Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Factorii de reducere a sărăciei
|
|
Acum o lună în urmă, prim-ministrul Vasile Tarlev anunţa că elaborarea Strategii Naţionale pentru Reducerea Sărăciei trebuie să devină o prioritate pentru toţi funcţionarii publici. La rîndul lui, vicepremierul, Ştefan Odagiu, afirma că Strategia pentru reducerea sărăciei, o dată elaborată, va trebui să devină documentul de bază în activitatea Guvernului. Presa guvernamentală a publicat săptămîna trecută conceptul Strategiei respective din care am putut desprinde că toate celelalte programe şi strategii elaborate de actualul şi precedentele guverne vor fi abandonate sau vor deveni subordonate Strategiei pentru reducerea sărăciei. Dat fiind faptul că elaborarea Strategiei este susţinută de către organismele finanţatoare internaţionale, putem înţelege că în domeniul economiei guvernarea comunistă a renunţat la implementarea programului său electoral şi îşi va coordona activitatea cu Banca Mondială (BM) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI).
Deşi termenul limită pentru elaborarea variantei finale a Strategiei a fost fixat pentru luna martie a anului viitor, cele mai active organizaţii cu profil civic au început deja dezbaterile pe marginea conceptului. Acest lucru s-a produs săptămîna trecută în cadrul unei serii de seminare organizate de către Institutul de Politici Publice (IPP) cu suportul BM. Pentru început au fost dezbătute probleme referitoare la sursele de creştere economică şi dezvoltarea rurală.
Experţii independenţi au stabilit că în cazul Republicii Moldova (RM) pot fi identificate patru surse principale pentru asigurarea unei creşteri economice durabile, efectele căreia ar putea avea un impact pozitiv şi asupra reducerii sărăciei, mai ales a sărăciei din localităţile rurale unde locuieşte majoritatea absolută a cetăţenilor ţării. Sursele identificate sînt: dezvoltarea antreprenoriatului, mai ales a întreprinderilor mici şi mijlocii; asigurarea unui echilibru macroeconomic durabil; atragerea investiţiilor şi, în definitiv, asigurarea unei guvernări responsabile şi eficiente.
Este evident că în acest sens actualei guvernări comuniste îi va fi extrem de greu să facă faţă exigenţilor. În primul rînd, experţii observă că creşterea economică înregistrată anul trecut şi cel curent nu se datorează eforturilor actualei guvernări. Într-adevăr, pe lîngă manipulările statistice au existat factori obiectivi care trebuiau să influenţeze într-o anumită măsură creşterea economică. Este vorba despre reformele promovate de către guvernările precedente ale căror efecte se preconiza să se facă simţite abia peste 2–3 ani. De asemenea, ne putem referi la faptul că economia regională, în care este înglobată şi cea a RM, a cunoscut o creştere datorită revenirii la normalitate după colapsul financiar, din 1998, din Rusia. Deci, creşterea economică înregistrată în ultimii 2 ani este una ce se datorează în exclusivitate conjuncturii interne şi celei regionale. Experţii menţionează că aflarea la guvernarea a unei echipe reformiste ar fi putut contribui la o creştere economică mult mai semnificativă, care ar fi asigurat şi premisele necesare pentru o creştere economică durabilă. Totuşi, guvernarea comunistă îşi are meritul său în asigurarea creşterii economice înregistrate în ultimii 2 ani. Acest merit se reduce la faptul că Guvernul s-a abţinut de la implementarea prevederilor programului electoral al Partidului Comuniştilor (PC) şi a evitat comiterea unor greşeli majore. Dar şi aceste merite ar trebui împărţite cu rezidenţii BM şi FMI care monitorizează activitatea guvernanţilor în domeniul economiei şi nu-i permit acestuia să deraieze din cadrul anumitor standarde.
Într-adevăr, dacă statisticile oficiale atestă că 85% din Produsul Intern Brut (PIB) este asigurat de către sectorul privat al economiei, ne putem întreba care ar putea fi impactul activităţii guvernamentale în astfel de condiţii? Este evident că această activitate ar trebui să fie îndreptată spre asigurarea unul mediu de afaceri cît mai favorabil. Însă, un sondaj de opinie realizat anul curent printre oamenii de afaceri arată că presiunea asupra acestora a crescut semnificativ după instaurarea guvernării comuniste. Deci, putem constata că primul din factorii pentru asigurarea unei creşteri economice durabile este ignorat de către guvernanţi.
Şi în privinţa celui de al doilea factor referitor la asigurarea echilibrului macroeconomic există probleme. Astfel, alături de retorica proeuropeană a actualilor guvernanţi aceştia insistă asupra faptului că interesele economice majore ale RM se află la Est, în CSI şi Uniunea Euroasiatică. Or, Ucraina şi Belarus, cei mai importanţi după Rusia parteneri economici ai RM, trec printr-o adîncă criză politică consecinţele căreia ar putea să se regăsească peste cîteva luni într-un colaps economico-finaciar. Dacă acest gen de aşteptări ale experţilor se vor adeveri, va fi extrem de greu să fie evitată o perturbaţie financiară regională.
Cît priveşte cel de al treilea factor de bază pentru asigurarea creşterii economice durabile, aici lucrurile stau prost de tot. După scandalurile pe care guvernarea comunistă le-a generat în relaţiile cu investitorii strategici Union Fenosa, Lafarge şi alţii este greu de aşteptat că alţi investitori străini serioşi ar mai dori să vină în RM în timpul apropiat, lucru demonstrat şi în cazul încercărilor de a privatiza MOLDTELECOM-ul. Şi cu investiţiile interne există mari probleme atîta timp cît economiile interne sînt orientate preponderent spre consum şi acumulările din ele nu sînt suficiente pentru impulsionarea activităţii investiţionale. Se consideră că o sursă importantă pentru investiţi ar putea-o constitui transferurile cetăţenilor moldoveni aflaţi la munci peste hotare. Suma pe care aceştia o transferă anual în RM este comparabilă cu bugetul de stat. Dacă Guvernul ar întreprinde acţiuni concrete pentru asigurarea protecţiei dreptului la proprietate şi ar elimina barierele de ordin birocratic, resursele acumulate de către cetăţeni ar putea fi transformate în investiţii. Însă Guvernul nu întreprinde practic nimic în acest sens. În plus, pentru creşterea fluxului investiţional, ar trebui să se întreprindă acţiuni şi în vederea descreşterii ratei dobînzelor bancare.
În sfîrşit, asigurarea unei guvernări responsabile şi eficiente este un deziderat la fel de greu de realizat pentru actualii guvernanţi ca şi cele menţionate anterior. Este dificil a vorbi despre o guvernare responsabilă în situaţia în care actualii guvernanţi sînt măcinaţi de complexe revanşarde şi întreprind în permanenţă acţiuni menite să destabilizeze situaţia social-politică. Astfel, spre exemplu, ultimele iniţiative ale partidului de guvernămînt referitoare la revizuirea reformei sistemului judecătoresc şi a administraţiei publice locale riscă să degenereze iarăşi într-o criză politică adîncă.