Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Reflecţii: investiţii vs. justiţie
|
|
În ultima perioadă presa de specialitate, şi nu numai, a pus frecvent în dezbatere subiectul vis-a-vis de potenţialele credite care urmează a fi acordate de Federaţia Rusă şi China. Puţin s-a vorbit şi publicat totuşi despre condiţiile de contractate a acestor două credite şi despre faptul dacă formalităţile de acordare vor fi strict aplicate şi ajustate la standardele financiare internaţionale. Autorităţile au mai declarat banii for fi strict direcţionaţi spre reparaţia unor porţiuni de drumuri, reabilitarea sistemelor de aprovizionare cu apă etc.
Se cunoaşte bine că pe parcursul ultimilor ani au fost elaborate un şir întreg de strategii şi programe. Au fost implementate proiecte-pilot în diferite domenii, inclusiv infrastructură. Dacă e să ne referim la drumuri, există o strategie a infrastructurii transportului terestru care specifică segmentele concrete de drum ce necesită a fi renovate sau modernizate, s-au calculat costurile estimative ale acestor lucrări, iar pentru unele trasee s-au făcut chiar studii de fezabilitate. O situaţie similară se atestă şi domeniul construcţiei sistemelor de aprovizionare cu apă şi canalizare, în particular în mediul rural. Bineînţeles că, investiţiile în infrastructură reprezintă una din sarcinile principale ale autorităţilor în scopul îmbunătăţirii standardelor de viaţă ale populaţiei şi pentru a le apropia de cele europene. Asupra acestui aspect se concentrează în prezent strategiile de conlucrare a organizaţiilor financiare internaţionale (BM, FMI etc.) cu ţara noastră. Această necesitate a existat întotdeauna, dar n-a existat suficientă voinţă din partea autorităţilor şi evident bani. La prima vedere pare a fi simplu — vin banii, problema este cunoscută, dar în practică e altfel.
În tot cazul, să admitem că pînă la urmă banii vor fi acordaţi. Ce trebuie să facă un guvern responsabil pentru ca aceşti bani să ajungă la destinaţie? În primul rînd trebuie să se dorească acest lucru. Există un cadru juridic mai mult sau mai puţin suficient (concepţii, strategii, programe, proiecte). Experienţă de implementare, de asemenea, avem. Populaţia cunoaşte exemple concrete, inclusiv pozitive, dar acestea sunt totuşi puţine. Cele mai răspîndite ar fi probabil proiectele de infrastructură şi investiţii sociale. Cît priveşte cetăţenii, ei susţin aceste procese şi de multe ori chiar contribuie financiar la realizarea lor. Alta e că aceiaşi cetăţeni deplîng cronic lipsa de transparenţă la nivelul procedurilor de implementare.
După cum am mai menţionat baza legală pentru realizarea acestor proiecte este în general adecvată, totuşi “piatra de poticnire”, sînt achiziţiile publice. Experţii fac trimitere că deşi partenerii internaţionali ai Republica Moldova au insistat de mult ori pe perfecţionarea şi aplicarea Legii privind achiziţiile publice anume aici se poate vorbi cel mai mult despre lipsa sau insuficienţa transparenţei. De aici şi pornesc cele mai multe probleme. În cazul în care demarează un proiect anume, antreprenorul poate să “umfle” preţurile, să folosească materiale necalitative sau insuficiente, să se abată de la standarde şi tehnologii, şi în consecinţă atît populaţia, cît şi statul sînt în pierdere, deopotrivă. Un exemplu arhicunoscut ar fi cel al traseului de drum Orhei-Bălţi. Ca şi în acest caz, de regulă sînt favorizaţi antreprenorii care prezintă oferte foarte avantajoase financiar, dar irealizabile din start. În acest fel, banii sînt cheltuiţi, iar obiectele date în exploatare sînt de o calitate necorespunzătoare sau în general nu sînt duse pînă la capăt.
Aparent, autorităţile parcă ar încerca să soluţioneze această situaţie, însă vorba ceea “băţul are întotdeauna doua capete”. Dacă n-ar exista această regulă ca ofertele cele mai avantajoase financiar să fie cîştigătoare s-ar putea ajunge la situaţia în care antreprenorii protejaţi de înalţi demnitari de stat să ofere preţuri exagerate, dar să cîştige concursurile sub pretextul calităţii înalte. Aceasta chiar ar exclude concurenţa şi ar zădărnici implementarea mai multor proiecte din cauza cheltuielilor mari. Probabil că cea mai bună soluţie ar fi tragerea la răspundere a antreprenorilor, inclusiv prin sancţiuni financiare sau chiar cauze penale. Însă, deocamdată, în actualele condiţii acest lucru pare imposibil de realizat
Un impediment ar fi formularea ambiguă a prevederilor legislative în ce priveşte conflictul de interese, or presa locală a dezvăluit numeroase cazuri cînd anumiţi demnitari aveau interese directe sau indirecte în favorizarea anumitor firme în procesul de achiziţii publice. Prin urmare şi funcţionalitatea scăzută a sistemului judiciar care nu este capabil să tragă la răspundere funcţionarii de rang înalt, or într-un stat european demnitarii vizaţi ar fi demişi şi puşi sub urmărire penală. La noi, dimpotrivă, pot fi promovaţi sau chiar ridicaţi în rang.
De fapt în Moldova nu se simte un deficit de legi, ba chiar mai mult putem vorbi despre o inflaţie legislativă, ci de un deficit de interpretare corectă a acestora în sistemul de justiţie, care de multe ori este caracterizat ca fiind corupt şi birocrat, precum şi de un deficit cronic de executare a deciziilor judecătoreşti. Spre exemplu, rapoartele Băncii Mondiale declară că aproape 70% din întreprinderile chestionate din Moldova califică sistemul judiciar ca fiind “injust, costisitor, corupt şi incapabil de a impune respectarea legii”. În altă ordine de idei, mai mulţi investitori consideră că justiţia din Moldova este nesigură pentru ei, dat fiind faptul că instanţele de judecată protejează doar instituţiile statale şi statul.
Dacă oamenii de afaceri din ţară, cît şi cei din afară, nu vor fi încrezuţi de faptul că judecătorii în Moldova anume fac dreptate şi nu o vînd celui care plăteşte mai mult, putem să elaborăm legi una mai inspirată ca alta, pentru că investiţii oricum vom avea mai puţine decît ar putea sistemul economic să înghită.