Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Căldura, cel mai scump agent electoral
|
|
Guvernul momeşte populaţia cu subvenţii şi lasă sistemul termoenergetic în grija primăriei…
Introducerea preţurilor de referinţă la energia termică furnizată populaţiei în sistem centralizat a ridicat preţul gigacaloriei de la 1 ianuarie 2007, în medie, cu aproximativ 2,4 ori faţă de preţurile actuale. Bineînţeles, o dată cu majorarea tarifelor pentru gazele naturale era previzibilă şi o majorare a tarifelor pentru agent termic. De fapt, în ultimii ani s-au făcut mai multe astfel de încercări. Tariful de 233 lei pentru 1GK a fost stabilit în 1999. La sfîrşitul anului 2000 autorităţile au încercat să-l majoreze pînă la 267 lei, însă ţara aflîndu-se în preajma alegerilor parlamentare s-a renunţat la această măsură. De atunci s-au mai făcut încă cîteva tentative de majorare, însă pînă la urmă au eşuat şi acestea. Totuşi, la 25 ianuarie a.c., Consiliul municipal Chişinău (CMC) a aprobat majorarea tarifului pentru energia termică pînă la 540 lei pentru o gigacalorie. S-a mai decis că din bugetul municipal vor fi alocate mijloace financiare în valoare de cca 220 milioane lei pentru acoperirea diferenţei de preţ pînă la începerea noului sezon de termoficare.
Practic în toate ţările europene statul subvenţionează sistemul centralizat de încălzire, deoarece serviciul de furnizare a agentului termic este cel mai scump. În acestea, spre exemplu, se practică 2 forme de îndemnizaţii: compensanţii pentru acele persoane care au un statut social mai vulnerabil şi subvenţii pentru întreprinderile din sectorul termoenergetic. Bineînţeles, în cazul în care aceste întreprinderi sînt eficiente şi funcţionează la un randament maxim. Or, la noi situaţia din sistemul termoenergetic e cu totul de altă natură. Este interesant faptul că atunci cînd s-a aprobat noul tarif funcţionari din primărie au declarat că în bugetul municipal nu au fost prevăzute resurse pentru subvenţii şi îndemnizaţii. Se ştia sigur că pînă la urmă tarifele vor fi majorate, aşa că cei de la primărie trebuiau să chibzuiască asupra consecinţelor acestora undeva de prin vară.
Pasarea “Termocom”-ului din administrarea Guvernului în administrarea autorităţilor locale, a fost deseori însoţită de debranşarea consumatorilor şi acumularea de pierderi imense în sistem. Consumatorilor nu li se spune decît că se măreşte preţul gigacaloriei în limite suportabile. Însă subvenţia este plătită de noi toţi, inclusiv de cei care nu mai au nicio legătură cu sistemul centralizat de producere a agentului termic. Autorităţile locale încearcă să facă din energia termica “agent electoral”, în sensul că majorarea tarifelor permisă de preţul de referinţă va fi “controlata” în aşa fel încît să nu afecteze capitalul de simpatie al populaţiei. Din ecuaţia politică rezultatul negativ se răsfrînge tot asupra sistemului care, dacă nu “crapă” acum, are toate şansele s-o facă în anii următori. Dar nu oricum, ci cu preţul unor zeci de milioane de lei aruncaţi în subvenţii, şi nu în investiţii, cum ar fi normal.
Totodată, administraţia “Termocom”-ului este de părerea că majorarea tarifelor va permite acoperirea sută la sută a cheltuielilor întreprinderii. Totuşi, în ciuda masivelor subvenţii acordate producătorilor de agent termic în ultimii cîţiva ani şi a celora promise pentru următorii doi-trei ani, centralele produc energia în pierdere. Situaţia disperată în care se află sistemul centralizat de producere a energiei termice este dată în primul rînd de proasta lui gestionare. Preţurile locale de referinţă nu acoperă nici jumătate (cca 40% după majorarea preţurilor la gazele naturale) din costurile de producere ale agentului termic pentru că undeva, pe traseu, apar pierderi pe care nimeni nu ştie sau nu prea vrea să le elimine. Dacă producătorii şi furnizorii de agent termic nu se vor preocupa de alocarea de investiţii în renovarea şi modernizarea reţelelor de distribuţie care ar permite reducerea pierderilor de sistem, apoi nici o majorare de tarife sau acordarea de subvenţii acestora din partea statului nu va rezolva problema. În caz contrar, costul real a unei Gkal peste cîţiva ani va depăşi nivelul mediu european, ca urmare a preţurilor înalte la gaz şi a sistemului nostru energofag şi ineficient.