Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Clasamente internaţionale, deficite externe, curs de schimb…
|
|
Recent grupul Economist Intelligence Unit, parte a cunoscutei reviste britanice The Economist, a publicat un raportEN privind vulnerabilitatea statelor lumii la consecinţele crizei economice mondiale. Raportul plasează Republica Moldova, Ucraina şi Bosnia-Herţegovina ca cele mai instabile ţări din punct de vedere politic, respectiv acestea fiind în acelaşi timp foarte vulnerabile la tot ceea ce se întîmplă pe plan economic. Sînt de fapt nişte explicaţii cît se poate de fireşti, Ucraina spre exemplu a intrat în plină criză economică cu o clasă politică fragmentată, cu scindări şi confruntări interne. Bosnia şi Herţegovina are o situaţie practic similară Ucrainei, iar Republica Moldova, care a fost caracterizată cu un regim mai mult autocratic decît democratic, cu un nivel foarte ridicat de insatisfacţie a populaţiei şi de neîncredere a acesteia în instituţiile politice. Deci, toţi aceşti factori, dacă nu direct, atunci indirect nu au cum să nu influenţeze nivelul de stabilitate economică şi politică dintr-o ţară anume.
Potrivit unui alt clasament al agenţiei internaţională de evaluare financiară Fitch IBCAEN arată că ratingul Republicii Moldova pentru angajamentele externe pe termen lung este la nivelul “B-”, iar pentru cele interne la nivelul “B”, ambele cu prognoza “stabilă”. Totodată, în opinia celor de la Fitch, situaţia politică şi economică din Republica Moldova este “foarte dificilă” pe fundalul creşterii datoriei externe şi al persistenţei unui leu apreciat. În contextul evoluţiilor sus-menţionate, venim cu unele comentarii pe marginea evaluărilor celor două clasamente, conturînd cîteva aspecte privind contextul macroeconomic.
Potrivit datelor BNM pentru trimestrul III 2008 datoria externă totală a Republicii Moldova valora cca 4 miliarde USD, fiind în creştere cu cca 19% în comparaţie cu sfîrşitul anului 2007 şi constituind ceva mai mult 66% din PIB (în 2008 PIB a fost de cca 6,03 miliarde USD calculat la un curs mediu de 10,42 lei/USD). Din totalul datoriei externe, datoria publică garantată de stat constituia la sfîrşitul anului 2008 cca 0,78 miliarde USD sau cca 13%, în linii mari fiind un nivel acceptabil. Cea mai mare pondere în totalul datoriei externe este pe seama datoriei private negarantate care constituie cca 3,1 miliarde USD, majorîndu-se cu 20% faţă de 2007, în special ca urmare a ascensiunii creditelor comerciale. În plus, deficitul comercial a ajuns la un nivel record de peste 3,3 miliarde USD în 2007, reprezentînd cca 55% din PIB şi este probabil ca deficitul de cont curent să fi ajuns peste 6% din PIB. Este cert că, cifrele de mai sus arată o tendinţă de creştere a deficitelor externe din ultimii ani cu “contribuţia” decisivă a sectorului privat. Mai mult decît atît, creşterea deficitelor externe justifică temerea mai multor economişti faţă de posibile derapaje în 2009 pe fundalul efectelor crizei economice şi explică într-un fel de ce discuţiile cu FMI sînt dificile.
De fapt, raportul între contul curent şi PIB (CC/PIB) este indicatorul principal la care ar trebui să se atragă atenţia cînd se evaluează poziţia externă a ţării. Respectiv, atît balanţa comercială, cît şi remitenţele fac parte din contul curent al balanţei de plăţi. Spre exemplu, în cazul Moldovei în trimestrul III 2008 deficitul contului curent s-a ridicat la 218 milioane USD. Utilizînd metoda simplei extrapolări, am putea estima că în 2009 deficitul contului curent se va ridica la peste 500 milioane USD sau peste 10% din PIB (FMI estimează 10,6% din PIBEN). Sigur că 10% e un deficit greu de finanţat, în orice economie, însă Moldova o duce relativ bine comparativ cu alte ţări din regiune. Banca centrală, în pofida epuizării pronunţate a rezervelor valutare în ultima perioadă, are resurse suficiente pentru a se apăra de atacuri speculative. Totuşi, la astfel de nivele Ungaria sau Polonia în ultimii zece ani, au trecut prin crize financiare importante, marcate de devalorizări ale monedei naţionale.
Mai trebuie specificat încă un lucru: o parte însemnată a deficitului de cont curent (cca 50%) este mai mult pe seama sectorului privat, or sectorul privat se împrumută mai mult ca statul. Iar în acest sens există o explicaţie foarte elementară: sectorul privat este, probabil, mai raţional ca cel public (căci se supune regulilor de piaţă) şi pînă la urmă aceste deficite au explicaţii naturale. Asta o arată chiar şi statistica pentru 2008: importurile de echipamente tehnologice, de maşini şi aparate sînt tot mai pronunţate ca volum, respectiv agenţii economici investesc mai mult în retehnologizarea şi modernizarea întreprinderilor — asteptîndu-se la profituri mai mari în viitor.
Pe de altă parte, anunţatele scăderi ale dobînzilor la lei, salarii mai mari, expansiunea creditului de consum, o eventuală apreciere a leului vor favoriza o dinamică a cererii interne considerabil superioară ofertei interne. Scăderea dobînzilor ar impulsiona creditarea în lei într-o economie care este prinsă încă de febra consumului. Dacă scăderea impozitelor în 2008 şi impozitului zero pe profit corporativ nu prea a stimulat suficient acumulările la buget, expansiunea consumului este regăsită în deficite externe mai mari şi, probabil, în încetinirea eforturilor de diminuare a inflaţiei. Aprecierea leului faţă de dolar a ajutat întrucîtva obţinerea unei inflaţii mai mici în 2008 faţă de 2007, dar a adîncit deficitele externe.
Evoluţia macroeconomică din acest an va depinde mult şi de tendinţele regionale. Totuşi, pe fundalul evoluţiilor economice negative atît pe intern, cît şi extern este greu de spus care vor fi posibilităţile Moldovei de a se descurca fără un ajutor financiar extern. Amintim că memorandumul cu FMI practic a expirat, iar negocierea unui nou acord va fi posibilă deja doar după formarea noului guvern. Acordarea ajutorului de către alţi donatori, de asemenea, este condiţionată de existenţa unui acord cu FMI. Dacă nu va reuşi să identifice surse de finanţare alternative sau să renunţe la unele programe sociale şi economice guvernul va fi nevoit să apeleze la asistenţa Băncii Naţionale. Totuşi, epuizarea rezervelor ar putea conduce la eliberarea spiralei preţurilor şi la declanşarea unor atacuri speculative asupra leului. Un rezultat imediat ar putea fi creşterea preţurilor, devalorizarea monedei naţionale, şi, bineînţeles, scumpirea importurilor strategice ca gazele naturale, energia electrică etc. Mai ales că, în ultimele zile s-au înregistrat creşteri bruşte la petrol pe pieţele internaţionale.
Deseori am fost martorii unor acuzaţii aduse BNM privind politica cursului de schimb, care pe alocuri au fost justificate. Un leu apreciat poate contracara puseurile inflaţioniste, dar deficitele externe se vor adînci şi efectele nu vor întîrzia să apară. Cînd leul se apreciază, inclusiv nominal, consecinţele, le suportă, în primul rînd, exportatorii prin diminuarea încasărilor la producţia comercializată în exterior. În plus, o apreciere de durată a leului, cu unele fluctuaţii, erodează stabilitatea economică dacă cîştigurile de productivitate nu sînt corespunzătoare, cauzînd deficite mari la nivel de întreprinderi şi economie naţională. A miza pe aprecierea leului ca un factor care ar contribui la reducerea inflaţiei se poate dovedi o soluţie foarte riscantă. Unii vorbesc despre iminenţa unei crize financiare provocată de o eventuală “fugă a capitalului”, care ar face ca leul să se prăbuşească. Însă, în acelaşi timp Moldova nu prea riscă să se confrunte cu fuga capitalului speculativ. În cele din urmă, opţiunile guvernului ar trebui judecate în relaţie cu dilemele Băncii Naţionale, iar alegerile de politică economică cu care se confruntă acesta sînt extrem de dificile, întrucît implică compromisuri şi costuri importante. Oricum, este necesară o bună colaborare între Guvern şi BNM, mai ales că conjunctura economică internă din 2009 ar putea fi influenţată şi de rezultatele alegerilor parlamentare din 5 aprilie.