Monitoring→Economie→Comentarii

---

În intenţiile sale de adaptare la condiţiile de piaţă, deja şase ani la rînd (2000–2005) economia Republicii Moldova demonstrează o creştere, în a cărei stabilitate şi durabilitate însă, deocamdată, nu prea crede nici guvernul, nici businessul, şi nici populaţia în întregime.

De ce? Răspunsul îl găsim în rezultatele anului 2005 şi în paradoxurile creşterii economice din perioada de după criză în general.

Aşadar, pentru prima oară în istoria noii Moldove, în anul 2005 Guvernul a încheiat — în deplin consens cu Preşedinţia şi Parlamentul — întregul ciclu electoral, obţinînd un nou mandat pentru următori patru ani. Avem cel de al zecelea guvern de la 1990 încoace şi este important că, în conformitate cu afirmaţiile Preşedintelui Vladimir Voronin: “actuala componenţă a Guvernului nu a venit pe loc gol, cum s-a întîmplat în 2001. Terenul pentru o activitate rodnică este pregătit”.^[1] Mai mult decît atît, în stocurile guvernului Tarlev-2 găseşti un pachet destul de impunător de strategii pe termen mediu, inclusiv Strategia Creşterii Economice şi Reducerii Sărăciei (2004–2006) şi Planul de Acţiuni Republica Moldova — Uniunea Europeană (2005–2007). Deocamdată aceste documente sînt percepute ca declaraţii de intenţii ale Guvernului pentru realizarea reformelor structurale într-un spectru foarte larg de domenii. Deşi, ne putem aştepta ca, în eventualitatea realizării acestor intenţii, ţara noastră să poată avansa în crearea, conform estimărilor după scara Băncii Europene de Reconstrucţii şi Dezvoltare (BERD), a unor premise sigure pentru o dezvoltare economică stabilă. Dar pînă atunci reformele din economia Moldovei nu par să aibă un caracter convingător. Conform majorităţii indicatorilor, după cum vedem şi din grafic, ea se află într-un “zbor la nivelul firului ierbii”.

Dinamica transformărilor economice în Moldova^[2]

La prima vedere, pare că situaţia economică se dezvoltă cu succes: PIB şi producţia sînt în creştere, inflaţia este sub control, calitatea politicii macroeconomice este apreciată pozitiv de o serie de structuri internaţionale. Chiar şi conform statisticii arătăm destul de bine: în 2005 PIB-ul în Moldova din nou a avut un ritm înalt de creştere — 8,4% (în 9 luni ale anului), pe cînd în România şi Bulgaria acest indicator a constituit 5%, în Ucraina — 2,8%, media pe CSI fiind de 6%.

Totodată, conform aprecierilor Biroului Naţional de Statistică, indicatorii economici ai Moldovei în 2005 sînt cît se poate de contradictorii:^[3]

• Producţia industrială — 6,3% (9%);
• Producţia agricolă — 1% (3,5%);
• Capitalul investiţional fix — 1% (11%)
• Exportul — 10,8% (16%)
• Importul — 30,7% (21%)
• Inflaţia medie anuală — 11,9% (12%)
• Salariul mediu lunar — 6,8% (12%)

În ceea ce priveşte PIB-ul, conform estimărilor noastre, în 2005 nu s-a reuşit atingerea cotei de creştere de 7%, cum s-a intenţionat la elaborarea prognozei pe termen mediu a cheltuielilor (2006–2008). Cifra va fi mai mică şi nu va depăşi 6%. Întrebarea dacă-i mult sau puţin nu are un răspuns univoc şi necesită explicaţii. Care sînt cauzele încetinirii ritmului de creştere în comparaţie cu anul 2004? Cum să apreciem această creştere din punctul de vedere al surselor care au generat-o şi a influenţelor externe?

Pe de o parte, guvernul a încercat să redreseze situaţia în economie — au început procesele de dereglementare. Printre acestea — reducerea barierelor administrative pentru activitatea de antreprenoriat; perfecţionarea procesului de elaborare a bugetului şi a relaţiilor interbugetare; reînnoirea treptată a fondurilor principale, creşterea rezervelor valutare ale Băncii Naţionale, reducerea inflaţiei. A început reforma administrării publice, şi soluţiile propuse de această reformă corespund provocărilor realităţii: precizarea funcţiilor puterii executive, reducerea posibilităţilor apariţiei conflictelor de interese între departamente (lucru la care contribuie şi legea ghilotinei), lupta cu corupţia. Ca urmare, în comparaţie cu structura precedentă, numărul organelor centrale ale administraţiei publice s-a redus de la 31 (16 ministere şi 15 agenţii) pînă la 28 (15 şi respectiv 13). Totuşi, independenţa agenţiilor şi serviciilor nu este în toate cazurile evidentă. În plus, pregătirea regulamentelor de funcţionare a ministerelor şi departamentelor nou-create şi reorganizate, cît şi declarata reducere masivă (pînă la 70%!) a aparatului organelor puterii de stat, după cum ne-am şi aşteptat, se cam tărăgănează şi creează destule conflicte. O situaţie complicată se menţine în sfera justiţiei, iar actualul nivel de corupţie în sistemul judiciar afectează atît antreprenoriatul, cît şi populaţia în general.

Posibilităţile de consolidare a creşterii economiei prin perfecţionarea legislaţiei practic s-au epuizat: pentru toţi a devenit clar că nu este suficient să ai o legislaţie bună, ci este important ca normele ei să fie aplicate în practică. Acest lucru însă poate fi realizat doar avînd un aparat de stat eficient, o justiţie echitabilă, un sistem de ocrotire a ordinii de drept necontradictoriu. Nici o lege nu va asigura rezultatul scontat dacă organele puterii de stat nu vor asigura aplicarea ei, iar justiţia nu va apăra cetăţeanul sau antreprenorul atunci cînd le sînt încălcate drepturile.

Moldova are nevoie de creştere economică. Problema ţine de calitatea acesteia. Creşterea PIB ar trebui să se manifeste şi în creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă, în creşterea veniturilor, în reducerea inechităţii sociale. Deocamdată însă, referindu-ne la economia Moldovei, putem vorbi doar de o creştere de restabilire, generată în special de readucerea în circuit a întreprinderilor care staţionau. De aici şi problemele referitoare la calitatea creşterii: productivitatea muncii (valoarea adăugată brută pe o persoană ocupată în economie) demonstrează o creştere descendentă — 10% în 2005, pe cînd în 2003 şi 2004, respectiv 15% şi 11%. În acelaşi timp, numărul persoanelor ocupate în economie se reduce constant, iar amplasarea parţială în cîmpul muncii creşte (+12% faţă de anul 2004).

Moldova este o ţară cu o economie mică şi deschisă, de aceea, factorii externi influenţează semnificativ creşterea economică. Acest fapt devine clar din următoarele paradoxuri: cererea internă a Moldovei depăşeşte cu mai bine de 30% PIB-ul ţării, iar importurile depăşesc exporturile de două ori. Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, în anul 2005 volumul exportului de mărfuri a fost cu 10% mai mare decît soldul balanţei comerciale. În acelaşi timp volumul exportului declarat (conform datelor Departamentului Vamal) s-a micşorat (!) cu 5% faţă de anul 2004. Tradiţional, o anumită doză de optimism este inspirată de BNM: pentru prima oară, în 2005 a fost înregistrat un sold pozitiv al balanţei de servicii, lucru care compensează parţial situaţia critică a exportului de mărfuri. Acest fapt confirmă opinia că creşterea economică (consumul final al gospodăriilor) este determinată în mare măsură de fluxul de bani cîştigaţi de cetăţenii moldoveni în străinătate (în ultimii ani aceste mijloace acoperă mai bine de 70% din deficitul de mărfuri şi servicii).

Astfel, devine tot mai actuală găsirea unui răspuns la întrebarea: cînd şi cît de brusc va începe să scadă acest “ţunami” al transferurilor băneşti? Şi ce se va întîmpla atunci? Majoritatea consideră că odată cu reducerea fluxului de bani de peste hotare ritmul de creştere al PIB-ului va scădea considerabil. Scenariul cel mai trist: creşterea ar putea fi succedată de descreştere. Din păcate, este dificil să prezicem ce poate urma. Acest lucru îi revine unei politici economice responsabile, care ar trebui totuşi să fie în stare să estimeze ce ne poate aştepta în viitor. Asemenea situaţii sînt de obicei explicate post-factum, însă acest lucru este insuficient pentru soarta ţării şi a populaţiei acesteia.

Aşadar, chiar acceptînd faptul că “terenul pentru o activitate rodnică este pregătit”, începutul realizării obiectivului principal — schimbarea paradigmei creşterii economice, este unul foarte timid. Privit de la distanţă, acest lucru pare a fi evident. Astfel, în decembrie 2005 Agenţia internaţională de evaluare a ratingului Fitch IBCA a lăsat iarăşi neschimbate rating-urile creditare ale Moldovei (cele pe termen lung în valută străină şi naţională respectiv la nivelul “B-” şi “B”, iar cel pe termen scurt în valută naţională — la nivelul “B”), apreciind situaţia economică drept deosebit de complicată (migraţia semnificativă a forţei de muncă, baza de producţie destul de îngustă, fluxul insuficient de investiţii în economie, menţionînd în acelaşi timp calitatea destul de înaltă a forţei de muncă). De altfel, acest rating menţinut stabil la un nivel jos “B-” este determinat de relaţiile indecise ale Moldovei cu creditorii, în primul rînd cu membrii Clubului de la Paris.

Punctul de vedere al experţilor internaţionali este susţinut şi de populaţia Moldovei: conform unui sondaj efectuat prin Internet, realizat de Serviciul informaţional-sociologic “Opinia”, 70% dintre respondenţi consideră că situaţia social-economică din ţară în anul 2005 s-a îmbunătăţit într-o oarecare măsură sau a rămas neschimbată, dar continuă să rămînă proastă (aceleaşi 70%).^[4] Este evident că menţinînd creşterea anuală a PIB la cota de 7%, nivelul anului 1990 va fi atins doar în 2015.

A venit timpul ca Guvernul să treacă de la PR-economie — domeniu în care a atins succese considerabile — la aplicarea intensă a tacticilor menite să provoace un salt social-economic, care să asigure o tranziţie la un nou model de creştere economică de restabilire la cea investiţională. Este deosebit de important ca această tranziţie să înceapă deja în acest an. Asta fiindcă anume în 2006 vor fi analizate rezultatele realizării SCERS şi rezultatele intermediare ale aplicării Planului de acţiuni RM-UE. A venit timpul ca intenţiile Guvernului, efectele cumulative ale reformelor şi acţiunile anterioare să se manifeste printr-o evoluţie ascendentă şi durabilă a economiei.

Pentru anul 2006 priorităţile tuturor părţilor responsabile şi cointeresate — Guvernul, comunitatea oamenilor de afaceri, societatea civilă şi comunitatea donatorilor — ar trebui să fie:

• stimularea dezvoltării inovatorii a economiei, eliminarea “părţilor slabe” ale dezvoltării, în primul rînd ale celor cu caracter tehnologic şi de infrastructură (conform evaluărilor experţilor UNCTD, după posibilităţile inovatorii Moldova ocupă locul 65 din 117 ţări);^[5]
• întărirea garanţiilor drepturilor de proprietate, inclusiv de proprietate intelectuală, continuarea privatizării şi sporirea eficienţei gestionării proprietăţii de stat;
• ridicarea competitivităţii, inclusiv pe piaţa internă, a producătorilor autohtoni, dezvoltarea businessului mic şi mijlociu în calitate de capacitate importantă de atragere a investiţiilor şi ridicare a gradului de ocupare a braţelor de muncă;
• dezvoltarea regională, asistenţă pentru 10–12 oraşe care să devină nuclee de creştere a teritoriilor adiacente, crearea condiţiilor pentru stimularea oraşelor şi raioanelor spre mobilizarea resurselor accesibile pentru dezvoltarea social-economică.

În fine, am dori să reiterăm că atît în sfera economică, cît şi în cea socială este necesară crearea condiţiilor pentru ridicarea capacităţii şi competitivităţii umane în Moldova — ridicarea eficienţei sistemelor de ocrotire a sănătăţii, de învăţămînt, de protecţie socială, de politică locativă, eliminarea sărăciei şi a inechităţii. Deocamdată însă, în cazul Moldovei, putem constată că şi în anul 2005, rating-ul indicilor dezvoltării umane, estimat de ONU, a coborît şi mai jos.

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Creat de NeoNet