Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Băncile sînt trase la răspundere
|
|
Autorităţile cer socoteală băncilor comerciale
În ultimii ani sistemul bancar din Republica Moldova a cunoscut o creştere vizibilă chiar dacă mediul extern a fost mai puţin favorabil. Indicatorii poziţiei financiare a băncilor comerciale au rămas relativ înalţi, iar anul 2004 a confirmat o dată în plus această evoluţie. Creditul neguvernamental a crescut cu aproape 50%. Anul 2004 şi cele nouă luni ale 2005 au fost marcaţi de o explozie a creditului pentru persoane fizice, cu o creştere de 44% a împrumuturilor acordate populaţiei ceea ce demonstrează dinamica dezvoltării sistemului bancar autohton. Totuşi, în pofida situaţiei stabile a sistemului bancar, contribuţia băncilor comerciale în dezvoltarea sectorului real al economiei a fost calificată de către preşedintele ţării şi premier drept redusă.
În cadrul forumului oamenilor de afaceri “Climatul investiţional în Republica Moldova” preşedintele Voronin a cerut într-un mod ultimativ băncilor comerciale reducerea dobînzilor la creditele acordate agenţilor economici. La rîndul său, premierul Tarlev, a “solicitat” băncilor ca pînă la sfîrşitul anului să diminueze dobînzile la creditele în lei pînă la 15%. Însă atît declaraţiile preşedintelui, cît şi cele ale premierului cu privire la reducerea bruscă a dobînzilor bancare la creditele acordate ni se par cam pripite, declaraţii care probabil au fost făcute în lipsa unei analize profunde a situaţiei. Nu credem că o reducere de 4–5% după cum doreşte premierul Tarlev într-o perioadă atît de scurtă, adică pînă la sfîrşitul anului, ar avea efecte benefice asupra sistemului economic şi în general asupra economiei, cel puţin iniţial. De fapt, regulile economiei de piaţă nu admit implicarea directă a statului în economie.
Cu toate acestea, vom încerca să argumentăm, cel puţin din două puncte de vedere, şi să spunem că declaraţiile au fost făcute în grabă. Bineînţeles că se cere o reducere a dobînzilor, însă, în primul rînd, teoria economică spune că o diminuare atît de bruscă ar duce la o explozie a creditelor (în special a celor de consum), explozie ce ar duce la o creştere considerabilă a inflaţiei. În plus, dacă se va recurge pentru moment la o reducere atît de mare a dobînzilor la credite aceasta va duce la creşterea surplusului de lichiditate de pe piaţa monetară, lichiditate care de fapt există actualmente pe piaţă. La rîndul, excesul de lichiditate cu siguranţă se va observa în creşterea preţurilor la produsele de consum, creştere care se va face simţită în toate sectoarele economiei.
Odată ce economia Moldovei este cu precadenţă o economie de consum şi nu una productiv orientată (deocamdată), deficitul comercial şi de cont curent va fi cel care va creşte avînd la bază creşterea consumului şi a creditelor pentru consum, şi poate că nu este neapărat rău. Spre exemplu, creditele de consum au făcut ca vînzările de aparate electrocasnice din ultimii doi ani să explodeze. Numai că în aceste condiţii ritmul de creştere a creditului, în special a celui de consum, intră în contradicţie cu capacitatea economiei de a reacţiona prompt la expansiunea cererii şi astfel pe seama unor importuri masive se ajunge la dezechilibru extern. Ramurile care ar trebui stimulate de creditare, adică cele producătoare de bunuri de consum, se mişcă încă lent. Şi cum am mai menţionat anterior, scăderea accentuată a dobînzilor la credite ar conduce la creşterea consumului şi, potenţial, la resuscitarea unor tensiuni inflaţioniste mari.
În al doilea rînd, banii de fapt sînt şi ei o marfă. Pentru cei care au trecut un curs de economie politică în instituţiile de pe timpul URSS, cu siguranţă că li s-a memorat acest postulat. Şi în cazul acesta dacă se dictează preţul la o marfă, apoi mulţi ar fi tentaţi să ceară reducerea preţurilor şi pentru toate celelalte mărfuri. De facto, în prezent nimeni nu mai încearcă să dicteze preţurile chiar şi pentru pîine. Iar cu creditele bancare credeţi că pare atît de simplu — în trei luni imediat cu 5%?!
Este firească şi necesară o reducere a dobînzilor, însă aceasta trebuie să fie treptată şi să se facă diferenţiat. Adică, pentru creditele investiţionale şi de producţie să se reducă, iar pentru cele de consum dobînzile să fie lăsate, deocamdată la cota actuală. Piaţa trebuie să-şi urmeze liberă cursul. Numai în această situaţie sistemul economic va evita să intre într-o criză profundă asociată cu rate înalte ale inflaţiei. Deoarece consecinţele unor atare acţiuni vor fi o inflaţie copleşitoare şi o depreciere substanţială a monedei naţionale. Asemenea evoluţii au fost demonstrate în anii ’80 de unele ţări din America Latină sau în anii ’90 în unele ţări din Europa Centrală cum ar fi Cehia sau Polonia, atunci cînd incapacitatea lor de plată, asociată cu implicaţii politice în sistemul financiar-bancar, s-a soldat cu una dintre cele mai drastice inflaţii.
Oamenii de afaceri şi băncile — pe părţi diferite a baricadelor
Pe de altă parte, ca să fim şi-n în pielea oamenilor de afaceri trebuie să menţionăm că Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare are deschise linii speciale de credit destul de ieftine la cîteva bănci comerciale locale. BERD percepe de la bănci o dobîndă de la 0,75% pînă la 5%, iar creditele sînt acordate pe o perioadă de la 5–10 ani. Însă acestea, adică băncile, ridică de trei-patru ori rata dobânzii la creditele acordate agenţilor economici şi le fac inaccesibile pe termen lung. Dacă băncile ar fi acordat credite nu cu 5, ci măcar cu 10–12%, credem că celora ce se împrumută le-ar fi mult mai uşor să-şi extindă activitatea, să-şi finanţeze cheltuielile de investiţii şi de producţie sau să angajeze personal suplimentar.
În acelaşi timp, le-am da şi băncilor dreptate atunci cînd acestea se opun reducerii dobînzilor, deoarece nivelul foarte mare al plăţilor restante a agenţilor economici faţă de bănci sau existenţa unui volum exagerat de mare a creditelor neperformante, ar fi unul din motivele ce le împinge pe acestea din urmă să crească dobînzile ca mijloc de menţinere a unor lichidităţi minime de activitate financiară. Nu justificăm construcţia unor sedii somptuoase sau a unor salarii exagerat de mari din sectorul bancar, cu toate că acestea nu sunt valabile pe întreg sistemul, dar credem că sectorul bancar a reuşit totuşi să evite o criză de sistem, în pofida tuturor dificultăţilor prin care i-a fost dat să treacă, aici am da ca exemplu criza financiară din ’98.
Şeful statului a evocat faptul că pe piaţă va apărea o bancă de talie internaţională şi că “ar da peste cap” politica de dobînzi a băncilor locale. În general ideea preşedintelui nu este deloc rea, dar nu credem că soluţia de a atrage o bancă din străinătate ar fi cea mai optimă pentru reducerea dobînzilor, cu toate că prezenţa unei instituţii financiar-bancare din afară ar putea fi un exemplu de creditare pentru operatorii bancari locali, iar activele acesteia vor fi de cîteva ori mai mari decît activele tuturor băncilor din Moldova luate împreună. Spre exemplu, activele totale ale sectorului bancar din Moldova (peste 1 miliard USD) sînt similare cu cele ale unei bănci din orăşelul Bethesda, un orăşel cu o populaţie cca 60 mii locuitori din suburbia Washington-ului.
Însă haideţi să ne aducem aminte de prestaţia unor bănci din străinătate care au activat în Moldova cum a fost Banca Turco-Română, a băncii greceşti care a falimentat. De fapt prezenţa pe piaţa locală a BCR sau a “ProCredit”, care este o instituţie specifică de creditare şi cu capital străin în totalitate, nu înseamnă că acestea contractează credite la dobînzi mai mici ca pe întreg sistemul. În plus, prezenţa unei bănci de talie internaţională pe piaţa locală ar însemna că tot profitul va pleca din ţară. Ideal ar fi crearea unei bănci investiţionale de stat, despre care se vorbeşte de mai mult timp şi credem că resurse financiare se vor găsi. Pentru moment s-ar putea chiar utiliza banii trimişi de cei aflaţi la munci în străinătate, bineînţeles în situaţia în care statul va promova o politică adecvată de atragere a acestor mijloace.
Spuneam anterior că sistemul bancar este în surplus de lichiditate, astfel încît nu prea se ştie ce să se facă. Pare paradoxal că în astfel de condiţii nu are loc nici o luptă pentru clienţi prin micşorări de rate ale dobînzilor. De fapt, o concurenţă adevărată în sistemul bancar moldovenesc niciodată nu va fi posibilă într-o asemenea conjuctură. Structura industriei bancare moldoveneşti este foarte aproape de una de oligopol coluziv.
Aici credem că e problema. Ca să fim mai expliciţi, menţionăm că cele 5 mai mari bănci din ţară se înţeleg perfect în ceea ce priveşte strategia preţurilor. Pe piaţă s-a format un adevărat cartel. Celelalte bănci, adică mici (fiindcă de fapt nu avem bănci mijlocii), nu au posibilitatea să satisfacă cererea de creditare a economiei. În plus, portofoliul lor de credit este de o calitate cu mult mai joasă decît cea a marilor bănci, ceea ce impune crearea de rezerve suplimentare şi dezavantajează politica băncilor mici de micşorare a preţului de creditare. Deci totul se află în mîinile marilor bănci.
În consecinţă, pentru a schimba starea de lucruri, ar trebui de schimbat structura industriei bancare moldoveneşti. Ideea ca ar fi necesar de deschis piaţa pentru marile bănci străine este binevenită în acest sens. În această vară se vehiculau zvonuri că Raiffesen Bank (Austria) ar fi interesată să vină pe piaţă. Pe de altă parte, “gurile rele” spun că, neoficial, BNM se opune (motivul evident fiind lobying-ul băncilor mari), fiindcă ar fi împotriva anumitor interese. Şeful statului, în principiu, are dreptate spunînd că intrarea unei bănci mari străine pe piaţă va bulversa cartelul.
Probabil, că mai degrabă această propunere a preşedintelui Voronin vine ca o ameninţare. Această ameninţare este o dovadă a faptului că autorităţile sînt la curent cu nedorinţa băncilor mari ca să apară o concurenţă puternică. Aici, de fapt, nu este exclus nici interesul politic. Că de altfel, statul demult ar fi putut vinde pachetul său majoritar de 51% de la “Banca de Economii” la vreo bancă străină.
În loc de concluzii
Totodată, în cazul reducerii dobînzilor la credite băncile vor fi tentate să reducă dobînzile şi pentru depozitele populaţiei. În plus, acestea vor trebui să asigure deponenţilor cel puţin 2 p.p. la depozite peste rata inflaţiei. Imaginaţi-vă că pe sistemul bancar rata dobînzii la depozitele populaţiei ar fi, spre exemplu, de 6%, însă, în acelaşi timp, rata inflaţiei fiind de 10%; există un risc clar ca deponenţii să renunţe să mai păstreze banii la bănci. Este bine ştiut faptul că depozitele bancare sînt acumulate din resursele băneşti ale populaţiei atrase pe conturile de depozit ale băncilor. Însă banii din depozitele bancare mai sînt calificaţi, de către experţii financiari, ca bani “scurţi”. Şi pînă la urmă cu ce drept am cere de la bănci credite ieftine şi pe termen lung în situaţia în care clienţii pot în orice moment să-şi ridice banii în dependenţă de rata dobînzii acordată pentru depozite şi de rata inflaţiei? Tendinţele actuale ale preţurilor sînt însă îngrijorătoare, avînd în vedere creşterea exorbitantă a preţurilor la carburanţi, creştere care este reflectată în majoritatea preţurilor de consum.
Nu credem că această stare de fapt, adică reducerea dobînzilor, ar putea fi luată cu bună cuviinţă de organismele financiare internaţionale, FMI sau BM, care, din cîte ştim sunt adepţii unor politici austere. Soluţia în acest sens ar fi doar pe cale legislativă. Ideal ar fi ca oamenii de afaceri să înainteze Parlamentului un proiect de lege, lege ce ar obliga BNM să ceară de la băncile comerciale să reducă dobînzile. Deoarece BNM este bancă a băncilor şi nicidecum a statului, purtînd răspundere doar în faţa Parlamentului. Atunci considerăm că, metaforic vorbind, ar fi şi capra sătulă şi varza întreagă.