Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Opoziţia se consolidează?!
|
|
După alegerile parlamentare din 2001 în cadrul cărora Partidul Comuniştilor (PC) a obţinuta majoritatea absolută de 50,07% a devenit clar că opoziţia ar mai putea juca un rol important în viaţa politică din Republica Moldova (RM) doar dacă ar găsi o modalitate de a se consolida. Imediat după alegeri opoziţia moldovenească s-a arătat opiniei publice în trei ipostaze: opoziţia parlamentară, numită ceva mai tîrziu “intransigentă”, constituită din Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD); opoziţia “constructivă”, constituită din partidele reprezentate în fracţiunea parlamentară “Alianţa Braghiş”; şi opoziţia extraparlamentară, constituită din mai multe partide de orientare democratică, partide care nu au reuşit să treacă pragul electoral de 6% la alegerile parlamentare (mai ales cele care au format Alianţa pentru Democraţie şi Reforme (ADR) care formal a guvernat în perioada 1998).
După alegerile parlamentare din luna februarie, pe parcursul anului 2001 cele trei componente ale opoziţiei au avut un comportament distinct. PPCD şi-a concentrat activitatea asupra muncii legislative şi apelurilor la Curtea Constituţională, contestînd constituţionalitatea mai multor acte normative. Ele au încercat printre altele să clarifice şi dacă şeful statului poate fi prin cumul şi lider de partid. Opoziţia constructivă a “Alianţei Braghiş” a încercat să găsească puncte de tangenţă cu noile autorităţi comuniste, dar la sfîrşitul lui 2001 o serie de articole defăimătoare la adresa liderilor ei, publicate în presa guvernamentală, au spulberat şansele unui posibile cooperări. Cît priveşte opoziţia extraparlamentară ea a constituit în luna mai 2001 aşa-numitul For Democrat din Moldova (FDM) cu scopul de a lua atitudini comune faţă de actele guvernării comuniste. Cea mai mare curiozitate a fost însă că componentele FDM, care în parte au acumulat mai puţin de 6%, şi-au început activitatea cu clarificarea locului pe care l-ar avea la următoarele alegeri într-o eventuală listă comună de candidaţi. Era evident că o astfel de construcţie politică nu va putea supravieţui mult timp, lucru care s-a confirmat la sfîrşitul anului 2001.
Anul politic 2002 a început cu manifestaţiile de protest ale opoziţiei creştin-democrate care au durat pînă la sfîrşitul lunii aprilie. Drept motiv a servit intenţia guvernanţilor de a revizui politicile în domeniul lingvistic şi cel educaţional. Ulterior autorităţile au recunoscut că s-au grăbit cu schimbarea politicilor respective. Era evident că după victoria absolută a PC şi obţinerea majorităţii constituţionale în Parlament, ultimele “bastioane” ale opoziţiei învinse erau cele ce ţin de funcţionarea limbilor pe teritoriul RM, precum şi cele referitoare la interpretarea trecutului istoric. Intenţiile autorităţilor de a-şi impune propriile viziuni în aceste domenii extrem de sensibile au fost interpretate drept manifestări de revanşism şi atentat la “valorile naţionale”. Lucruri care au adus atingere sentimentelor unui număr impunător de cetăţeni. Dacă opoziţia creştin-democrată nu ar fi reacţional la acţiunile guvernanţilor, probabil, şi-ar fi pierdut “raison d’etre”.
Însă în cadrul manifestaţiilor de protest, pe lîngă problemele legate de funcţionarea limbilor şi politicile educaţionale, au fost ridicate şi un şir de alte probleme, care ulterior şi-au găsit reflectarea în rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) privind funcţionarea instituţiilor democratice din RM. Pentru soluţionarea acestor probleme oficialii forului european au recomandat constituirea în RM a Mesei Rotunde cu Statut Permanent (MRSP) în cadrul căreia urma să se desfăşoare dialogul dintre putere şi opoziţie.
După încetarea existenţei FDM în 2001 unii lideri ai partidelor de opoziţie, mai ales cei din Partidul Liberal (PL), au sperat că MRSP ar fi putut deveni un mecanism de consolidare a celor “trei opoziţii” moldoveneşti. Acest lucru însă nu s-a întîmplat în 2002 din varii motive. Primul este că MRSP a fost constituită pentru alte scopuri. Al doilea motiv este că opoziţia ar fi putut acţiona în comun doar dacă guvernarea i-ar fi oferit prilejul să conteste anumite acţiuni ale ei. PC a ignorat activitatea MRSP, concentrîndu-se asupra realizării unora dintre rezoluţiile APCE. Însă acest lucru a fost făcut astfel ca să se aducă atingere intereselor majore ale PC de a ţine sub control totul ce poate aduce profit politic şi informaţional. În lipsa reprezentanţilor PC şi a altor partide de opoziţie care îşi condiţionau participarea la şedinţele MRSP cu participarea liderilor comunişti şedinţele acesteia se transformau de foarte multe ori în ceva asemănător cu seminarele ordinare şi plicticoase. De aceea, un şir de partide şi-a exprimat scepticismul în ceea ce priveşte eficienţa mecanismului MRSP.
Însă la începutul anului 2003, cînd se părea că MRSP va urma calea FDM, s-au produs cîteva evenimente care au contribuit la o anumită consolidare a opoziţiei şi au scos în evidenţă o posibilă utilitate a MRSP. Evenimentele care au contribuit într-o anumită măsură la eficientizarea MRSP ţin de: adoptarea de către Parlament la sfîrşitul anului 2002 a modificărilor la legea partidelor; blocarea desfăşurării referendumului privind schimbarea sistemului electoral iniţiat de către Alianţa Social Democrată (ASD) condusă de către fostul prim-ministru, Dumitru Braghiş; precum şi blocarea de către Comisia Electorală Centrală (CEC), la începutul lunii ianuarie anul curent, a iniţierii de către PPCD a referendumului consultativ în vederea integrării RM în UE şi NATO.
Impactul acestor evenimente a fost relativ semnificativ pe motiv că ele s-au produs cu cîteva luni înainte de demararea campaniei electorale pentru alegerea organelor autoadministrării locale. Probabil, circumstanţele legate de apropierea campaniei electorale au generat impulsurile de consolidare a opoziţiei care ar dori, probabil, să pară mai viguroasă în situaţia în care urmează să-şi apere interesele corporative cu forţe comune. Ultimele declaraţii ale participanţilor la MRSP sînt o dovadă în acest sens. Din textul comunicatelor de presă ale MRSP se poate desprinde că prima sarcină a partidelor de opoziţie participante la MRSP este de a sensibiliza opinia publică locală, dar mai ales cea internaţională asupra hărţuielii la care urmează să fie supuse partidele politice chiar în ajunul campaniei electorale, fiindu-le impusă procedura de a demonstra anual că au cel puţin cîte 5 mii de membri de partid. În acest sens, partidele de opoziţie au ameninţat guvernarea că vor boicota participarea la alegerile locale, lipsindu-le de sens şi calificîndu-le drept antidemocratice, desfăşurate într-un cadru legal represiv şi fără alternativă. Sigur, PC ar putea invoca faptul că drept alternativă pentru candidaţii comunişti la alegerile locale pot fi candidaţii independenţi. Dar acest lucru va lăsă o impresie foarte proastă, reamintind opiniei publice despre formula de tristă faimă a “blocului de nezdruncinat al comuniştilor şi celor fără de partid”. Probabil, această ameninţare a opoziţiei i-a pus în gardă pe liderii comunişti, o dată ce preşedintele ţării şi liderul PC, Vladimir Voronin, ar fi promis să asiste personal la una din viitoarele şedinţe ale MRSP. Mai cu seamă că în timpul vizitei preşedintelui Voronin la Washington RM i s-au adus înalte aprecieri din partea preşedintelui american George W.Bush, tocmai pentru modalitatea în care s-au desfăşurat alegerile în ultimii 9 ani în RM. Recent, ambasadoare SUA în RM, dna Pamela H. Smith, a reconfirmat că RM ar putea conta pe sprijinul SUA doar în condiţiile în care va promova reformele şi va dezvolta procesele democratice.
Problema este acum că participanţii MRSP au anunţat sistarea temporară a şedinţelor MRSP pentru a participa la acţiuni de protest comune împotriva actualei guvernări. Astfel, cu ocazia deschiderii sesiunii de primăvară-vară a Parlamentului, în zilele de 6–7 februarie, liderii partidelor participante la MRSP au decis să picheteze forul legislativ în semn de protest că guvernarea ignorează în mod ostentativ iniţiativele şi drepturile opoziţiei. Mai mult, liderul ASD, Dumitru Braghiş, a anunţat că fracţiunea pe care o conduce va boicota pe o perioadă indefinit de lungă şedinţele plenare ale Parlamentului pe motiv că acesta nu şi-a onorat obligaţiunea constituţională de a declara desfăşurarea referendumului privind modificarea sistemului electoral iniţiat de ASD, după ce CEC a validat numărul necesar al susţinătorilor referendumului. Acest gest al ASD este complementar acţiunilor săptămînale de protest desfăşurate de către PPCD cu începere de la 19 ianuarie 2003. În sfîrşit, participanţii la MRSP discută pe marginea desfăşurării la 23 februarie a.c. a unei acţiuni de protest comune prilejuită de împlinirea a 2 ani de la venirea PC la putere. Se preconizează ca manifestarea să se desfăşoare sub genericul “Ziua solidarităţii formaţiunilor democratice şi reformatoare”. Manifestarea va avea probabil un caracter simbolic, menit să demonstreze puterii că cele “trei opoziţii” s-au consolidat împotrivă metodelor “antidemocratice ale guvernării comuniste”. Este important şi faptul că formaţiunile de orientare democratică, formaţiuni care ar putea susţine acţiunile de protest au acumulat împreună la ultimele alegeri aproximativ 47% din voturile alegătorilor. Acest rezultat este pe potriva celui de 50,07% înregistrat de către PC.
Este curios că în timp ce opoziţia protestează în Chişinău PC se pregăteşte foarte intens şi serios de desfăşurarea alegerilor locale. După toate probabilităţile alegerile locale ar trebui să încununeze “verticala puterii”, construirea căreia a fost anunţată de către Vladimir Voronin imediat după ce a fost ales în funcţia de preşedinte al ţării. Anul trecut presa comunistă a anunţat campania de convertire în rîndurile PC a persoanelor cu aptitudini de lideri şi care se bucură de respectul populaţiei în diferite localităţi. Dările de seamă publicate recent în presa comunistă tind să convingă opinia publică că respectiva campanie a avut succes. Pe de altă parte, televiziunea şi presa scrisă de stat au început deja să difuzeze reportaje despre acţiunile de caritate ale miniştrilor comunişti şi să defăimeze liderii partidelor de opoziţie. Sondajele de opinie atestă un rating foarte înalt al PC, de aceea eforturile acestuia conjugate cu factorii de ordin administrativ, îi oferă PC şanse foarte mari de a prelua dominaţia cvasitotală asupra organelor puterii locale.
În această situaţie unica neplăcere majoră pentru PC ar putea veni doar din partea acţiunilor “opoziţiei consolidate”, care ar arunca o umbră puternică asupra imaginii guvernanţilor. Pe de o parte, PC conştientizează că toate eforturile sale de a ameliora situaţia economică din RM pot fi realizate doar cu suportul organismelor financiare internaţionale şi marile puteri occidentale. Însă aceştia condiţionează suportul cu promovarea de către PC a reformelor economice şi menţinerea actului de guvernare în cadrul standardelor democratice. Pe de altă parte, dorinţa de a construi cu orice preţ “verticala puterii” scoate în evidenţă că o parte a elitelor din PC ar putea urma o altă cale, completînd rîndurile înaltelor figuri politice cu reputaţia şifonată la capitolul democraţie, precum Lukaşenko şi Kucima. Din acest punct de vedere, recenta declaraţie a preşedintelui Parlamentului, Eugenia Ostapciuc, despre reanimarea ideii de integrare în Uniunea Rusia-Belarusi nu pare deloc uimitoare. Deşi, doar o lună în urmă, preşedintele Vladimir Voronin convingea întreaga comunitatea europeană că scopul strategic al RM este integrarea în UE. Este adevărat, în ultimii doi ani conducerea RM a făcut declaraţii similare despre integrarea RM în UE împreună cu Uniunea Rusia-Belarusi, sau chiar cu întregul CSI.