Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
PIB-ul creşte, însă cetăţeanul nu-l prea simte?!
|
|
PIB-ul a crescut!!! Săptămîna trecută statistica oficială a dat publicităţii o notă informativă în care se arată că acest “personaj” PIB, care era în măsură să asigure moldovenilor multe din cele ce-şi doreau, a crescut cu 4,6% în perioada ianuarie-septembrie. Bineînţeles, nu chiar ca personajele din poveste, dar pe acolo. Totuşi, este o creştere destul de pronunţată, dacă am lua în vedere şocurile interne şi externe care s-au abătut asupra economiei în decursul acestui an.
Născut din calcule ca zeiţa din spuma mării şi pentru că a devenit aşa de important, PIB nu are nevoie numai de o valoare care să-l facă adresabil, ci şi o identitate vizuală. Cel mai uşor cu un grafic, şi de cele mai multe ori aşa se şi face; viziunea personală asupra lumii m-a făcut să mă îndoiesc de corectitudinea lui PIB exprimat prin suişuri şi coborîşuri. Ponderîndu-l pe domnul PIB cu experienţa personală, comentariul care-mi venea era “na-ţi-o frîntă că ţi-am dres-o”, la figurat sau la propriu.
Descopăr prin cărţi că dilemele mele asupra PIB le-au încercat şi alte persoane; primul exemplu este chiar creatorul PIB, Simon Kuznets, laureat al premiului Nobel pentru acest lucru, care atenţiona Congresul american, încă din 1934, ca nivelul de bunăstare al unei naţiuni poate fi dedus numai cu aproximaţie în urma calculării venitului naţional. Robert Kennedy, regretatul senator, a fost mai plastic şi de aceea recurg la un citat lung: “PIB-ul include contaminarea atmosferei, reclamele pentru ţigări şi ambulanţele folosite. Numără lacătele speciale pentru uşile noastre şi închisorile pentru cei care le sparg. Este indiferent la decenţa mediului de lucru şi la siguranţa de pe străzi. Nu include frumuseţea poemelor, trăinicia căsătoriilor, inteligenţa dezbaterilor publice sau integritatea funcţionarilor publici. Pe scurt, măsoară totul, cu excepţia a ceea ce face ca viaţa să merite să fie trăită”.
Trei importanţi economişti ai timpului, Cobb, Halstead şi Rowe, au asemuit PIB cu o maşină de calcul care poate aduna, dar nu poate scădea. Producţia, de orice fel, a fost şi este, şi la americani şi mai nou şi în Republica Moldova, elementul indispensabil pentru măsurarea bunăstării. Marea greşeală, spun criticii PIB, este faptul ca orice activitate economică este socotită bună şi valabilă pentru averea naţionala: consum sporit de carburanţi egal bunăstare, chipurile, chiar daca asta înseamnă epuizare de resurse naturale şi poluare; consumul de alcool şi tutun e OK, pentru că trage şi sporirea consumului de medicamente şi costuri medicale, dar înseamnă oare şi o îmbunătăţire a calităţii vieţii? Rezultă că PIB e un pic cam nedrept.
Un coleg revenit în ţară după un an petrecut în Occident mi-a povestit mai mult şi mai plastic despre efectul regăsirii Chişinăului şi mult mai puţin despre cele întîmplate în Vest: pare mult mai uşor să accepţi şi să te obişnuieşti cu normalitatea pe care unii o au deja şi pe care ne-ar plăcea să o avem şi noi şi mult mai greu să regăseşti cotidianul de pe cele şapte coline, chiar dacă în materie de creştere a PIB stăm mai bine. Ce trăieşte colegul meu am regăsit cu toţii, fie personal, fie în poveştile amicilor. Este un etalon care n-are a face nici cu procente, nici cu valori pe cap de locuitor.
De ce lucrurile merg prost în Moldova? Întrebare cu răspunsuri multiple şi diverse. De unde începe totul? Care este cauza principală a răului? Să încercăm să găsim un răspuns la aceasta întrebare. Probabil că toate relele din Moldova decurg dintr-o singură cauză fundamentală: sărăcia. Sînt gropi pe drumuri din cauză ca primăriile nu au suficienţi bani să le astupe. Preţurile par mari pentru că primim puţini bani ca şi salarii. Produsele moldoveneşti sînt puţin competitive pentru că fabricile nu au suficienţi bani să investească în modernizări etc. Totul se reduce la sărăcie. Aceasta are doua componente, ambele la fel de serioase şi cu urmări la fel de grave: o componentă care afectează statul şi instituţiile sale, şi care nu permite modernizări, reparaţii la drumuri, instituţii prietenoase şi eficiente, etc; a doua componentă afectează direct fiecare persoană în parte, iar despre efectele sale nu mai este nevoie sa intrăm in detalii. Problema e că la noi sărăcia este percepută ca un fenomen natural, ca un blestem. Unele ţări au cutremure. Altele au inundaţii. Moldova are sărăcie. Totuşi, există explicaţii, există soluţii. Vom intra puţin în detalii, cu cifre, cu PIB-uri etc. Poate că merită să înţelegem puţin ce se întîmplă în jurul nostru.
Măsura sărăciei (sau bogăţiei) unei populaţii este salariul mediu pe economie. În Moldova, Biroul Naţional de Statistică ne spune că salariul mediu pe economie în octombrie a fost de 124 dolari SUA. Deci, un moldovean mediu cîştigă 124 para pe lună. Ştim că e jenant, dar ce înseamnă exact? Din ce în ce mai mult economiile tuturor ţărilor devin interconectate. Nici Moldova nu este o excepţie în acest sens. Sînt demult apuse vremurile în care o ţară, sau chiar o zonă geografică, îşi poate asigura întregul necesar de produse; acum, unele ţări se specializează în laptopuri şi altele în petrol. Una din consecinţele majore ale acestui fenomen este că preţurile produselor care pot fi exportate devin din ce în ce mai apropiate, în orice ţară ai merge. Astfel, un laptop tinde să coste aproximativ la fel în Moldova ca şi în SUA. La fel pentru un baril de petrol sau pentru un costum Armani. Sigur, unele produse (în general cele locale: legume, fructe etc) au preturi diferite, dar şi ele în ultima perioadă practic că sînt comparabile.
Bine. De ce cîstigăm numai 124 de dolari pe luna? Trebuie să trecem la îndrăgitul PIB. PIB-ul este valoarea tuturor produselor create de economia unei ţări într-un an. PIB-ul este practic măsura bogăţiei pe care o crează o economie. Cînd împarţi PIB-ul la numărul de locuitori, obţii PIB pe cap de locuitor. Spre exemplu, în SUA PIB pe cap de locuitor este în jur de 36 300 de dolari (SUA a fost luată doar ca referinţă, la fel de bine se poate analiza orice economie vestică). Asta înseamnă ca avuţia creată de economia americană în decursul unui an este de 36 de mii de dolari pentru fiecare american. În Republica Moldova, avuţia creată de economie într-un an (PIB-ul pe cap de locuitor) se reduce la numai aproape 900 de dolari pe an. PIB-ul american (pe cap de locuitor) este de 40 de ori mai mare decît cel moldovenesc.
Să revenim la salarii: în Moldova, salariu mediu de 124$. În SUA, un salariat mediu cîştigă în jur de 3500–4000 de dolari pe lună. Raportul de mai sus (1:40) practic se menţine: salariul mediu al unui american este de aproximativ 40 de ori mai mare decît cel al unui moldovean. Implicit şi valoarea PIB-ului Moldovei determină în mod direct valoarea salariilor în Republica Moldova, şi practic nivelul de sărăcie şi nivelul de trai. În cele din urmă, egalitaristul “pe cap de locuitor” al PIB actual nu ne avantajează deloc ca indivizi şi individualităţi; mi-ar plăcea să ieşim în evidenţă printr-un mai decent şi grijuliu şi omenesc Prim Indice al Bunăstării, care mai degrabă ar fi pe înţelesul oamenilor.