte deocamdată să pună publicului statistici, care să arate clar preţurile apartamentelor. Credem că singurul indicator după care se orientează piaţa imobiliară din Moldova este preţul “de strigare”, adică suma cerută de agenţiile imobiliare sau de vînzătorul individual, care-şi vinde pe cont propriu locuinţa.
În ultima perioadă am asistat la o scădere a numărului de tranzacţii, datorită preţurilor exorbitante. Cu toate ca oferta satisface peste 50% din cerere, ea rămîne scumpă. În plus, cererea este la rîndul ei blocată de o lipsă acută de finanţare. Preţurile au crescut foarte mult, iar majoritatea celor care apelează la aşa-zisele credite imobiliare sau ipotecare de la bănci nu le mai pot obţine din cauza că nu îndeplinesc limita de venituri. În plus, sînt factori de natură psihologică care influenţează piaţa cum ar fi tranzacţiile ce aparţin speculatorilor, persoane fizice interesate de cumpărarea mai multor locuinţe cu scopul de a le vinde în profit.
În acelaşi timp, pe parcursul ultimilor trei ani s-a înregistrat o creştere vizibilă în ceea ce priveşte darea în exploatare a caselor de locuit, factor care în cea mai mare măsură explică sporirea cererii pentru procurarea unei locuinţe. Pe de altă parte, ratele încă mari ale dobînzii pe care la impun băncile comerciale la obţinerea împrumutului pentru cumpărarea unui apartament sau case afectează şi mai mult o piaţă deja blocată. Motivul blocajului pare a fi preţul tot mai mare cerut de vînzători, aceştia fiind susţinuţi şi de agenţiile imobiliare care-şi au cîştigul său în actul de vînzare-cumpărare, preţ care pînă la urmă este peste capacitatea de plată a potenţialilor cumpărători.
O posibilitate de deblocare a pieţei stă, probabil, în intensificarea ritmului de construcţie a locuinţelor noi. Însă, apare şi aici o problemă legată strîns de scumpirea preţului terenului. Devine astfel neprofitabil să construieşti aşa numitele “case pe pămînt”, deoarece costurile depăşesc preţurile finale de vînzare ale acestor construcţii, acceptate de piaţă. Creşterea preţului terenului face profitabilă construcţia de locuinţe la bloc.
Totuşi, actuala ascensiune imobiliară loveşte extrem de dur în cei mai săraci şi în familiile tinere care nu-şi pot permite să-şi procure o locuinţă. O soluţie de ai stimula pe aceştia este susţinerea dezvoltării unei pieţe ipotecare prin politici locative mai eficiente, piaţă care în Republica Moldova este încă slab dezvoltată. Cred că singura problemă a pieţei ipotecare de la noi este, deocamdată, oferta foarte scăzută de apartamente noi, dar în acelaşi timp şi foarte scumpă.
În plus, populaţia este tot mai sceptică în privinţa ofertelor în blocurile ce se construiesc. Spre exemplu, sînt oferte de 25.000 euro la două camere. Omul iniţial semnează un precontract pentru această sumă, însă preţul afişat este de fapt unul informativ. În cele din urmă, pe parcursul derulării construcţiei acesta va constata ca i se cer mai mulţi bani decît suma iniţială.
Băncile locale ar trebui să se implice mai activ în activitatea de acordare a împrumuturilor ipotecare oferind credite cu o dobîndă nu mai mare de 10% şi cu o maturitate bancară, adică un termen de rambursare a creditului nu mai mică de 25 de ani, avînd în vedere şi faptul că băncile dispun de resurse financiare enorme ce ar putea intensifica ritmul de construcţie a locuinţelor noi. Subvenţionarea unei părţi a dobînzii de către stat ar fi o altă opţiune avantajoasă pentru cei ce doresc să-şi cumpere o locuinţă, metodă care este pe larg aplicată în toate ţările europene. În plus, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare are deschise linii speciale de credit destul de ieftine la cîteva bănci comerciale locale, credite care, în opinia mea, ar fi absolut necesare pentru finanţarea cheltuielilor de construcţie a spaţiilor locative.