Monitoring→Economie→Comentarii

---

La începutul lui noiembrie a.c. executivul a examinat şi aprobat ca “sarcină” primordială pentru unul din cele mai discutabile puncte al programului de activitate pe anii 2005–2009 — “două cifre magice” — crearea pînă în 2009 a 300 mii de noi locuri de muncă şi atingerea unui salariu mediu de 300 USD. Interesul comun privind problema în cauză, potenţialele variante de soluţionare a acesteia este înţeles de la sine, dat fiind faptul că aceasta ne priveşte pe fiecare din noi. Întrebarea fundamentală este, ca de altfel ca şi acum doi ani, dacă realizarea acestei sarcini este posibilă? Răspunsul guvernului: s-a adoptat hotărîrea corespunzătoare, după care pot urma comentariile experţilor, ziariştilor şi ale electoratului.

Cu toate acestea, ca răspuns la întrebarea enunţată anterior guvernul, fără să bănuiască probabil, a răspuns încă odată în aceeaşi zi aprobînd proiectul de lege cu privire la dezvoltarea regională. Or anume regiunile ţării cu resursele naturale, demografice, de producţie, localităţile şi infrastructura lor, constituie structura de bază pentru o dezvoltare durabilă. Deci, activităţile întreprinse în sistem (baza legislativă — structurile — procesele) ce ţin de susţinerea dezvoltării regionale trebuie să asigure o eficienţă sporită economiei ţării, în special printr-o creştere economică robustă propagată de la centru (mai întîi de toate dinspre Chişinău) spre regiuni.

Important: dezvoltarea regională “se suprapune” pe existenţa organizării teritorial-administrative, păstrîndu-se astfel diviziunile istoric constituite: Nord, Centru, Chişinău, în perspectivă Sud-Est, Sud şi UTA Gagauz-Yeri.

Din viitoarele regiuni actualmente există în realitate doar două — Chişinău, unde este concentrată şi se dezvoltă viaţa economică, şi Găgăuzia, despre activitatea căreia, inclusiv economică, se ştie prea puţin. Despre “restul” Moldovei în general se vorbeşte rar.

Astăzi Găgăuzia a devenit o categorie politică, această caracteristică discutîndu-se nu numai în autonomie, dar şi în centru.

Cu toate acestea, componenta economică a regiunii este evidentă. Comparativ cu alte unităţi teritorial-administrative, numărul şi frontierele cărora pot fi modificate reeşind din premisele concrete ale administraţie de stat, Găgăuzia — ca unitate teritorial-autonomă — se află într-o situaţie specială şi se diferenţiază prin mai multe avantaje: “stabilitatea” teritorială a acesteia este menţinută ca urmare a rezultatelor referendumului din 1995. În consecinţă, avînd în vedere împuternicitele largi şi responsabilitatea înaltă, în această zonă este posibilă o dezvoltare regională complexă (în înţeles european).

Cu toată insuficienţa de informaţii şi date statistice, vom încerca să răspundem la întrebarea evocată la începutul acestui articol — este posibilă îndeplinirea sarcinii guvernamentale, de exemplu, în Găgăuzia?

Menţionăm, că primul Program de dezvoltare social-economică a Găgăuziei (Gagauz-Yeri), aprobat de Adunarea Populară a Găgăuziei în aprilie 1997, a identificat priorităţile şi indicatorii de dezvoltare pentru perioada anilor 1996–2000. Însă necoordonarea din start a priorităţilor, lipsa suportului financiar şi criza din 1998 şi-au lăsat, probabil, amprenta asupra realizării programului, deoarece rezultatele acestuia nu au fost făcute publice.

Ulterior, în 2001, a fost întreprinsă o încercare (prima din istoria Moldovei independente!) de elaborare a programului Regional de dezvoltare a Gagauz-Yeri. Se prevedea că acest program va identifica priorităţile şi mecanismele ce vor asigura o dezvoltare umană durabilă a Găgăuziei ca parte componentă a Republicii Moldova pînă în 2003, fiind considerată şi o extindere a acestuia pînă în 2005 sau chiar pînă în 2020. În acelaşi timp, ceea ce este foarte important, prin stabilirea scopurilor şi priorităţilor se miza pe resursele şi condiţiile locale, ţinîndu-se cont şi de posibilităţile statului în întregime. Din păcate, elaborarea programului s-a sfîrşit la etapa iniţială a acestuia. S-au analizat priorităţile, potenţialul şi factorii de dezvoltare a regiuni, precum şi eventualele riscuri^[1], iar la elaborarea concepţiei de dezvoltare durabilă a regiunii practic nu s-a recurs.

Aşadar, Găgăuzia în prezent. Să ne oprim la început la ce e mai important, la oameni. Menţionăm că arealul în care este concentrată populaţia găgăuză practic s-a păstrat neschimbat pe durata întregii istorii contemporane şi astăzi, în general, acesta corespunde cu datele recensămîntului populaţiei Basarabiei din 1897 şi 1907. Comparativ cu datele acestora populaţia regiunii a crescut de 3(!) ori.

Pe de altă parte, dacă e să ne raportăm la rezultatele recensămîntului din 1989, apoi datele nu sînt atît de optimiste: populaţia s-a diminuat aproape de 2 ori, faţă de populaţia întregii ţări. Ponderea populaţiei apte de muncă a crescut constant (64%), cu toate că tradiţional, pe motivul unui înalt nivel al ponderii copiilor, aceasta constituia 45–50%. În regiune se profilează, cel puţin, două probleme. Prima: locurile de muncă — numărul angajaţilor din ultimii 5 ani s-a redus cu cca 17% (în mediu pe ţară — cu 5%). În plus, remunerarea salarială este cu 25% mai mică decît media pe republică şi aproape de 2 ori în comparaţia cu capitala ţării. Probabil că aceasta este şi cauza principală a emigrării pentru o viaţă mai bună a cca 20 de mii de oameni, potrivit datelor “oficiale”. A doua: Cine va putea să lucreze mîine? Pentru această însă trebuie să se cugete astăzi (sarcină ce cade, inclusiv, în aria de acţiune a politicii regionale).

Vectorul de căutare: schimbări structurale în sectorul real al economiei, stimularea antreprenoriatului, atragerea investiţiilor interne şi externe.

Apropo, în ceea ce priveşte legislaţia investiţională, Găgăuzia are o experienţă pozitivă proprie. Potrivit Legii privind investiţiile şi activitatea investiţională din UTA Găgăuzia, începînd cu 2001 toţi agenţii economici ce desfăşoară activitate investiţională beneficiază de facilităţi, prevăzute de legislaţia Moldovei şi de reduceri suplimentare potrivit legislaţiei locale. Republica Moldova a încetat să diferenţieze investitorii străini şi cei locali abia în 2004. Probabil că apropierea geografică şi de transport a zonei faţă de ţările din regiunea danubiano-balcanică şi din bazinul Mării Negre, legăturile culturale şi economice foarte bune cu acestea, asociate cu tradiţionala deschidere a populaţiei şi cu o legislaţie favorabilă — a dus la un aflux de investitori, inclusiv din străinătate. De menţionat că şi structura investiţiilor găgăuze din punctul de vedere al formei de proprietate diferă de media pe ţară — cca 50% sînt investiţii de provenienţă străină sau cu capital mixt (în general pe ţară acestea constituie cca 30%).

Din 2001 în regiune şi-a demarat activitatea holdingul turc “Asena-Textil”. Începînd cu prima reprezentanţă în Ciadîr-Lunga, acesta funcţionează astăzi şi în alte două localităţi, iar aceasta reprezintă noi locuri de muncă şi salarii.

Mai mult de 10 ani în satul Văleni compania americană “Redeco” explorează petrol, iar din vara curentă acesta este prelucrat de prima uzină petrolieră moldovenească (proprietara căreia este compania “AS Petrol Moldova”) — 70 de locuri de muncă au fost create deja, preconizându-se crearea a încă 100.

Există şi încearcă să se dezvolte Zona Economică Liberă ZEL “Parcul de producţie Valcaneş”. Către sfîrşitul anului 2005 erau înregistraţi 15 rezidenţi (în 2004 fiind 16), dar, din păcate, mai mult de jumătate din aceştia de facto nu lucrează. Pe lîngă toate şi locuri de muncă sînt puţine, ceva mai mult de 400. Activitatea de bază este producerea sorturilor elitare de vin. Tehnologiile, aparatele de laborator pentru analiză şi control ale întreprinderii DK Intertrade SRL, din Rusia, se consideră unele din cele mai performante din Moldova. Se preconizează ca producerea din ZEL să fie diversificată: au fost înregistraţi noi agenţi economici ce au ca activitate producerea fructelor uscate şi a lînii. Îşi extind activitatea şi o serie de întreprinderi fiabile. “Metalgazcon SRL”, spre exemplu, se pregăteşte să producă ulei de nuci (unde vor fi create 60 locuri de muncă).

În acelaş timp, problemele ce persistă în Găgăuzia sînt destule. Cea mai evidentă fiind relaţiile cu centrul (Chişinău). În acest sens, există teme de reflecţie şi în contextul formulării în prezent de către guvern a politicii regionale de stat, în particular pe direcţia economico-financiară şi a mecanismelor de organizare a acesteia. Periodic se constată acuzaţii reciproce cu privire la relaţiile inter-bugetare. Chişinăul este nemulţumit de neconcordanţele legislative, Găgăuzia de mijloacele financiare transferate. Compromisul, în pofida modificărilor legislative operate, inclusiv şi la nivel constituţional, urmează a fi găsit. Considerăm că odată cu crearea regiunilor de dezvoltare aceste probleme ar putea lua o turnură calitativă, dacă s-ar găsi un compromis judicios care să armonizeze nevoile regiunilor şi interesele administraţiilor locale.

Se cere ca politica regională să înceteze să asocieze priorităţile cu repartizarea resurselor oferite de centru (Chişinău). Doar în acest caz în Moldova este posibilă o dezvoltare a regiunilor — activizarea economiei în regiuni, îmbunătăţirea calităţii vieţii a populaţiei şi, deci, asigurarea stabilităţii sociale.

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Creat de NeoNet