Observarea alegerilor prezidenţiale în Republica Belarus / e-democracy.md

Observarea alegerilor prezidenţiale în Republica Belarus

Igor Boţan / 17 septembrie 2001

Misiune

Monitorizarea proceselor electorale şi democratice din Republica Moldova, Europa Centrală şi din ţările CSI este una din misiunile principale ale Asociaţiei pentru Democraţie Participativă “ADEPT”. De aceea, am acceptat participarea la misiunea de observatori pe termen scurt din partea OSCE care a monitorizat alegerile prezidenţiale din Republica Belarus, programate pentru 9 septembrie a.c.

Misiunea observatorilor OSCE şi-a expus deja punctul său de vedere oficial asupra acestor alegeri. De asemenea, şi-a exprimat punctul de vedere şi delegaţia parlamentarilor moldoveni. Mai multe puncte de vedere pot oferi o imagine mai plenară şi mai completă asupra modului de desfăşurare a alegerilor, de aceea, am considerat oportună şi exprimarea unui punct de vedere personal. Vreau să menţionez că misiunea OSCE nu poartă nici o răspundere pentru cele afirmate de mine în acest material.

Percepţia personală şi discuţiile cu interlocutorii

Oraşele Mensk şi Gomel pe care le-am vizitat în timpul observării alegerilor produc o impresie foarte bună. În Mensk impresionează, mai ales, anvergura proiectelor de construcţie a blocurilor locative. În ultimii ani, oraşul a fost înconjurat de noi microraioane cu un aspect arhitectonic foarte agreabil, incomparabil cu cel al Chişinăului. Aprovizionarea magazinelor, indiferent de forma de proprietate, pare a fi satisfăcătoare. În orice caz, nu e mai proastă ca în Chişinău sau Kiev, deşi stilul de deservire sovietic s-a păstrat aproape intact. În oraş domină o curăţenie exemplară, iar oamenii par a fi calmi, fără a purta pe faţă amprenta unor îngrijorări majore.

La briefing-ul organizat de OSCE pentru observatorii străini s-a menţionat că aceştia se pot plimba pe străzile oraşelor pînă tîrziu, nivelul securităţii publice fiind mai înalt ca în multe din oraşele occidentale.

Evident, că aceste prime impresii pozitive veneau în contrast cu imaginea Belarusiei pe care o schiţa presa internaţională, mai ales cea rusă. Acest contrast a suscitat interesul pentru o înţelegere mai plenară a situaţiei economice, sociale şi politice din Belarus. Discuţiile referitoare la percepţia situaţiei de către băştinaşii care reprezintă diferite straturi sociale au fost revelatoare în acest sens. Astfel, băştinaşii explică fenomenul curăţeniei exemplare din Mensk prin faptul că belaruşii au fost întotdeauna predispuşi spre curăţenie, în al doilea rînd, curăţenia se menţine datorită inventivităţii lui “batika” Lucaşenco. Deşi la prima vedere multe lucruri apar în culori rose, de fapt, situaţia socială este destul de complicată, şomajul fiind în creştere permanentă. De aceea, pentru a se înscrie în lista solicitanţilor de ajutor social cetăţenilor li se impune participarea la munci publice. Oamenii spun în glumă că asupra unei frunze căzute din copac se aruncă cîţiva solicitanţi de ajutor social.

În Belarus nu este de loc uşor să-ţi formezi din presă o imagine plenară despre ceea ce se întîmplă în ţară. Trebuie să te scoli devreme ca să poţi cumpăra ziare care reflectă şi alte puncte de vedere decît cele oficiale. Pe de o parte, presa de opoziţie nu este interzisă, iar pe de altă parte, lumea nu prea are acces la ea ziarele de opoziţie tipărindu-se într-un tiraj foarte limitat şi fiind de cîteva ori mai scumpe decît cele controlate de către administraţia de stat. Aceasta pare a fi una din soluţii, deşi nu tocmai originală, dar foarte eficientă, îndreptate spre controlul cvasitotal al spaţiului informaţional din ţară. Din punct de vedere formal, este greu să învinuieşti autorităţile de limitarea accesului cetăţenilor la informaţie, deşi este clar: cine controlează fluxurile financiare — controlează şi piaţa mass mediei. Dar atunci cînd puterea se simte ameninţată mai serios ea nu ezită să facă intervenţii directe, confiscînd tirajele publicaţiilor de opoziţie chiar la tipografie, fapte înregistrate pe parcursul campaniei electorale recente.

În convorbirile cu oamenii simpli aceştia îşi exprimau foarte sincer suportul pentru preşedintele Lucaşenco meritul principal al căruia este că vorbeşte într-o limbă accesibilă cetăţeanului de rînd. Chiar şi cele mai simple afişe electorale, cum ar fi cel în care Lucaşenco poartă în braţe o fetiţă, sunt comentate pentru a uşura rumegarea mesajului: ia nesu na svoih mujskih rukah eto eşce neokrepşee sozdanie — naşu Belarusi, kak nejnuiu i hrupkuiu devciuşku — naşu sineokuiu Belarusi. Astfel, în ochii oamenilor, Lucaşenco apare ca un fel de bărbat al neamului belarus, bărbat ieşit din popor şi care e alături de popor în situaţii dificile (chiar dacă acestea sunt generate de el însăşi). Evident, oamenilor predispuşi să privească seriale lacrimogene li se desprind lacrimile din ochi la văzul şi auzul unor lucruri ca cele citate mai sus. De aceştia sunt foarte mulţi oriunde în spaţiul post sovietic. Însă propaganda lui Lucaşenco nu se reduce numai la exploatarea emoţiilor. Foarte mulţi oameni simpli sunt informaţi că în conformitate cu raitingul ONU cu privire la indicii dezvoltării umane, Belarus este înaintea tuturor ţărilor din CSI, chiar şi a Rusiei. Explicaţia pe care o dă acestui fenomen propaganda oficială şi care este împărtăşită de majoritatea cetăţenilor se reduce la faptul că preşedintelui Lucaşenco i-a reuşit să stopeze privatizarea frauduloasă, să menţină locurile de muncă, să asigurare cetăţenii cu un minimum de protecţie socială şi să învingă în lupta pentru pace. A fost o mare surpriză să constat că mai toţi oamenii cu care vorbisem încheiau discuţia cu fraza — lişi bî ne bîlo voinî, a vseo ostalinoe perejivem.

În ceea ce-i priveşte pe intelectuali, aceştia, la fel ca peste tot în spaţiul post sovietic, demonstrează o înţelegere aprofundă a tot ce se petrece şi a cauzelor care generează astfel de fenomene, dar nu-şi pot uni eforturile pentru a-şi impune punctul de vedere şi a oferi o alternativă credibilă pentru majoritatea populaţiei.

Radiografia unei cariere politice

Intelectualii belaruşi prin mijloacele ce le stau la dispoziţie încearcă să acrediteze ideea că cel mai mare talent al preşedintelui Lucaşenco este cel de a face carieră politică. Pe timpurile perestroikăi acesta a aderat la Frontul Popular din Belarus pentru a fi promovat în calitate de luptător pentru idealurile naţionale. Însă cei care l-au promovat au subapreciat talentul său politic atunci cînd i-au oferit comisia parlamentară pentru combaterea corupţiei, sperînd că pe făgaşul luptei cu acest flagel Lucaşenco îşi va frînge gîtul. N-a fost să fie, anume activitatea în acea comisie a servit drept trambulină spre fotoliul prezidenţial. Odată aciuat în acest fotoliu, Lucaşenco a dat dovadă de intuiţie şi măiestrie politică mai ales în ceea ce priveşte concentrarea întregii puteri în mînile sale. Se pare că pentru el scopul întotdeauna a scuzat mijloacele. Încălcarea înţelegerilor cu Parlamentul şi Curtea Constituţională după care a urmat referendumul pentru modificarea Constituţiei, izgonirea Parlamentului, înlăturarea oponenţilor politici şi a foştilor susţinători — toate aceste lucruri au fost şi sînt utilizate pentru concentrarea puterii în mîinile sale. Intuiţia politică al lui Lucaşenco i-a sugerat acestuia că e nevoie de o protecţie externă pentru a evita neplăcerile ce se puteau isca în urma activităţii sale furtunoase. De aceea, sloganele naţionaliste au fost schimbate pe unele de exprimare a dragostei nemărginite faţă de Rusia, de reunificare cu această ţară. O acţiune perfectă, menită să tămăduiască complexul vinovăţiei al preşedintelui rus, Boris Elţîn, pentru dezintegrarea URSS, precum şi sindromul revanşei al clasei politice ruse, dornice de explorarea sferelor de influenţă sau chiar de spălarea ciubotelor în oceanele calde. Drept recompensă pentru impulsurile sale integraţioniste, Lucaşenco a obţinut suportul necesar din partea elitei politice ruseşti în ceea ce priveşte consolida puterii sale personale. Acum puţin îşi amintesc de desantul format din primele figuri ale elitei politice ruseşti (Cernomîrdin, Stroiev, Selezniev), care a poposit în noiembrie 1996 la Mensk şi a convins Parlamentul şi Curtea Constituţională să stopeze procedura de impeachment împotriva lui Lucaşenco. Aceasta a fost suficient pentru ca Lucaşenco să preia iniţiativa şi să aducă evenimentele politice într-o albie ce-i convenea.

În plan economic, el a obţinut nişte relaţii privilegiate cu Rusia. Accesul simplu al mărfurilor belaruse pe piaţa rusească şi preţurile foarte convenabile pentru agenţii energetici importaţi din Rusia constituie suportul de baza al economiei belaruse centralizate. De fiecare dată cînd oficialii ruşi încercau să scoată relaţiile economice ruso-belaruse din mrejele prieteniei lui Lucaşenco, acesta nu ezita să se etaleze în postura de furnizor de securitate pentru Rusia, mai ales în contextul extinderii NATO spre răsărit. Evident că ţara prietină trebuia să plătească pentru aceasta. Este curios, însă, că după ce a folosit frazeologia integraţionistă întru fortificarea puterii personale, ideea creării Uniunii statale Rusia — Belarus a început să fie dată uitării. Astfel, în programul său electoral pentru alegerile din 9 septembrie 2001, accentul a fost pus cu totul altfel: suveranitatea şi independenţa Belarusiei nu poate fi pusă la îndoială, copiii şi nepoţii noştri vor trăi într-o ţară suverană şi independentă, iar poporul belarus îşi va determina singur soarta. Politica externă a Belarusiei se va baza pe principiul orientării multidimensionale. Relaţiile de parteneriat cu Rusia sînt o prioritate a politicii externe. Nici un cuvînt despre Uniunea statală Rusia — Belarus. Cît priveşte parteneriatul strategic cu Rusia, este firesc să fie aşa odată ce piaţa de desfacere a acestei ţări admite fără piedici mărfurile belaruse, în plus, Rusia este principalul furnizor de agenţi energetici.

Diferenţierea observatorilor

Administraţia preşedintelui Lucaşenco a acordat o atenţie deosebită desfăşurării campaniei electorale. În acest sens, lucrurile au fost calculate şi aranjate de o manieră specială. Nu s-a renunţat la invitarea observatorilor internaţionali. Aceştia au fost invitaţi, însă trataţi în mod diferenţiat. Observatorilor pe termen lung din partea OSCE li s-au pus piedeci în perfectarea viselor de intrare în Belarus aşa încît aceştia şi-au început misiunea mult mai tîrziu, cînd multe lucruri erau deja puse la cale. Relaţiile cu observatorii din partea OSCE au rămas tensionate pînă la sfîrşitul misiunii de observare. În schimb observatorilor pe termen scurt din partea parlamentelor din ţările CSI li s-a oferit un tratament cu totul deosebit, lucru care s-a manifestat în rapoartele finale privind observarea alegerilor. Evident, aceştia n-au întîrziat să facă declaraţii cu privire la caracterul liber şi corect al alegerilor din Belarus. Şi observatorii locali au fost trataţi în mod diferenţiat. Cei din partea ONG-urilor sau a formaţiunilor politice de opoziţie au fost discriminaţi şi umiliţi. Lor pur şi simplu li se refuza accesul la secţiile de votare mai ales în perioada votării anticipate. Pentru a ajunge la secţiile de votare aceştia se adresau observatorilor din partea OSCE ca să meargă împreună, deşi aveau acreditările necesare. În schimb, observatorii locali din partea colectivelor de muncă erau omniprezenţi, oferind un fundal democratic procesului electoral. Pentru a putea judeca despre imparţialitatea observatorilor din partea colectivelor de muncă este suficient de menţionat că în Belarus preşedintele Lucaşenco numeşte şefii administraţiei publice, iar aceştia, la rîndul lor, numesc şefii unităţilor economice şi a organelor electorale. Astfel, conducătorii unităţilor economice şi administrative erau membri ai comisiilor secţiilor de votare, iar subalternii lor — observatori din partea colectivelor de muncă.

Cît priveşte observatorii din partea OSCE, ei au fost trataţi foarte special. Membrii comisiilor electorale îşi exprimau în unele cazuri ostilitatea în mod deschis. Spre exemplu la cea mai nevinovata întrebare despre numărul de alegători înscrişi la secţia de votare puteai auzi un astfel de răspuns — mî na takie voprosî ne otveciaem. Dacă pentru dezamorsarea situaţiei jenante ce apărea după un astfel de răspuns încercai să explici că este absolut normal pentru un observator să pună astfel de întrebări şi să primească răspuns, că în tot spaţiul European şi al Americei de Nord, ce fac parte din OSCE, observatorii din partea acestei organizaţii urmăresc procesul electoral, urma replica — a vam ponravilosi bî, citobî za vaşei stranoi vot tak nabliudali? Era evident că oamenii au fost instruiţi să răspundă astfel şi înţelegeai că nici cea mai elementară informaţie nu-ţi va fi oferită, nici vorbă să afli cîţi oameni au votat anticipat. În schimb, directorii şcolilor în incinta cărora au fost amplasate secţiile de votare se prezentau ca o incarnare a amabilităţii . Ne întîmpinau la intrarea în şcoală şi ne rugau: “nu refuzaţi să vedeţi cum arată cabinetele de fizică, chimie etc.” Noi ştiam de aceasta strategie a oficialităţilor electorale belaruse de sustrage observatorii străini de la procesul de observare de la colegii noştri — observatorii locali.

Observarea alegerilor

Pentru observatori a fost extrem de important să urmărească mai ales votarea anticipată. În conformitate cu legislaţia belarusă cetăţenii pot să înceapă exprimarea voinţei lor electorale cu 5 zile înainte de ziua votării. Experienţa seculară a desfăşurării alegerilor se rezumă la necesitatea organizării alegerilor astfel ca transparenţa şi concentrarea evenimentelor să fie maxime, pentru a evita pe cît se poate orice fel de manipulări. Însă în Belarus acest lucru a fost ignorat sub pretextul inovator legat de grija pentru cetăţeanul simplu care în ziua alegerilor poate fi undeva la fazendă, departe de locul său de trai. După alegeri am aflat că în total, 15% din numărul participanţilor la votare şi-au exercitat acest drept anticipat. Ce se putea întîmpla cu urnele de vot în cele 5 zile ale votării anticipate cînd la secţiile de votare lucrau doar cîte 2 din membrii comisiei electorale, iar noaptea acestea erau păzite de miliţie, numai Domnul ştie. Mai ales că buletinele de vot au fost tipărite pe cea mai obişnuită hîrtie, de formatul A4 şi, în aparenţă, la cea mai obişnuită tipografie. Dacă cineva ar fi dorit să producă astfel de buletine la cel mai obişnuit copiator, nu cred că membrii comisiilor ar fi putut observa diferenţa dintre buletinele autentice şi cele falsificate.

Totuşi, în ziua alegerilor lucrurile păreau foarte bine organizate. Secţiile de votare au fost amenajate aproape exemplar, iar alegătorii votau liniştit. Funcţionarii electorali au avut grijă să scoată din secţiile de votare afişele electorale ale lui Lucaşenco care au fost amplasate în secţiile de votare toate cele 5 zile cît a durat votarea anticipată. Toţi glumeau că alegerile vor fi cîştigate de Sidorov Sidor Sidorovici. Vorba e că în fiecare cabină de vot era atîrnat un model în care se indica cum se votează corect, în poziţia a treia, după Ivanov şi Petrov, în dreptul numelui Sidorov figura semnul ce indica preferinţa votantului. Aşa s-a întîmplat (curioasă întîmplare) că în adevăratele buletine de vot pe poziţia a treia figura numele lui Lucaşenco. Un fapt mărunt, dar cine ştie cît de eficient?

Ulterior ne-am convins că lucrurile au fost regizate şi puse la cale cu minuţiozitate pentru a exclude orice fel de surprize. La secţia de votare unde am asistat la numărarea voturilor, tuturor observatorilor li s-a interzis să se apropie mai aproape de 15 metri de masa unde se făcea bilanţul, înconjurată de membrii comisiei. Era imposibil să vezi ce se întîmplă acolo. După ce au fost numărate voturilor ni s-a refuzat să examinăm buletinele de vot. Rezultatele votării au fost indicate într-un proces verbal care ne-a fost oferit. Nimeni nu înţelegea cum se poate verifica veridicitatea rezultatelor. Ecelaşi lucru a fost raportat şi de colegii noştri din alte echipe.

Programul de observare includea şi vizitarea comisiei electorale teritoriale unde urma să fie aduse toate procesele verbale din secţiile de votare respective. Mare ne-a fost mirarea cînd nu ni s-a permis accesul la şedinţa comisiei unde cu cîteva zile mai înainte fusesem invitat împreună cu colegul meu de echipă. Miliţienii ne-au spus că vom fi invitaţi la momentul “cuvenit”. Aşa am stat 3 ore în aşteptare. În momentul cînd televiziunea belarusă a început emisia directă de la CEC care anunţase deja rezultatele preliminare pe ţară, colegul meu de echipă, un înalt funcţionar de la Ministerul Afacerilor Externe din Norvegia, a exclamat — păi şi aceasta face parte din scenariului — să ne umilească după ce ne-au invitat în calitate de observatori internaţionali!

Modalitatea de a protesta împotriva unui astfel de tratament a fost să renunţam la întîlnirea cu membrii comisiei teritoriale. Nu ne-am mirat de loc cînd, întorcîndu-ne la centrul de coordonare a misiunii, am aflat că şi cu celelalte 17 echipe care au observat alegerile în regiunea Gomel s-a procedat la fel. Capac la toate a pus însă deconectarea tuturor telefoanelor misiunii.

După toate acestea i-am întrebat pe colegii noştri locali care este părerea lor: de ce administraţia lui Lucaşenco a recurs la astfel de metode, doar era evident că ar fi putut cîştiga fără probleme, chiar din primul tur, doar utilizînd maşina propagandistică. Răspunsul a fost — scopul lui Lucaşenco a fost nu numai să cîştige alegerile, ci şi să demoralizeze opoziţia astfel încît ea să nu mai poată să-şi vină în fire încă mult timp. Dacă s-a procedat cu observatorii străini în acest fel, atunci la ce ne putem aştepta noi, localnicii?

Pentru a mă ajută să înţeleg mai bine situaţia de deznădejde care-i aşteaptă colegii noştri belaruşi ne-au povestit un banc care în opinia lor scoate în evidenţă toleranţa şi cuminţenia acestui popor în comparaţie cu popoarele vecine. La o conferinţă oarecare vin un polonez, un ucrainean şi un belarus. Ei se aşează alături pe trei scaune în care — cineva rău intenţionat — a bătut nişte cuie. Polonezul simţind cuiul s-a ridicat şi în termeni politicoşi le-a făcut observaţie organizatorilor. Ucraineanul s-a revoltat foarte violent, scoţînd cuiul şi aruncîndu-l în direcţia organizatorilor. Belarusul a simţit din plin toată incomoditatea provocată de cui, dar a rămas să stea cuminte, gîndindu-se în sinea sa că dacă cuiul e bătut în scaun poate aşa şi trebuia să fie…

	Reactualizări