Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Deficitele externe vs. deficit de stabilitate economică
|
|
Nu este pentru nimeni un secret că economia moldovenească nu are puterea să se lupte, parte în parte, cu cele europene. Deficitul comercial şi cel de cont curent cresc galopant de la an la an, iar analiştii spun că va continua şi în următorii ani. În plus, consecinţele relaţiilor comerciale moldo-ruse ar putea să distorsioneze şi mai mult economia ţării. Cît de aproape este pericolul unei crize?
Pe de altă parte, pentru o economie emergentă precum e cea a Republicii Moldova, ale cărei mecanisme abia acum se definesc şi se rodează, să aibă deficite externe mari poate fi o caracteristică absolut normală. În aceste condiţii, faptul ca minusul dintre ce poate exporta Moldova şi ceea ce consumă din import, exprimat economic prin deficitul comercial, a ajuns în ianuarie-februarie la cca 171 milioane USD — cu 1,7 ori mai mare decît in ianuarie-februarie 2005.
La fel cum, în opinia multora dintre analişti, nici certitudinea lor ca această “gaură” va creşte în pas alert şi în continuare nu e cel mai rău lucru care ni se poate întîmpla. Dar, oricît de explicabil şi de înţeles ar fi un astfel de deficit trecerea lui peste o anumită cotă de avarie poate genera o criză. Important nu este, pînă la urmă, cît de mare este acest deficit — datoria pe care o avem de plătit pentru bunurile şi serviciile importate -, ci mai degrabă dacă în economie intră suficiente fonduri prin care sa fie acoperită gaura.
Practic, finanţarea sănătoasă a deficitului de cont curent este cheia problemei. Mulţi sînt de părerea că banii transferaţi în Moldova de cei ce muncesc peste hotare ar rezolva problema. Totuşi transferurile valutare consistente sînt de fapt nişte surse de scurtă durată, surse care o dată cu trecerea timpului vor scădea din cantitate. Pe de altă parte, atît timp cît există suficiente surse de finanţare pentru datoria externă, lucrurile sînt relativ sub control. Iar pînă acum, pentru că economia moldovenească a dat investitorilor străini suficient confort (chiar dacă pe alocuri a fost restricţionat) şi a asigurat cîştiguri pentru banii plasaţi aici, finanţare a existat. Spre exemplu, anul trecut, investiţiile străine directe (ISD) în Moldova au fost de cca 260 milioane USD astfel că deficitul de cont curent (cca 285 milioane USD) a fost finanţat în proporţie de 90% prin ele. Pentru acest an, autorităţile au estimat un nivel al ISD de cca 300 milioane USD.
Probleme vor apărea doar dacă nu vom mai fi în stare să atragem investiţii străine. Adică, pe măsură ce marile privatizări s-au terminat şi, pe de altă parte, piaţa financiară începe să se deschidă străinilor, vor începe să conteze mai mult investiţiile în acţiuni ale societăţilor cotate pe piaţa de capital, în fonduri de investiţii, în obligaţiuni guvernamentale etc (adică investiţii de portofoliu). Numai că investiţiile de portofoliu sînt cu mult mai volatile decît investiţiile străine directe — fiind, practic, vorba de bani veniţi în căutare de randamente bune, sau cum le mai numesc economiştii — capitaluri speculative. Motiv pentru care vor sta aici atît timp cît vor găsi ce căuta: randamente bune, o economie sănătoasă, creştere economică, stabilitate. Mai periculoasă e situaţia în care deficitele sînt cuplate cu o creştere economică redusă.
Dacă însă economia moldovenească va da semne că se împiedică — ceea ce nu este exclus, banii volatili plasaţi în investiţii de portofoliu vor pleca. Ceea ce va lăsa, implicit, fără surse de finanţare golul consumului pe datorie din Moldova. Atunci deficitul de cont curent va deveni, cu adevărat, periculos. De unde vine pericolul? Tocmai din ieşirea din ţară a acestor fonduri, care implică schimburi masive pe piaţa valutară şi, implicit, o depreciere masivă a leului moldovenesc care poate avea consecinţe dezastruoase pentru economie. La fel de dezastruoasă şi pentru lupta băncii centrale cu inflaţia.
Dar, pînă una-alta, scenariul unei crize generate de un nivel mare al deficitului este improbabil. Un scenariu periculos ar putea apărea dacă moneda naţională s-ar aprecia foarte mult — pentru că un leu puternic în raport cu dolarul sau euroul loveşte în exporturi, scăzîndu-le competitivitatea. Pentru 2006 noi vedem “gaura” a contului curent de cca 9% din PIB, dar şi investiţii de 350 milioane USD. Nici măcar acest scenariu cu un deficit destul de mare nu este prea periculos, argumentul este că e firesc ca datoria Moldovei să crească, venim şi cu exemplul altor ţări din regiune, intrate recent în UE, care s-au confruntat cu aceleaşi probleme: Polonia, Ungaria, Cehia. Şi nu este “un capăt de ţară” pentru că o mare parte a consumului vine de la companii şi se transformă în investiţii — care, la rîndul lor, contribuie (cel puţin teoretic) la creşterea competitivităţii firmelor moldoveneşti.
Consumul privat individual, adică cel al omului de rînd, are o pondere mai mică în crearea acestor deficite. Bunurile de consum reprezintă cca 25% din importuri, iar ponderea lor a fost relativ constantă în ultimii ani. Restul sînt importuri de bunuri de capital şi materii prime care, în următorii ani, vor contribui la creşterea competitivităţii firmelor moldoveneşti.
Şi totuşi, pe termen lung, adîncirea fără control a deficitelor, a dezechilibrului dintre capacitatea de a exporta şi nevoia de bunuri şi servicii importate induce un risc. Risc pe care şi reprezentanţii FMI l-au arătat cu degetul în repetate rînduri autorităţilor de la Chişinău. Teama FMI vizează mai degrabă un termen mediu şi lung. Deoarece economia Moldovei este una deschisă şi dependentă de exterior şi tot ce se întîmplă în economia mondială ne influenţează şi pe noi. Dacă economia mondială nu merge bine, apetitul pentru investiţii scade şi el. Şi, odată cu el, scad şi posibilităţile de finanţare a consumului moldovenesc pe banii străinilor.