Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Competitivitatea economică este o povară grea pentru Moldova
|
|
Potrivit unui clasament cu privire la competitivitatea economică, clasament elaborat în baza raportului anual al World Economic Forum, organizatorul celebrului forum de la Davos, Republica Moldova este plasată pe locul 82 printre cele 117 state ce figurează în top. Pe lîngă această evaluare ce s-a făcut în dependenţă de un indicator ce măsoară potenţialul de creştere economică pe termen mediu şi lung (5–8 ani), World Economic Forum a mai luat în calcul şi factori care contribuie la productivitatea actuală.
Dar să revenim la topul competitivităţii economice. Şi dacă e să credem acestor clasamente apoi nu ne prea face faţă faptul că ţări ca Tanzania, Namibia sau Botswana, ţări care pînă nu demult erau bîntuite de foamete şi războaie civile, care n-au nici aspiraţiile şi posibilităţile noastre ne-au luat-o înainte.
Astăzi, însă, nu ne mai batem pentru avantaje competitive. Mizam pe avantaje comparative. Ce ne-a dat Dumnezeu: produse brute, cu deosebire alimentare, forţă de muncă ieftină. Însă pentru că nu există o constrîngere competitivă — adică concurenţă — nu avem nici climat concurenţial, şi nici legi care să impună performanţa în muncă şi nici vocaţia lucrului bine făcut.
Pe de altă parte, moldovenii au salarii dintre cele mai mici. Cu mult, cu foarte mult sub ce primesc salariaţii din Uniunea Europeană. Şi e normal sa fie aşa atît timp cît rata eficienţei e de multe ori mai bună în vestul Europei decît în Moldova. La preţuri aproape egale, un moldovan e plătit pentru munca lui, în medie, cam de 20 ori mai puţin decît un francez sau decît un italian. Şi cam de 6 ori mai puţin decît un polonez ori un ungur. Cu media salariului nostru lunar, de sub 100 de euro, ne plasăm undeva în coada Europei.
Unii economişti susţin că tot răul ar fi… spre bine. Fideli teoriei avantajului comparativ, lansată de clasicii economiei politice, ei nu se sfiiesc să scrie ori să spună că salariile de subzistenţă ale moldovenilor ar fi un teribil avantaj. Asta-i teoria. Să vedem, însa, ce ne arată practica. Ani la rînd, noi n-am reuşit să încasăm din exporturi, în 12 luni, mai mult de 700–800 milioane USD.
Abia din 2003 am sărit peste pragul de 1 miliard USD, aflîndu-ne însă mult sub nivelul unor ţări de talia Moldovei ca Slovenia sau Croaţia. De atunci, cifrele încasărilor din export au crescut, dar situîndu-se cu mult în urma celor din import. Şi motivul nu este altul decît acela că produselor moldoveneşti le lipseşte cu deosebire tocmai partea cea mai bine plătită în comerţul internaţional: contribuţia creativităţii.
Competitivitatea, aşadar. Şi atunci, la ce ne foloseşte avantajul nostru comparativ? Şi ce dacă sîntem un mare exportator de vinuri şi produse alimentare. Da, este un avantaj pe care Dumnezeu ni la dat, dar nu cred că doar producerea vinurilor ar sta la baza competitivităţii şi creşterii economice. Ce ar fi util să producem, sau ce produse ar putea face faţă concurenţă atît pe piaţa internă, cît şi pe cea externă? O întrebare care nu este deloc simplă.
Mulţi sînt de părere că statul trebuie să investească în vinificaţie. Cu tot respectul, eu însă nu sînt încrezut că aceasta ar fi optima soluţie. Pentru noi problema problemelor — cu ce ar trebui să ne ocupăm, care ar trebui să fie structura economiei moldoveneşti, structură ce ar permite să concurăm în exterior avînd în vedere potenţialul de care dispunem.
Cu certitudine că pămîntul mănos este o bogaţie a noastră şi un potenţial important pentru Moldova. Însă în lipsa încă a unei productivităţi sporite în agricultură, nu credeţi că ar fi mai raţional să se meargă pe direcţia serviciilor? Spre exemplu, dacă pe o suprafaţă de 0,1 ha de pămînt s-ar construi un edificiu unde şi-ar desfăşura activitatea cîţiva specialişti calificaţi în domeniul IT, apoi să fiţi siguri că într-o zi aceştia vor cîştiga mai mult decît ţăranii timp de un an. Deci aici ar trebui să se investească, în inovare, adică în acele ramuri în care capitalul şi potenţialul uman este predominant.
Tot eşafodajul vechii teorii s-a prăbuşit. E timpul avantajelor competitive. Ceea ce înseamnă că Dumnezeu iţi dă, dar nu-ţi pune şi-n traistă. Important este ce punem noi în traistă, din ce ne-a dat Dumnezeu.
Pînă doar cu cîţiva ani în urmă economiile naţionale îşi mai contabilizau încă “avantajele comparative”: industrii apropiate de materii prime, resurse energetice abundente, forţă de muncă ieftină. Dar asta era ieri. Vedem, astăzi, cum aceste criterii trec pe planul doi. În prim-plan se află, actualmente, avantajul competitiv. Acel avantaj pe care nici o naţiune nu-l mai foloseşte aşa cum i l-a dat Dumnezeu, în stare brută, ci îl prelucrează cu inteligenţă.
Finlanda conduce în topul competitivităţii preparînd o cafea ce conţine produse cu tot mai puţină materie brută (fier, oţel, lemn, mase plastice, resurse energetice) şi cu tot mai multă materie cenuşie încorporată în substanţa finală, Nokia fiind caimacul.
Republica Moldova, însă, continuă să deţină lanterna roşie în Europa şi în lume fiindcă nu are parte de avantaje competitive, avantaje bazate pe muncă performantă, şi cred că nici nu vom avea parte curînd de avantaje competitive.
Vrem eficienţă? Vrem competitivitate? N-avem decît să dăm drumul iniţiativei individuale şi riscului personal. Or anume iniţiativa privată, după cum a fost demonstrat încă de clasicii liberalismului economic, este condiţia fundamentală pentru prosperitatea unei societăţi. Trebuie să ne desprindem de mentalitatea colectivistă, mentalitate ce întreţine un sistem economic în care greutatea se mai mută de pe un umăr pe altul, chiar fără să se observe. Fiindcă sub mantaua lui uzata, mii de oameni cu venituri neîndestulătoare au iluzia că se află în siguranţă economică. Iluzia cea mai gravă şi cea mai periculoasă.
Prin urmare, mai multă acţiune, incizie şi curaj personal, acestea ar fi ingredientele succesului nostru ca societate, ele fiind de natură, într-un viitor mai îndepărtat, să asigure intrarea noastră cu drepturi egale în familia popoarelor europene.