Monitoring→Economie→Comentarii

---

În prezent, faţă de Transnistria se manifestă o atenţie deosebit de intensă. Aceasta se explică, în primul rând, prin înaintarea frontierei Uniunii Europene nemijlocit spre Republica Moldova. Europa descoperă astfel inopinat, ca la frontiera ei de Est există o ţară cu un conflict îngheţat, în rezultatul căruia pe teritoriul ei a apărut o formaţiune statală numită Transnistria (“Republica Moldovenească Nistreană” — RMN), nerecunoscută de comunitatea internaţională, dar care, de fapt, timp de 17 ani există ca stat autonom în componenţa Republicii Moldova, având propria constituţie şi legislaţie.

În perioada sovietică pe teritoriul din stânga Nistrului al RSSM se producea mai mult de o treime din toată producţia industrială a republicii. Complexul industrial cuprindea următoarele ramuri: electroenergetica, siderurgia, construcţia de maşini şi prelucrarea metalelor, industria electrotehnică, chimică, de prelucrare a lemnului, industria mobilei, industria poligrafică, a sticlei, industria uşoară şi cea a materialelor de construcţii. În Transnistria sunt localizate centralele electrice de la Cuciurgan şi Dubăsari. Centrala electrică de la Cuciurgan nu numai că furniza energie electrică pentru toata RSSM (în cazul unei industrii funcţionale), dar şi exporta energie electrică în Ucraina Sovietică şi în câteva ţări membre ale Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER). Tot oţelul şi laminatul, 90% din energia electrică a fostei RSSM se produceau în Transnistria^[1].

Dezintegrarea URSS a provocat şi distrugerea sistemului de relaţii economice, fapt care a destabilizat considerabil economia regiunii. Unele ramuri industriale au decăzut total. Aceste procese erau comune pentru întreg spaţiul postsovietic. În Transnistria situaţia social economică se complica şi din cauza statutului ei nedeterminat şi a conflictului permanent dintre oficialii de la Chişinău şi cei din Tiraspol.

Trebuie să menţionăm aici, sub aspectul social-economic, şi prezenţa pe teritoriul Transnistriei a numerosului Grup Operativ al Armatei a 14-a Sovietice, din 1992 Armata a 14-a Rusă. Majoritatea angajaţilor şi a ostaşilor acestei armate au locuit în această regiune. Rusia trebuia să asigure securitatea depozitelor de armament şi să întreţină gruparea militară. Începând din anul 1994 reduce esenţial efectivul de persoane, iar procedura de evacuare a armamentului a început puţin mai târziu. Respectiv, brusc a încetat intrarea mijloacelor băneşti care, în fond, rămâneau în regiune. Ceea ce prezintă interes este şi faptul că destul de mult timp banii în Banca de Campanie a Armatei a 14-a erau aduşi cu avionul din Moscova la aeroportul militar din Tiraspol (în prezent inactiv, dar care anterior avea o capacitate de aterizări şi decolări ale avioanelor de diferite tipuri, cu diferite modificări şi capacităţi de transport). În prezent fosta armată a 14-a rusă este cunoscută ca Grupul operativ de trupe ruseştiRU din regiunea transnistreană a Republicii Moldova (cu un efectiv de persoane puţin sub 1,5 mii). În mod corespunzător, aceasta nu reprezintă actualmente o importanţă economică esenţială în regiune.

Întreprinderile transnistrene au parcurs o cale destul de lungă de la proprietatea de stat de 100% (începutul anului 1990) până la privatizarea generală (2002–2003). Până la demararea procesului de privatizare industria includea 144 de întreprinderi cu diverse forme de proprietate: 113 din acestea erau întreprinderi de stat, 11 — societăţi pe acţiuni şi 6 — întreprinderi colective. O trăsătură caracteristică a industriei transnistrene este dependenţa ei faţă de importul materiei prime. Dacă nu va dispune de materie primă, majoritatea întreprinderilor vor înceta să producă. În Transnistria sunt foarte puţine minereuri. În plus, toţi subiecţii economici din Transnistria trebuie să se înregistreze ca agenţi economici ai Republicii Moldova, întrucât comunitatea mondială nu recunoaşte noţiunea de “agent economic transnistrean”. Astfel, activitatea acestora este pusă în dificultate prin faptul că sunt constrânşi oricum să ţină o contabilitate dublă — în Republica Moldova şi în Transnistria, ceea ce nu favorizează ameliorarea climatului economic.

În prezent majoritatea marilor întreprinderi sunt privatizate atât de investitori străini (în special din Rusia), cât şi de investitori locali. Cu toate acestea, rezultatele privatizării nu sunt recunoscute de autorităţile de la Chişinău.

Unele întreprinderi şi-au schimbat de câteva ori acţionarii, trecând de la unii la alţii. Un exemplu evident este Uzina Metalurgică Moldovenească (UMM) din Râbniţa, fondată în 1985 şi care în 1998 a fost reorganizată în societate pe acţiuni de tip închis. La început Transnistria beneficia de o “acţiune de aur” care nu acorda dreptul investitorului rus, compania “ITERA”, să conducă activitatea întreprinderii. Cu toate acestea, în consecinţă, “acţiunea de aur” a fost vândută şi o perioadă uzina a devenit proprietatea investitorilor ucraineni. După “revoluţia portocalie” ucrainenii au vândut uzina ruşilor. În prezent aceasta este proprietatea companiei conduse de miliardarul rus Alişer UsmanovRU, director general al Gazprominvestholding. Actualmente “Uzina Metalurgică Moldovenească” S.A.T.I. este o întreprindere a metalurgiei feroase, modernă şi de înalt randament, care dispune de tehnologii de nivel mondial pentru producerea semifabricatelor de oţel turnate continuu, a laminatelor uşoare/de dimensiuni mici, a sârmei laminate la cald din oţel cu conţinut redus de carbon şi cu conţinut mare de carbon, din oţel slab aliat conform standardelor internaţionale (DIN, ASTM, BS, EU etc.). Uzina îşi orientează producţia în mod succesiv şi cu mult succes spre satisfacerea cerinţelor permanent crescânde ale pieţii internaţionale. Capacitatea proiectată a uzineiRU este de 684 000 tone de oţel şi 500 000 tone de produse laminate finite pe an.

Uzina este membru al organizaţiilor şi uniunilor internaţionale: “IISI” — Institutul Internaţional al Fierului şi Oţelului, “IREPAS” — Asociaţia Internaţională a Exportatorilor şi Producătorilor de Oţel Beton, Uniunea Internaţională a Metalurgiştilor, Uniunea Balcanică a Metalurgiştilor, Consiliul Producătorilor şi Exportatorilor de Metale Feroase.

Producţia uzinei a fost calculată pentru piaţa regională de consum din Moldova şi din regiunile învecinate ale Ucrainei. Cu toate acestea, evenimentele au impus uzina să iasă şi să activeze şi pe piaţa mondială a semifabricatelor de oţel, a laminatelor şi oţelului beton în colaci. Astfel, producţia acesteia a fost exportată în SUA, în ţările Europei de Vest şi CSI. Întreprinderea este una din puţinele de pe teritoriul Transnistriei care nu numai că şi-a menţinut cadrele, dar şi ţine pasul cu timpul, modernizându-şi permanent producţia.

Un alt exemplu este vinderea la sfârşitul anului 2003 a Centralei Electrice Regionale de Sistem (CERS) Moldovenească companiei ruso-belgiene “Seint Gidon Invest” cu 29 milioane de dolari. În rezultatul controlului efectuat de comisia parlamentarăRU (se are în vedere comisia Sovietului Suprem) asupra executării legislaţiei cu privire la privatizare, prin evaluarea eficienţei acesteia în Transnistria, au ieşit la suprafaţă fapte care în final au condus la destituirea din funcţie a ministrului justiţiei din Transnistria, Victor Balal. Preşedintele Parlamentului transnistrean Evghenii Şevciuk a declarat deschis că rezultatul activităţii ministrului justiţiei nu a fost altul decât “investiţia de 42,8 milioane de dolari făcută peste hotarele republicii (Transnistriei) şi spălarea a 17 milioane de dolari din contul CERS. Importând gaze, investitorul nu a achitat costul acestora, acumulând astfel o datorie de 18 milioane”. La începutul anului 2005 CERS Moldovenească a fost cumpăratăRU printr-o compania afiliată de către gigantul energetic rus RAO EĂS.

Destul de multe întreprinderi au fost cumpărate cu scopul de a fi ulterior revândute la un preţ ridicat. În anul curent autorităţile din Transnistria au început să ducă o politică de verificare a condiţiilor de executare a obligaţiilor privind privatizarea. A fost creată o comisie a Ministerului Economiei din Transnistria pentru controlul asupra respectării condiţiilor de privatizare. În anul curent aceasta a emis câteva avertizări noilor proprietari ai întreprinderilor.

Specificul exportului transnistrean constă în monostructura lui puternică, în plus dinamica creşterii ponderii livrărilor de producţie a metalurgiei feroase a fost caracterizata printr-o tendinţă stabilă: 44,3% — în 2002 şi 65,3% — în 2005.

Furnizorii importanţi de mărfuriRU în Transnistria sunt Ucraina (246,8 mln. de dolari) şi Rusia (245,3 mln. de dolari), cota acestora în import fiind de 28,8% şi respectiv 28,7%. Dintre ţările Europei pot fi evidenţiate Germania (57,0 mln. dolari), Polonia (44,1 mln. dolari) şi Italia (35,3 mln. dolari), precum şi Olanda (13,3 mln. dolari). Relaţiile comerciale bune cu SUA şi China au condiţionat creşterea producţiei trimise în republică cu 26,4% şi respectiv cu 50,5%, ceea ce a alcătuit 76,5% de livrări din alte ţări. Structura comercială a importului a fost determinată în special de 3 grupe: metale nepreţioase, mărfuri alimentare şi resurse minerale. Cea mai importantă cotă o deţin metalele nepreţioase — 29,0% sau 247,7 mln. de dolari, din care 89,1% o constituie livrările din Ucraina şi Rusia.

Cea mai mare unitate economică din Transnistria este compania “Sheriff”RU, cunoscută departe peste hotarele republicii. Activitatea acestei companii este atât de largă după criteriile transnistrene, încât deseori Transnistria este numită “Sheriffland” sau “Sheriffia”. Această firmă a fost creată în 1993 ca societate străină cu răspundere limitată. La începutul activităţii sale firma “Sheriff” se baza pe doi fondatori: foştii lucrători ai MAI (de unde şi denumirea firmei) şi contabilii. Activitatea de bază a firmei, pe atunci, era comerţul. În prezent aici muncesc în medie trei mii de angajaţi. Numărul total al celor care muncesc în holding-ul din care face parte şi firma “Sheriff”, conform datelor din iulie 2006, alcătuia 12 500 mii de persoane. În ultimii ani firma a construit în toată Transnistria un şir de obiecte mari, a creat structuri menite să contribuie la dezvoltarea activităţilor de bază. A stabilit contacte de afaceri cu furnizori şi parteneri din ţările vecine şi din străinătatea îndepărtată, cum sunt Ucraina, Rusia, Estonia, Germania, SUA, Cehia, Polonia, Ungaria, Olanda, Argentina, Brazilia, Spania si altele.

Din 1996 se deschid supermarketuri “Sheriff”. În prezent în oraşele din regiune activează 10 supermarketuri: patru în Tiraspol, două în Râbniţa, câte unul în Dubăsari, Slobozia, Grigoriopol şi Bender, trei magazine de vânzare angros, un depozit angos şi trei minimarketuri. În 1997 a fost fondat clubul sportiv “Sheriff”. Echipa de fotbalişti “Sheriff” este de şapte ori campioană a Moldovei şi de patru ori deţinătoare a Cupei Moldovei, este, de asemenea, deţinătoare a Cupei Comunităţii şi a Supercupei Moldovei.

În august 1997 firma a fondat televiziunea pe mai multe canale recepţionate pe întreg teritoriul Transnistriei. Televiziunea multicanal a implementat sistemul de transmisie MMDS. În prezent are un port satelit, un post emiţător principal, o reţea de retransmisie, reţele de distribuţie şi recepţie, se efectuează montarea sistemelor de recepţie individuală. Se efectuează lucrări la crearea aşa-numitei reţele-hibrid, care include valorile reţelei de fibre optice şi a celei cu cablu coaxial.

În 1998 a fost fondată direcţia de reparaţii şi construcţii “Sheriff” pentru a se efectua lucrări de montare şi reparaţii cu forţe proprii. În iulie 2000 a fost construit şi dat în exploatare un depozit de produse petroliere; în februarie 2003, după privatizare şi reconstrucţie, şi-a început activitatea baza petrolieră din Tiraspol. În octombrie 2005 a fost privatizată şi reconstruită baza petrolieră din Râbniţa.

La începutul anului 1999 a fost fondată Casa de editură “Delo”. Din 1999 activează Centrul Mercedes Benz care este dealer oficial şi reprezentant comercial al companiei Mercedes Benz. Centrul a obţinut dreptul exclusiv la service şi aprovizionare cu piese auto şi accesorii şi la comercializarea maşinilor “Mercedes” în regiune. În 2002 şi-a început activitatea salonul auto “Mercedes”. În iunie 2002 a fost dată în exploatare Arena principală de fotbal, apreciată cu notă maximă de FIFA. În complexul acesteia intră, de asemenea, o arenă mică, 8 terenuri de antrenament, un manej de fotbal, un complex de locuinţe destinate fotbaliştilor clubului “Sheriff”, un hotel şi un colegiu de fotbal pentru copii.

La 22 ianuarie 2004 a fost creată o agenţie de publicitate cu ciclu deplin “Exclusiv”, pe baza agenţiei de publicitate “Clasica”, creată în 2002.

La 23 mai 2005 compania locală “Sheriff” privatizează Combinatul de produse cerealiere şi fabrica de panificaţie din Tiraspol . În 2005 s-a deschis prima sală elitistă de jocuri cu automate de noroc. Sala de jocuri deschisă la Tiraspol este dotată cu automate moderne. În 2006 s-a deschis o sală de jocuri cu automate de noroc şi la Bender. În 2006 a fost privatizată Fabrica de Vin şi Coniac KVINT din Tiraspol (apare pe bancnota de 5 ruble).

În afară acestei liste impunătoare a unui continuu triumf al businessului trebuie, de asemenea, să menţionăm că “Sheriff” este coproprietar oficial (proprietar, de facto) al Societăţii mixte pe acţiuni de tip închis “Interdnestrkom”RU — furnizor de servicii ale telefoniei mobile de standard CDMA şi cel mai important furnizor de Internet din regiune. Reţelele de telefonie mobilă CDMA 800 şi CDMA 450, dezvoltate pe teritoriul Transnistriei în 1998 şi respectiv 2005, acoperă peste 95% din tot teritoriul Transnistriei şi peste 90% din populaţie. “Interdnestrkom”, la rândul său, a cumpărat Telekomul din Transnistria, furnizor cu drept exclusiv al telefoniei obişnuite, redenumind-o “Transtelekom”. În acelaşi timp, şi operatorul ucrainean de telefonie mobilă de standard CDMA “Intertelekom” a apărut datorită “Interdnestrkom”-ului transnistrean, fiind în realitate (nu şi oficial) o filială a “Interdnestrkom”-ului.

În 2005 “Interdnestrkom” a obţinut licenţă pentru a activa în domeniul telefoniei mobile pe teritoriul Moldovei. Cu toate acestea, prin decizia Curţii Constituţionale a Republicii Moldova această licenţă a fost anulată, iar banii plătiţi pentru ea (1 mln. dolari SUA) — nerestituiţi.

“Sheriff” este beneficiar al băncii transnistrene “Agroprombank”. Acesta deţine cea mai mare fabrică de textile din regiune — “Tirotex”, precum şi uzina “Moldavizolit”. Având astfel de posibilităţi economice, holdingul a intrat activ în politica transnistreană. Partidul republican “Obnovlenie” — este reprezentantul politic al acestuia. În prezent fracţiunea partidului “Obnovlenie” deţine majoritatea mandatelor în Sovietul Suprem, iar liderul fracţiunii, bineînţeles, este speaker al acestuia.

Un alt agent economic important din Transnistria este “Gazprombank”. Acesta este creditorul de bază al întreprinderilor din ramura gazelor, a comerţului şi industriei uşoare. Participă la finanţarea programului de stat privind gazificarea Transnistriei. De la un timp, de serviciile acestei bănci beneficiază UMM. Banca, de asemenea, participă la procesele de privatizare, are suficiente bănci-parteneri în RusiaRU (în special cunoscutele bănci “Commercial Bank European Trust Bank PJSC”, “Alfa Bank” “Uralsib”, “Impeksbank”), datorită căror “Gazpromul” transnistrean poate să-şi realizeze activitatea cu beneficiarii străini şi peste hotarele republicii.

Activitatea bancară transnistreană nu este recunoscută de către Banca Naţională a Republicii Moldova, cu toate acestea, banca îşi dezvoltă activitatea. Licenţele băncilor comerciale transnistrene şi ale filialelor acestora sunt eliberate de Banca Republicană Transnistrenă.

Potrivit datelor pe anul 2006, prezentate de organizaţii, precum şi de organele de stat abilitate ale Transnistriei, în grupul celor 7 mari întreprinderi contribuabileRU au intrat: companiile “Sheriff” — 31,3 mln. de dolari (11,2% venituri ale bugetelor de toate nivelurile), UMM — 16,3 mln. dolari (5,8%), “CERS Moldovenească” — 4,2 mln. dolari (1,5%), SRL “Tiraspoltransgaz-Transnistria” — 3,8 mln. dolari (1,34%), “Banca de Economii din Transnistria” — 2,6 mln. dolari (0,94%), “Electromaş” — 2,2 mln. dolari (0,78%), Reţelele electrice de Sud-Est — aproximativ 2,1 mln. dolari. Suma totală a plăţilor bugetare ale acestor întreprinderi constituie peste 45,6 mln. de dolari. În grupul celor cinci mai mari bănci contribuabile au intrat: “Banca de Economii din Transnistria” — peste 2,6 mln. dolari, “Agroprombank” — aproximativ 1,5 mln. dolari, BCA “Ipotecinii” — aproximativ 700 mii de dolari, BCA “Gazprombank” — aproximativ 630 mii de dolari, “Tiraspromstroibank” — peste 472 mii de dolari.

În rândul colectivelor de muncă pe poziţie de lider s-au plasat companiile “Sheriff” (13810 persoane), UMM (4120 persoane) şi “CERS Moldovenească” (2330 persoane).

Teritoriul Transnistriei este traversat de două linii magistrale internaţionale, trei conducte principale de gaz, două artere principale de circulaţie de importanţă internaţională. Cu regret, din cauza statutului nedeterminat al Transnistriei, calea ferată deseori devine obiectul presiunilor exercitate de către aceasta asupra autorităţilor de la Chişinău (de cele mai multe ori este blocată), dacă partea moldovenească încearcă să acţioneze într-un fel sau altul asupra regiunii. Din aceeaşi cauză şi pentru a evita circumstanţe imprevizibile, companiile de transport ocolesc arterele principale de circulaţie, căutând căi alternative. Aceşti factori, bineînţeles, influenţează negativ atât asupra economiei regiunii, cât şi a Moldovei.

Un al factor care a influenţat negativ asupra situaţiei social-economice din TransnistriaRU este aşa-numita “datorie pentru gaze” faţă de Federaţia Rusă. Potrivit datelor oficiale, publicate în “Vestnik PRB”, publicaţie a Bancii Republicane Transnistrene, “…datoriile externe nete …la data de 1 ianuarie 2006 constituiau 1 miliard 532,7 mln. de dolari”. Problema gazelor poate fi interpretată diferit. Majoritatea specialiştilor sunt convinşi că cea mai mare companie energetică din lume — “Gazpromul” — care în ultimul timp a reuşit să-şi promoveze interesele şi totodată să-şi realizeze scopurile (în special să “scoată” banii de la debitori) cu orice preţ, puţin probabil ar fi lăsat, din bunăvoinţă, să se acumuleze o datorie atât de mare, aproape ireal să poată fi achitată de Transnistria (luând în considerare populaţia acestui teritoriu şi starea ei materială). De ce s-a întâmplat anume aşa şi cât timp va dura lichidarea acestor datorii imense este un subiect tabu.

În prezent aproape o treime din populaţia aptă de muncă a Transnistriei îşi câştigă existenţa în afara republiciiRU. Dacă în 1991 în economia Transnistriei braţele de muncă constituiau 273 mii de angajaţi, atunci în 2006, acest număr a scăzut până la 130 mii, în plus, doar 60–70 mii de oameni muncesc în sectorul economic, producător de bunuri materiale. Potrivit publicaţiei “Vestnik PRB”RU, “…economiile populaţiei în valută străină lichidă, potrivit raportului pe perioada dată, au crescut aproximativ de 2 ori şi au depăşit cifra de 500 mln. de ruble (60 mln. de dolari), în rezultatul transferurilor de valută străină considerabile din partea populaţiei care munceşte în străinătate şi a gastarbaiterilor.” Aceeaşi publicaţie susţine: “Astfel, deşi veniturile băneşti şi cheltuielile populaţiei aveau ritmuri ce depăşesc viteza creşterii altor indici macroeconomici importanţi, aceasta nu a influenţat asupra modificării structurii calitative a consumului. Ca şi înainte, cea mai mare parte a mijloacelor era folosită pentru satisfacerea necesităţilor curente: cota cheltuielilor pentru mărfuri şi servicii a atins 73,2%. În plus, cheltuielile efectuate în mod real pentru necesităţi de consum, impozite şi taxe au constituit 16% mai puţin faţă de valoarea medie a bugetului minim de consum. Adică, nivelul real de trai al populaţiei în prezent nu corespunde nici chiar normelor stabilite în Transnistria, nemaivorbind de standardele mondiale privind calitatea vieţii”.

Dacă e să prezentăm date noi în ce priveşte industria pe prima jumătatea a anului 2007, atunci trebuie să menţionăm că în toate ramurile s-a înregistrat o creştere a producţiei (cu excepţia industriei de prelucrare a lemnului şi industriei mobilei), în plus, cel mai ridicat ritm de creştere a producţiei s-a distins în dinamica întreprinderilor principale ale republicii. Anumite modificări s-au înregistrat şi în structura ramurală a producţiei industriale. Parţial şi-a recăpătat poziţiile metalurgia feroasă. Cota producţiei în ramura dată, potrivit indicilor, a crescut faţă de nivelul acesteia înregistrat în trimestrul I al anului 2006 cu 6,4%, atingând 46,6%. Cu toate acestea, cifra este mai mică faţă de valoarea înregistrată în 2005, când cota producţiei în metalurgia feroasă atinsese nivelul de 53,2%. În mod real, întreprinderea a reuşit să sporească producţia de oţel şi laminate cu 27,4 şi respectiv 66,8%.

Soluţionarea problemei privind livrarea energiei electrice produse de “CERS Moldovenească” pe pieţe de desfacere importante şi de perspectivă, cum ar fi cea a Rusiei şi a României, a constituit factorul principal în creşterea volumului producţiei cu 72,5%. Şi cota parte a ramurii a crescut şi a atins 18,6%. Planurile de extindere geografică a pieţei şi de creştere a volumului livrărilor spre aceasta, făcute publice de către conducerea “CERS Moldovenească”, prognozează pentru acest sfârşit de an menţinerea ritmurilor atinse deja în ce priveşte creşterea producţiei la această întreprindere.

În Transnistria, ca şi în Moldova şi Ucraina, e perioada unui adevărat boom în construcţii, bineînţeles în proporţii comparative. De aceea, fără îndoială, lideritatea în ce priveşte ritmul creşterii producţiei, o deţine, al doilea an consecutiv, industria materialelor de construcţii. Întreprinderile acestei ramuri şi-au sporit producţia de 3 ori numai în perioada ianuarie-martie. Boom-ul în construcţii prin care trece Transnistria a favorizat sporirea producţiei practic pe toate segmentele de bază.

În ce priveşte relaţiile economice moldo-transnistrene, acestea sunt interpretate diferit. Transnistria promovează o politică prin care Moldova să nu-şi poată comercializa producţia pe piaţa transnistreană. În magazinele alimentare cea mai mare parte a produselor sunt de origine ucraineană. Mărfurile moldoveneşti sunt supuse taxelor vamale în proporţie de 100%. În schimb, nu este interzis cetăţenilor să aducă mărfuri din Moldova în cantităţi mici, pentru uz personal.

Dacă e să ne referim la sectorul agrar, atunci trebuie să menţionăm că Transnistria nu va atinge în timpul apropiat nivelul sovietic. În perioada URSS pe teritoriul Transnistriei agricultura era destul de dezvoltată. Dar, din cauza stagnării economice din perioada postsovietică, anume sectorul agrar a decăzut considerabil, ceea ce a influenţat negativ şi asupra industriei conservelor. În Transnistria nu există proprietate privată asupra pământului. Deşi s-a organizat un referendum privind problema împroprietării ţăranilor cu pământ, acesta a fost nereuşit din cauza prezenţei nesatisfăcătoare a populaţiei la urne. Cu toate acestea, e posibil ca în perspectivă să fie legalizată şi proprietatea privată asupra pământului. Deocamdată pământul este proprietate de stat şi poate fi doar arendat.

Până în anii nouăzeci regiunea avea un sold pozitiv al migraţiunii. Interesul pentru Transnistria se explica prin nivelul de trai ridicat, stabilitate economică şi politică, condiţii naturale favorabile, climă dulce, pământ fertil. În prezent migraţiunea în vederea muncii are un caracter de masă. Problema devine una naţională. Numărul persoanelor plecate la muncă peste hotare nu poate fi stabilit. Potrivit datelor oficiale, numărul persoanelor care au plecat din Transnistria în 2006 (doar 10908 de oameni, cu 3500 mai mulţi decât au venit) nu reflectă un tablou real al migraţiunii în vederea muncii, întrucât organele de statistică iau în calcul doar numărul persoanelor care şi-au retras oficial şi viza de domiciliu. Aceştia sunt cei care au plecat pentru totdeauna din Transnistria. Migratorii temporari, care pleacă în special la muncă, rămân în afara acestor calcule statistice. Specialiştii consideră că motivul principal al migraţiunii în vederea muncii este stagnarea de mult timp a economiei, nemulţumirea oamenilor privind salariile, nivelul de trai şi asigurarea socială, reducerea continuă a locurilor de muncă, statutul juridic şi politic nedeterminat al regiunii.

La începutul anului 1990 Transnistria avea 750 mii de locuitori. După ultimele date, au rămas doar 540 mii şi ritmurile reducerii acestui număr cresc, atât prin pierderile naturale, cât şi prin procesul de migrare a populaţiei. În 2006 numărul locuitorilor din Transnistria s-a redus cu 6,9 mii sau 1,3% faţă de anul 2005. Coeficientul natalităţii este de 8,9 născuţi la 1000 de locuitori, cel al mortalităţii — de 15,4 la 1000 de locuitori. Cauza deceselor, stabilită de medici, sunt, în special, bolile oncologice şi cele cardio-vasculare. O cauză indirectă a deceselor este nivelul scăzut al vieţii social-economice, patima pentru alcool a unei importante părţi a populaţiei. După datele statistice, suferă de alcoolism 10000 de locuitori ai Transnistriei. Cu toate acestea, cifra reală este minimum de 5 ori mai mare. 2000 de oameni suferă de narcomanie.

Transnistria înregistrează 134 mii de pensionari. În anul curent se pensionează un număr considerabil de cetăţeni, născuţi în anii postbelici: bărbaţii născuţi în 1947 şi femeile născute în 1952. La 100 de căsătorii în 2006 s-au înregistrat 59,4 de divorţuriRU. Această instabilitate familială este, la fel, rezultatul sărăciei şi al condiţiilor social-economice nefavorabile cetăţenilor.

Dacă e să ne îndepărtăm de statistica seacă şi să vorbim despre simplele relaţii umane, atunci trebuie să menţionăm că acestea uneori sunt complicate chiar de autorităţi. De exemplu, introducerea de către Transnistria a taxei de migraţiune pentru cetăţenii Republicii Moldova care nu locuiesc pe teritoriul regiunii. Oamenii, bineînţeles, se obişnuiesc cu toate, dar e simplu de înţeles ca astfel de acţiuni nu poate favoriza apropierea.

Dacă e să examinăm perspectivele dezvoltării economice ale Transnistriei, atunci, credem că soluţionarea acestei probleme, cu regret, va lua o întorsătură în funcţie de conjunctura politică. Dacă problema transnistreană va fi rezolvată cel puţin în planul recunoaşterii rezultatelor privatizării, aceasta va genera atragerea potenţialilor investitori, care vor avea garanţia că nu vor pierde investiţiile făcute. În caz contrar, vor avea loc aceleaşi cumpărări ale întreprinderilor în scopul revânzării lor la un preţ mai mare şi avantajos, aşa cum am menţionat mai sus. Sau întreprinderile vor fi cumpărate pentru ca, nerespectându-se anumite obligaţii, utilajul acestora să fie mutat într-un loc mai paşnic, cum ar fi, de exemplu, Ucraina.

Sondajele sociologice din ultimul timp, efectuate în Transnistria, demonstrează că populaţia regiunii îşi doreşte, în primul rând, stabilitate. Tocmai pentru că instabilitatea permanentă şi statutul nedeterminat al regiunii au extenuat-o. Cu toate acestea, stresul anilor postsovietici a trecut demult. Şi în cazul în care oamenii simpli nu văd pentru ei nicio perspectivă aici, atunci ei îşi schimbă viaţa cardinal, plecând pur şi simplu.

Aşa cum vedem noi lucrurile, realizarea unei convenţii privind drepturile proprietăţii deja privatizate, ar facilita activitatea sectorului industrial al regiunii transnistrene şi, respectiv, ar ameliora calitatea vieţii, stopându-se astfel migrarea în masă. Regiunea transnistreană deja resimte lipsa de specialişti şi de cadre calificate în anumite ramuri. Acei care îşi cunosc valoarea nu vor să-şi piardă specialitatea, dexteritatea în muncă, calificarea şi pleacă. Cei care rămân, sunt constrânşi să se reprofileze, pierzându-şi calificarea. De aceea, chiar şi în cazul în care problemele legate de privatizare vor fi rezolvate şi se va investi considerabil în industrie, poate apărea problema stringentă a lipsei de forţă de muncă calificată, care va influenţa negativ rezultatele investiţiilor făcute.

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Creat de NeoNet