Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Perspectivele dezvoltării CSI
|
|
Majoritatea observatorilor locali şi străini au apreciat rezultatele recentului summit CSI desfăşurat la Chişinău în perioada 6–7 octombrie drept foarte modeste sau chiar nule. Pe de altă parte, autorităţile moldoveneşti, în calitate lor de organizatori ai summit-ului, au apreciat rezultatele drept pozitive, dînd dovadă de un exces de optimism în ceea ce priveşte soarta CSI. Mai mult, presa oficială a făcut eforturi considerabile pentru a scoate în evidenţă propunerile “novatoare” şi chiar “salvatoare” ale preşedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, care ar trebui să contribuie în mod cardinal la dezvoltarea CSI.
Pesimismul observatorilor independenţi se bazează pe statisticile realizărilor anterioare ale summit-urilor de acest gen, care înregistrau ba decesul comunităţii, ba reanimarea acesteia. Pentru astfel de percepţii există temei. În primul rînd, nu a existat vreodată o idee clară a ceea ce ar trebui să fie CSI. Adică, ideologia, structura, instituţiile şi practicile de activitate ale CSI au fost în permanenţă foarte vagi. După ce ţărilor slave fondatoare ale URSS (Rusia, Ucraina şi Belarus) au decis în 1991 dizolvarea uniunii ele au lansat idea constituirii CSI pentru ca această structură nouă să substitue URSS. Scopul era de a atenua şocul cetăţenilor sovietici de pe urma dispariţiei “patriei socialiste” şi de a nu admite prăbuşirea relaţiilor economice excesiv de centralizate. De fapt, dacă citim memoriile înalţilor funcţionari sovietici şi al membrilor Comitetului Central al PCUS, vedem că CSI era văzută de conducerea Rusiei, care a contribuit în mod decisiv la colapsul URSS, drept o fază intermediară de scurtă durată pentru refacerea pe baze reînoite a statului unional. Dovadă în acest sens sînt şi declaraţiile publice făcute în 1993 de către cel mai liberal ministru de externe al Rusiei, Andrei Kozîrev, referitoare la spaţiul CSI ca la o zonă de interese exclusive ale Rusiei. Problemele de ordin economic şi politic pe care Rusia le-a creat noilor state, de cele mai multe ori în mod intenţionat, pentru a le menţine în această zonă ţin de modalitatea practică de realizare a acestei strategii.
Din acest punct de vedere este evident că Rusiei nu i-a convenit să creeze în cadrul CSI aşa-numita “zonă de liber schimb”, preferînd să pună fostele republici sovietice, legate foarte strîns din punct de vedere economic şi infrastructural cu fosta metropolă, într-o situaţie dezavantajoasă şi dependentă. Drept exemplu serveşte introducerea rapidă şi în mare taină a noii ruble ruseşti începînd cu 1 ianuarie 1992, doar la cîteva săptămîni după semnarea actelor de constituire a CSI la Alma-Ata, introducere care a reprezentat o lovitură paralizantă pentru sistemele financiare ale partenerilor din CSI, scopul căreia a fost, probabil, să demonstreze imposibilitatea supravieţuirii noilor state şi necesitatea refacerii statului unional.
Astfel ne apare genealogia CSI, şi dacă o parte a clasei politice moldoveneşti crede că pe un astfel de fundal se poate edifica o structură viabilă şi cu perspective de dezvoltare atunci putem pune la îndoială aceste perspective. Distorsionarea evoluţiei evenimentelor din cadrul CSI nu va putea camufla originea acesteia. În acest sens, spre exemplu, argumentele autorităţilor moldoveneşti, precum că introducerea valutei naţionale a condus la devalorizarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor pe care actualele autorităţi intenţionează să le restituie în termen de 15 ani par să fie de ordin pur propagandistic. Se cunoaşte foarte bine că introducerea valutei naţionale a fost de fapt ultima şi unica şansă de a salva sistemul financiar al RM după efectuarea reformei monetare în Rusia. Acest lucru s-a confirmat şi în 1998 cînd colapsul financiar din Rusia, deşi a perturbat serios economia RM, totuşi nu a putut să o distrugă complet.
Exemplele aduse mai sus referitoare la politicile promovate în cadrul CSI pot explica într-o anumită măsură motivele pentru care cele peste 1300 de documente adoptate în cadrul celor peste 60 de summit-uri sînt practic inaplicabile. Oficialităţile din CSI pur şi simplu nu cred că această comunitate este viabilă şi are perspective de dezvoltare. Drept dovadă în acest sens serveşte şi faptul că nu a fost soluţionat nici un conflict, toate fiind îngheţate pentru a oferi cîmp de manevră “principalului partener strategic” în atingerea obiectivelor menţionate în memoriile foştilor înalţi funcţionari sovietici. Din acest punct de vedere am putea afirma că ţările CSI sînt ţinute împreună în cadrul comunităţii datorită mrejelor conflictuale inspirate, ci nu datorită intereselor dezvoltării comune. Recentul conflict dintre Rusia şi Georgia arată că atitudinea faţă de ţările CSI este similară cu atitudinea faţă de ostatici. Opţiunea Parlamentului georgian de a părăsi CSI a fost neutralizată prin reamintirea factorilor de decizie din această ţară că 70% din cetăţenii republicilor separatiste — Abhazia şi Osetia de Sud — au obţinut cetăţenia Rusiei. Şi Republica Moldova se află într-o situaţie similară. De aceea, părăsirea CSI se poate solda cu acutizarea crizelor interne din statele respective şi destrămarea acestora. De aceea, pledoaria pro CSI nu este una bazată de interse comune de dezvoltare, ci pentru a evita ca o situaţie foarte proastă să degenereze în una catastrofală. În această situaţie au fost căutate anumite soluţii. Se pare că tocmai de aceea au fost lansate diferite idei privind integrarea graduală sau multivectorială bazată de relaţii bilaterale. Astfel, în cadrul CSI au apărut noi comunităţi cu interese diferite sau chiar opuse. Este vorba despre: Uniunea Rusia — Belarus, GUUAM, Comunitatea Central-Asiatică, Uniunea vamală, Comunitatea Euro-Asiatică. Este adevărat că după summit-ul de la Alma-Ata, conducerea Rusiei a îndemnat ţările membre să precizeze ce interese au în cadrul CSI pentru ca această comunitate să fie reformată pe baze pragmatice. Dar disputele ulterioare dintre Rusia şi Belarus, periodicitatea izbucnirii conflictelor comerciale dintre Rusia şi Ucraina, faza aproape fierbinte dintre Rusia şi Georgia ne demonstrează că pragmatismul în cadrul CSI este generator de noi conflicte. Dacă la acestea adăugăm disputele ce apar periodic între Moldova şi Ucraina, conflictul permanent între Armenia şi Azerbaidjan, precum şi potenţialul conflict dintre ţările din bazinul Mării Caspice, vedem că perspectivele dezvoltării acestei comunităţi sînt extrem de problematice.
La prima vedere pare a fi o iluzie să se creadă că “ideile novatoare” lansate de preşedintele RM vor putea salva CSI. În definitiv, CSI poate avea o singură menire — a rămîne zonă de influenţă a Rusiei. Dar aceasta nu poate dura la infinit. În acest sens există semne foarte clare. Pe de o parte, ţările din Asia Centrală care nu au hotare comune cu Rusia şi au putut evita conflictele separatiste dau dovadă de un comportament tot mai independent. Astfel, Turkmenia continuă să ignoreze summit-urile CSI. Uzbekistanul şi Kîrgîzstanul au permis forţelor armate americane să se stabilească pe teritoriul acestor ţări. Este curios că chiar în ajunul summit-ului de la Chişinău preşedintele uzbek, Islam Karimov, a declarat că pledează pentru rămînerea forţelor armate americane pe teritoriul ţării sale pentru o perioadă nedefinit de îndelungată. Pe de altă parte, extinderea NATO şi a Uniunii Europene (UE) care se realizează în prezent aducînd stabilitate şi progres economic pentru ţările asociate, vecine cu CSI, creează noi oportunităţi şi pentru cetăţenii acestora din urmă. De aceea, atractivitatea opţiunilor pro UE în ţările CSI limitrofe va fi greu de stăvilit. În acest sens UE a lansat deja idea statutului special de vecinătate pentru viitoarele ţări limitrofe: Belarus, Ucraina şi Moldova. Dar aceasta pare a fi o măsură intermediară. Există semne clare că şi elitele acestor ţări înţeleg că extinderea europeană creează noi oportunităţi şi sfidări interne. În acest sens, vedem, pe de o parte, că liderul belarus face aluzii la o posibilă reorientare spre vest în cazul insistenţei Rusiei de a realiza integrarea acestor ţări în baza principiilor federaliste. Elita ucraineană a lansat şi ea mesaje foarte clare referitoare la preferinţele integrării europene. Se pare că doar faptul că atît preşedindele belarus, cît şi cel ucrainean sînt compromişi în ochii comunităţii internaţionale nu le permite să realizeze proiecte de integrare europeană. De aceea, pentru menţinerea puterii în ţările respective nu le rămîne altceva decît să mimeze opţiunea pro CSI. Este evident că o comunitate condusă de lideri compromişi nu inspiră foarte mult optimism. Acest lucru este înţeles şi de către conducerea RM. Drept dovadă serveşte faptul că chiar în ajunul summit-ului de la Chişinău, preşedintele Voronin a lansat idea creării unei structuri speciale pentru integrarea în Uniunea Europeană, dînd curs unei iniţiative mai vechi a partidelor de centru-dreapta. Este puţin probabil ca preşedintele ţării să fi întreprins astfel de acţiuni dacă ar fi avut speranţe că CSI poate fi reanimată şi ar putea deveni o entitate politico-economică distinctă şi viabilă. Într-adevăr, pretenţiile unor politicieni că Rusia ar putea să devină un pol atractiv din punct de vedere politico-militar par a fi iluzorii la această etapă. Pentru comparaţie putem aminti că economia Rusiei reprezintă doar 3% din cea americană, fiind echivalentă cu cea portugheză, iar cheltuielile militare sînt comparabile cu cele ale Elveţiei. Dacă adăugăm la aceasta gravele probleme de ordin demografic, vedem că chiar dacă Rusia va realiza progrese economice, ei îi va fi extrem de greu să lichideze decalajul existent faţă de marele puteri economice moderne: SUA, UE şi China. Dat fiind faptul că Rusia şi-a declarat drept prioritate integrarea europeană, pretenţiile acesteia de a rămîne un centru de atracţie distinct o pot plasa doar la periferia UE. Evident că în această situaţie toţi sateliţii Rusiei menţinuţi pe orbita de atracţie a acesteia din cauza conflictelor separatiste vor avea soarta de a rămîne la periferia periferiei. Chiar dacă unele dintre ele vor fi geografic plasate între UE şi Rusia. În plus, cetăţenii ţărilor CSI cunosc exemplul ţărilor baltice care arată că ruperea de pe orbita Rusiei poate avea efecte benefice. Am arătat deja că ţările asiatice care nu au hotare comune cu Rusia preferă să aibă mai multe grade de libertate.
Din acest punct de vedere iniţiativa preşedintelui Vladimir Voronin referitoare la reformarea CSI în baza unui cadru legal ajustat la cel al UE poate fi doar salutată. Aceasta din simplul motiv că după plecarea liderilor compromişi din CSI, precum şi a celor ce sînt ostatici ale dogmelor ideologice vechi, ţările CSI vor rîmîne măcar cu un cadru legal apropiat cît de cît de cel al UE, ceea ce le-ar putea facilita cîtuşi de puţin reorientarea strategică reieşind din înţelegerea intereselor economice şi a perspectivelor de dezvoltare bazate pe bunele pilde ale ţărilor vecine. Dacă iniţiativele preşedintelui Voronin vor fi luate în consideraţie, atunci summit-ul de la Chişinău ar putea fi considerat într-adevăr unul de cotitură. Dar rămîne să vedem cum aceste iniţiative vor fi implementate şi dacă performanţa reducerii cu 23% a staff-ului CSI va contribui la aceasta. Însă iniţiativa preşedintelui Voronin comportă şi riscuri serioase. Vorba e că legislaţia UE e bazată pe principii doctrinare liberale, ci nu pe unele comuniste. De aceea realizarea iniţiativei poate contribui la distrugerea Partidul comuniştilor pe care-l conduce şeful statului. Pe de altă parte, nerealizarea acestei iniţiative poate însemna decesul CSI. Deci, urmează să vedem ce va supravieţui — partidul sau CSI-ul.