Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 MonitoringEconomieComentarii

Analize şi comentarii la tema “Economie socială”

Şomajul — între realitate şi statistici
Iurie Gotişan, 31 august 2011
Ca regulă generală, mai ales dacă e să ne ghidăm teoriei economice, o creştere economică propulsată de investiţii în majoritatea sectoarelor productive, atrage după sine noi locuri de muncă, adică creşterea ocupării. Ori la noi practic situaţia pe piaţa muncii tinde în cealaltă extremă, avem creştere economică, dar in acelaşi timp şi un nivel ridicat al şomajului înregistrat în statistici[]
Scumpirea resurselor energetice — un fenomen global
Iurie Gotişan, 15 aprilie 2011
În ultima perioadă am fost martori a mai multor valuri de scumpiri a carburanţilor. În primul rînd, impactul imediat al scumpirii evident că este în buzunarele şoferilor. În al doilea rînd, potenţialele scumpiri ar putea fi urmate în lunile următoare de efectele pe care le vor resimţi toate activităţile în care costul transportului are ponderi mari în costurile totale[]
Salariile corelează şi cu productivitatea
Iurie Gotişan, 3 iulie 2007
Ultimele măsuri ale Guvernului cu privire la noul sistem de salarizare a angajaţilor din sfera bugetară care vizează triplarea salariului pînă în 2009, cele legate de majorarea salariului minim lunar pînă la 400 lei, precum şi creşterea lunară a salariului mediu pe economie pe care ne-o oferă statistica oficială constată nişte realităţi care denotă că lucrurile ar merge în direcţia cea bună[]
Despre salarii şi productivitate
Iurie Gotişan, 18 martie 2007
Acum cîteva zile, Guvernul a făcut public faptul, cu referire la prognoza macroeconomică preliminară pentru următorii trei ani, că în perioada 2008–2010 salariul nominal mediu lunar pe economie se va majora de 1,6 ori şi va constitui 3250 de lei în 2010[]
PIB-ul creşte, însă cetăţeanul nu-l prea simte?!
Iurie Gotişan, 15 decembrie 2006
PIB-ul a crescut!!! Săptămîna trecută statistica oficială a dat publicităţii o notă informativă în care se arată că acest “personaj” PIB, care era în măsură să asigure moldovenilor multe din cele ce-şi doreau, a crescut cu 4,6% în perioada ianuarie-septembrie[]
Bugetul de stat pentru 2007
Iurie Gotişan, 31 octombrie 2006
Elaborat în varianta sa primară şi propus de Guvern, acesta porneşte de la o creştere a PIB cu 4% — pînă la 46,6 miliarde lei sau 3,5 miliarde USD, o rată a inflaţiei de 10,5%, un curs de schimb al leului de 14,1 lei/1$ şi o creştere a exporturilor şi importurilor de 15% şi 12%, respectiv[]
Creşterea inflaţiei ajustată cu statistica
Iurie Gotişan, 15 septembrie 2006
Inflaţia în Republica Moldova demonstrează mai degrabă un pronunţat caracter sezonier, care se manifestă cu stabilitate mai ales în perioadele ianuarie-aprilie şi august-octombrie al fiecărui an[]
Piaţa imobiliară se află în blocaj
Iurie Gotişan, 12 septembrie 2005
Piaţa imobiliară pare a fi blocată ca urmare a preţurilor exorbitante, precum şi a unor factori de natură psihologică care ar influenţa-o[]
Şomajul: un blestem al tranziţiei
Valeriu Prohniţchi, 30 august 2005
Statistica spune că şomajul îi afectează în mod deosebit pe cei cu vîrsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani[]
Ce ne oferă Proiectul Legii Bugetului Public pentru 2005?
Iurie Gotişan, 31 octombrie 2004
Ofertele electorale ale Proiectului Legii Bugetului Public Naţional pentru 2005 nu sînt scutite de promisiuni supergeneroase: creşteri de salarii minime şi medii, cheltuieli suplimentare pentru instituţiile din sfera bugetară, indexarea pensiilor, majorarea alocaţiilor şi compensaţiilor[]
O nouă inechitate
Anatoli Gudîm, 17 octombrie 2004
La mijlocul anului 2004, la 20% a populaţiei cu venituri mici revenea numai 6,2% din venitul total al gospodăriilor, pe cînd la 20% a populaţiei mai bogate tocmai 44,2%. Relansarea economică a Moldovei din ultimii ani a redus arealul sărăciei, însă nu a diminuat contrastele inegalităţii sociale[]
Creşterea economică nu semnifică o dezvoltare umană mai înaltă
Ana Sîrbu, 20 septembrie 2004
Evoluţia Indicatorului Dezvoltării Umane pentru Republica Moldova nu corespunde cu obiectivele politicii economice şi sociale din ţară[]
Scumpirea carburanţilor va avea un efect de lanţ
Iurie Gotişan, 8 septembrie 2004
Impactul imediat al scumpirii carburanţilor va fi urmat în lunile următoare de efectele pe care le vor resimţi toate activităţile în care costul transportului are ponderi mari în costurile totale, precum şi cele în care se folosesc produse petroliere ca materii prime[]
Învăţămîntul — încotro?!
Ion Basiul, 29 august 2004
Aflată în proces de tranziţie spre economia de piaţă, Republica Moldova se confruntă cu numeroase dificultăţi de ordin politic, economic şi social. Faptul că Moldova se situează pe locul 113 dintr-un număr de 173 de ţări după nivelul dezvoltării umane şi pe penultimul loc în Europa Centrală şi de Est[]
Guvernul a decis o reducere a poverii fiscale din 2005
Iurie Gotişan, 16 iulie 2004
De la bun început ar fi bine să ne amintim de aprigele controverse purtate, cu numai cîteva luni în urmă, în jurul “revoluţiei fiscale” a impozitului unic (flat tax). Întreaga dezbatere publică devine astfel acaparată de preocuparea de a demonstra superioritatea unui anumit aranjament fiscal. Cu alte cuvinte, ce sistem fiscal este mai bun, cel bazat pe impozitarea progresivă sau cel al ratei unice de impozitare?[]
Ecoul crizei de pîine
Anatoli Gudîm, 11 iulie 2004
Circumstanţele bulversante ale crizei de pîine din anul 2003 sînt încă vii în memoriile noastre: recolta redusă, reacţia încetinită a Guvernului, “mafia pîinii”, creşterea bruscă a preţurilor pîinii — 39,8% într-un singur an, acţiunile grăbite, dar prea tîrzii ale Parlamentului, Guvernului şi ale agenţilor economici referitoare la importul grîului[]
Ocuparea braţelor de muncă: o problemă-cheie
Galina Şelari, 13 iunie 2004
Una dintre problemele controversate, pe larg discutate în prezent, o constituie creşterea economică: sursele, calitatea, ritmurile şi stabilitatea ei. În această polemică s-au angajat politicieni, economişti şi jurnalişti. Se examinează problemele legate de export-import, transferurile băneşti ale cetăţenilor moldoveni aflaţi la munci peste hotare etc[]
În ciuda creşterilor din ultimii trei ani, populaţia consideră că trăieşte mai prost
Iurie Gotişan, 30 mai 2004
Guvernul a aprobat la 19 mai Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS). SCERS este un document de politici social-economice ce urmează a fi implementate între 2004–2006 pentru realizarea unei creşteri economice durabile şi reducerea sărăciei[]
Consecinţele unei crize de amploare
Iurie Gotişan, 28 martie 2004
Ultimele evenimente legate de criza făinii ne face să intuim, în baza experienţei anterior acumulate, că majorarea preţurilor la pîine în viitorul apropiat este inevitabilă. Cu certitudine, scumpirea în cauză se va prezenta ca un fenomen care îl afectează pe fiecare[]
Poate fi oprită dezurbanizarea?
Anatoli Gudîm, 19 octombrie 2003
Timpurile noi au adus Republicii Moldova destule schimbări, între care: deschiderea ţarii către lumea exterioară, reforma proprietăţii, formarea relaţiilor de piaţă şi a sectorului privat, privatizarea pamîntului, liberalizarea comerţului — intern şi extern —, democratizarea vieţii sociale[]
Sindicatele în dialogul social
Nicolae Suruceanu, 21 septembrie 2003
Toamna curentă promite a fi fierbinte din punctul de vedere al evenimentelor social-politice. În aceste condiţii este firesc să ne întrebăm cum se vor comporta sindicatele, care, de regulă, devin mai active toamna şi primăvara, lucru caracteristic pentru mişcarea sindicală din toată lumea[]
Doi ani mai tîrziu...
Anatoli Gudîm, 16 aprilie 2003
La 19 aprilie 2001 Parlamentul şi-a exprimat votul de încredere faţă de programul activităţii Guvernului, iar Preşedintele, prin decretul său, a aprobat componenţa nominală a Guvernului constituit din 17 membri[]
Politica socială: deocamdată fără strategie?
Ştefan Zgama, 6 aprilie 2003
Acordarea unei atenţii sporite sferei sociale, declarate de către Guvern drept o prioritate majoră, a fost stimulată de la începutul lui 2003 de două circumstanţe suplimentare[]