Monitoring→Politica→Comentarii

---

Într-un interviu acordat publicaţiei guvernamentale Nezavisimaia Moldova din 15 martie a.c. preşedintele Vladimir Voronin afirma că pentru depăşirea crizei politice din Republica Moldova “… lipsesc nişte mecanisme democratice eficiente, care ar permite întreţinerea unui dialog permanent cu societatea”. Pentru iniţierea dialogului preşedintele ţării a insistat asupra necesităţii unor întîlniri cu ziariştii, reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale, sindicatelor, oamenilor de ştiinţă etc. în cooperare cu care “… va trebui transpusă în viaţă idea unui Pact social”. Pactul social este văzut de către preşedinţie drept un prim-pas spre “edificarea societăţii civile”, care ar asigura atingerea unui consens al cetăţenilor referitor la o anumită ordine “etico-morală”.

În ziua de 20 martie, ziarele guvernamentale Moldova suverană şi Nezavisimaia Moldova au publicat Apelul preşedintelui Voronin: “Despre Pactul social”. Iniţiativa preşedintelui a fost salutată de reprezentanţii diferitelor organizaţii nonguvernamentale, sindicale etc., dar este la fel de adevărat că ea a fost întîmpinată şi cu un anumit grad de suspiciune. În primul rînd, timp de un an de zile cît conduce ţara, preşedintele a fost extrem de prolific în ceea ce priveşte lansarea diferitelor iniţiative care pînă la urmă nu au avut o finalitate (lupta cu corupţia, relansarea sectorului real al economiei, soluţionarea conflictului transnistrean, edificarea naţiunii moldoveneşti etc.). În al doilea rînd, preşedintele a lăsat să se înţeleagă din start că nu va dialoga cu forţele politice pe liderii cărora îi consideră drept “politicieni rataţi”. Or, conflictul politic din Republica Moldova este unul în care sînt implicate anume forţele politice. În sfîrşit, în mesajul prezidenţial se menţionează necesitatea dialogului doar cu “forţele sănătoase”. Formula referitoare la “forţele sănătoase” ridică un şir de întrebări. În situaţia în care anumite organizaţii politice şi nepolitice sînt persoane juridice înregistrate de către Ministerul Justiţiei în baza dreptului constituţional la asociere, cine poate să-şi asume dreptul de a decide care organizaţii sînt “sănătoase” şi care nu sînt? Care sunt criteriile de identificare a “forţelor sănătoase”? Probabil, intenţia preşedintelui a fost să-i lase pe cetăţeni să identifice ei singuri forţele nesănătoase, numind doar factorii pe care-i consideră destabilizatori pentru Republica Moldova: interesele geopolitice ale altor state; condiţia economică precară; dezintegrarea teritorială a RM; unionismul occidental şi cel estic; ruptura dintre puterea publică şi societate. Se pare însă că obstacolele în eliminarea acestor factori destabilizatori au fost şi sunt menţinute într-o măsură mai mare de comportamentul Partidului Comuniştilor (PC), condus de către preşedintele Voronin, decît celui al partidelor din opoziţia parlamentară şi cea extraparlamentară.

Este evidentă intenţia PC de a demonstra contrariul. Liderii PC nu obosesc să aducă învinuiri României pentru “amestecul în treburile interne ale RM” îndreptat spre subminarea statalităţii RM. În opinia autorităţilor moldoveneşti acest amestec se realizează prin oferirea posibilităţii tinerilor din RM de a studia în instituţiile de învăţămînt româneşti în care ei sunt “mai mult îndoctrinaţi decît învăţaţi”, precum şi prin susţinerea Mitropoliei Basarabiei. România ţine însă cu orice ocazie să sublinieze că recunoaşte independenţa RM şi este gata s-o ajute în procesul de integrare europeană. Dintre forţele politice interne, Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD) este învinuit de subminare a statalitălităţii RM pe motiv că pe parcursul unui deceniu a propagat ideea unirii Republicii Moldova cu România. Este cunoscut însă că ratingul PPCD niciodată nu a depăşit cifra de 10%, iar la Congresul al VI-lea, din 11 decembrie 1999, PPCD a adoptat un nou program politic în care obiectivul principal este anunţat drept “atingerea unităţii naţionale luminate de morala creştină” şi “aderarea Republicii Moldova într-un viitor previzibil la Uniunea Europeană”. S-ar părea că nu există temei pentru confruntări politice, mai ales că după alegerile din 25 februarie 2001 PC deţine o majoritate constituţională de 71% din mandatele de deputaţi, iar Guvernul votat de comunişti a adoptat în ianuarie a.c. “Strategia de dezvoltare a Republicii Moldova pe termen mediu” care, de asemenea, este orientată spre crearea condiţiilor pentru aderarea RM la UE. Care ar fi atunci motivul pentru destabilizarea situaţiei politice din ţară?

Formaţiunile de opoziţie consideră că PC reprezintă o forţă politică revanşardă care în campaniile electorale exploatează nostalgiile oamenilor pentru o viaţă mai asigurată, dar care se dovedeşte a fi incapabilă să modernizeze societatea. În opinia lor acesta este principalul izvor al destabilizării. Situaţia de criză politică — atunci cînd se încearcă identificarea “forţelor nesănătoase” — este paravanul după care se ascunde incompetenţa politică şi economică a guvernanţilor. Cît priveşte factorii destabilizatori menţionaţi de către preşedintele Voronin, opoziţia scoate în evidenţă că:

1. oficialităţile unei singure ţari şi-au declarat în mod deschis interesele geopilitice în această regiune. Este vorba despre Rusia, care este văzută de către PC drept principalul partener strategic al RM;
2. în acelaşi context liderii separatişti de la Tiraspol justifică existenţă formaţiunii separatiste, anticonstituţionale din stînga Nistrului prin necesitatea asigurării intereselor Rusiei în regiunea Balcanilor. Ei numesc teritoriul Transnistrei pămînt rusesc;
3. condiţia economică precară a RM se datorează opunerii PC şi a principalului aliat al acestuia — Partidul Democrat Agrar -, care a guvernat din 1992 pînă în 1998, de a promova reformele economice;
4. este o acţiune incalificabilă acuzaţia de subminare a statalităţii de către o forţă politică cu o reprezentare de doar 10% în organul legislativ, în timp ce partidul de guvernămînt îşi are fixat în programul politic adoptat la 22 aprilie 2001 următorul lucru: “PC este membru cu drepturi depline a UPC-PCUS şi consideră consolidarea acestei structuri drept o condiţie politică indispensabilă constituirii pe baze benevole şi reînoite a federaţiei republicilor suverane egale în drepturi”, adică a URSS;
5. în sfîrşit, instabilitatea generată de ruptura dintre guvernare şi societate poate fi depăşită doar dacă partidul de guvernămînt ar manifesta voinţă în acest sens.

Din cele expuse este evident că există un şir de probleme fără soluţionarea cărora “Pactul social” pare a fi greu de realizat. Este vorba mai ales de restabilirea unui anumit grad de credibilitate a partidului de guvernămînt, ale cărui declaraţii şi fapte diverg dramatic, şi care timp de un an de guvernare a comis un şir de greşeli ce au contribuit la declanşarea actualei crize din RM.

La întîlnirea din 22 martie cu reprezentanţii ONG-urilor preşedintele Voronin a recunoscut că nu cunoaşte nimic despre faptul că în RM există de mult un cadru permanent pentru menţinerea dialogului dintre comunitatea organizaţiilor obşteşti şi autorităţile publice. Acest cadru este oferit de forumurile organizaţiilor obşteşti care se desfăşoară cu o periodicitate constantă încă din 1997, şi la care reprezentanţii autorităţilor publice sunt invitaţi cu regularitate. La cele trei ediţii ale forumului organizaţiilor obşteşti autorităţile publice au fost prezente doar cu mesaje de salut. Nu este de mirare că în astfel de condiţii orice dialog cu autorităţile este blocat. După toate aparenţele, acest lucru este valabil şi în cazul organizaţiilor sindicale, religioase, al partidelor politice. Procesul de la CEDO, lucrările ultimului congres al oamenilor de afaceri, criticile enunţate de către partidele politice, acţiunile de protest ale sindicaliştilor desfăşurate în ultima vreme vin să confirme cele afirmate mai sus.

În apelul său, preşedintele Voronin se arată îngrijorat de lipsa unor “mecanisme democratice eficiente, care ar permite întreţinerea unui dialog permanent cu societatea”. În mediile ziaristice se afirmă că o instituţie publică a audiovizualului cu o acoperire integrală de emisie a întregului teritoriu al ţării ar fi cel mai bun mecanism în acest sens. Ziariştilor protestatari de la televiziune li s-au adus învinuiri grave de implicare în politică şi lipsă de profesionalism, inclusiv din partea unor înalţi demnitari, însă întreaga societate a fost martor cum pe parcursul unui an de la victoria în alegeri a PC televiziunea naţională (susţinută din bugetul public) a transmis reportaje cu caracter ideologic, de la manifestaţii de constituire a organizaţiilor de pionieri şi comsomoliste etc., ignorînd elucidarea unor evenimente de rezonanţă. De aceea, eliberarea de sub presiunea ideologică şi eliminarea cenzurii de la posturile naţionale de radio şi televiziune, aşa cum o cer ziariştii protestatari, precum şi transformarea Companiei de Stat “Teleradio Moldova” într-o veritabilă instituţie publică a audiovizualului, ar putea constitui o primă dovadă că se doreşte restabilirea dialogului cu societatea.

În opinia reprezentanţilor partidelor politice, factorul care contribuie la blocarea dialogului este considerat faptul că valorile pe care se bazează doctrina politică îmbrăţişată de PC (marxism-leninismul), condus de preşedintele Voronin, sînt incompatibile cu valorile societăţii civile: pluralismul de idei, competiţia valorilor etc. În situaţia în care setul valoric al PC şi cel al societăţi civile diferă atît de dramatic ar exista şansa unui dialog social mai eficient dacă principalul mediator, preşedintele ţării, ar părăsi funcţia de lider al PC. Preşedintele a lăsat însă să se înţeleagă că nu va face acest lucru. În această situaţie un lucru important ar fi iniţierea de către preşedintele Voronin a unei reforme a partidului pe care îl conduce, transformîndu-l într-o formaţiune de orientare social-democrată, aşa cum i-a sugerat scriitorul Ion Druţă.

Liderii de opinie din RM consideră că actuala criză politică din RM a fost declanşată de faptul că, profitînd de majoritatea constituţională pe care o deţine, PC încercă să “decreteze adevăruri” în domenii foarte sensibile cum ar fi cel lingvistic sau istoric etc. Ei consideră că dreptul la autoidentificare etnică a cetăţenilor trebuie să fie unul primordial în condiţiile unei societăţi divizate pe criterii lingvistice cum este societatea moldovenească.

În sfîrşit, încă un obstacol în calea dialogului social este faptul că fortificarea independenţei Republicii Moldova este văzută de către preşedintele Voronin prin cultivarea “patriotismului statal”. Această noţiune de “patriotism statal”, confundare deliberată a “Patriei” şi “statului”, pare a fi extrem de ciudată. În acest sens ne putem aminti de exemplul scriitorului rus, Aleksandr Soljeniţîn, respectul faţă de care a fost exprimat de către preşedintele Voronin în mod public. Într-adevăr, cu greu pot fi puse la îndoială sentimentele patriotice ale lui Soljeniţîn, în schimb, se ştie foarte bine că acesta a contestat esenţa statului comunist pînă la expulzarea sa din ţară.

În general, liderii de opinie care şi-au exprimat scepticismul vis-a-vis de un posibil succes al încheierii Pactului social au ţinut să sublinieze că de fapt condiţia economică pe care RM o poate oferi cetăţenilor şi toleranţa autorităţilor faţă de opiniile oponenţilor sînt principalii factori care ar putea contribui la consolidarea statalităţii RM. O dovadă a progreselor în acest sens ar fi cea mai bună contribuţie pentru eliminarea obstacolelor în vederea iniţierii unui dialog: putere — societate.

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Creat de NeoNet