Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
“Europa să nu uite: de la Est vine gazul”!
|
|
În ultima vreme, gîlceava mai multor guverne europene, a diplomaţilor şi antreprenorilor pentru formarea şi dezvoltarea hărţii energetice a Europei, pentru mai multe sau mai puţine gaze naturale ruse, pentru mai mult sau mai puţin capital investit de ruşi în Europa, oficialii Europei Occidentale încearcă tot felul de metode menite să-şi consolideze poziţiile în sfera energetică şi să diminueze dependenţa de resursele energetice ruseşti, în special de cea a gazelor naturale. Securitatea energetică a fost una din problemele cheie care a fost pusă în discuţie la lucrările sammit-ului Rusia-UE ce s-a desfăşurat între 24–25 mai la Soci. În ciuda unor dezbateri aprinse, pînă la urmă nu a fost găsită o zonă de compromis între părţi. Probabil că partea fierbinte a acestora a fost lăsată pentru luna iulie la sammit-ul G8 care va avea loc la Sankt-Petersburg.
La sfîrşitul anului 2004, volumul nominal al stocului de investiţii ruseşti în străinătate se ridica la 25 miliarde USD. Demn de remarcat este însă faptul că ritmul creşterii investiţiilor ruseşti în 2005 a fost extrem de accelerat. În plus, cca 60% din cele 25 miliarde USD au fost plasate în statele membre UE. Companiile ruseşti au investit, în nume propriu, peste 4 miliarde USD între 2002–2004 în noii membri ai UE, îndeosebi în sectorul energetic din aceste ţări. În cele din urmă, marea majoritate a investiţiilor ruseşti sînt concentrate în sectorul energetic, ceea ce face ca întreaga problemă să aibă mai mult conotaţii politico-strategice. Actuala economie a UE se bazează pe importul a 55% din resurse energetice, iar în orizontul anului 2020 gradul de dependenţă al UE lărgite (cu eventual total de 30 ţări) poate creşte pînă la 75%.
Dacă statele bine aşezate economic din Occident cum ar fi Germania, Franţa sau Italia dispun de mai multe pîrghii pentru a echilibra raporturile cu Rusia (avînd în vedere faptul că Rusia importă producţie masiv din aceste state), apoi, ţările din zona central-est-europeană sînt cu mult mai vulnerabile. Atunci cînd nu ai nici un metru cub de gaze naturale, cum este cazul Bulgariei, Poloniei sau Lituaniei, şi atunci cînd plăţile pentru gazul importat depăşesc în valoare bugetul de stat, cum este cazul Republicii Moldova, furnizorului de resurse energetice trebuie să i se acorde, probabil, respectul cuvenit. În ultimii ani am avut parte de o cronică bogată a incidentelor în livrarea resurselor energetice către aceste ţări, iar în rolul protagonistului s-a aflat nu numai Rusia, ci şi Ucraina, pe teritoriul căreia trec importante reţele de transport.
Dacă pentru ţiţei există resurse alternative, gazele naturale vin aproape în exclusivitate de la Răsărit. Noii membri ai UE nu modifică foarte mult direcţia raporturilor lor cu Rusia, dată fiind slăbiciunea relativă a economiilor acestor ţări şi, în special, investiţiile ruseşti în sectoarele lor energetice. Principalul vector în această privinţă este gigantul concern Gazprom, companie care operează pe domeniul în care economia continentului european este în cel mai înalt grad expusă.
Principalele ţinte investiţionale ale Rusiei, printre ţările central-est-europene, sînt Polonia, Bulgaria, Slovacia, Lituania şi Letonia. Deşi investiţiile ruseşti în Polonia reprezintă sub 3% din totalul investiţiilor străine directe, în cifre absolute fenomenul apare cu mult mai impresionant: 1,5 miliarde USD. Şi mai impresionant este faptul ca totalul plasamentelor Gazprom în Polonia, fie prin investiţii directe, fie prin investiţii financiare, se ridică la 1,3 miliarde USD. Cazul Poloniei ilustrează prin excelenţă atît faptul ca domeniul energetic este direcţia privilegiată pentru capitalul rusesc plasat în Europa Centrală şi de Est, cît şi faptul că vectorul purtător este compania Gazprom.
În Bulgaria, Gazprom deţine 50% din compania naţională de transport şi comercializare a gazelor naturale, Topenegro, în vreme ce Lukoil a achiziţionat 58% din acţiunile celei mai mari rafinării Neftokhim Burgas. Gazprom a mai încheiat un acord cu guvernul lituanian pentru preluarea a 34% din acţiunile companiei naţionale de distribuţie a gazelor naturale. Compania similară din Estonia a fost împărţită frăţeşte între Gazprom, German Ruhrgas şi cu Finnish Fortum Oil and Gas. Acelaşi Gazprom împreună cu Lukoil şi Transneftprodukt au capitalizat 70% din investiţiile ruseşti în Letonia, unde compania petrolieră rusă Sibnefti (cea care a asimilat Yukos-ul) mai vizează un foarte important terminal petrolier la Marea Baltică.
În Slovacia, Sibnefti-ul a preluat 49% din capitalul Transpetrol, companie care administrează, pe teritoriul acestei ţări, oleoductul Drujba, principalul mijloc de export al petrolului rusesc. Mai mulţi experţi menţionează valoarea strategică a acestei achiziţii, ştiut fiind planul Rusiei de a se conecta la terminalul petrolier de la Omisalj (Croaţia), adică locul unde ar trebui să ajungă şi proiectatul oleoduct pentru ţiţeiul caspic, cu punctul de plecare în portul Constanţa. În asociere cu Ruhrgas şi Gaz de France, Gazprom deţine 49% din distribuitorul slovac de gaze, avînd însă şi drept de comercializare pentru 17% din cotele acţionarilor occidentali. În sfîrşit, în Cehia, Gazprom controlează distribuitorul GasInvest şi plănuieşte să preia transportatorul ceh de gaze, Transgaz, în parteneriat cu companii vest-europene.
România n-a fost pînă recent o prioritate pentru investiţiile ruseşti în energetică, fiindcă, prin excepţie, are şi resurse interne, iar relaţiile bilaterale s-au păstrat la cote nu prea mari. Totuşi Bucureştiul depinde în proporţie de peste 50% de gazele naturale din Rusia. Acestea sînt importate de Imex Oil şi firma Conef, adică a acţionarului majoritar de la Alro Slatina în spatele căreia se află omul de afaceri rus Vitali Matsitski. Acesta controlează, prin mai multe companii financiare dintre care cea mai importantă este Marco Group, industria de aluminiu din Romania, mai precis Alro, Alprom Slatina şi Alum Tulcea. România a importat în 2005 o cantitate totală de 4,5 miliarde m3 de gaz rusesc, cantitate ce este importată de Republica Moldova într-o perioadă de doi-trei ani.
În Republica Moldova Gazprom deţine 50%+1 din acţiunile societăţii locale de furnizare a gazelor naturale MoldovaGaz, Guvernul Moldovei — 35,33%, Comitetul pentru administrarea proprietăţii Transnistriei — 13,44%. Restul acţiunilor sînt în posesia celor 1705 de acţionari persoane fizice, inclusiv Alexandr Reazanov, unul din vicepreşedinţii Gazprom (6850 acţiuni), Viktor Dedesko, vicedirector de departament la Gazprom (774 acţiuni), Alexei Procofiev, membru al Consiliului de Directori al MoldovaGaz SA (320 acţiuni) Alexandr Bojemolov, membru al Consiliului Administrativ al Gazprom-Cran (646 acţiuni). În 2005, administraţia de la Tiraspol şi-a anunţat retragerea din societate şi intenţia de a-şi transmite acţiunile către Gazprom, cu care urma să înfiinţeze o nouă întreprindere mixtă pentru livrarea gazelor în regiune şi tranzitul acestora. Deocamdată însă, tranzacţia nu a fost perfectată juridic şi Gazprom deţine acţiunile în administrare de trust.
Actualmente oficialii UE încearcă să creeze trecere spre Europa pentru gazele naturale provenite din Marea Caspică, Azerbaidjan şi Iran prin intermediul unor potenţiale gazoducte cum ar fi cel turco-greco-italian sau gazoductul Nabucco cu un buget de 4,5 miliarde euro şi care începe din Turcia şi prin Bulgaria, Romania şi Ungaria, va ajunge în Austria. Însă deocamdată acestea sînt doar pe hîrtie, făcîndu-se puţine cercetări tehnico-economice care să stabilească costurile exacte, dar şi valorile taxelor de transport şi distribuţie. În plus, în ceea ce priveşte transportul gazelor naturale, Grecia promovează crearea unei conducte care să ajungă în Austria prin intermediul statelor din vestul Balcanilor (Albania, Serbia, Croaţia, Slovenia). Respectivul gazoduct, chiar dacă se află în fază incipientă de proiectare, are şi acesta “binecuvîntările” UE. Totuşi, instabilitatea politică din ţările pe care le va traversa gazoductul constituie pentru moment un factor care trenează promovarea proiectului.