Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Revoluţie fiscală: pro sau contra?
|
|
Finanţele aşteaptă răspunsurile economiei
Recent Guvernul a examinat proiectul de Politică fiscală a statului pentru perioada anilor 2008–2010, proiect în care au fost evaluate mai multe scenarii de politici, inclusiv unele foarte îndrăzneţe de reducere a fiscalităţii. În particular, acesta prevede reducerea cotei impozitului pe venitul persoanelor fizice cu două puncte procentuale, de la 20% în anul 2006 pînă la 18% în 2008, dar şi a impozitului pe venitul corporativ. De asemenea, se preconizează majorarea scutirilor anuale pentru persoanele fizice, de la 4500 lei în 2006 pînă la 10 800 lei în intervalul 2008–2010 şi aplicarea cotei unice de impozitare la nivelul de 12%. Potrivit intenţiei, Guvernul ne pregăteşte o “revoluţie fiscală”, însă mai mulţi economişti şi oameni de afaceri o numesc mai rezervat — evoluţie. S-ar putea ca dezbaterea publică care va urma, probabil, să devină acaparată de preocuparea de a demonstra superioritatea unui anumit aranjament fiscal.
Nu cred că există vreo economie care să funcţioneze la perfecţie (chiar şi acele state occidentale care sînt bine aşezate economic au problemele lor), respectiv foarte rar se poate găsi acel optim fiscal, adică pe placul contribuabilului, cel care plăteşte impozite, şi al statului, cel care le colectează. Pînă la urmă, mersul economiei reale nu are un singur sens. Cu alte cuvinte, ce sistem fiscal este mai bun, cel bazat pe impozitarea progresivă care există la noi sau cel al ratei unice de impozitare care este aplicat în mai multe state din regiune (Rusia, Estonia, Lituania unde a avut rezultate foarte bune), rămîne de văzut. Important e ca schimbările ce urmează a fi implementate să nu afecteze negativ bugetul, contribuabilii privaţi şi cei corporativi. Evident, calculele trebuie să fie făcute ţinînd cont de aspectul legal, iar modificările de politică fiscală trebuie anunţate cu cel puţin un an înainte, pentru ca populaţia şi mediul de afaceri să beneficieze de o minimă predictibilitate.
În acelaşi timp, nu cred actualmente că povara fiscală ar fi prea mare pentru agenţii economici şi investitori, impozitul de 18% este unul dintre cel mai scăzut din regiune. Bineînţeles că acesta trebuie redus gradual ca să se reuşească o execuţie bugetară (venituri/cheltuieli) cît de cît echilibrată. Nu este vorba de presiuni fiscale exagerate după cum deseori se plîng oamenii de afaceri, ci mai mult de presiuni instituţionale. În Moldova nu se simte un deficit de legi (ba chiar mai mult putem vorbi despre o inflaţie legislativă), ci de un deficit de interpretare corectă a acestora în sistemul de justiţie, care de multe ori este caracterizat ca fiind corupt şi birocrat, precum şi de un deficit cronic de executare a deciziilor judecătoreşti. Dacă oamenii de afaceri din ţară nu vor fi încrezuţi de faptul că judecătorii în Moldova fac dreptate şi nu o vînd celui care plăteşte mai mult, putem să elaborăm legi una mai inspirată ca alta, pentru că investiţii oricum vom avea mai puţine decît ar putea sistemul economic să înghită.
Structura veniturilor bugetare
Rapoartele Ministerului Finanţelor cu privire la executarea bugetului arată că 70% din veniturile acumulate la visteria statului sînt “stoarse” din impozitele indirecte, adică TVA, accize, taxe vamale şi doar 30% din impozite pe venit, profit etc. Este o structură a bugetului departe de a fi echilibrată. Chiar teoria economică spune pentru ca o economie să fie viabilă şi funcţională veniturile la buget ar trebui să fie acumulate în proporţie de cca 60% din impozite directe (impozit pe venit, impozitul pe profit corporativ plus contribuţiile sociale, impozite pe avere, pe imobile etc.), iar ponderea impozitelor indirecte ar trebui să fie de pînă la 40%. Or, la noi situaţia este exact inversă. Explicaţia este foarte simplă: structura economiei moldoveneşti nu permite o altă proporţie a acumulărilor la buget, deoarece sectorul productiv din ţară nu ţine pasul cu cererea internă. În consecinţă se importă masiv (asta o demonstrează şi decalajul mare dintre exporturi şi importuri, deficit comercial etc.), respectiv impozitele indirecte prevalează în structura acumulărilor la buget. Cert este că pînă la urmă avem o economie preponderent consumistă, decît productivă.
Cota unică de impozitare
Mai mulţi economişti şi specialişti în finanţe împărtăşesc opinia că aplicarea cotei unice de impozitare ar duce la majorarea veniturilor bugetare. Necesitatea implementării în Republica Moldova a unui astfel de sistem fiscal ar rezulta nu din gradul înalt al fiscalităţii, el fiind unul mediu faţă de ţările din UE, ci mai degrabă din varietatea impozitelor existente, făcînd grea urmărirea şi prelevarea lor la diferitele bugete, întreţinînd un aparat administrativ cu mulţi funcţionari publici şi încurajînd astfel evaziunea fiscală şi birocraţia.
În România, spre exemplu, cota unică de impozitare care se aplică din 2005 arată că veniturile au reuşit să acopere cheltuielile bugetului general consolidat. Cota unică a însemnat o diminuare a impozitului pe profit şi pe venitul personal. Dar aplicarea acesteia în cadrul veniturilor poate fi foarte diferită de la un stat la altul care corelează direct cu dinamica economiei (creştere sau stagnare). Ar fi bine să se facă o evaluare a impactului cotei unice, deoarece de la aplicarea acesteia ar putea avea loc o mărire concomitentă a fiscalizării (cît din economie este impozitat/taxat) şi a fiscalităţii (acolo unde impozitele pot creşte ca urmare a aplicării cotei unice). Astfel, vom putea judeca modul în care cota unică poate stimula creşterea încasărilor bugetare, alte condiţii fiind neschimbate. Mai jos vin cu potenţiale avantaje şi dezavantaje în eventualitatea aplicării acesteia.
Avantaje:
- este atractivă prin faptul că este simplă şi convenabilă datorită costurilor sale reduse;
- duce la simplificarea sistemului fiscal, ceea ce atrage reducerea cheltuielilor cu un aparat fiscal numeros, costisitor şi adesea neeficace;
- evaziunea fiscală ar putea fi eliminată prin controlul fiscal mai simplu şi mai eficace, concomitent cu “eliminarea” din legislaţie a facilităţilor fiscale;
- încurajează obţinerea de venituri mari, deci stimulează activităţile de producţie şi activităţile comerciale, şi chiar activităţile producătoare de bunuri şi servicii;
- cota unică ar diminua polarizarea socială, oferind clasei de mijloc o şansă de înmulţire a afacerilor;
- s-ar putea scoate bani mai puţini, însă de la mai mulţi contribuabili;
- s-ar diminua veniturile din economia subterană;
- introducerea cotei unice în Rusia, Estonia şi Lituania a avut rezultate foarte bune.
Dezavantaje:
- posibilitatea creşterii deficitului bugetar;
- are caracter nepopular, deoarece restructurarea aparatului administrativ ar putea sta la baza iniţierii unor mişcări sociale contestatare;
- încurajează nedeclararea unor venituri obţinute din activităţi ilicite, uşor controlabile fiscal.
Se poate concluziona că în Moldova cota unică ar conduce la creşterea polarizării sociale, deoarece ar putea fi afectaţi cei cu salarii şi venituri mici, pe cînd cei cu salarii mari şi foarte mari vor avea doar de cîştigat ca urmare a aplicării acesteia. Lista avantajelor şi dezavantajelor unui asemenea sistem fiscal privind folosirea impozitului unic ca pîrghie a politicii fiscale ar putea continua, însă cred că ar fi bine să lăsăm subiectul şi pentru analize ulterioare.
Efectele concesiilor fiscale
În ultimii ani statul deseori a recurs la acordarea de concesii fiscale şi iertări de datorii la buget a unor întreprinderi care se află-în gestiunea acestuia, fapt care a dus la perpetuarea unor găuri financiare în bugetului statului. Însă riscurile aplicării unui program de îngheţare a datoriilor sînt foarte mari. Acestea ar putea veni din două direcţii. Prima se referă la faptul că o astfel de măsură induce în economie ideea unui tratament fiscal nociv. Marii datornici, cu capital de stat, ar putea crede că, mai devreme sau mai tîrziu, vor mai putea beneficia de astfel de pomeni fiscale. Ei ar putea fi încurajaţi să nu-şi plătească datoriile către buget mergînd pe un raţionament simplu: statul ne va mai ierta încă o dată. Cu certitudine că un astfel de raţionament nu îşi vor putea permite micii contribuabili sau cei privaţi, care achită cu regularitate şi în termen plăţile la buget. Ei ştiu că fiscul nu este nici pe departe la fel de îngăduitor cu datoriile pe care le au la buget. Iar controalele fiscale “taie în carne vie”, atunci cînd vine vorba de datoriile la buget ale acestora. Şi atunci avem de a face cu al doilea risc major: o astfel de măsură este eminamente împotriva principiului concurenţei. Este vorba, evident, despre un tratament discriminatoriu între cei care au parte de facilităţi şi cei care nu beneficiază de acestea.
În loc de concluzii
Pînă una-alta, pentru 2007 s-a conturat acelaşi buget “conservat”, construit pe principiul supravieţuirii de pe-o zi pe alta. Că PIB-ul creşte sau scade, ca impozitele sînt mari sau mici, bugetul statului rămîne parcă înţepenit la mai puţin de ¼ (cca 24%) din PIB (vezi graficul). În Vestul Europei, acest procent trece de 50%. Cel puţin deocamdată, politica fiscală nu a reuşit să crească, ceea ce se cheamă bază de impozitare. Cu alte cuvinte, în economia moldovenească au rămas cam aceiaşi plătitori de impozite. După mine, este unul din motivele pentru care creşterile de venituri la buget trîmbiţate oficial se văd cam greu într-o şcoală mai bună, sistem medical sau sanitar mai bun, infrastructura mai bună etc. În consecinţă, impozitarea nu este o problemă esenţială a economiei de piaţă şi poate fi supusă şi logicii procesului electoral. Dacă o guvernare nu aplică noi şi noi oportunităţi de impozitare, atunci peste patru ani un alt administrator politic va recurge la acestea.
