Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Metamorfoze
|
|
În perioada 16–20 decembrie a.c. urmează să se desfăşoare vizita Preşedintelui Republicii Moldova (RM), Vladimir Voronin, în SUA la invitaţia Preşedintelui George W. Bush. Este greu de supraestimat semnificaţia acestui eveniment pentru RM. În primul rînd, vizita este efectuată practic imediat după summit-urile de la Praga şi Copenhaga în cadrul cărora au fost adoptate decizii istorice privind extinderea NATO şi a Uniunii Europene (UE). Toţi înţeleg că aceste două evenimente vor determina în mod cardinal conjunctura politică regională pe o perioadă de timp indefinit de lungă. Reacţia Preşedintelui RM la aceste evenimente a fost practic imediată. Astfel, la deschiderea primei şedinţe a Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană din 12 decembrie a.c. preşedintele Voronin a afirmat că “integrarea europeană este un proces obiectiv şi RM nu se mai poate eschiva de la el”. Din această afirmaţie semnificativă s-ar putea înţelege că RM a făcut totul ce i-a stat în puteri pentru a se eschiva de la integrarea europeană, dar conjunctura este de aşa natură încît nu se mai poate şi în continuare face acest lucru. De fapt, aşa şi este, actualul partid de guvernămînt s-a opus în permanenţă oricăror proiecte proeuropene ale guvernărilor precedente.
În al doilea rînd, vizita în SUA se desfăşoară şi după summit-ul OSCE de la Porto din 6–7 decembrie, în cadrul căruia RM nu a putut convinge forul european că e necesar a exercita presiuni politice şi economice asupra administraţiei separatiste din Transnistria pentru a o face mai flexibilă în cadrul negocierilor, deşi s-a pronunţat pentru prima oară în mod deschis în favoarea unor astfel de presiuni. Mai mult, chiar în ajunul summit-ului OSCE reprezentanţii Rusiei, Ucrainei şi OSCE le-a propus spre semnare Chişinăului şi Tiraspolului un document prin care părţile s-ar angaja să instituie o federaţie contractuală. Tiraspolul a acceptat propunerea mediatorilor, iar Chişinăul a refuzat să semneze documentul, înţelegînd că este vorba despre o capcană. Toţi înţeleg că o federaţie contractuală între Chişinău şi Tiraspol e doar o fază intermediară, extrem de importantă, în calea spre obţinerea independenţei Transnistriei. Ultimele evoluţii au arătat că Chişinăul nu mai poate conta pe sprijinul Moscovei în soluţionarea echitabilă a conflictului transnistrean. Vorba e că în Rusia practic a demarat campania electorală pentru alegerile în Duma de Stat şi din acest punct de vedere clasa politică din Rusia este focalizată pe exploatarea “sentimentelor patriotice” ale concetăţenilor, mai ales că conducerea Rusiei este învinuită că ar fi cedat foarte mult în ultima vreme (admiterea forţelor NATO în Asia Mijlocie, a extinderii NATO etc.). După alegerile parlamentare din Rusia vor urma cele prezidenţiale, de aceea pentru următorii 2 ani RM nu poate spera la vreo schimbare a poziţiei Rusiei în problema transnistreană. Şi în cadrul OSCE s-a văzut că opinia Rusiei contează cel mai mult şi că ea nu este favorabilă Republicii Moldova. Faptul că Rusia a obţinut extinderea termenului de retragere a armamentului din zona de est a RM este privit de către observatorii din RM drept un credit extrem de important pentru administraţia din Transnistria, care a însuşit timp de 12 ani arta stoarcerii profitului politic, economic şi financiar din faptul aflării trupelor şi armamentului rusesc în zonă. Nu încape nici o îndoială că şi în continuare se va întîmpla acelaşi lucru. Dar anvergura stoarcerii profitului va fi amplificată de faptul apropierii alegerilor din Rusia, exploatîndu-se mitul despre pericolul ultimei redute ruseşti din preajma Balcanilor. E o altă problemă dacă cineva mai are nevoie de ea.
În această situaţie ultimul suport determinant pentru RM poate fi obţinut doar din partea SUA şi UE, deşi anterior actualii guvernanţi se pronunţau categoric împotriva internaţionalizării conflictului transnistrean, sperînd să-l soluţioneze doar cu concursul Rusiei. Este meritul Preşedintelui Voronin că sfidînd propriile percepţii în ceea ce priveşte “imperialismul american”, precum şi pe cele ale camarazilor de partid, “a acceptat să discute” cu Preşedintele SUA, precum şi să adreseze un mesaj şefilor de stat din UE privind asistenţa în vederea soluţionării conflictului transnistrean. Dat fiind faptul că soluţionarea conflictului transnistrean a fost determinată drept sarcină primordială a actualei guvernări, rezultatele întîlnirilor din SUA au o semnificaţie crucială pentru ea. După toate aparenţele, se consideră că maximum ce ar putea obţine Preşedintele Voronin este suportul SUA pentru constituirea în RM a unei federaţii ca urmare a descentralizării puterii. Astfel, Transnistria ar obţine un statut de subiect al federaţiei fără recunoaşterea suveranităţii şi dreptului la secesiune.