Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Liberalizarea economiei: între mit şi realitate
|
|
Noul ministru al Economiei a declarat la ceremonia de instaurare în funcţie că principiul de bază de care se va conduce în exercitarea funcţiei este aplicarea în practică a strategiilor existente, dar şi continuarea liberalizării economiei. Acest din urmă deziderat a fost enunţat şi de către şeful statului la ultima şedinţă a Parlamentului, deziderat pe care mai mulţi experţi l-au caracterizat drept “cel mai liberal mesaj al preşedintelui”. Considerăm că cei ce sînt interesaţi de economie ştiu că principalele ingrediente ale unei economii libere sînt proprietatea privată sau privatizarea, o infrastructură puternică, piaţa ca instrument de conducere, o concurenţa sănătoasă, deregularea economiei — în sensul unei reduceri a legilor şi regulamentelor, un sistem juridic corect, prezenţa unei politici fiscale optime şi existenţa unui sistem social echitabil. Or, anume aceste elemente care ar face ca economia să fie cu adevărat liberă, sînt încă deficitare în Republica Moldova.
Statisticile oficiale indică un sector al serviciilor destul de activ. Cum se explică ponderea încă mică a sa din reţeta creşterii economice din ultima perioadă? Serviciile care creează valoare adăugată mare sînt serviciile care pornesc de la o simplă vulcanizare, pînă la cele de asigurări, bancare etc. Însă la noi prin servicii se înţelege intermedierile sau ceea ce popular se cheamă întreprinderi căpuşă, care nu produc şi transferă valori din sectorul public către indivizi. Practic, la noi s-a golit de sens conceptul de servicii. Am să citez în acest context un reputat economist român, care spunea că oamenii au talentul de a goli forma de conţinut la fel de repede cum golesc un pahar cu vin. Acelaşi lucru s-a întîmplat cu tranziţia şi cu privatizarea în Republica Moldova.
În ceea ce priveşte privatizarea, ceea ce s-a petrecut în ultimii ani a fost mai mult o vînzare la tarabă a activelor statului, pentru că de puţine ori obiectivele privatizării au fost atinse. Mă refer aici la un flux mult mai mare de investiţii străine, ridicarea nivelului de trai, crearea de noi locuri de muncă, etc. La moldoveni, tranziţia de la economia centralizată socialistă, la o economie de piaţă este doar o formă. Am preluat-o şi am golit-o de conţinut, demitizînd capitalismul. Credem că trăim în capitalism dacă avem bere la cutie, ţigări străine, maşini luxoase, respectiv tot ceea ce ni se pare nouă că este capitalismul cînd nu-l avem de fapt. Dar structurile capitaliste, care înseamnă o piaţă liberă şi concurenţă pe bază de valori, nu le-am preluat. Am rămas ataşaţi mai mult unor interese private.
Dintre obstacolele care stau în calea dezvoltării unei afaceri, pe primul loc pare să se situeze concurenţa neloială şi corupţia, urmate îndeaproape de sistemul judiciar şi fiscalitate, încă scăzută. Sînt motive pentru care un sfert dintre întreprinderile nou-înfiinţate nu rezistă pe piaţă. Pe de altă parte, credem că lipsa încă a unui volum mare de investiţii străine nu e din cauza unor presiuni fiscale exagerate, impozitul pe profit corporativ din Moldova este unul din cel mai scăzut din regiune, ci mai degrabă de presiuni instituţionale şi birocratice. În Moldova nu se simte un deficit de legi, ba chiar mai mult putem vorbi despre o inflaţie legislativă, ci un deficit de interpretare corectă a acestora în sistemul de justiţie.
Guvernul ar trebui să înceteze să mai recurgă la concesii şi vacanţe fiscale pentru agenţii economici, reeşalonări sau îngheţări de datorii, deoarece acestea sufocă o economie care pretinde să se dezvolte pe principii liberale. Credem că eliminarea firmelor cu arierate va creste creditarea şi, respectiv, vor creşte investiţiile. Va spori concurenţa din sectorul real şi, totodată, va îmbunătăţi performanţele financiare ale firmelor viabile. Astfel, băncile vor putea reduce marjele de risc şi vor diminua dobînzile. La rîndul lor, agenţii economici vor avea acces la credite mai ieftine, credite atît de necesare pentru investiţii în procesul de producţie.
Sistemul social de la noi înghite bani, bani mulţi care în mare parte sînt aruncaţi pe apa sîmbetei. Efectele creşterii economice s-au dus mai mult pe salarii sociale decît pe elemente de politică socială. Guvernul a lansat sau a actualizat zeci de măsuri sociale. Deşi sumele alocate sînt imense, efectele întîrzie să se vadă. Pentru că la noi nu se prea munceşte, respectiv şi se produce puţin — potenţialul economic se devalorizează, iar bugetul public sărăceşte. Aceasta înseamnă că nu va putea să satisfacă cerinţele vitale ale economiei şi obligaţiile internaţionale pe care ni le-am asumat, obligaţii care mai înseamnă şi mulţi bani.
În cele din urmă putem constata că la noi nu funcţionează contractul, ca instrument economic, ci relaţiile, care de cele mai multe ori capătă aspectele clientelismului politic. Acest tip de relaţii nu face faţă pe o piaţă liberă, deci cei ce s-au îmbogăţit de pe urma lor au tot interesul să temporizeze reformele. Este adevărat că în Moldova viteza reformei economice a fost accelerată în ultimii ani, dar este greu de spus că s-au schimbat spre bine destule, inclusiv mediul de afaceri. Avem probleme serioase cu aplicarea legislaţiei, mari probleme în agricultură, programarea bugetară etc. Nu pretindem să fim avocatul celora ce vin cu critice dure la adresa autorităţilor, dar sperăm totuşi că declaraţiile făcute de acestea să nu i-a amprenta unor forme sterile, dar să capete şi un conţinut real.