Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Revizuirea organizării administrative a teritoriului Republicii Moldova
|
|
La 21 martie 2003 a intrat în vigoare noua Lege privind organizarea adminstrativ-teritorială a Republicii Moldova (RM). Pentru justificarea revizuirii sistemului de administraţie publică locală, autorităţile moldoveneşti au invocat două argumente principale: promisiunile electorale făcute în cadrul alegerilor parlamentare din februarie 2001 şi necesitatea reducerii numărului angajaţilor, deci şi a cheltuielilor pentru asigurarea funcţionalităţii administraţiei locale.
Esenţa revizuirii constă în înlocuirea celor 10 judeţe cu 33 de raioane. Ideea revizuirii organizării administrative a teritoriului şi administraţiei publice locale a fost susţinută de majoritatea parlamentară, de Guvern şi de Preşedintele ţării. În alocuţiunea adresată deputaţilor cu ocazia încheierii sesiunii de toamnă-iarnă din 2001, Preşedintele ţării, Vladimir Voronin, şi-a arătat spijinul integral pentru reorganizarea administraţiei publice locale, argumentînd că acest lucru se face, inclusiv, pentru a limita abuzurile din partea funcţionarilor publici locali. Şi recent, la 2 aprilie a.c., răspunzînd la întrebările cititorilor ziarului Komsomol’skaia Pravda, Preşedintele Voronin a confirmat că mai mulţi cetăţeni sînt nemulţumiţi de activitatea proastă a organelor publice locale, fapt ce demonstrează că noua reformă administrativ-teritorială este necesară. El a mai afirmat că “înfiinţînd acum patru ani judeţele puterea s-a distanţat de problemele cotidiene ale oamenilor simpli. Acum puterea trebuie să se întoarcă în acele raioane care au fost părăsite, întrucît cel mai mult au avut de suferit oraşele mici ce au rămas fără apă, gaz, canalizare”.
Deşi legea a intrat în vigoare recent, ea fusese adoptată tocmai la 27 decembrie 2001. În această perioadă opoziţia parlamentară şi cea extraparlamentară au contestat necesitatea revizuirii sistemului de administraţie publică locală. Oponenţii partidului de guvernămînt au încercat să demonstreze că argumentele guvernanţilor nu sînt întemeiate. În opinia lor nu există temei să se presupună că micşorarea aproximativ de 3 ori a dimensiunilor unităţilor administrativ-teritoriale ar putea contribui cumva la eliminarea abuzurilor comise de funcţionarii locali. În acest sens, rămîne neclar de ce abuzurile funcţionarilor, dacă acestea au loc, ar trebui combătute prin reorganizarea administrativă a teritoriului, ci nu pe cale judiciară? În aceeaşi ordine de idei, nu este clar de ce dezvoltarea oraşelor mici şi prestarea serviciilor cetăţenilor ar trebui să depindă de aflarea pe teritoriul acestora a două feluri de administraţie publică — orăşenească şi raională?
Presupunerile că mărirea numărului de unităţi administrative prin micşorarea dimensiunilor acestora va contribui la reducerea numărului de funcţionari publici nu par a fi întemeiate. În primul rînd, indiferent de faptul dacă se micşorează dimensiunile unităţilor administrative volumul de atribuţii şi de muncă practic nu se va schimba. În al doulea rînd, se ştie că guvernanţii au promis să reducă numărul de funcţionari şi la nivel central, însă în mod paradoxal acest număr creşte continuu, precum creşte şi numărul de ministere şi departamente. În acest sens, Preşedintele Voronin chiar a fost nevoit să intervină pentru a atrage atenţia Guvernului asupra acestui fenomen periculos. De ce atunci se crede că la nivel local ar fi posibil un efect invers?
Şi argumentele guvernanţilor referitoare la grija faţă de cetăţenii care au de parcurs distanţe mari pînă la actualele centre judeţene sînt combătute de către oponenţii lor. Aceştia din urmă consideră că autorităţile ar face mai bine dacă ar utiliza resursele prevăzute pentru revenirea la vechea structură administrativă pentru instruirea funcţionarilor locali astfel ca aceştia sa poată acorda cetăţenilor toate serviciile necesare în localităţile unde trăiesc.
În general, oponenţii revizuirii sistemului de administraţie publică locală consideră că de fapt există 2 scopuri majore care au determinat actualele autorităţi să recurgă la revizuirea structurii administraţiei publice locale. Primul scop este de a pune administraţia publică locală sub controlului autorităţilor centrale, lipsindu-le de posibilitatea de a se transforma în entităţi teritoriale relativ autosuficiente din punct de vedere economico-financiar. În opinia lor acest scenariu face parte din conceptul “construirii verticalei puterii”, lansat de către autorităţi începînd cu 2001. Al doilea scop este de a aduce organizarea administrativă a teritoriului în conformitate cu structura branşelor teritoriale ale partidului de guvernămînt, care au fost create în baza principiului organizării administrative a teritoriului de pînă la reforma din 1999. Astfel, se va putea oferi funcţionarilor de partid posibilitatea de a fi promovaţi în structurile administraţiei publice teritoriale. Deşi această presupunere pare a fi fantasmagorică, ea nu este lipsită cu totul de sens dacă ne amintim că la una din primele plenare ale partidului de guvernămînt, imediat după alegerile din 2001, unii lideri ai branşelor locale şi-au exprimat nemulţumirea faţă de politica de cadre promovată de către elita de partid. De aceea, nu este exclus că revizuirea administraţiei publice locale este menită să ofere o recompensă pentru eforturile activiştilor de partid din teritoriu.
Unii experţii consideră însă că guvernaţii ar putea să se confrunte ulterior cu efecte inverse celor scontate. Astfel, la începutul campaniei electorale pentru alegerile locale şi aşa destul de tensionate din punct de vedere politic, se profilează tot mai pregnant unele probleme de ordin economico-financiar. Estimările costurilor reformei prezentate de către autorul legilor respective, viceprim-ministrul Vasile Iovv, diferă de aproximativ 10 ori (!) de estimările efectuate de către experţii asociaţiilor de primari.
Oricum, revizuirea sistemului administraţiei publice va necesita resurse semnificative. Cu această ocazie, vicepremierul Vasile Iovv chiar şi-a exprimat recent nedumerirea cum pot membrii Guvernului elabora noi programe sociale fără identificarea surselor financiare pentru implementarea acestora. În mod curios, nimeni din membrii Guvernului nu a îndrăznit să-i adreseze vicepremierului Iovv întrebarea: cum de s-a purces la realizarea revizuirii sistemului de administraţie publică locală, a cărui autor este dl Iovv, fără ca resursele necesare să fie prevăzute în bugetul de stat? Cu atît mai mult cu cît problema resurselor financiare legate de realizarea intenţiei de revizuire a sistemului de administraţie publică pare să fi avut deja un impact major asupra recentei deteriorării a relaţiilor RM cu BM şi FMI. Şi aceasta în situaţia în care problema executării bugetului pentru anul 2003 pare a fi extrem de gravă, iar RM riscă să nu poată primi granturi în valoare de 15 milioane de dolari pentru reducerea deficitului bugetar atîta timp cît relaţiile ei cu BM şi FMI nu vor intra într-o albie normală.
Şi experţii independenţi consideră că argumentele guvernanţilor precum că revizuirea sistemului administraţiei publice locale ţine de onorarea promisiunilor electorale nu justifică întru totul realizarea acesteia, chiar dacă Preşedinţia, Parlamentul şi Guvernul au declanşat în 2001 şi o campanie de colectare a semnăturilor cetăţenilor în susţinerea acestei iniţiative. Dacă ne-am referi la perceperea de către cetăţeni a necesităţii modificării sistemului de administraţie publică, putem constata că sondajul realizat în noiembrie 2001 de către Institutul de Politici Publice (IPP) atestă că printre şirul de probleme pe care cetăţenii ar dori să le vadă soluţionate în primul rînd, problema revizuirii sistemului administraţiei publice locale nu figurează. Principalele probleme pe care le menţionează cetăţenii sînt de ordin economic, social, ţin de securitatea lor etc.
Un alt argument în acest sens este că actualii guvernanţi manifestă o principialitate stranie pentru onorarea promisiunilor electorale doar în domenii selecte, care le pot aduce beneficii de ordin politic, mai ales prin întărirea controlului asupra întregului aparat administrativ la nivel local. Spre exemplu, partidul de guvernămînt a promis în cadrul campaniei electorale din 2001 reconsiderarea efectelor privatizării şi chiar stoparea acestui proces, însă în mod surprinzător a prevăzut în bugetul adoptat pentru anul 2002 venituri de pe urma privatizării estimate la o cifră record ce a depăşit suma de 700 milioane de lei. Mai mult, este curios că în anul 1990, pe cînd exista încă Uniunea Sovietică, Partidul Comunist din Republica Moldova, al cărui succesor declarat este actualul partid de guvernămînt, a lansat atunci iniţiativa revizuirii organizării administrative a teritoriului pentru a eficientiza viaţa administrativă şi economică a republicii. În acest sens, au fost examinate 3 variante de organizare a teritoriului: în 7 unităţi administrative; în 9 unităţi; şi respectiv în 12. Se poate deci constata că actuala iniţiativă a guvernanţilor de a trecere de la 12 unităţi administrative la 33 subminează într-un fel principiul consecvenţei.
Parlamentul RM de legislatura a XIII-a a preluat iniţiativa din 1990, elaborînd legislaţia necesară pentru implementarea standardelor internaţionale în domeniul administraţiei publice locale, dar acest proces a fost îngheţat pentru o perioadă de timp îndelungată. În 1995 RM a aderat la Consiliul Europei (CE), una din condiţii fiind modernizarea sistemului de administraţie publică locală în conformitate cu standardele CE.
Reforma sistemului de administraţie publică locală şi cea administrativ-teritorială din 1999 a fost realizată în baza legislaţiei adoptate în 1998 şi a unor criterii foarte clare: teritorii capabile să-şi asigure o autosuficienţă economică relativă; autonomie financiară; descentralizare a serviciilor. Principala idee a reformei din 1999 viza dezvoltarea a 10–12 centre care să devină urbe adevărate, unde să aibă loc concentrarea resurselor financiare şi a potenţialului economic. Aceste lucruri ar fi putut contribui şi la dezvoltarea unei vieţi culturale şi ştiinţifice autentice. Reprezentanţii opoziţiei recunosc că implementarea reformei din 1999 a fost însoţită de greşeli grave, care ar trebui corectate, fără a se recurge la anularea integrală a reformei.
Se consideră că micşorarea dimensiunilor unităţilor administrative le va face pe acestea într-o măsură mult mai mare dependente din punct de vedere economic de puterea centrală. În astfel de condiţii va fi greu să se respecte principiul autonomiei financiare. Din acest punct de vedere, dezvoltarea teritoriilor apare în culori destul de sumbre. Este greu de imaginat că în RM pot fi dezvoltate 33 de oraşe-centre administrative. Spre exemplu, dacă ne-am referi la viaţa culturală, am constata că în RM, în afara Chişinăului, există teatre doar la Bălţi şi Cahul!
Din aceste considerente pare a fi evident că într-o ţară extrem de săracă precum este Republica Moldova puţinele resurse disponibile ar trebui concentrate în anumite centre pentru ca să aibă un efect generator, şi nu unul de dispersare uniformă contraproductivă.
Inoportunitatea revizuirii sistemului de administraţie publică locală este sugerată şi de preconizata federalizare a RM. În acest moment nu se ştie nici cîţi subiecţi va avea presupusa federaţie moldovenească. Ce sens poate avea în aceste circumstanţe revizuirea organizării teritoriului?