Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Industria vinicolă de altă dată
|
|
Efectele crizei globale şi reducerea cererii de pe piaţa rusă aduce industria vinicolă autohtonă într-o situaţie economico-financiară destul de dificilă. De fapt aceasta poate fi catalogată chiar dramatica şi asta cu numai 2 luni pînă la începerea noului sezon de vinificaţie, capacităţile tehnologice fiind suprasolicitate, fapt confirmat de specialişti, pe de o parte, şi autorităţi, pe de altă parte. Spre exemplu, în prezent 1/3 din întreprinderile vinicole, din cele cca 170 fabrici de prelucrare a strugurilor, sînt scoase la vînzare sau sînt în procedură de faliment. Producţia de vinuri s-a redus în ianuarie-mai curent cu cca 32%, iar exporturile de vinuri s-au diminuat cu peste 20%, comparativ cu sfîrşitul anului trecut. În plus, stocurile la fabricile vinicole se ridica la peste 26 milioane decalitri, ceea ce ar echivala cu aproape două recolte anuale, însă după cum menţionam la începutul articolului — curînd va începe recoltă.
În primul rînd, o bună parte din companiile vinicole încă nu au reuşit să-şi redirecţioneze exporturile de pe pieţele din CSI către cele din Occident, altele de bine de rău, puţin cîte puţin şi-a revenit după interdicţiile la export impuse de Rusia în 2006, or acum iarăşi s-a pomenit în plină criză. Doi, totuşi, cele care au rămas cu producţia pe piaţa rusă sînt într-un fel strămutate de vinurile de calitate din America Latină, cum ar fi vinurile din Chile sau din Argentina, care la preţ sînt mai ieftine decît cele moldoveneşti. În al treilea rînd, marea majoritate a producătorilor vinicoli au contractat credite bancare şi fiind în imposibilitatea de a-şi vinde producţia, nu pot să-şi întoarcă datoriile către bănci, declarîndu-se în ultima instanţă falimentare. Deja avem şi un precedent în Republica Moldova, cînd o companie destul de vestită a fost declarată insolvabilă. Şi, în cele din urmă, o parte din vină o poartă chiar autorităţile care puţin au făcut pentru susţinerea vinificatorilor. Ba mai mult, a fost interzis exportul de vinuri în vrac. Poate era necesar un control mai strict, o monitorizare a fiecărei livrări în vrac, dar nu blocarea, atunci cînd întreprinderile şi aşa erau “pe burtă”.
Uniunea Europeană a stabilit pentru 2008 o cotă de import a vinurilor moldoveneşti din struguri de 60 mii hectolitri (6 mln litri, ceea ce reprezintă 3% din exporturile din 2007), de care companiile au beneficiat sută la sută. Reprezentanţii Moldova-vin au declarat recent că exportul de vinuri moldoveneşti pe piaţa UE a depăşit în 2008 de aproape trei ori cota acordată, dar nici asta nu a salvat situaţia. În pofida faptului că exporturile de vinuri au crescut de exemplu de peste 2 ori în Ucraina, de 4 ori în Polonia, de cîteva ori în România, în general exporturile de vinuri spre Europa au crescut lent. De aceea nu putem vorbi despre pătrunderea pe alte pieţe capabile să înlocuiască deocamdată exporturile de vinuri spre Rusia, exporturi care erau evaluate la peste 70% din total în 2006, dar care actualmente se estimează la 20% din total exporturi.
Ca urmare a situaţiei existente, este firesc că producătorii vinicoli vor fi dublu pierdanţi, deoarece mulţi din ei au contractat credite pentru desfăşurarea activităţii de producţie de la băncile comerciale din ţară, credite care pînă la urmă vor trebui întoarse. Chiar dacă nu cunoaştem care este valoarea împrumuturilor acordată de către bănci producătorilor, considerăm că impactul va fi negativ pentru ambele părţi. Pe de altă parte, creditele greu de rambursat în teoria bancară se mai numesc şi credite neperformante —, şi cred că băncile îşi calculează marjele de risc ca urmare a creditelor acordate, anticipînd potenţialele riscuri de împrumut şi în general riscuri de sistem.
Bineînţeles că depinde şi de mărimea riscurilor, însă în cazul dat acestea par a fi destul de impunătoare, fiind în stare să provoace o criză de proporţii, asta unu la mînă. Doi, situaţia creată poate avea consecinţe dramatice nu doar asupra exporturilor în particular, dar şi asupra economiei în general. Trebuie să recunoaştem că producătorii de vinuri sînt şi unii din marii contribuabili la bugetul de stat. Pînă nu demult, exporturile de vinuri constituiau o treime din totalul exporturilor moldoveneşti. Deci nu se exclude şi o mai mare diminuare a veniturilor la buget, pe lîngă cea pe care o avem. Mai mult, odată cu perpetuarea crizei sînt şi vor fi disponibilizaţi o serie întreagă de angajaţi, crescînd astfel cohorta şomerilor per total, iar în condiţiile cînd preţurile la struguri scad an de an, spre exemplu acestea se aşteaptă a fi cu 50% mai mici faţă de anul trecut.
De fapt problemele mari de abia vor începe se apară în condiţiile în care preţurile la struguri vor scădea, fiind în creştere şi datoriile pentru materia primă şi mă tem că anul acesta nu va fi o excepţie. Roada de struguri din acest an se aşteaptă a fi similară celei de anul trecut, însă puţin probabil ca întreprinderile vinicole să mai fie atît de avide ca şi în anii trecuţi odată ce majoritatea se confruntă cu grave probleme financiare. Respectiv, în cele din urmă ţăranul nostru ar putea să-şi vîndă producţia la un preţ de nimic. O soluţie pentru aceştia ar fi ca statul să le permită să-şi comercializeze strugurii în Ucraina sau România fără a le solicita o groază de certificate şi să excludă numeroasele proceduri vamale pentru exportul acestora precum se făcea în anii precedenţi.
În plus, trebuie să fie investit mult mai mult şi mai agresiv în programele de marketing, vinurile moldoveneşti urmînd a fi prezentate pe noi pieţe. Producătorii şi exportatorii moldoveni alocau în programul lor de promovare şi marketing între 0,5–1% doar din veniturile obţinute în urma comercializării producţiei, este o sumă infimă dacă e să comparăm barem şi cu România, care aloca în general pînă la 10% din venituri. Din cîte se ştie, guvernul avea un program planificat de a cuceri noi pieţe de desfacere, în afară celei din Rusia, însă nu prea se ştie cînd acesta urma să fie implementat.
Probabil că nu este încă suficient să fii în posesia unor mărci de produse recunoscute pe piaţă ori deţinerea în palmares a unor medalii obţinute la concursuri şi expoziţii internaţionale, pentru a cuceri noi pieţe. Pentru aceasta Moldova trebuie să îndeplinească o serie de reforme instituţionale şi regulatorii în domeniul certificării şi calităţii. Pe plan intern trebuie organizate mai multe “filtre” suplimentare la cele existente, pentru asigurarea calităţii băuturilor alcoolice.
Pe de alta parte, statul ar putea interveni in acest sens prin subvenţionarea producătorilor şi exportatorilor vinicoli, însă în situaţia în care se afla actualmente bugetul şi economia în general, după mine cred ca este puţin probabil. Altfel, dacă tendinţele vor fi aceleaşi şi în continuare, Moldova riscă să rămînă cu numai 15–20 de fabrici vinicole, din totalul de cca 170.