Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Ce a spus Walter Schwimmer?
|
|
După ce opoziţia s-a angajat într-un şir de acţiuni de protest, autorităţile au întreprins prin intermediul întregului arsenal mass-media controlate de stat şi de partidul de guvernămînt acţiuni de profanare şi de defăimare a acţiunilor opoziţiei. Probabil, este vorba despre un reflex de apărare, altfel guvernarea ar fi trebuit să recunoască că este vorba despre o criză politică foarte serioasă.
Nu încape îndoială că guvernanţii au destule posibilităţi pentru a reduce o problemă serioasă la o farsă politică. Mai ales că în ultima vreme un şir de ziare ce reflectau punctele de vedere ale opoziţiei au dispărut din motive financiare, iar posturile de radio şi televiziune care reprezintă alte puncte de vedere decît cele ale guvernanţilor au fost închise în urma aplicării unor măsuri administrative. Aşa s-a întîmplat acum două luni cu postul de radio “Vocea Basarabiei”, iar săptămîna trecută i-a venit rîndul şi postului de televiziune “ORT-Moldova”. În această situaţie mass-media de stat, mai ales televiziunea, pe care autorităţile pretind că au transformat-o în una publică, rămîne cel mai important mijloc de promovare a “principiului pluralismului politic” în varianta lui moldovenească. Cultura politică autohtonă nu poate pretinde la originalitate, de aceea la televiziunea de stat ea se manifestă prin reflectarea acţiunilor guvernanţilor în tonalităţi exaltate, imprimîndu-le dacă nu semnificaţii epocale, atunci cel puţin de rezonanţă regională. Pe de altă parte, acţiunile opoziţiei sînt reflectate de o manieră persiflantă, zeflemistă, arătîndu-i pe liderii acesteia drept nişte “vagabonzi politici” (după cum s-a exprimat însuşi şeful statului, Vladimir Voronin), care doar pun piedici bunelor intenţii ale guvernanţilor. De fapt, este un scenariu clasic practic pentru toate ţările postsovietice din spaţiul CSI.
Aceste lucruri au ieşit în evidenţă mai ales după ce reprezentanţii Republicii Moldova (RM) s-au întors de la sesiunea de iarnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) şi s-au angajat în dezbateri publice contradictorii privind recomandările Secretarului General Consiliului Europei (CE), Walter Schwimmer, în vederea depăşirii crizei politice din RM.
Nu este foarte complicat a înţelege de ce reprezentanţii partidului de guvernămînt şi cei ai opoziţiei procedează astfel. Pe de o parte, partidul de guvernămînt pretinde cu tot dinadinsul că în RM nu există o criză politică, iar manifestările de protest sînt nişte reacţii maliţioase ale opoziţiei pierdante, fărîmiţate şi neputincioase, care “insinuează” în cadrul forurilor internaţionale împotriva propriei ţări şi a guvernanţilor acesteia. Pe de altă parte, reprezentanţii opoziţiei pretind că este vorba despre o criză foarte gravă, aceasta fiind provocată de către “guvernanţii comunişti”, care încalcă în mod abuziv drepturile la informaţie şi exprimarea opiniei, independenţa justiţiei şi substituie practicile democratice cu acţiuni voluntariste. Se pare că în situaţia politică creată în RM opoziţia nu are alte opţiuni decît apelarea la CE pentru ca această instituţie să le ceară guvernanţilor respectarea obligaţiunilor pe care RM şi le-a asumat aderînd la CE în 1995. Din aceste considerente reprezentanţii guvernanţilor percep recomandările Secretarului General al CE drept simple sugestii, care pot fi luate în calcul sau pot fi ignorate, iar reprezentanţii opoziţiei atribuie aceleiaşi recomandări semnificaţii mult mai importante. Din cauza percepţiilor diferite guvernanţilor le convine să scoată în evidenţă “distorsiunile” recomandărilor Secretarului General al CE, comise de către reprezentanţii opoziţiei. Astfel, televiziunea de stat a făcut eforturi considerabile pentru a acredita ideea că opoziţia pe lîngă faptul că procedează nepatriotic atunci cînd scoate în văzul Europei “rufele murdare” din interior, în plus ea mai şi falsifică informaţia despre “detergenţii” pe care oficialii europeni le-au recomandat pentru curăţarea lor.
Reacţia Secretarului General al CE, Walter Schwimmer, nu s-a lăsat aşteptată mult. El s-a văzut nevoit să anunţe că îşi va face publice recomandările sale în formă scrisă pentru a fi evitate interpretările părtinitoare. Însă pînă se va produce acest lucru merită să fie analizate alte documente scrise şi făcute publice. Ele ne pot sugera ce ar putea conţine mesajul scris al Walter Schwimmer. Un exerciţiu de logică formală ne sugerează că ar putea fi reiterate recomandările din cele două rezoluţii ale APCE, adoptate anul trecut, care se referă la funcţionarea instituţiilor democratice în RM. În privinţa noilor subiecte litigioase care au provocat recenta criză politică ne putem aştepta că va urma îndemnul de a le soluţiona în conformitate cu legislaţia în vigoare şi standardele general recunoscute. De asemenea, se poate presupune că vor fi reiterate un şir de recomandări făcute de către experţii CE în cadrul seminarului pe care l-au organizat în luna noiembrie pentru liderii partidelor participante la Masa Rotundă cu Statut Permanent (MRSP). Atunci, Tadeusz Mazowiecki, care a prezidat şedinţa, s-a referit la experienţa ţărilor Europei Centrale şi de Est privind criteriile de bază pentru funcţionarea unei MRSP. Sinteza acestei experienţe se reduce la constatarea că, în primul rînd, existenţa MRSP este un indicator al unei profunde crize politice şi are menirea de a oferi cadrul necesar pentru soluţionarea problemelor prin dialogul puterii cu opoziţia. În al doilea rînd, Mazowiecki a sugerat identificarea unui set foarte restrîns de probleme de rezonanţă naţională fără soluţionarea cărora nu poate fi depăşită criza politică. Deci, pentru depăşirea crizei politice din RM era nevoie de a respecta două lucruri fundamentale: a) criteriile de funcţionare a MRSP; b) dezbaterea în mod prioritar a problemelor referitoare la funcţionarea instituţiilor democratice din RM ce se conţin în rezoluţiile APCE pe motiv că autorităţile moldoveneşti şi-au exprimat acordul de a le soluţiona.
Aceste presupuneri au fost confirmate în cadrul MRSP care şi-a desfăşurat lucrările recent, la 5 februarie a.c., cînd reprezentantul Secretarului General al CE la Chişinău, dl Jorgen Grunnet, a afirmat că în opinia sa în RM lipseşte voinţa politică pentru a soluţiona problemele care au generat criza. De asemenea, dl Grunnet şi-a împărtăşit observaţia că lucrurile nu revin într-o albie normală din cauza că nu au fost realizate prevederile rezoluţiilor APCA din anul trecut referitoare la transformarea Televiziunii de stat în una publică. De aceea problemele de maximă sensibilitate, în loc să fie dezbătute pentru audienţă în studiouri, sînt scoase în stradă. Cît priveşte sugestiile lui Walret Schwimmer referitoare la participarea Preşedintelui Vladimir Voronin la dezbaterile din cadrul MRSP, ele au fost interpretate de către reprezentanţii opoziţiei drept un îndemn imperativ, probabil, din cauza utilizării metodei deducţiei. Experienţa atestă că în RM guvernanţii implementează voinţa politică a unei singure persoane — a liderului Partidului Comuniştilor şi Preşedintelui ţării Vladimir Voronin. Sigur că nimeni nu-l poate obliga pe Preşedintele ţării să procedeze într-un fel sau altul. Dar experienţa demonstrează că toate conflictele importante se rezolvă doar dacă se implică Preşedintele. Ultimele exemple, în acest sens, ţin de conflictele cu compania spaniolă Union Fenosa şi reglementarea problemei comunicării pe calea aerului între RM şi Germania. Este evident că dacă pentru soluţionarea unor conflicte cu caracter economic este necesară intervenţia preşedintelui ţării, atunci pentru soluţionarea unor conflicte politice intervenţia sa este cu atît mai mult necesară.
Însă un impediment major în calea soluţionării problemelor conflictuale în cadru MRSP este că partidele de opoziţie încearcă să dezbată în cadrul MRSP tot felul de probleme, unele foarte importante, dar care reprezintă interese specifice. Pentru CE şi pentru societatea moldovenească în ansamblu reprezintă o prioritate asigurarea funcţionalităţii instituţiilor democratice şi mecanismelor care asigură acest lucru — funcţionarea instituţiilor mass-media şi justiţiei.
Aceste probleme, precum şi cele care ţin de asigurarea anumitor drepturi fundamentale, dar cu un caracter mai puţin general şi care au parcurs calea pînă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, sau care au ajuns la limita după care a fost nevoie să fie incluse în rezoluţiile APCE, nu pot fi dezbătute deopotrivă în cadrul MRSP cu problemele care sînt în curs de desfăşurare. Există şi un precedent extrem de edificator în acest sens. Problema înregistrării Mitropoliei Basarabiei, deşi a fost una susţinută doar de cîteva formaţiuni politice, a putut fi soluţionată abia după ce a fost pronunţată decizi Curţii Europene pentru Drepturile Omului. De aceea, problemele legate de blocarea celor două iniţiative ale diferitelor formaţiuni politice referitoare la desfăşurarea referendumurilor în vederea modificării sistemului electoral şi aderarea RM la structurile europene vor deveni probleme pentru dezbateri în cadrul MRSP, abia după ce vor fi epuizate toate treptele de soluţionare pe cale judiciară şi se vor ciocni doar de raţionamentele politice pentru a fi blocate în continuare.
Nu încape îndoilă că partidele de opoziţie din RM înţeleg perfect aceste lucruri. Mai mult, partidele mici, care pe parcursul a cîtorva campanii electorale n-au putut depăşi limita de 2–3% a simpatiilor alegătorilor, s-au arătat nemulţumite de propunerea Secretarului General al CE, Walter Schwimmer, de a limita numărul participanţilor din partea opoziţiei la dialogul cu puterea pentru a-l face mai eficient. El a sugerat să participe la el reprezentanţii celor trei partide care au fracţiuni parlamentare şi încă 2–3 formaţiuni extraparlamentare care au o pondere mai mare. Logica este foarte simplă. Pentru a nu submina egalitatea formaţiunilor politice, dar pentru a asigura în acelaşi timp eficienţa dialogului reprezentanţii celor cîteva partide cu o pondere mai mare ar fi trebuit să formeze un “modul” care ar avea misiunea de a discuta în numele opoziţiei cele cîteva probleme cu impact major pentru societate. Aceasta probabil fiindcă anume acţiunile partidelor reprezentate în “modul” scot în evidenţă deficienţa funcţionării instituţiilor democratice din RM şi nimeni n-ar putea articula mai bine problemele decît reprezentanţii partidelor respective. Celelalte vreo 20 de partide ar putea să-şi exprime solidaritatea sau dezacordul cu cele reprezentate în “modul”.
Nemulţumirile partidelor mici faţă de o eventuală formare a “modului de dialog cu puterea” a stîrnit imediat o reacţie deocamdată camuflată a partidelor mai puternice. Reprezentanţii acestora au lăsat să se înţeleagă că nu mai sînt împotriva modificărilor legii partidelor care cer verificarea anuală a existenţei a cel puţin 5000 de membri. În orice caz, preconizata solidarizare a partidelor de opoziţie a lăsat mici breşe care urmează să se adîncească. Excluderea liderilor partidelor mici din fracţiunea parlamentară a “Alianţei Braghiş” pentru nerespectarea disciplinei este cel mai important indicator în acest sens. Astfel, iluziile unor analişti că opoziţia din RM ar putea să se consolideze pînă la limita de a forma un singur bloc politic şi electoral se spulberă. S-ar putea sa aibă dreptate cei care insistă asupra consolidării partidelor politice după criteriul doctrinar, iar partidele mici să fie lăsate să dispară în urma aplicării măsurilor restrictive de către guvernanţi, precum şi în urma prăbuşirii la alegerile locale ce urmează să se desfăşoare în luna mai 2003.