Cooperarea dintre ONG-uri şi partidele politice / e-democracy.md

Cooperarea dintre ONG-uri şi partidele politice

8 iulie 2002

La 22 iunie a.c. la Kiev a avut loc un seminar internaţional intitulat “Problemele şi perspectivele cooperării dintre ONG-uri şi partidele politice în procesul de edificare a Societăţii civile”. Seminarul a fost organizat de către Agenţia pentru Iniţiative Legislative (AIL) din Kiev cu suportul a Open Society Institute (OSI) şi Fundaţiei SOROS. La seminar au participat reprezentanţi ai ONG-urilor din Moldova, Mongolia, Rusia şi Ucraina care cooperează cu partidele politice din ţările respective. Din partea Republicii Moldova au participat reprezentanţi ai Asociaţiei pentru Democraţie Participativă (ADEPT) şi Institutului pentru Politici Publice (IPP).

Cooperarea dintre ONG-uri şi partidele politice este firească datorită faptului că ambele categorii de organizaţii sunt, de fapt, asociaţii obşteşti şi reprezintă elemente de bază ale aşa-numitei societăţi civile. Aceste gen de cooperare bazat pe anumite valori şi principii poate fi extrem de util pentru consolidarea societăţii civile în baza unor valori general acceptate. În acelaşi timp, trebuie să se ia în calcul faptul că scopurile şi metodele de lucru ale ONG-urilor şi partidelor politice diferă substanţial. ONG-urile sunt constituite pentru a satisface dreptul cetăţenilor la asociere în vederea atingerii anumitor obiective desemnate de către fondatori. În acest sens, membrii ONG-urilor urmăresc obţinerea unui beneficiu public sau mutual de pe urma activităţii pe care o desfăşoară. Deşi partidele politice se constituie în baza aceluiaşi drept al cetăţenilor la asociere, scopul partidelor este accederea pe cale legală la putere, propunînd cetăţenilor cu drept de vot proiecte de guvernare a ţării. Astfel, partidele politice sînt adesea asociate cu un fel de interface-uri între societate şi organele puterii de stat.

Dat fiind faptul că scopurile partidelor politice sînt diferite, merită să ne întrebăm dacă nu cumva acest gen de cooperare poate aduce atingere imaginii ONG-urilor în calitatea lor de organizaţii neafiliate politic. Aceasta nu este o problemă banală şi vom aminti că ea şi-a găsit, într-un fel, reflectarea în viaţa publică şi legislaţia Republicii Moldova. Este vorba despre faptul că în campania electorală pentru alegerea preşedintelui Republicii Moldova din toamna anului 1996 principalii candidaţi la funcţia supremă în stat, Petru Lucinschi şi Mircea Snegur, au beneficiat, cu voie sau fără, de suportul declarat a cîte 60–70 de ONG-uri. Atunci, opinia publică a asistat la un fel de competiţie a principalilor candidaţi în obţinerea sprijinului declarat al cît mai multor ONG-uri. Probabil, în acest mod imagemaker-ii principalilor candidaţi au dorit să arate cine din ei se bucură într-o măsură mai mare de “suportul societăţii civile”.

Efectul acestei implicaţii masive a ONG-urilor în susţinerea unor competitori politici a fost că doar cîteva luni mai tîrziu Parlamentul a votat Legea cu privire la asociaţiile obşteşti în care a categorisit ONG-urile în cele de beneficiu mutual şi cele de beneficiu public, ultimei categorii oferindu-i-se un spectru mai larg de facilităţi fiscale şi de altă natură. Unul din criteriile de bază pentru ca ONG-uri să fie calificate drept organizaţii de utilitate publică, şi să li se ofere un certificat în acest sens de către Comisia de certificare de pe lîngă Ministerul Justiţiei, a fost neimplicarea în susţinerea deschisă şi declarată a competitorilor politici în campaniile electorale. Se presupunea că ONG-urile care susţin anumite forţe politice pot pretinde ulterior la un tratament preferenţial din partea învingătorilor în competiţiile electorale sau pot suferi de pe urma unui tratament discriminator în cazul în care au susţinut forţe politice care au pierdut competiţia electorală. În orice caz, se presupunea că implicarea ONG-urile în susţinerea competitorilor politici putea aduce atingere imaginii ONG-urilor de organizaţii neafiliate politic. Pe de altă parte, suportul deschis al partidelor din partea ONG-uri nu a fost interzis, numai că aceste gen de ONG-uri nu poate beneficia de statutul de organizaţie de utilitate publică, fiind calificate drept organizaţii de beneficiu mutual a celor care susţin o anumită forţă politică.

Această măsură a avut efecte pozitive, fapt confirmat în cele 3 campanii electorale parlamentare şi locale care au urmat după 1997 şi în care ONG-urile au evitat să facă declaraţii de susţinere a partidelor politice. În acelaşi timp această măsură a generat discuţii despre modalităţile implicării ONG-urile în viaţa publică. Într-adevăr, ONG-urile moldoveneşti se auto-structurează după genul de activitate pentru a rezolva anumite probleme cu eforturi comune. Astfel, există organizaţii ecologice, drepturile omului, tineret, gender etc. Aceste organizaţii nu pot să nu observe politicile publice în domeniile respective promovate de forţele politice aflate la putere şi nu pot să evite a-şi exprima atitudinile de susţinere sau corectare a acestor politici ori de respingere a lor pentru faptul că pot aduce atingere interesului public. Atitudinile ONG-urilor sînt cu atît mai credibile în ochii opiniei publice cu cît gradul de neafiliere politică a acestora este mai înalt. De aceea, comunitatea ONG-urilor din Republica Moldova pare să fi ajuns la concluzia că trebuie făcută o distincţie clară între implicarea ONG-urilor în politică, în sensul susţinerii deschise a unor anumite forţe politice şi programelor lor de guvernare, pe de o parte, şi promovarea anumitor politici publice în favoare interesului general, pe de altă parte, bazate pe valori şi competenţe general recunoscute. Într-adevăr, dacă ar învinge punctul de vedere al celor care pretind că ONG-urile nu trebuie în mod categoric să se implice în nici un fel de politici publice, atunci ONG-urile ar trebui să renunţe, spre exemplu, să participe la dialogul iniţiat în luna martie a.c. de către preşedintele ţării, Vladimr Voronin, în cadrul aşa-numitului Pact Social. Mai ales că preşedintele ţării este şi preşedinte al Partidului Comuniştilor (PC) de guvernămînt. Aceasta ar fi însemnat o auto-izolare benevolă a ONG-urilor exact în momentul în care autorităţile declara în public că doresc “edificarea unei societăţi civile în Republica Moldova”. Unui observatori cu atitudini exagerat de sceptice susţin totuşi că este extrem de dificil de a deosebi implicarea activă a ONG-urilor în promovarea anumitor politici publice şi implicarea în politică. Metaforic vorbind, ei susţin că gradul de dificultate este similar cu cel în a face diferenţa între erotică şi pornografie. Deşi e greu de găsit limita între aceste două fenomene, practic toţi sînt de acord că prima este artistică şi generatoare de senzaţii pozitive, iar cea de a doua este abjectă şi generatoare de repulsie, deşi pentru categorii diferite de oameni ambele sînt mobilizatoare spre un anumit gen de acţiune. De aceea, putem constata că problema constă în a găsi limitele permise, lucru ce ţine nu numai de restricţiile impuse de cadrul legal, ci şi de bunul simţ. Din acest punct de vedere, am putea spune că pentru ONG-uri şi partidele politice poate fi comună activitatea de stabilire a consensului normativ pentru edificarea unei societăţi civile. Diferenţa este însă este că pentru ONG-uri pluralismul politic rămîne o valoare absolută şi un scop în sine, în timp ce partidele îşi realizează în cadrul pluralismului politic dreptul de a alege o anumită nişă ideologică pentru a formula şi oferi cetăţenilor o platformă de guvernare. Dacă am folosi iarăşi vreo metaforă am putea spune că diferenţa între ONG-uri şi partide este similară cu diferenţa între domnişoare şi doamne. Domnişoarele au dreptul să aleagă între mai mulţi miri spre deosebire doamnele care şi-au făcut deja alegerea în favoare unuia.

Trebuie să constatăm că în Republica Moldova relaţiile dintre ONG-uri şi partidele politice nu sînt tocmai lipsite de neînţelegeri. Imediat după alegerile parlamentare din februarie 2001 în cadrul cărora cea mai mare parte dintre partidele cu viziuni democratice s-au prăbuşit într-un mod cu totul lamentabil un şir de ziare “independente”, dar de fapt afiliate anumitor forţe politice, au declarat că victoria absolută a PC în alegeri se datorează “lipsei unei societăţi civile dezvoltate în Republica Moldova”. Aceste afirmaţii la fel ca şi multe altele au conţinut printre altele şi aluzii la activitatea celor peste 2000 de ONG-uri, care deşi pretind că sînt elemente ale societăţii civile, de fapt, sînt mai degrabă “devoratoare de grant-uri”, activitatea lor fiind ineficientă pentru fortificarea societăţii civile. În astfel de acuzaţii există, fără îndoială, o doză de adevăr, dar colapsul aşa-numitelor partide democratice se datorează în cea mai mare parte prestaţiei acestor partide şi liderilor lor.

Pentru a evita pe viitor acest gen de clarificări trebuie identificaţi factorii obiectivi şi subiectivi care determină slăbiciunea societăţii civile moldoveneşti şi genul de acţiuni separate sau comune ale ONG-urilor şi partidelor care pot contribui la revigorarea ei.

În primul rînd, este vorba despre gradul de credibilitate a partidelor şi ONG-urilor în ochii cetăţenilor. Astfel, în conformitate cu rezultatele sondajelor de opinie majoritatea absolută a cetăţenilor nu au încredere nici în ONG-uri şi nici în partidele politice. Totuşi în ochii cetăţenilor imaginea ONG-urilor este ceva mai bună decît cea a partidelor politice şi a sindicatelor. Aici merită să fie amintit faptul că imediat după alegerile parlamentare din 2001, liderul PC, Vladimir Voronin, a afirmat că este perfect conştient de faptul că obţinerea majorităţii absolute de voturi de către PC se datorează nu atît atractivităţii PC, cît votului de protest al alegătorilor împotriva prestaţiei celorlalte partide care s-au perindat la putere în ultimii 10 ani.

De asemenea, mass-media moldoveneşti controlate de partide au depus eforturi considerabile pentru ca în percepţia cetăţenilor imaginea liderilor partidelor concurente să fie una negativă. Acest lucru s-a făcut pe baze de reciprocitate, rezultatul fiind că practic imaginea tuturor liderilor politici a avut de suferit. Astfel, despre liderii partidelor de orientare de stînga şi centru-stînga se crede că sînt exponenţi ai fostei nomenclaturi sovietice care după colapsul URSS şi declararea independenţei Republicii Moldova s-au transformat în democraţi din considerente de conjunctură politică şi pentru a participa la procesul de privatizare a patrimoniului public. Cît priveşte liderii partidelor de dreapta, acestora li se aduc învinuiri că au limitat electoratul partidelor respective din cauză că au pus valorile naţionale mai presus ca valorile general umane, sau cel puţin nu au avut talentul ca să scoată în evidenţă faptul că politicile lor se bazează în egală măsură pe valorile referitoare la respectarea drepturilor individuale ale omului şi la drepturile colective ale persoanelor ce îşi reclamă apartenenţa de la un anumit grup etnic.

În al doilea rînd, partidele democratice s-au prăbuşit la alegerile din februarie 2001 din cauza faptului că în cei 11 ani de independenţă principalii parametri social-economici s-au înrăutăţit dramatic, astfel încît nostalgia pentru stabilitatea şi bunăstarea relativă din timpurile sovietice nu puteau să nu fie exploatate în scopuri electorale de către PC. În definitiv, scandalurile politice şi cele de corupţie în care au figurat fruntaşii partidelor democratice, mai ales ai celor ce au făcut parte din Alianţa Forţelor Democratice (ADR) cu care s-a identificat în ochii cetăţenilor guvernarea din anii 1998–2000, nu puteau să nu le erodeze imaginea lor, deşi ulterior justiţia nu a dovedit că insinuările la adresa liderilor politici figuranţi în scandalurile de corupţie au avut la bază fapte reale. Se poate afirma că nu numai cetăţenii aflaţi sub influenţa campaniilor propagandistice din mass-media împărtăşesc astfel de păreri despre partidele politice, dar şi înşişi liderii partidelor, în mod reciproc, cred la fel despre colegii lor din alte partide. Acest gen de atitudini explică de ce liderii fac în permanenţă declaraţii despre necesitatea fuziunii partidelor politice care împărtăşesc aceleaşi doctrine, dar mult aşteptatele fuziuni, cu mici excepţii, aşa şi nu au loc. Exemplul cu instituirea şi destrămarea Forumul Democratic din Moldova (FDM) este edificator în acest sens. Vom aminti că FDM a fost constituit peste trei luni după colapsul partidelor democratice în alegerile parlamentare ca o reacţie de autoapărare şi “unificare a forţelor democratice” împotriva politicii promovate de PC, dar s-a destrămat doar peste cîteva luni de zile.

Un factor de altă natură dar extrem de important sau chiar determinant pentru comportamentul electoral al alegătorilor este că mesajele doctrinare ale majorităţii partidelor politice de orientare democratică nu sînt pe înţelesul simplilor cetăţeni. De aceea, se dovedesc a fi capabile să treacă pragul electoral doar partidele cu viziuni preponderent de stînga, care fac promisiuni electorale cu un pronunţat accent pe soluţionarea problemelor sociale. Experţii locali explică acest fenomen prin faptul că după lumpenizarea unei bune părţi a intelectualilor în Republica Moldova lipseşte aproape cu desăvîrşire aşa-numita “clasă de mijloc”, care în ţările cu tradiţii democratice este constituită dintr-o parte semnificativă a cetăţenilor şi care asigură de fapt stabilitatea politică şi alternanţa la putere a forţelor politice de centru-stînga şi centru-dreapta. Apartenenţa la “clasa de mijloc” se determină după nivelul de venituri al cetăţenilor care trebuie să le asigure posibilitatea unui anumit nivel de consum şi libertăţi personale. Dacă ne amintim că valorile de bază ale societăţii civile sînt pluralismul de idei şi libera iniţiativă a cetăţenilor, am putea afirma că aceste valori sînt împărtăşite şi de clasa de mijloc. Deci dezvoltarea societăţii civile ar trebui să ţină pasul cu dezvoltarea clasei de mijloc.

De aceea, în situaţia în care liderii PC de guvernămît din Republica Moldova afirmă că doresc să edifice în Republica Moldova o societate civilă ei ar trebui să fie conştienţi că doresc de fapt dezvoltarea unei clase de mijloc. În perioada cînd clasicii marxismului îşi scriau operele clasa de mijloc era constituită preponderent de către “mica burghezie”, care era forţa motrice a progresului social. Pe bună dreptate, clasicii marxismului au scris în primul capitol al “Manifestului comunist”, intitulat “Burghezi şi proletari”, că anume “burghezia a smuls cea mai mare parte a cetăţenilor din somnolenţa idioată a vieţii rurale”. Or, în Republica Moldova şi la începutul secolului XXI numărul populaţiei rurale extrem de sărace şi lipsite de orice iniţiativă îl depăşeşte cu mult pe cel al populaţiei urbane ceva mai active şi întreprinzătoare. Cît despre mica burghezie ca element al clasei de mijloc, ea a fost nimicită pe actualul teritoriu al Republicii Moldova în secolul trecut ori de cîte ori reuşea să se înfiripeze cîtuşi de puţin. Aşa încît pentru toată clasa politică moldovenească, dornică de edificare a societăţii civile, una din sarcinile principale ar trebui să fie contribuirea la punerea pe picioare a clasei de mijloc. Este încurajator faptul că liderii PC au declarat că pregătesc modernizarea partidului şi că este posibilă chiar şi modificarea programului politic. Se poate afirma că conjunctura politică internaţională modulată de procesele integratoare din lume şi din Europa împing partidul de guvernămînt în această direcţie.

Ar fi însă o naivitate să se presupună că o clasă de mijloc viguroasă care îşi conştientizează interesele politice şi economice poate apărea rapid. Chiar şi în condiţii favorabile din punct de vedere politic şi economic procesul de constituire a clasei de mijloc va dura destul de mult. Evident, un şir de impedimente în acest sens ţin de cultura şi deprinderile cetăţenilor, majoritatea cărora au fost educaţi într-un stat cu tradiţii totalitare şi paternaliste. Tocmai pe acest teren al schimbării atitudinilor şi educaţiei civice ONG-urile şi partidele politice ar putea coopera cu maxim efect.

În primul rînd, ONG-urile ar putea ajuta partidele politice în ceea ce priveşte identificarea şi instruirea unor potenţiali lideri comunitari cărora să le fie transferată experienţă în domeniul comunicării eficiente, organizării unor acţiuni cu caracter public etc. De fapt, ONG-urile demult fac acest lucru. Astfel, în proiectele de dezvoltare comunitară au fost identificate şi instruite destul de multe persoane care ulterior au devenit lideri comunitari într-un şir de comunităţi. Succesul acestora poate fi reprodus şi în alte comunităţi care de cele mai multe ori înfruntă probleme cu caracter similar. Ar fi prematur să se afirme că acest fenomen are un caracter de masă, însă el nu poate fi ignorat. După înfruntarea anumitor greutăţi în rezolvarea problemelor comunitare liderii respectivi de cele mai multe ori devin principalii subiecţi interesaţi de identificarea partidelor politice care ar putea propune şi promova programe la nivel naţional pentru soluţionarea problemelor sociale. Astfel poate apărea interesul reciproc faţă de liderii comunitari şi partidele politice. O experienţă similară a fost împărtăşită de organizaţiile de tineret din Serbia care în luna mai a.c. au avut întîlniri cu semenii lor din Republica Moldova. Astfel, în Serbia liderii ONG-urilor evită să facă agitaţie în favoarea partidelor politice care la fel ca şi în Republica Moldova nu se prea bucură de încrederea cetăţenilor, în schimb ei sînt foarte prolifici în promovarea iniţiativelor care rezolvă probleme foarte concrete ale comunităţii sau ale unui cartier, spre exemplu. În timpul campaniilor electorale acestor lideri apreciaţi de comunitate le este de ajuns să facă doar o aluzie la forţa politică pe care o simpatizează pentru ca o bună parte din cetăţeni să înceapă a simpatiza şi ei aceeaşi formaţiune. În Republica Moldova partidele politice sînt şi ele în căutarea potenţialilor lideri locali, dar fac acest lucru prin promisiuni care ulterior, de cele mai multe ori, nu sînt onorate. Strategia identificării liderilor care îşi propun soluţionarea unor probleme concrete ar putea să fie mult mai eficientă. Spre exemplu, PC a lansat iniţiativa de a identifica lideri pentru listele de candidaţi la viitoarele alegeri locale printre micii întreprinzători care se bucură de respectul comunităţilor. Aceasta poate fi un semnal că PC înţelege foarte bine necesitatea revigorării clasei de mijloc.

În al doilea rînd, există o categorie de ONG-uri moldoveneşti care sînt capabile să ofere asistenţă şi consultanţă partidelor politice în diverse domenii de interes public. Partidele politice pot beneficia şi de alt gen de asistenţă de pe urma cooperării cu ONG-urile. De asemenea, s-au afirmat un şir de ONG-uri care pot fi identificate drept adevărate think-tank-uri. Am putea vorbi despre două categorii de think-tank-uri moldoveneşti. Din prima categorie fac parte organizaţii care dau prioritate unei anumite doctrine politice şi preferă să lucreze cu partide politice ce împărtăşesc aceste doctrine. Spre exemplu, Fundaţia “Socium-Moldova” colaborează de mai mulţi ani cu partide sau politicieni de orientare social-democrată. Institutul Tehnologiilor Sociale (ITS) preferă să colaboreze cu Partidul Comuniştilor. A doua categorie de think-tank-uri evită să dea preferinţă vreunei doctrine politice, realiziînd studii şi expertize în probleme de maxim interes public. Printre acestea poate fi identificat Institutul pentru Politici Publice (IPP). Tot la această categorie ar putea fi atribuite organizaţiile ce activează în domenii mai specializate: Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţative Sociale (IDIS-Viitorul) în domeniul administraţiei publice, ADEPT — în domeniul proceselor electorale şi dezvoltării partidelor politice etc. Este adevărat că existe think-tank-uri foarte puternice chiar în cadrul unor partide politice şi pe lîngă un şir de ziare, dar acestea au un alt statut decît cel al ONG-urilor.

Tirajarea succeselor ONG-urilor în soluţionarea unor probleme depinde foarte mult de gradul de auto-organizare a ONG-urilor. În ultimii cîţiva ani comunitatea ONG-urilor moldoveneşti a reuşit să găsească o anumită formă de auto-organizare şi să lanseze un şir de proiecte relativ bine coordonate. Sigur, modalitatea de auto-organizare a ONG-urilor moldoveneşti o repetă în linii mari pe cea a ONG-urilor din ţările Europei Centrale şi de Est. Astfel, primul nivel de auto-organizare se manifestă în cadrul forumurilor regionale care identifică cele mai active şi performante ONG-uri din regiuni. Par a deveni tradiţionale şi forumurile sectoriale ale ONG-urilor ecologiste, de tineret etc. care, de asemenea, identifică organizaţiile performante din sectoarele respective. Al doilea nivel de auto-organizare a ONG-urilor se produce în cadrul forumurilor ONG-urilor desfăşurate la nivel naţional. Începînd cu anul 1997, au fost organizate 3 forumuri de acest gen. Organizaţiile participante sînt selectate în baza unor criterii de performanţă care sînt combinate cu criteriul teritorial şi cel ce ţine de profilul activităţii. În cadrul forumurilor se discută cele mai importante probleme ale comunităţii ONG-urilor din ţară, coordonarea acţiunilor comune, relaţiile cu comunitatea de business şi autorităţile publice etc. De asemenea, se desemnează prin votul participanţilor la forum un Consiliu al ONG-urilor care reprezintă organizaţiile după criteriul teritorial şi de profil şi care are sarcina să implementeze rezoluţiile forumului, precum şi sarcinile de monitorizare a dezvoltării sectorului asociativ, reprezentarea lui în relaţiile cu autorităţile publice. Membrii Consiliul ONG-urilor îşi desfăşoară activitatea în bază de voluntariat, a unui Cod deontologic şi a unui Cod al standardelor de excelenţă. Preşedinţia în Consiliul ONG-urilor este deţinută de membri după principiul rotaţiei. După desfăşurarea a trei ediţii a forumurilor ONG-urilor şi a doua ediţii ale tîrgurilor ONG-urilor în cadrul cărora pot fi demonstrate performanţele organizaţiilor, s-a ajuns la concluzia că pentru a evita orice învinuiri de monopolizare a anumitor iniţiative Consiliul ONG-urilor trebuie să reprezinte doar comunitatea ONG-urilor participante la forumuri, şi nu întreaga comunitate a ONG-utilor din ţară, lăsîd astfel spaţiu şi pentru alte modalităţi de auto-organizare a comunităţii ONG-urilor care este formată din aproximativ 2700 de organizaţii. În situaţia în care standardele de excelenţă, experienţa şi relaţiile sînt cele care stau la baza auto-organizării comunităţii ONG-urile riscurile unor sciziuni serioase şi neînţelegeri în comunitatea ONG-urilor par a fi minime.

Anul trecut comunitatea ONG-urilor din Republica Moldova a propus idea organizării unui forum civic în cadrul căruia liderii ONG-urilor, partidelor politice, sindicatelor şi autorităţilor publice să poată discuta problemele dezvoltării societăţii civile în Republica Moldova. Această idee ar fi putut contribui la cea mai înaltă formă de auto-organizare a elementelor societăţii civile, însă ea nu a fost susţinută. Liderii partidelor politice au fost preocupaţi de tămăduirea rănilor suferite în ultima campanie electorală. Unii lideri ai sindicatelor au calificat această iniţiativă din partea ONG-urilor drept una prematură. Argumentul lor a fost că sindicatele sînt mult prea importante pentru a discuta cu ONG-urile care încă nu s-au impus cu nimic deosebit. Sindicatele au însă în spate sute de mii de angajaţi, iar confederaţia sindicatelor este parte a trilateralei Guvern-patronat-sindicate. Este curios că după declanşarea crizei politice de la începutul anului curent preşedintele ţării a lansat idea instituirii unui Pact Social şi organizarea unei reuniuni similare cu cea a forumului civic şi care de această dată a găsit susţinerea din partea unor partide politice şi a sindicatelor. E bine că aceeaşi idee respinsă într-un caz este susţinută în cazul în care vine din partea autorităţilor, dar trebuie să se ia în calcul şi riscurile unor astfel de atitudini diferenţiate care conduc la susţinerea doar a iniţiativelor ce vin din partea puterii.

În urma crizei politice din prima jumătate a anului 2002 se pare că şi partidele politice au ajuns la concluzia că au nevoie de un anumit mecanism de cooperare. Astfel, la recomandarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a fost instituită aşa-numita Masă Rotundă cu Statut Permanent (MRSP) la care sînt invitate să participe toate partidele şi ONG-urile interesate. Scopul declarat al MRSP este protejarea şi promovarea democraţiei şi a pluralismului politic în condiţiile în care PC de guvernămînt deţine majoritatea calificată de voturi în Parlament şi poate introduce chiar şi modificări în Constituţiei ţării. Există foarte mult scepticism în cea ce priveşte viabilitatea unui astfel de mecanism permanent de dialog politic cum este MRSP. Interesele politice ale participanţilor sînt foarte diferite. Gradul de scepticism vis-a-vis de viabilitatea MRSP este amplificat şi de bănuielile că vreo formaţiune din cele participante ar putea stoarce un profit politic mai semnificativ decît celelalte. Latura pozitivă a MRSP este că formaţiunile de aceeaşi orientare doctrinară se pot convinge că împărtăşesc aceleaşi valori şi propun soluţii similare pentru problemele cu care se confruntă societatea, ceea ce ar putea conduce la formarea unor alianţe durabile sau chiar la fuziuni. Al doilea factor pozitiv este că partidele politice participante la MRSP au apelat la asistenţa informaţională a ONG-urilor, dovedind astfel că parteneriatul cu acestea le este de un real folos.

Este posibilă modificarea Constituţiei?	Propunerea de federalizare a Republicii Moldova