Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Accidentul “fericit” şi finanţările externe
|
|
Săptămîna trecută, Biroul Naţional de Statistică a făcut publice calcule actualizate cu privire la creşterea economică în anul 2005. Potrivit aceluiaş BNS, în 2005 creşterea a constituit 7,5%, adică cu 0,4 p.p. mai mare decît se anunţase oficial (7,1%) în martie 2006. Experţii au explicat “minunea” precum că este o practică care se aplică de mai mult timp şi care este în corespundere cu standardele internaţionale, iar după prezentarea rapoartelor finale calculele sînt actualizate. Astfel în 2003, după actualizarea calculelor s-a anunţat o creştere de 6,6%, faţă de datele preliminare de 6,3%, în 2004 — de 7,4%, faţă de 7,3%. Iar dacă în 2006 se va înregistra o creştere de 4,5%, nu este exclus că la începutul anului 2008 BNS iarăşi va anunţa că s-a produs un “accident fericit”, intervenind şi atunci cu o corecţie de 0,5 p.p., să zicem.
Nu am nimic contra acestor actualizări şi a celora care le procesează. Cu toate că de multe ori analiştii şi experţii fenomenului economic din ţară pun sub semnul întrebării corectitudinea calculării creşterii economice (PIB) exprimată prin suişuri şi coborîşuri, actualizările recent operate nu ar trebui să ne buimăcească, ba dimpotrivă să ne bucure, deoarece “avîntul” economiei din ultimii ani pare a fi tot mai intens. Însă dacă privim lucrurile cu mai multă atenţie, apare o singură întrebare: pe cît de sănătoase sunt creşterile din ultima perioadă. Răspunsul general valabil şi ştiut deja este că bazele creşterii economice sînt cam putrede: importuri masive şi consumul avid. Putem spune că performanţa creşterii economice de pînă acum se datorează în primul rînd reformelor structurale anemice şi consumului populaţiei.
În ciuda unui sector productiv în declin , creşterea economică s-a realizat pe baza unor importuri masive de la care se colectează impozite considerabile pe produs şi import, iar consumului final al gospodăriilor a crescut fulminant. Misiunea FMI care a vizitat Moldova la sf. anului 2005 avertiza atunci Guvernul de la Chişinău că “o asemenea creştere economică nu este durabilă şi că în anii viitori ritmul acesteia va scădea, urmare a unor factori interni şi externi care se profilau”. Pînă la urmă profeţiile experţilor FMI s-au adeverit. Avem ceea ce avem. Avîntul economic din ultimii ani a fost mai mult conjunctural şi mai puţin pus în mişcare de baze sănătoase, iar structura economiei moldoveneşti a rămas în mare parte aceeaşi cu cea de acum un deceniu.
Preşedintele Voronin a declarat tot săptămîna trecută că bonusul impresionant pe care l-a primit Republica Moldova de la Grupul Ţărilor Donatoare la recenta Reuniune de la Bruxelles este un avans în contul viitoarelor transformări, dar şi o dovadă a “solvabilităţii politicii Chişinăului şi un vot de încredere acordat cursului de modernizare europeană a Moldovei”. Cele 1,2 miliarde de dolari care vor alimenta economia ţării începînd cu 2007 sînt privite ca motorul şi cheia succesului. Totuşi, trebuie să se ţină cont de faptul că finanţările externe nu pot vindeca o economie bolnavă. Daca nu este însoţită de inversarea raporturilor de putere dintre sectorul de stat şi cel privat, de reformele necesare pentru ca aceasta să se întîmple, asistenţa financiară externă este o capcană periculoasă pentru economiile în tranziţie.
Astfel s-a întîmplat la mijlocul anilor ’90 în ţările din Asia, Africa şi America Latină, recipiente de masive infuzii de fonduri externe. Finanţările externe au eliminat presiunea guvernelor de a face reforme, furnizîndu-le resurse cu care, de multe ori, şi-au naţionalizat propriile economii. Asistenţa a creat dependenţă şi a stopat dezvoltarea sectorului privat. Dacă reformarea economiei moldoveneşti nu va deveni o prioritate, riscăm să trecem printr-o experienţă similară prin care au trecut unele state din Africa, Asia sau din cele recent aderate la UE, primind foarte mulţi bani, dar pînă la urmă nu au avut capacitate să-i gestioneze. Unde sînt acum din punct de vedere economic ţări ca Mozambic sau Uganda se ştie. Ceea ce se cere pentru moment de la autorităţi, priveşte existenţa unei viziuni strategice în măsură să favorizeze gestionarea eficientă a finanţărilor externe. Însă punerea în aplicare a unei asemenea viziuni presupune “stăpînirea intelectuală” a politicii publice, care pînă acum a rămas încă un deziderat al tranziţiei în Moldova.