Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Labirinturile politicii moldoveneşti
|
|
În ultima vreme în viaţa politică din Republica Moldova s-au produs mai multe evenimente semnificative. În primul rînd, există semne clare că conducerea de vîrf a ţării a renunţat cu desăvîrşire la implementarea programului său electoral. În al doilea rînd, s-a observat că componenta europeană a politicii externe a devenit cel puţin la fel de importantă ca şi cea orientată spre CSI. În al treilea rînd, conducerea comunistă a demonstrat un anumit grad de perseverenţă în ceea ce priveşte reglementarea conflictului transnistrean. În sfîrşit, în interiorul partidului de guvernămît se produc fenomene care ar putea avea un impact negativ asupra stabilităţii politice din ţară.
Toate aceste lucruri au o importanţă deosebită în preajma demarării campaniei electorale pentru alegerea organelor autoadministrării locale. În plus, demararea campaniei electorale va coincide practic cu împlinirea a doi ani de la victoria absolută a Partidului Comuniştilor (PC) în alegerile parlamentare din februarie 2001. Astfel, oponenţii politici vor avea un prilej deosebit pentru a pune în discuţie realizarea promisiunilor electorale ale partidului de guvernămînt, cu atît mai mult cu cît preşedintele Vladimir Voronin a precizat trei sarcini majore pentru guvernarea sa: a) combaterea sărăciei, b) combaterea corupţiei, şi c) soluţionarea conflictului transnistrean.
În prezent, partidul de guvernămînt este tot mai mult criticat pentru faptul că a “capitulat” în faţa Băncii Mondiale (BM) şi a FMI, organizme anterior considerate de către PC drept “unelte ale imperialismului american”. Această capitulare se datorează faptului că PC, deşi afirma înainte de a prelua puterea că are persoane pregătite pentru cîteva guverne, nu are cadrele necesare nici măcar pentru a le numi în cele mai importante funcţii în vederea implementării programului electoral. Acest lucru iese în evidenţă în cadrul tuturor plenarelor PC care se ocupă practic doar de constatarea existenţei acestei probleme. Tot prin lipsa propriilor cadre se explică şi remanierile guvernamentale frecvente, operate de către preşedintele ţării. Dar nu numai lipsa cadrelor reprezintă o problemă pentru PC. Anul trecut preşedintele ţării a făcut afirmaţii publice precum că PC nu are nici strategie pentru dezvoltarea de mai departe a ţării. Aceasta în pofida faptului că PC are program politic, program electoral şi a votat programul Guvernului intitulat: Renaşterea economiei — renaşterea ţării. Astfel, sub povara datoriilor externe şi a lipsei cadrelor conducerea de vîrf a RM a trebuit să balanseze între implementarea propriului program electoral aflat în afara vreunui plan strategic şi revenirea în albia politicilor promovate de către guvernările precedente. Pînă la urmă, guvernarea comunistă a decis să meargă pe cărări bătute şi să asculte sfaturile BM şi ale altor instituţii financiare internaţionale, angajîndu-se în elaborarea Strategiei Naţionale de Eradicare a Sărăciei (SNES). Concepţia SNES a fost dată publicităţii deja, iar varianta finală a acesteia urmează a fi elaborată pînă în primăvara anului 2003, iar apoi implementată timp de 3–4 ani. La forumul organizat de către Guvernul RM împreună cu BM, la 29 octombrie 2002, Preşedintele ţării, Vladimir Voronin, a menţionat că strategia va avea trei priorităţi: creşterea economică durabilă şi crearea condiţiilor favorabile pentru micul business; garanţii sociale; sporirea eficienţei activităţii organelor de stat şi a calităţii serviciilor oferite. Primul-ministru, Vasile Tarlev, şi ministrul Economiei, Ştefan Odagiu, au afirmat în public că SNES trebuie să devină documentul de bază în activitatea Guivernului, iar funcţionarii publici de toate nivelurile să dea prioritate elaborării variantei finale a SNES. Astfel, toate celelalte strategii din diverse domenii, elaborate de actualii şi precedenţii guvernanţi, urmează să fie ignorate sau să devină subordonate SNES. La rîndul său, Luca Barbone, directorul regional al BM, a afirmat că instituţia pe care o reprezintă va organiza în primăvara anului viitor un forum al donatorilor pentru a atrage resurse pentru implementarea strategiei. S-a calculat că poate fi vorba despre vreo $200 milioane în scopal implementării SNES. Aceasta înseamnă cel puţin că autorităţile comuniste nu vor mai avea temei să-şi demonstreze animozitatea faţă de BM şi FMI. În plus, strategia prevede dezvoltarea instituţiilor democratice şi participarea societăţii civile la elaborarea şi implementarea strategiei. Beneficiile sînt evidente, în schimbul cooperării guvernanţilor comunişti cu BM şi FMI, aceste organizaţii vor încerca să faciliteze obţinerea restructurării sau chiar a reducerii datoriei externe faţă de statele membre ale clubului creditorilor de la Paris. Astfel, vedem că PC a făcut o alegere raţională în favoarea colaborării cu “instrumentele imperialismului american”, dar în defavoarea implementării propriilor programe, care inevitabil s-ar fi soldat cu un colaps.
Şi politica externă a suferit anumite modificări. Astfel, autorităţile comuniste şi-au intensificat activitatea în cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est şi au declarat drept prioritate a politicii externe “integrarea în structurile europene”. În acest sens numai în luna noiembrie au fost emise două documente extreme de importante. Este vorba despre concepţia privind SNES şi decretul prezidenţial privind formarea comisiei naţionale care va trebui să elaboreze strategia cu privire la integrarea europeană. Ambele documente se referă la etapele integrării. În conformitate cu aceste documente, pentru început RM urmează să devenă membru asociat al Uniunii Europene (UE), iar apoi să încerce să devină chiar membru al UE. Deocamdată însă, la modul practic se discută despre statutul special pe care îl va avea RM în calitate de ţară vecină cu UE după ce România va adera la această structură în 2007.
Totuşi e necesar un optimism foarte precaut în ceea ce priveşte intenţia autorităţilor comuniste de a se integra în UE. Astfel, preşedintele fracţiunii parlamentare a PC a declarat că intenţiile PC de integrare europeană sînt foarte serioase, dar a mai adăugat că principalele interese economice ale RM rămîn “la est”. Dacă ne amintim că Stepaniuc este considerat unul din liderii aripei dure din PC, care acum un an a participat la congresul partidelor comuniste din CSI în cadrul căruia a fost discutată problema reabilitării lui Iosif Stalin şi care nu încetează să se închine idolului bolşevic — Vladimir Lenin, ne putem lesne da seama că integrarea europeană nu este o opţiune benevolă pentru PC. Este bine cunoscută afirmaţia lui Lenin precum că “politica este o expresie concentrată a economiei”. Dacă principalele interese economice rămîn “la est”, atunci este puţin probabil ca interesele politice pe termen lung să fie la vest. Drept dovadă poate servi şi lobby-ul pro-rusesc în privatizarea unităţilor economice strategice. În acest sens, politica pro-europeană a PC poate fi una de utilitate imediată pentru soluţionarea anumitor probleme legate de datoriile externe şi de conflictul transnistrean.
Într-adevăr, pe lîngă discuţiile privind posibila asistenţă tehnică pentru RM, practic toţi înalţii funcţionari europeni care au vizitat în ultima vreme RM s-au interesat, în primul rînd, de progresele înregistrate în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean. În acest sens, am putea afirma că autorităţile comuniste au prins un val care îi poate arunca pe ţărmul mult rîvnit. Astfel, ele au acceptat cu anumite rezerve proiectul de federalizare a RM propus de OSCE şi care este susţinut de SUA şi UE. Ultimele acţiuni ale liderilor separatişti de la Tiraspol, care se pare că dezaprobă proiectul OSCE, i-a pus pe aceştia într-o situaţie nu tocmai favorabilă. În plus, poate fi considerat drept un succes diplomatic al Chişinăului faptul că comisia OSCE formată din diplomaţi din 15 ţări a dorit să inspecteze punctele vamale de la hotarele de est ale RM cu Ucraina. Faptul că autorităţile transnistrene nu au permis accesul diplomaţilor OSCE este extrem de elocvent. În această situaţie RM are şanse bune de a-şi reglementa cu ajutorul instituţiilor europene şi SUA relaţiile sale cu Ucraina, care se află în prezent într-o situaţie foarte dificilă din cauza acuzaţiilor că ar fi vîndut armament antiradar Irakului. Ucraina a fost somată acum un an de către UE şi SUA pentru că a favorizat traficul de mărfuri transnistrene prin teritoriul său în baza documentelor perfectate cu utilizarea ştampilelor vamale anulate de către RM, fenomen calificat de către autorităţile de la Chişinău drept contrabandă. Reacţia Ucrainei nu s-a lăsat aşteptată mult. În prezent exercitarea anumitor presiuni din partea instituţiilor europene şi SUA ar putea determina Ucraina să respecte regulile internaţionale privind tranzitul mărfurilor din Transnistria. Aceasta la rîndul său ar putea să-i determine pe liderii de la Tiraspol să fie mult mai cooperanţi în ceea ce priveşte soluţionarea conflictului. Prin urmare, autorităţile moldoveneşti au putut să se convingă cît de benefică poate fi cooperarea cu structurile europene şi SUA. De aici şi intensificarea vectorului european şi euroatlantic al autorităţilor moldoveneşti.
Totuşi există semne clare că schimbarea accentelor în politica internă şi externă nu convine verigii de mijloc din ierarhia PC, care se arată nemulţumită de cursul politic oportunist promovat de către conducerea partidului. În presa comunistă apar tot mai insistent articole referitoarea la identificarea structurii de clasă a societăţii moldoveneşti, renaşterea clasei muncitoare şi apărarea ei în lupta împotriva capitalului. Neînţelegerile dintre elita PC şi veriga de mijloc poate conduce la sciziunea partidului. Lipsa preşedintelui ţării şi al partidului de guvernămînt la lucrările ultimei plenare a PC, precum şi la ceremonia sărbătoririi celei de a 85-a aniversări a revoluţiei bolşecice, este considerată de către analiştii locali drept un semnal în ceea ce priveşte creşterea tensiunilor interioare în PC. Acest lucru ar putea fi extrem de periculos din cauza că RM este o republică parlamentară, astfel încît lipsa unei majorităţi parlamentare stabile ar putea produce o ruptură între Preşedinţie, Parlament şi Guvern. Însă după toate aparenţele probabilitatea unei astfel de evoluţii nu este prea mare. În prezent PC nu are alţi lideri pe potriva lui Vladimir Voronin, care ar putea prelua cu succes conducerea aripei dure a PC. Că este aşa ne-o demonstrează şi votul disciplinat al fracţiunii comuniste chiar şi după producerea unor evenimente ce atestă nemulţumirile din cadrul PC. În plus, pentru a combate acuzaţiile de oportunism şi abaterea de la marxism-leninism liderii PC le demonstrează dogmaticilor prietenia deosebită pe care o au cu China. Deşi ponderea comerţului RM cu China este de doar 0,3% din volumul total al comerţului exterior, delegaţiile de cel mai înalt rang din RM şi China fac schimburi de vizite oficiale în cadrul cărora comuniştii moldoveni pretind că preiau “experienţa pozitivă” de combinare a economiei capitaliste cu autoritarismul în politică.
Totuşi există supoziţii că o parte a electoratului PC, mai ales a electoratului rusolingv, decepţionată, pe de o parte, de politica oportunistă a conducerii PC, iar pe de altă parte, de politica foarte dură faţă de Gagauz Yeri şi faţă de Transnistria, vor prefera să voteze la viitoarele alegeri pentru cele două partide socialiste şi mişcarea “Ravnopravie”, care se declară apărătoare ale drepturilor populaţiei rusofone din RM. De asemenea, o parte din electoratul comunist ar putea să migreze spre Alianţa Social Democrată (ASD), condusă de fostul prim-ministru, Dumitru Braghiş, care promovează o politică echidistantă faţă de CSI şi UE. Toate aceste lucruri luate împreună pot contribui la diminuarea ratingului PCM. În plus, deşi combaterea corupţiei a fost declarată drept dintre priorităţi, în perioada guvernării comuniste nu a fost depistat şi examinat în justiţie nici un caz de rezonanţă. Nu a fost stopat nici traficul de contrabandă, lucruri recunoscute de chiar primul-ministru. Dacă am da crezare presei, am putea constata că toată activitatea liderilor comunişti s-a orientat spre redistribuirea proprietăţii în favoare grupărilor afiliate PC. Pe deasupra membri marcanţi ai guvernării comuniste au devenit eroi frecvenţi ai scandalurilor de corupţie. Printre aceştia presa locală îi enumeră pe primul-ministru, Vasile Tarlev; vicepreşedintele parlamentului, Vadin Mişin; ambasadorul RM în Rusia, Vladimir Ţurcanu etc. De aceea se presupune că în ajunul alegerilor preşedintele Voronin ar putea să se debaraseze de unii demnitari care strică imaginea PC, inclusiv de premierul Vasile Tarlev. Dar, probabil, îi va fi greu să găsească o explicaţie plauzibilă pentru astfel de remanieri. Pe de o parte, guvernul Tarlev afirmă că obţine anual o creştere economică de aproximativ 6%, deci ar părea alogic să fie demis un “premier bun”. Pe de altă parte, demisia lui Tarlev pe motiv că ar fi implicat în afaceri dubioase ar readuce în discuţie problema alegerii şi promovării cadrelor de către conducerea PC.
De aceea, pentru a evita o posibilă lunecare a unei părţi a electoratului comunist către formaţiunile menţionate mai sus, PC are două variante valabile în egală măsură. Prima ţine de compensarea eventualelor pierderi prin metode administrative. Această variantă a fost testată în cadrul recentelor alegeri din Gagauz Yeri, cînd tot aparatul administrativ a făcut campanie în favoarea candidatului comunist. A doua variantă ţine de acceptarea de către PC a propunerii Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD) de a modifica legea partidelor astfel încît numărul minim de membri să fie ridicat de la 5000 la 15 000. Fracţiunea comunistă din Parlament a votat deja în prima lectură acest amendament. Dacă modificarea va fi adoptată definitiv, atunci practic toate partidele politice vor fi puse într-o situaţie extrem de dificilă chiar în ajunul alegerilor locale. Astfel, în loc să se ocupe de strategiile electorale, ele vor fi nevoite să identifice 15 000 de membri, iar apoi să treacă procedura de verificare. Este evident că aproximativ jumătate din cele 26 de partide existente nu vor fi capabile să facă acest lucru, altfel ar trebui să admitem că 20% din cetăţenii cu drept de vot ar trebui să devină membri ai unui partid. Printre partidele fără şanse prea mari de a aduna 15 000 de membri se numără şi cele două partide socialiste, precum şi altele, spre care ar putea migra electoratul comunist. De asemenea, este evident că de pe urma acestei iniţiative ar avea de cîştigat pe termen scurt doar PPCD şi PC. PPCD ar avea de cîştigat, în detrimentul altor forţe de centru-drepta, fiindcă este pregătit pentru o astfel de procedură, alt fi iniţiat modificarea legii. PC ar avea de beneficiat fiindcă potenţialii concurenţi ar fi eliminaţi pur şi simplu de pe scena politică. Este interesant că respectivul calcul al PPCD este aproape perfect. S-a propus ridicarea numărului de membri pînă la nivelul despre care se ştie că PC îl deţine deja, deci PC nu va trebui să mai facă vreun efort deosebit, ci doar să profite de pe urma modificării. Pe termen lung însă această iniţiativă ar putea contribui la fortificarea formaţiunilor de centru-stînga şi centru-dreapta, care ulterior ar deveni principalii rivali ai PC şi PPCD.