Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Negocierile cu FMI şi datoria externă a Moldovei
|
|
Pe durata lunii mai în Moldova s-a aflat o misiune de lucru a FMI. În linii mari rezultatele negocierilor guvernului cu aceasta pot fi calificate drept utile, iar propunerile experţilor fondului în mare măsură relevante. Măsurile fiscale, cum ar fi introducerea unui impozit unic pentru întreprinderile mici şi mijlocii de 4%, precum şi reintroducerea impozitului pe profit corporativ, acel impozit unic pe întreprinderi, dar la un nivel de 12% şi nu 18% cum a fost pînă în 2007, par a fi nişte acţiuni să compenseze deficitul de venituri în visteria statului (pentru detalii vezi compartimentul de politici economice din ediţia curentă). Sînt, de fapt, nişte măsuri fireşti, odată ce FMI-ul, dar şi autorităţile facînd referire la datele statistice, atestă o relansare economică, şi se estimează creşteri în mai multe sectoare ale economiei. Astfel că acestea în mare parte sînt chiar binevenite. Totodată, în pofida faptului că statistica oficială oferă date optimiste (în particular în industrie) nu trebuie să uităm că sectorul productiv este încă în derută, multe întreprinderi destul de greu revenindu-şi după criză. Mai mult, industria are o pondere în jur de 12% în PIB, iar unele sectoare au înregistrat un declin chiar în primul trimestru. Trebuie să recunoaştem că Moldova are dificultăţi relativ mari în privinţa amortizării şocurilor (în particular celor externe, cînd vine vorba de efectele unor crize etc.). Însă de cele mai multe ori, aceste dificultăţi îşi au originea şi în nivelul său de dezvoltare, în trăsături structurale şi instituţionale de-a dreptul incompatibile cu actualele reguli de piaţă. Ponderea mare a alimentelor în coşul de consum (de peste 35%) explică de ce deprecierea leului generează rapid şi o inflaţie mare. Pentru economia autohtonă ponderea relativ mare a comerţului exterior a fost un atu în capacitatea de a rezista la impactul crizei financiare internaţionale.
Revigorarea producţiei, acompaniată de încasări bugetare mai mari, a împins guvernul dar şi FMI să revizuiască nivelul de creştere economică, în creştere. Totuşi, cînd ai un model de creştere bazat pe consum (alimentat de remitenţe şi satisfăcut prin importuri) şi creditare în creştere rapidă, pe împrumuturi externe şi investiţii adesea speculative, vulnerabilităţile sînt destul de mari. Revizuind mai mulţi indicatori economici, cei de la FMI mizează pe reducerea cheltuielilor pe anumite sectoare, mai ales în situaţii de post-criză, făcîndu-şi griji, dar totodată atenţionînd şi guvernul că ar putea apărea probleme privind ajustarea bugetar-fiscală. Viteza de creştere a fost relativ înaltă în ultimii ani, însă consolidarea fiscală are încă paşi serioşi de făcut. Să nu uităm de nivelul scăzut al încasărilor bugetare care în Moldova este în jur de 38%-40%. Avem şi o ineficienţă mare în sectorul companiilor de stat.
Guvernul a fost somat de situaţie să reducă mai multe cheltuieli în diferite domenii. Spre exemplu, reducerea subvenţiilor pentru agricultura a nemulţumit mai multă lume din acest sector. Evident că bugetul este sărac, dar în acelaşi timp avem şi o evaziune fiscală enormă, estimată oficial la 15% din PIB, bani care, dacă ar fi colectaţi fie şi pe jumătate, ar fi putut fi direcţionaţi către diverse activităţi, inclusiv în sectorul agricol. Asta denotă faptul că instituţiile statului nu-şi îndeplinesc meseria sau sînt penetrate destul de adînc de scheme corupte. Nu mai vorbim de dezvoltarea regională, de satul moldovenesc care este într-o situaţie de-a dreptul jalnică.
Sînt deci factori pe care politica economică din Moldova nu îi controlează, ceea ce îngreunează exerciţiul de reformare structurală şi instituţională, astfel că fără măsuri radicale ne va fi destul de dificil să obţinem rezultate dorite. Bineînţeles, că acestea pe termen scurt sînt dureroase şi, evident, cu efecte sociale nedorite, însă pe termen mediu şi lung pot da rezultate destul de bune.
Totuşi, FMI prognozează o revenire a economiei Moldovei şi o evoluţie pozitivă a indicatorilor macroeconomici, chiar şi în raport cu prognozele anterioare. În plus, Moldova, ca economie emergentă, are avantaje competitive prin proximitatea ei fată de pieţele estice, inclusiv cea a Rusiei, dar şi de piaţa comună europeană. Concomitent, Moldova beneficiază actualmente de o atenţie sporită din partea comunităţii donatorilor, aceştia canalizînd resurse financiare consistente pentru a asigura implementarea reformelor, în special în contextul aspiraţiilor europene ale ţării.
Datoria externă şi consecinţele acesteia…
Trebuie să constatăm că criza a prins pe picior greşit Republica Moldova, în particular pentru că încasările fiscale ca raport în PIB sunt relativ mici (38–40%), în plus dezechilibrele externe, deficitul comercial, de cont curent, datoria externă par să “scape” din limitele acceptabile. Totuşi, aceştia nu prea se arată să dea mari dureri de cap autorităţilor, mai ales în comparaţie cu ţările din regiune. Dacă Moldova va reuşi consolidarea fiscală şi va ameliora alocarea resurselor prin investiţii în sectoare ce exportă şi înlocuiesc importul cu succes, ratingul său va creşte, ceea ce va reduce costurile de finanţare de pe exterior.
În linii mari, datoria externă totală, adică acea publică administrată de Guvern, cea a unităţile monetare (bănci, instituţii financiare), şi cea a sectorului neguvernamental şi privat se cifra la începutul lui 2011 la 4 miliarde 778 milioane de USD. Astfel, dacă pentru 2010 PIB a fost 5,8 miliarde USD, atunci obţinem că datoria totală externă constituie cam 82% din PIB. Aşa că aceasta pare a fi relativ satisfăcătoare, în pofida speculaţiilor pe marginea acestui subiect, chiar dacă a înregistrat o creştere relativă în 2009 şi 2010.
Statistica arată că doar în 2010 datoria externă totală a crescut cu peste 10%. Însă, nu trebuie să uităm, totodată, că anume pe durata lui 2010 în Moldova au intrat şi cele mai masive fluxuri financiare, granturi, credite externe de la donatori: FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană, etc. Astfel că este şi firesc ca aceasta să şi crească. În altă ordine de idei, solvabilitatea unui stat se măsoară nu prin raportul datoriei totale externe la PIB, ci mai degrabă prin raportul datoriei publice externe (adică a guvernului) faţă de PIB, care într-un singur an a crescut cu peste 40%, dar care în acelaşi timp constituie 1 miliard şi 116 milioane USD sau aproape 20% din PIB. O valoare mai mult decît acceptabilă dacă e să comparăm cu datoria publică a Greciei, Irlandei, Portugaliei (ţări din UE care se află la mare ananghie) cu datorii cuprinse între 120 şi 140% din PIB, sau mai recent a României care este de 40% din PIB, ţară care este din strîns în vizorul principalelor instituţii financiare internaţionale, în particular a FMI.
Respectiv, vorbele precum că nici nepoţii noştri n-or fi în stare să ne întoarcă datoriile, după cum se vehiculează pe la noi, sînt lipsite de sens. Mai mult ca atît: volumul actual al datoriei externe totale este comparabil cu cel de la sfîrşitul lui 2009. Ba chiar ceva mai mic. În plus, plăţile pentru datoria externă în perioada de referinţă au fost rambursate sută la sută către creditorii externi. Astfel că prea mult se dramatizează acest subiect. Anterior am menţionat că datoria externă a crescut în mare parte urmare a mai multor acorduri şi creditări din partea instituţiilor financiare, etc.
Pe durata lui 2010 am fost doar martorii a unei deschideri fără precedent din partea creditorilor internaţionali, iar asta este un lucru foarte bun, pe motiv că oferă mai multă credibilitate şi pentru investitorii străini, care vor să-şi plaseze banii. Or, fosta guvernare nu prea a avut parte de o asemenea tratament din partea finanţatorilor externi. Pe de altă parte, această acumulare de datorii aparent este un fenomen mondial, care a luat amploare ca urmare a crizei economice sau financiare mondiale. Ţările care se confruntă acum cu probleme derivate din datoria externă şi implicit presiuni bugetare pentru deservirea acestei datorii, au datorii mult mai mare de 100 de procente din PIB, comparativ cu cea pe care o are Republica Moldova.
Pînă la urmă, datoria externă nu este chiar cel mai relevant indicator, care ar avea tangenţe directe cu competitivitatea externă a ţării. Mai ales că sînt state care au datorii mult mai mari decît Republica Moldova raportate la PIB. Sigur că ar exista nişte limite critice, pînă unde datoria externă ar provoca o potenţială recesiune economică şi ar agrava, eu ştiu, competitivitatea externă a ţării. Or în actuala conjunctură, credem că Republica Moldova are suficientă capacitate să întoarcă aceşti bani, fără să trebuiască “să-şi strîngă cureaua” exagerat de tare.