Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Criza politică din Moldova
|
|
Pe 25 februarie 2001, în noaptea victoriei absolute a comuniştilor, în alegerile parlamentare anticipate a nins frumos. Învingătorii afirmau că acel fenomen al naturii fusese unul simbolic. Într-adevăr, a fost o ninsoare demnă de peniţa maestrului Ion Druţă. Povara bunătăţii comuniste, exprimată în promisiunile electorale nelimitate, s-a aşezat, împreună cu zăpada, pe umerii celor care le-au făcut.
Pe 24 februarie 2002, la Chişinău a fost organizată adunarea deputaţilor Partidului Popular Creştin Democrat cu alegătorii. Adunarea a fost dedicată bilanţului guvernării comuniste timp de un an. Liderii protestatarilor au dat citire şirului de greşeli şi insuccese ale autorităţilor, cerînd demisia in corpore a acestora şi organizarea alegerilor parlamentare anticipate.
Deocamdată, este greu de presupus că autorităţile comuniste ar putea renunţa la putere. În primul rînd, ei au fost aleşi în mod democratic şi ratingul lor este încă foarte înalt. În al doilea rînd, la congresul din aprilie, comuniştii au declarat în public că victoria în alegeri a fost o victorie a întregii mişcări comuniste din lume, iar un posibil eşec al guvernării lor ar deveni un factor demoralizator pentru această mişcare comunistă mondială. În al treilea rînd, la congres, liderii comuniştilor moldoveni au avertizat că sînt gata să transforme Moldova într-o Cubă a Europei, în caz de pericol pentru guvernarea lor. Chiar săptămîna trecută preşedintele Voronin a lăsat să se înţeleagă că este nemulţumit de comportamentul oficialilor de la Strasbourg, care nu iau atitudine împotriva protestelor din Chişinău pe care le consideră ilegale.
Tot pe 24 februarie 2002 în autonomia găgăuză a fost zădărnicită desfăşurarea referendumului privind retragerea din funcţia a başcanului Dumitru Croitor. Este semnificativ că liderii găgăuzi care pe parcursul întregului an şi-au afişat parteneriatul strategic cu separatiştii de la Tiraspol, într-un moment de criză s-au adresat tot Strasbourgului, invocînd necesitatea respectării cu stricteţe a normelor democratice şi a Constituţiei Republicii Moldova. Acest comportament al liderilor găgăuzi a avut un ecou în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde liderii PPCD au subliniat necesitatea unei solidarităţi cu minorităţile naţionale în scopul promovării valorilor democratice.
Astfel, suportul necondiţionat al minorităţilor pentru comunişti a suferit cea de a doua fisură, după ce liderii comunităţii naţional-culturale a ucrainenilor şi-au arătat rezervele faţă de intenţia autorităţilor comuniste de a declara limba rusă drept limbă de stat.
Toate aceste lucruri în ansamblu afectează dramatic imaginea partidului de guvernămînt. Decizia Curţii Constituţionale privind încălcarea normelor de drept atunci cînd s-a anunţat desfăşurarea alegerilor locale anticipate a scos în evidenţă disensiunile dintre preşedintele ţării, care a cerut respectarea necondiţionată a hotărîrii Curţii, şi liderul fracţiunii parlamentare a comuniştilor, Victor Stepaniuc, care a declarat că alegerile totuşi vor avea loc. S-a observat de mult că problemele principiale sînt tratate în mod diferit de către Vorinin şi Stepaniuc. Preşedinţia recunoaşte că abordarea nechibzuită a problemelor lingvistice şi a celor legate de studierea istoriei a fost o greşeală. Stepaniuc însă a declarat că este inacceptabil din punct de vedere politic să se renunţe la iniţiativele respective, chiar dacă acestea au provocat proteste. Un alt caz este legat de declararea de către preşedintele Voronin a proiectului de edificare a statului independent Republica Moldova, care a fost contestat ulterior de participarea lui Stepaniuc la congresul partidelor comuniste din ţările CSI la care s-a discutat refacerea URSS. În sfîrşit, săptămîna trecută pe paginile oficiosului “Moldova suverană” şi-au găsit locul afirmaţiile noului redactor-şef, precum că preşedintele Voronin nu are de gînd să construiască nici comunismul şi nici socialismul. Acest gen de comportament poate doar demoraliza în continuare membrii partidului, care realizează că liderii sînt preocupaţi de lupte intestine şi renunţă la idealuri. Într-adevăr, în programul partidului se prevede în mod expres construirea societăţii socialiste în baza teoriei marxist-leninistă. Totuşi sciziunea partidului nu convine nimănui. Fără suportul fracţiunii parlamentare, preşedintele Voronin s-ar pomeni în capcana republicii parlamentare pe care i-a pregătit-o fostului preşedinte Lucinschi. La rîndul ei, aripa dură a comuniştilor nu ar putea să supravieţuiască politic fără un lider de talia lui Vladimir Voronin.
Criza puterii se acutizează dramatic şi datorită faptului că timp de o lună n-au putut fi identificaţi noii miniştrii ai finanţelor şi economiei. Este un indiciu că nici chiar presupuşii sabotori nu mai vor să devină miniştri de sacrificiu în Guvernul Tarlev. Or, reprezentanţii organismelor financiare internaţionale şi-au făcut publică îngrijorarea legată de faptul că nu au cu cine negocia problema datoriilor externe şi restructurarea lor. De aceea, s-ar putea ca tocmai actualul prim-ministru să devină următoarea victimă sacrificarea căreia ar deschide calea unei noi componenţe guvernamentale care s-ar ocupa în exclusivitate de probleme economice. Acest pas ar putea fi prezentat şi ca o cedare făcută protestatarilor. Însă, în situaţia în care clasa politică intuieşte un posibil colaps financiar în vara acestui an, este puţin probabil ca ea să se mulţumească cu măsuri paleative. Din acest punct de vedere, o eventuală persecutare a liderilor PPCD nu ar aduce vreun avantaj guvernanţilor. Opoziţia extraparlamentară ar putea ocupa locul PPCD, impunîndu-se ca cea de a treia forţă care va cere exprimarea voinţei poporului pentru depăşirea conflictului. Problema e că un posibil scrutin anticipat desfăşurat în cadrul actualului sistem electoral proporţional deplin nu ar putea să limpezească deloc situaţia politică din Republica Moldova.