Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Modificarea legii partidelor
|
|
Una dintre cele mai dezbătute probleme legate de dezvoltarea partidelor politice se referă la numărul minimal de membri necesar pentru înregistrarea formaţiunilor. Recent problema a fost ridicată iarăşi de către deputaţii Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD) care au înaintat un proiect de modificare a legii partidelor în vederea măririi numărului minim de membri de la 5 000 la 15 000. Trebuie menţionat faptul că este a doua oară în ultimii 4 ani cînd problema respectivă revine în prim-plan. În 1998 numărul de membri necesar pentru înregistrarea unui partid politic a fost mărit de mai bine de 15 ori, de la 300 pînă la 5000. În aceea perioadă existau mai mult de 50 de partide şi imediat după alegerile parlamentare din 1998, noua coaliţie majoritară a Alianţei pentru Democraţie şi Reforme (ADR) a decis să “salubrizeze spectrul politic” (cum numea ea această acţiune). Argumentele au fost următoarele: la ce bun să avem peste 50 de partide dacă la alegeri participă doar aproximativ 15 formaţiuni dintre care doar 4 sînt capabile să depăşească pragul electoral de 4 %. În opinia autorilor proiectului numărul mare de partide politice introduce derută în rîndurile alegătorilor, mai ales că partidele mici pierzînd alegerile nu învaţă nimic, aventurîndu-se iarăşi şi iarăşi să participe la alegeri.
După modificarea legii partidelor în 1998 doar 25 de formaţiuni au putut trece procedura de reînregistrare. Totuşi ulterior numărul de partide a continuat să crească, atingînd cifra de 31 la începutul lui 2001. Însă, la un an după alegerile parlamentare anticipate din februarie 2001, a început procesul invers de fuzionare a partidelor care împărtăşesc doctrine politice similare. De aceea, apare întrebarea dacă este momentul potrivit pentru modificarea legii partidelor în sensul impunerii unor restricţii drastice privind reînregistrarea lor o dată ce au loc procese de fuziune benevolă. Într-adevăr, anul curent au fost consolidate semnificativ Partidul Social Liberal şi Partidul Liberal. De asemenea, se preconizează o fuziune a partidelor ce împărtăşesc doctrina social-democrată.
Pe de o parte, putem constata că îniţiativa PPCD este logică, dat fiind faptul că această formaţiune a pledat şi pentru ridicarea pragului electoral de la 4 la 6% în 2000, iar anul curent a obţinut introducerea pragului electoral succesiv de 9% pentru blocurile electorale formate din două formaţiuni şi de 12% pentru blocurile formate din 3 şi mai multe formaţiuni. Evident, aceste praguri electorale foarte înalte pot fi depăşite doar de formaţiuni politice puternice.
Chiar dacă logica creştin-democraţilor pare a fi perfectă, nu putem evita consultarea opiniei cercetătorilor şi a experienţei altor state. Astfel, renumitul politolog, Maurice Duverger, concluziona că “organizarea partidelor politice nu este în mod cert conformă ortodoxiei democratice. Structura lor interioară este în mod esenţial autocratică şi oligarhică”. Dacă urmărim criticile aduse partidelor politice din RM observăm că esenţa acestora coincide cu afirmaţia lui Duverger. Astfel, un şir de partide au suferit sciziuni sau chiar au sucombat din cauza metodelor autoritare pe care le folosesc liderii, precum şi ca urmare a lipsei de transparenţă în adoptarea deciziilor. În asemenea condiţii ridicarea numărului de membri necesar pentru înregistrarea partidelor pînă la 15 000 poate contribui la conservarea pe scena politică a cîtorva formaţiuni care în lipsa concurenţei cu alte formaţiuni de pe acelaşi segment al spectrului politic riscă să se corupă complet. Pentru astfel de temeri există temei. În primul rînd, se observă o descreştere constantă a numărului de alegători care participă la alegeri, ceea ce înseamnă că ofertele formaţiunilor existente nu satisfac aşteptările alegătorilor. Rezultatele recentelor alegeri din Gagauz Yeri sînt extrem de edificatoare în acest sens, de aceea este o iluzie să se creadă că votanţii formaţiunilor care nu vor reuşi să se reînregistreze în urma modificării legii vor participa la votare. În acest sens, pentru a rămîne în albia aceleiaşi logici, PPCD ar fi trebuit să propună şi eliminarea pragului de participare la votare de 50%, necesar pentru validarea alegerilor. Aşa s-a procedat, de exemplu, în Ucraina.
În definitiv, trebuie să menţionăm că un studiu comparativ al Centrului European pentru Alegeri Libere şi Democraţia arată că indiferent de numărul de locuitori ai unei ţări numărul minim de membri pentru înregistrarea partidelor politice trebuie să fie de aproximativ 3 000 pentru ca sistemul de partide să fie unul optimal. În acelaşi timp indicele legat de numărul minim de membri ai partidelor din RM nu este unul relevant pentru capacitatea de influenţare a voinţei alegătorilor. Astfel, în ajunul alegerilor din 1998 Partidul Democrat Agrar (PDA) declara la fel ca şi Uniunea Creştin Democrată (UCD) că au cîte 60 000 de membri. În cadrul scrutinului parlamentar din acel an PDA a acumulat 63 000 de voturi, iar UDC — vreo 8 000. În acelaşi timp, pentru Partidul Comuniştilor, care declară un număr de 12 000 de membri, la alegerile din 2001 au votat peste 800 000 de alegători. În plus, procedura de colectarea a semnăturilor membrilor pentru reînregistrarea partidelor are toate şansele să se transforme într-un scandal politic de proporţii, aşa cum s-a întîmplat în cazul colectării şi verificării autenticităţii semnăturilor pentru iniţierea referendumului privind schimbarea sistemului electoral în vara anului curen. În preajma alegerilor locale ce urmează să se desfăşoare în luna mai 2003 această perspectivă nu pare a fi deloc încurajatoare.
Este evident că ar trebui oferite posibilităţi reale pentru apariţia unor formaţiuni noi, elaborînd în acelaşi timp mecanisme pentru dizolvarea formaţiunilor care şi-au arătat incapacitatea de a atrage voturile cetăţenilor pe parcursul cîtorva campanii electorale. Apariţia unor formaţiuni noi cu perspective de dezvoltare pare a fi imposibilă dacă din start vor fi ridicate bariere insurmontabile. A-i convinge pe 15 000 de cetăţeni să devină membri de partid abia la etapa de formare a partidului este un lucru practic imposibil de realizat. Este evident că numai după înregistrare, avînd personalitate juridică şi un nucleu de aderenţi convinşi, o formaţiune politică poate începe activitatea de convingere a alegătorilor şi a potenţialilor sponsori că noua ofertă politică este una demnă de a fi susţinută. Din acest punct de vedere unicul criteriu pentru stabilirea numărului minim de membri de partid este legat de capacitatea partidului de a-şi completa structurile cu cadre suficiente pentru asigurarea funcţionalităţii acestuia.
În Republica Moldova, în ultima vreme, de fapt, aşa se întîmplă. Astfel, după colapsul partidelor de centru dreapta la alegerile parlamentare din februarie 2001 un grup de intelectuali tineri au constituit Partidul Social Liberal (PSL) cu o ofertă politică de alternativă pentru alegătorii cu viziuni de centru-dreapta. Este prematur să se vorbească despre vreun eventual succes al acestei formaţiuni tinere, dar faptul că ea a devenit un centru de atracţie pentru alegătorii tineri şi pentru un şir de partide care au decis să fuzioneze inspiră un anumit grad de optimism. Fără îndoială, existenţa numărului minimal de membri de 15 000 la momentul înregistrării PSL ar fi descurajat liderii acestei formaţiuni de a se lansa în viaţa politică. Cît priveşte balastul format din numeroasele partide incapabile să-şi îmbunătăţească performanţele pe parcursul a mai multor campanii electorale, acestea ar putea fi dizolvate. Aşa se procedează, spre exemplu în Mexic, unde partidele incapabile să acumuleze 2% din voturi pe parcursul a 2 campanii electorale sînt dizolvate.
Experienţa internaţională ne demonstrează că în multe state cu democraţii avansate nu există nici un fel de bariere numerice pentru înregistrarea partidelor. Există însă bariere în ceea ce priveşte participarea la alegeri. În Europa Centrală şi de Est sînt cunoscute exemplele României şi Rusiei, legislaţia cărora impune un număr minim de 10 000 de membri pentru înregistrarea partidelor. Dar numărul de locuitori ai României este de 5 ori mai mare decît cel al RM, iar cel al Rusiei — de 35 de ori. În acelaşi timp, în Bulgaria partidele sînt înregistrate dacă au cel puţi 51 de membri. Cele mai drastice condiţii sînt impuse de către legislaţia Kazahstanului care cere existenţa a 50 000 de membri pentru înregistrarea partidelor. Populaţia Kazahstanului este de aproximativ 3 ori mai mare decît cea a RM, astfel vedem că raportul numărului de locuitori la numărul necesar pentru înregistrarea partidelor politice va coincide dacă modificarea propusă de PPCD va fi acceptată. Putem presupune că va fi o performanţă îndoielnică.