Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Anul electoral 2003
|
|
În anul 2003 urmează să aibă loc alegerile locale. Mandatul de 4 ani al organelor administraţiei publice locale expiră la 23 mai, de aceea, alegerile ar trebui să se desfăşoare în luna mai. În acest context sînt extrem de importante relaţiile putere-opoziţie.
După toate aparenţele, alegerile se vor desfăşura într-o atmosferă politică tensionată. Pentru astfel de pronosticuri există temei. În primul rînd, Partidul Comuniştilor (PC) care guvernează cu o majoritate parlamentară absolută a întreprins modificarea legislaţiei privind administraţia publică locală şi organizarea administrativă a teritoriului. Recent, a fost modificată legea privind partidele şi alte organizaţii social-politice, dar se preconizează şi amendarea Codului electoral în sensul modificării modalităţii de alegere a primarilor satelor şi oraşelor, cel puţin aşa afirmă figurile marcante ale PC la întîlnirile cu cetăţenii. Trebuie menţionat faptul că practic tuturor acestor modificări li s-au opus partidele din opoziţie, care au contestat pe diferite căi modificările menţionate. Protestele opoziţiei se rezumă la faptul că PC îşi creează condiţii favorabile pentru a instaura au regim autoritar care i-ar servi pentru perpetuarea aflării la guvernare.
Astfel, la ultima întrunire de lucru din luna decembrie a Mesei Rotunde cu Statut Permanent (MRSP) liderii unor partide de opoziţie au lansat ideea de a se opune cu forţe comune intenţiilor PC de a schimba regulile competiţiei electorale chiar în preajma alegerilor. Ei au invocat standardele Consiliului Europei (CE) care prevăd că cu o jumătate de an înainte de desfăşurarea alegerilor nu se admite modificarea legislaţiei respective. Dar există semne clare că mecanismul MRSP instituit cu scopul de a promova dialogul politic dintre partidul de guvernămînt şi opoziţie practic nu funcţionează. Astfel, partidul de guvernămînt ignorează în mod ostentativ lucrările MRSP. Pe de altă parte, principala forţă de opoziţie, Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD), precum şi alte partide de opoziţie şi-au exprimat cu diferite ocazii punctul de vedere asupra inutilităţii MRSP atîta timp cît partidul de guvernămînt nu participă la lucrările acesteia. În sfîrşit, delegaţia CE în frunte cu Jorgen Grunet, reprezentant special al Secretarului General al CE, Walter Schimmer, şi-au arătat dezacordul faţă de transformarea MRSP într-un mecanism de coalizare a opoziţiei, insistînd asupra identificării unui set foarte restrîns de probleme cruciale pentru Republica Moldova pe care partidul de guvernămît trebuie să le soluţioneze prin dialog cu opoziţia. Astfel, unicul mecanism prin intermediul căruia opoziţia putea să-şi coordoneze activitatea este practic inoperant. Este evident că opoziţia îşi dispersează şi mai mult puţinele forţe de care dispune. Doar Alianţa Social Democrată (ASD), Partidul Liberal (PL) şi un şir de partide mici mai rămîn susţinători ai soluţionării problemelor de litigiu prin mecanismul MRSP, sprijinite de către CE. Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Democrat (PD) şi Partidul Social Liberal (PSL), practic, împărtăşesc idea PPCD, precum că MRSP este inutilă fără participarea PC. PSD consideră mult mai eficientă ideea adresării către CE cu propunerea de nu permite RM preluarea Preşedinţiei Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei pînă cînd autorităţile nu vor da dovadă de respectarea standardelor CE şi a OSCE pentru desfăşurarea alegerilor locale din mai 2003. PPCD a anunţat că va relua manifestările de protest dacă PC va ignora în continuare implementarea rezoluţiilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Cele două partide socialiste au organizat la 22 decembrie 2002 o conferinţă de presă în cadrul căreia şi-au expus nemulţumirea faţă de PC şi au adus critici politicilor sociale promovate de acesta, dar s-au temut să anunţe că sînt în opoziţie faţă de el.
Dispersarea forţelor de opoziţie pare a fi extrem de avantajoasă pentru partidul de guvernămînt. În general, PC a ignorat şi continuă să ignore cu desăvîrşire opiniile opoziţiei. Majoritatea parlamentară de 71% îi permite PC să-şi urmărească interesele şi să-şi consolideze poziţiile în mod nestingerit. Doar manifestaţiile de protest organizate de către PPCD cu începere de la 9 ianuarie 2002, şi care au durat 4 luni, au fost de natură să modereze într-un fel alura PC. Dar acest lucru s-a produs sub influenţa din afara ţării, abia după ce APCE s-a implicat activ şi a adoptat cele 2 rezoluţii privind funcţionarea instituţiilor democratice din RM. Tot CE a propus instituirea MRSP în calitate de mecanism pentru soluţionarea conflictelor. Acum cînd opoziţia îşi demonstrează incapacitatea de a se consolida PC ar putea invoca în faţa CE faptul că opoziţia este de fapt dispersată şi nu este capabilă să adopte o poziţie comună, de aceea nu are cu cine discuta. Într-adevăr, unele iniţiative ale partidelor de opoziţie nu sînt susţinute de alte partide din aceeaşi opoziţie. Astfel, ASD a lansat ideea desfăşurării referendumului legislativ privind modificarea sistemului electoral fără a se îngriji de posibila reacţie din partea altor partide din opoziţie. În consecinţă, iniţiativa ASD a fost susţinută doar de cîteva partide, printre care şi PL. Proiectul de federalizare a RM este evaluat în mod diferit de către partidele din opoziţie şi de aceea el nu poate servi drept un suport de consolidare a forţelor de opoziţie în raporturile cu PC. Este curios că participanţii la MRSP au perceput îndemnul PC de a discuta proiectul de federalizare ca pe o provocare menită să dezbine opoziţia. În sfărşit, PPCD a lansat anul trecut proiectul modificării legii partidelor în sensul măririi numărului minim de membri de partid de la 5000 la 15 000, lucru întîmpinat cu ostilitate de celelalte partide de opoziţie. Doar iniţiativa PPCD de a iniţia un referendum privind integrarea în UE poate fi una consolidatoare, însă faptul că această iniţiativă a fost îmbinată cu cea de aderare la NATO face ca unele partide de opoziţie să-şi manifeste reticenţa faţă de această idee.
Cît priveşte PC, acesta a adoptat în raporturile cu opoziţia şi cu CE o tactică extrem de eficientă. În urmărirea scopurilor sale PC a lăsat lucrurile să ajungă pînă la limita după care a urmat somarea din partea CE. Apoi au urmat lungi perioade de implementare a rezoluţiilor, perioade în care de fapt se fac cedări minime şi nesemnificative, care nu aduc atingere intereselor PC de a menţine sub control poziţiile de importanţă strategică în procesul de redistribuire a proprietăţii, în influenţarea opiniei publice etc. Era evident că va exista ispita de a verifica ce ar putea urma dacă rezoluţiile ar fi ignorate sau implementate doar parţial. Era cunoscută şi experienţa Rusiei, care a fost somată de nenumărate ori de către APCE pentru încălcarea drepturilor omului în Cecenia, dar căreia nu i se întîmpla nimic serios pentru aceasta. Convingîndu-se că presiunea din exterior nu se resimte în cazul simulării onorării obligaţiunilor, PC continuă practic politica de instaurare a unui regim cu trăsături autoritare. În acest sens, în interiorul ţării nu prea există pericole pentru politicile PC, opinia publică fiind controlată prin intermediul mass-media de stat, mai ales a televiziunii de stat, controlul asupra căreia, probabil, nu va fi cedat de către PC niciodată. Astfel, pas cu pas, PC îşi atinge scopurile acumulînd şi experienţă politică, ceea ce îl va ajuta să devanseze şi mai mult partidele de opoziţie. Spre exemplu, scopul privind construirea verticalei puterii anunţat imediat după victoria în alegeri a fost, practic, atins. Epurarea cadrelor din sistemul organelor de ocrotire a normelor de drept, mai ales a judecătorilor şi procurorilor, modificările legale şi chiar cele constituţionale au creat condiţii în care preşedintele Voronin îşi permite să-şi atribuie prerogative de procuror şi de judecător. În consecinţă, numai anul trecut 3 membri ai guvernului au fost demişi după ce au fost acuzaţi în mod public de către Preşedintele ţării că ar fi implicaţi în acte de corupţie. Ulterior, fără a face publice datele anchetelor şi fără a apela la justiţie, acestora li se oferă alte funcţii publice foarte înalte.
După toate aparenţele PC nu a avut un plan sau o strategie special elaborată în acest sens. Unica strategie a fost probabil cea a “minimei acţiuni” — de reacţionare la sfidări. Probabil, într-o conjunctură politică externă favorabilă această strategie este extrem de eficientă. Într-adevăr, procesele de extindere a UE şi NATO au creat o conjunctură extrem de favorabilă pentru RM, fapt care a deschis noi oportunităţi şi de care nu a întîrziat să se folosească guvernarea comunistă, sfidînd în mod ostentativ principiile doctrinare şi programatice ale PC. Unica justificare pentru un astfel de comportament este că, într-adevăr, noua conjunctură poate fi utilizată pentru dezvoltarea RM.
În aceste condiţii, degeaba îşi afişează opoziţia nemulţumirile faţă de politicile organismelor internaţionale şi ale marilor puteri în raporturile cu guvernarea comunistă. Opoziţiei i s-au transmis de nenumărate ori mesaje de a întreprinde acţiuni pentru a se consolida şi a forma o forţă pe potriva celei aflate la guvernare, dar aceste lucruri nu se produc. Natura nu suportă deşertăciune şi, în consecinţă, se lucrează cu cei care controlează situaţia social-politică şi asigură un anumit nivel de stabilitate. Astfel, anul electoral 2003 promite a fi unul extrem de dificil pentru opoziţie. Aceasta urmează a fi hărţuită în urma modificării legii partidelor, care impune reconfirmarea anuală a existenţei a cel puţin 5000 de membri de partid. În plus, guvernanţii au ameninţat CEC pentru faptul că şi-a menţinut imparţialitatea în problemele de ordin electoral. Aşa răsplăteşte guvernarea CEC pentru laudele care i s-au adus la Washington RM în asigurarea desfăşurării alegerilor libere şi corecte, în urma cărora a venit la putere.