Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Reflecţii asupra bugetului pentru 2011
|
|
Am putea deja să constatăm că aprobarea bugetului de stat pentru 2011, chiar la această etapă, adică de către guvern, este un gest salutabil în sine. Fiind în primul rînd un document politic şi apoi unul economic, proiecţia bugetului a stîrnit dispute lesne de înţeles nu numai între putere şi opoziţie, ci şi între partidele din cadrul AIE. Şi dacă în anii precedenţi, nemulţumirile din partea opoziţiei veneau în particular pe marginea alocării insuficiente de resurse financiare către autorităţile publice locale, prioritate acordîndu-li-se acelor APL în care partidul de guvernămînt de atunci deţinea majoritatea, actualmente supărările au venit deopotrivă şi din această direcţie, dar şi de pe dimensiunea alocării de cheltuieli pentru ministere în parte, la cîrma cărora sînt membrii diferitor formaţiuni politice, fiind ceva firesc ca fiecare sa tragă la “turta” lui.
Dar dincolo de tertipurile politice, ţinînd cont şi de conjunctura economico-socială, bugetul este mai mult sau mai puţin raţional. Fără îndoială că are mai multe cusururi, nu este perfect şi nici nu poate fi. Însă în ceea ce priveşte rolul său în discuţiile pe care autorităţile le-au avut şi le vor avea în particular cu FMI, bugetul are două mari avantaje: în primul rînd, acesta există, iar în al doilea rînd, el poate fi oricînd modificat, pentru că potrivit legilor bugetare anuale efectuarea de rectificări bugetare este permisă. De altfel, se vede limpede că nici guvernul nu prea crede în soliditatea capitolului de venituri bugetare, şi tocmai din acest motiv a căutat să introducă modificări de politică fiscală, prin majorarea unor taxe fiscale indirecte (accize, TVA).
Bineînţeles că cheltuielile pe mai multe dimensiuni şi capitole au fost “ciopîrţite”, sigur că bani sînt puţini, iar probleme sau priorităţi sînt multe, astfel că este imposibil în acest caz să faci, potrivit zicalei, “ca şi lupul să fie sătul, dar şi oaia să rămînă întreagă”. Bani sînt atîţea cît ar putea, conform prognozelor, să genereze economia Moldovei pe durata unui an de zile. Fiindcă căderea economică din 2009 s-a datorat nu doar impactului crizei financiare şi economice, ci şi ca urmare a slăbiciunilor unui model de creştere economică bazat pe îndatorare, deficite externe mari, alocare deficitară a resurselor. Astfel, nu avem de unde să aşteptăm colectarea de venituri mari, pe unde mai pui ca evaziunea fiscală (estimata la cca 15% din PIB) este enorm de mare care de asemenea înghite mijloace financiare impunătoare, dar care ar fi putut ajunge în buget pînă la urmă.
În general, este un buget mai mult social, precum a fost şi pentru anii trecuţi. De fapt, cheltuielile de ordin social sînt preconizate la un nivel de peste 42% din totalul acestora, faţă de 44% pentru 2010. Totodată, au crescut cheltuielile de ordin economic, în particular pentru investiţiile capitale, pînă la o cotă de aproape 15% din total, faţă de cca 12% în 2010. Acesta este de altfel un aspect foarte important, punîndu-se acceptul pe schimbări structurale care să aducă profit şi valoare adăugată pe termen lung.
Potrivit proiectului de buget, pentru 2011 vor fi dublate investiţiile capitale în construcţii, pînă la cca 1,9 miliarde lei. Banii vor fi alocaţi prioritar pentru transporturi şi gospodăria drumurilor, gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe. Creşterea resurselor alocate ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor (1,3 miliarde lei) arată că 2011 va fi cel mai “bogat” an de pînă acum pentru cheltuielile de investiţii publice. Sigur că acestea vor fi direcţionate pe mai multe categorii, inclusiv salarizarea personalului din domeniu, însă cam 800 milioane lei s-au alocat fondului rutier pentru activităţi de întreţinere, ceea este cu peste 25% mai mult decît în 2010. Important este că aceste resurse să fie utilizate raţional, transparent şi în baza normelor legale. De fapt, bugetul pentru drumuri constituie 6,5% din totalul cheltuielilor, ceea ce este unul destul de consistent. În plus, această creştere de cheltuieli ar mai putea fi compensată prin atragerea de fonduri extrabugetare (Proiectul de reabilitare a drumurilor din cadrul Programului Compact, proiecte ale Băncii Mondiale etc.).
Sînt şi alte lucruri pozitive în construcţia bugetului, care trebuie subliniate ca atare: stagnarea nivelului principalelor taxe şi impozite, miza pe exporturi, care ar contribui la creşterea economică programată pentru 2010 etc. Un aspect foarte important este că sistemului de învăţămînt şi ştiinţă i s-au alocat peste un miliard de lei din buget. Şi chiar dacă prevalează mijloacele pentru salarizarea profesorilor, bani buni sînt alocaţi pentru activităţi de mentenanţă a şcolilor şi instituţiilor de învăţământ, investiţii capitale s.a. Logic vorbind, acestea de fapt ar fi pe termen mediu şi lung priorităţile pentru o economie care se vrea competitivă în faţa investitorilor străini — adică sistemul de educaţie şi infrastructura. Deoarece mai multe studii şi analize demonstrează că dacă nu ai infrastructură pe măsură şi un sistem de învăţământ şi educaţional care să ofere forţă de muncă calificată, investitorii străini nu-ţi prea dau buzna-n ţară.
Revenind la disputele politice pe marginea bugetului, unele din acestea au fost măsurile de modificare în politică fiscală, în particular majorarea accizelor la ţigări şi băuturi spirtoase. Sigur că măsurile de politică fiscală nu pot să placă, mai ales atunci cînd acestea sînt operate într-o situaţie economică nu prea favorabilă sau cînd sectorul productiv încă nu şi-a revenit în urma efectelor crizei economice. Dar la mijloc pot fi puse în joc şi interese economice de grup, dacă vreţi, care pot fi “afectate”. Or, măsurile revoluţionare în politica fiscală, după cum au fost caracterizate de unii politicieni, ar putea îngrădi interesele unora care stimulează evaziunea fiscală — fenomen care la noi este estimat la ordinul sutelor de milioane de lei.
Este vorba despre măsuri indirecte de impozitare a persoanelor care-şi permit cheltuieli exorbitante în afara declaraţiilor de venit şi care afectează direct interesele unor grupuri economice. De fapt, această zonă întruchipează deficienţele societăţii moldoveneşti, deficienţe de sistem, deseori investigate de către presă în ultima vreme: hoţie, legături nepermise între stat şi domeniul privat, lipsa de onestitate a unor funcţionari publici etc. Şi, probabil că numai prin definirea prin lege a marii evaziuni fiscale, fie şi ca atentat la securitatea economică a ţării, s-ar putea lupta eficient în acest sens. Deocamdată, interesele sau clientela de grup care, mai nou, sînt asociate şi cu interesele politice şi cu sistemele corupte fac imposibil progresul în lupta cu acest fenomen.
Totodată, în măsura posibilităţilor guvernul ar trebui pe viitor să se gîndească la reducerea contribuţiilor asigurărilor sociale (CAS), care sînt excesive, astfel că s-ar putea ca o bună parte din angajatori să iasă din “subteran”, dar şi persoane fizice care de regulă încearcă prin diferite modalităţi să se eschiveze de la plata mai multor impozite, inclusiv cele de asigurări sociale. Aceste condiţii obligă la consolidare fiscală, care reclamă o restructurare a cheltuielilor publice, inclusiv a celor de natură socială. Din această perspectivă trebuie să fie judecată reforma sistemului de salarizare în sectorul public şi a sistemului de pensii. În plus, nu trebuie să uităm de grija statului faţă de deficitul bugetar, care potrivit prognozelor pentru 2011 nu pare să depăşească nivelul de 2% din PIB. Totuşi, în lipsa unor politici de alocare eficientă a resurselor, deficitul ar putea sa crească, ridicînd semne de întrebare serioase privind capacitatea statului de a se împrumuta în condiţiile unui mediu internaţional din ce în ce mai instabil şi potrivnic.