Monitoring→Economie→Comentarii

---

Tertipuri interne

Acum cîteva zile, Guvernul a făcut public faptul, cu referire la prognoza macroeconomică preliminară pentru următorii trei ani, că în perioada 2008–2010 salariul nominal mediu lunar pe economie se va majora de 1,6 ori şi va constitui 3250 de lei în 2010. Bineînţeles, această intenţie guvernamentală este un lucru foarte bun şi are de ce să ne bucure, însă nu ştim pe cît de realistă este această cifră, dacă nu vom depăşi decalajul enorm de productivitate. Totodată, cum rămîne cu promisiunea Guvernului ca pînă în 2009 salariul mediu în economie să fie de 300 USD (sau cca 4000 lei la cursul actual de schimb)?

Statistica oficială arată că în 2006 salariu mediu lunar plătit în economie a fost de cca 1700 lei (ceva mai mult de 130 USD). În sfera bugetară salariul mediu a constituit puţin peste 1400 lei, iar în sectorul real al economiei cca 1900 lei. Dacă am recurge la o comparaţie atunci, în pofida şocurilor economice externe şi interne, salariul mediu în 2006 a crescut cu peste 28% faţă de 2005. Creşterea salarială poate fi atribuită sectoarelor economic eficiente aflate în ascensiune (finanţe, comerţ, construcţii etc.) şi explicată de majorarea administrativă a salariilor finanţate din buget, în particular pentru angajaţii de sfera administraţiei publice. Totuşi trebuie să facem o distincţie între salariul nominal şi cel real. Salariul real pe care l-au simţit cetăţenii în buzunare a crescut cu doar 13%, acesta fiind subţiat de rata inflaţiei, deoarece în 2006 inflaţia a avut cel mai înalt nivel din ultimii 3 ani (14,1%). Cu alte cuvinte, putem spune că puterea de cumpărare a populaţiei în 2006 a fost mai mică că în 2005.

Din punct de vedere al convergentei reale, salariile reale au crescut în ultimii ani (din pacate, într-un ritm mai rapid decît productivitatea), iar structura producţiei industriale începe sa sufere modificări, sub presiunea unor factori conjuncturali bine cunoscuţi, în sensul scăderii ponderii sectoarelor intensive în forţă de muncă ieftină. Cît despre productivitate: în medie, un moldovean munceşte în schimbul a 0,8 euro pe oră, în timp ce cetăţenii statelor vechi membre ale UE nu acceptă să fie plătiţi cu mai puţin de 25 de euro pe oră, iar angajaţii unor state din centrul şi estul Europei cîştigă, în medie, 7 euro pentru o oră de lucru. Mîna de lucru ieftină ar trebui, teoretic, să ne facă atractivi pentru companiile europene. Este o stratagemă în care oficialii de la Chişinău cred încă şi pe care o promovează în toate mijloacele de comunicare ce se adresează străinătăţii.

Ieftin nu înseamnă neapărat bun

Realitatea este însă cu totul alta, iar lipsa de apetit pentru Moldova a fluxurilor de investiţii străine directe (ISD) demonstrează acest lucru (de pildă, valoarea ISD plasate în Moldova în 2006 a fost ceva mai mare de 200 milioane USD). Muncitorii noştri sînt ieftini, dar trecutul recent indică scumpirea lor treptată. Creşterile salariale sînt mici, este adevărat. Pe lîngă toate, acestea nu au nici o legătură cu productivitatea muncii, ci mai degrabă cu ciclurile electorale. Moldovenii lucrează în continuare pentru puţin, dar practic nu dau randament. Toate aceste probleme trebuie cumulate şi cu nivelul de pregătire al salariaţilor din ţara noastră, dar şi cu gradul de tehnologizare al unităţilor de producţie. Nu trebuie să uităm că, în multe dintre sectoarele economice, se lucrează la un nivel rudimentar, cu utilaje care ar fi trebuit de mult scoase din uz. Din această cauză, munca fizică este mult mai mare decît în alte ţări, unde tehnologiile sînt mai avansate.

Nici factorul salarial nu trebuie neglijat. Există foarte multe societăţi, în particular în sectorul agricol, care plătesc salariul minim pe economie, în acest mod angajaţii nefiind motivaţi în vreun fel să aibă productivitate. Salariul mediu plătit în agricultură în 2006 a trecut puţin de jumătate din media pe economie, constituind 914 lei (cca 70 USD). În plus, potrivit statisticii oficiale numărul de angajaţi în acest sector scade continuu: în cele 9 luni ale anului trecut personalul angajat în agricultură a scăzut cu cca 4%. În acest sector a început un reflux puternic de personal care caută ocupaţii în alte sectoare sau încearcă posibilităţile de emigrare.

O situaţie similară se atestă şi în învăţămînt, în special cel primar, gimnazial şi liceal. În 2006 salariul mediu din învăţămînt a fost de cca 1100 lei (84 USD). Totodată, în cadrul sistemului bugetar salariile din anumite ramuri sînt cu mult mai mari decît cele din alte ramuri. În particular, salariul mediu din sfera administraţiei publice este practic de două ori mai mare decît salariul primit de un învăţător din învăţămîntul de cultură generală sau de un medic, iar urmările acestei situaţii sînt tot mai vizibile şi se manifestă prin degradarea învăţămîntului, lipsa profesorilor sau emigrarea acestora^[1]. Această situaţie dă dovada unei lipse de consecventa in politica financiara, mai ales că guvernul şi-a asumat nişte angajamente pe care trebuie sa le respecte faţă de lege şi cetăţeni.

Decalaje provinciale

Totodată, avem în ţară circumstanţe diferite şi dimensiuni salariale foarte diferite. La utilizarea indicatorului “salariul mediu” trebuie de ţinut cont de faptul că relevanţa lui este redusă din cauza polarizării regional-economice. Spre exemplu, în 2006 salariul mediu plătit în municipiul Chişinău (cca 2220 lei) depăşea cu 30,5% salariul mediu plătit în ţară, iar în Bălţi — cu cca 10%. Zone cu totul defavorizate din punctul de vedere al veniturilor salariale (şi, implicit, defavorizate în termeni general-economici) sînt raionale Cantemir, Teleneşti, Şoldăneşti, Ştefan-Vodă şi Cimişlia, unde salariul plătit era sub 60% din media naţională. Salariile mici în teritoriu pot fi explicate printr-un nivel redus de cheltuieli destinate cercetării şi dezvoltării, dar şi de o insuficienţă cronică de investiţii interne şi externe, din care aproape 70% se concentrează în Chişinău.

Comparaţii regionale

Salariul mediu în România în 2006, potrivit Institutului Naţional de Statistică, a fost de cca 900 de lei româneşti, sau peste 350 USD. În Ucraina salariu mediu în sectorul bugetar este de 1300 hrivne ucrainene sau aproape 260 USD. Decalajele sînt şi mai mari dacă am compara cotele salariale cu cele din Statele Baltice. Spre exemplu, în 2006 salariul mediu în Ţările Baltice a constituit ceva mai mult de 650 USD, fiind de 5 ori mai mare decît cel din Republica Moldova. Deci şi puterea de cumpărare a unui estonian, lituanian sau leton este cu mult mai mare decît a unui moldovean. Aş recurge la o simplă comparaţie, în Moldova cu un salariu mediu poţi cumpăra cca 32 kg de carne de porc (4–5 USD/kg), pe cînd în Estonia cu un salariu mediu, salariu ce echivalează cu 800 USD, poţi cumpăra 160 kg carne de porc, preţurile fiind în general aceleaşi.

În loc de concluzii

În anii ce vin tonul pe piaţa salariilor va fi dat de sectorul privat. Este probabil să asistăm la creşteri importante ale salariilor, poate şi peste prognozele oficiale. Asta s-ar putea datora proximităţii RM faţă de UE: investiţii străine mai multe care, la rîndul lor, sînt creatoare de noi locuri de muncă. Esenţial este ca aceste creşteri de salarii să fie în pas cu avansurile de productivitate din economie. Altfel, ele se vor traduce în deficite externe sau vor provoca creşterea inflaţiei.

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Creat de NeoNet