Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Stilul politic
|
|
Comportamentul autorităţilor moldoveneşti în cadrul recentelor alegeri locale din Republica Moldova (RM) a oferit temei pentru a vorbi despre formarea unui stil politic distinct al reprezentanţilor partidului de guvernămînt.
Anterior, stilul politic al actualilor guvernanţi, adică modalitatea de a fi, de a acţiona, de a se comporta s-a manifestat într-o anumită măsură doar în domeniul politicii externe. Acesta se caracteriza prin expresia şefului statului că “RM va fi pretutindeni unde pot exista interese”. În practică, lozinca respectivă s-a tradus prin faptul că autorităţile şi-au exprimat dorinţa ca RM să facă parte concomitent din CSI, Uniunea Rusia-Belarusi, Uniunea Vamală Euroasiatică, Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, Uniunea Europeană etc., fără a preciza priorităţile.
În ultima vreme a ieşit în evidenţă faptul că autorităţile moldoveneşti practică un comportament similar şi în realizarea politicilor interne, iar recentele alegeri locale au arătat că şi pentru domeniul ideologic este caracteristic acelaşi lucru. Astfel, a ieşit la iveală un şir de curiozităţi care nu pot fi trecute cu vederea.
Într-adevăr, se poate observa că intenţia “de a fi pretutindeni unde pot exista interese” a fost extrapolată (conştient sau inconştient) şi asupra ofertei electorale a Partidului Comuniştilor (PC) adresată alegătorilor. Programul electoral pentru alegerile locale din 25 mai 2003 al PC începe cu cuvintele: “Partidul Comuniştilor din Republica Moldova este partidul poporului…”.
Aici prima curiozitate rezidă în faptul că un obiectiv dintr-un program electoral îl depăşeşte pe cel fixat în programul politic al PC adoptat de congres la 22 aprilie 2001, care începe mult mai modest: “Partidul Comuniştilor din Republica Moldova este partidul clasei muncitoare, ţăranilor şi intelectualităţii”.
Ce ar putea însemna faptul că PC se proclamă drept “partid al poporului”? Probabil, un singur lucru — dreptul de a vorbi în numele acestui popor. Cel puţin, nu poate exista o altă raţiune pentru o astfel de afirmaţie. Sigur, la o examinare mai serioasă a articolelor 2(2), 5(2), 41, 77 din Constituţia RM ar putea să apară un şir de întrebări. Însă după ce Curtea Constituţională a refuzat în 2001 să se pronunţe asupra faptului dacă şeful statului poate fi şi lider de partid nu pare să existe vreo posibilitate de a afla dacă partidul condus de şeful statului se poate proclama şi “partid al poporului” cu toate consecinţele ce pot decurge din acest fapt.
Se pare că a mai existat o raţiune care a permis să se insiste asupra formulei “partid al poporului”. La alegerile parlamentare din 2001 PC a acumulat 50,07% din voturile valabil exprimate ale alegătorilor şi s-ar putea ca cele 0,07% peste limita majorităţii absolute să fi încurajat liderii să declare PC drept “partid al poporului”. Dacă e aşa, atunci cea de a doua curiozitate este ca la recentele alegeri locale, atît la nivel raional, cît şi la nivelul consiliilor săteşti şi oăşeneşti, PC a acumulat un număr de voturi sub limita de 50%. Aceasta însă nu pare să aibă vreo influenţă asupra comportamentului partidului de guvernămînt.
O primă manifestare a pretenţiilor PC de a fi “partid al poporului” poate fi considerat faptul că şeful statului s-a implicat direct în campania electorală, făcînd agitaţie în favoarea candidaţilor din partea PC. A doua manifestare a acestui fenomen poate fi considerat faptul că mass-media de stat (cea electronică, precum şi cea tipărită) au făcut în mod deschis campanie electorală în favoarea PC, deşi Codul electoral interzice acest lucru, fapt atestat în raportul de observare al Misiunii OSCE şi Consiliului Europei (CE). În acest sens, o altă curiozitate a constat în faptul că autorităţile şi-au exprimat mirarea că se poate considera anormal ca o televiziune care îi aparţine statului să facă campanie în favoarea unui “partid al poporului”. A treia manifestare a fenomenului ţine de expansiunea ideologică pe care PC o întreprinde în efortul său de a reprezenta noi grupuri sociale sau chiar clase. Astfel, PC pretinde că reprezintă în prezent nu doar muncitorii, ţăranii şi intelectualitatea, ci şi întreprinzătorii, fermierii, adică ceea ce în limbajul marxist ar însemna burghezia.
Se pare că ultimele inovaţii din comportamentul PC din RM sînt inspirate din “teoria celor trei reprezentări” a Partidului Comunist din China. Aceasta ar explica contactele tot mai frecvente ale demnitarilor moldoveni cu cei chinezi. Totuşi se crede că nu este vorba pur şi simplu despre “împrumuturi teoretice”. Aceste “împrumuturi” au menirea să justifice o stare de fapt, şi anume că elitele comuniste sau membrii familiilor lor de mult fac parte din grupurile sociale antagoniste celor care împărtăşesc teoria marxist-leninistă.
Astfel, observăm că este logic ca strategia “intereselor de pretutindeni” să fie promovată doar de un “partid al poporului”. Realităţile moldoveneşti atestă o inerţie în schimbarea mentalităţilor şi aptitudinilor majorităţii populaţiei RM. Această inerţie este cauzată de sărăcia cumplită ce a afectat populaţia în aşa-numita perioadă de tranziţie, dar şi de lipsa unor perspective clare pentru un viitor mai bun. Consecinţele sînt că alegătorii votează masiv un partid ce promovează o ideologie a trecutului imediat — comunismul. Votul acestei majorităţi legitimează puterea guvernanţilor. Se observă că materialiştii comunişti cunosc foarte bine legile conservării şi transformării energiei. Într-adevăr, de ce forţa inerţiei n-ar putea fi utilizată pentru a arunca PC pe un val politic modernist? De aceea reacţia de răspuns a PC se manifestă prin noi promisiuni de a mări pensiile şi salariile, de a lansa noi programe de protecţie socială etc. Opoziţia pierde competiţia cu PC fiindcă crede că nu prea există surse financiare pentru alimentarea aşteptărilor nostalgice şi acoperirea noilor programe sociale.
Fără îndoială, în PC există destui oameni pragmatici care n-ar dori să-şi submineze viitorul bazîndu-se pe o ideologie a trecutului. Conjunctura politică şi economică internaţională, precum şi interesele elitelor guvernante pragmatice le determină pe acestea din urmă să vorbească cu insistenţă şi despre scopuri strategice precum: liberalizarea economiei, promovarea procesului de privatizare a proprietăţii de stat etc. Acesta este noul val pe care PC doreşte să-l prindă pentru a avea acces la credite externe şi pentru atragerea investitorilor străini. Sigur, aceste lucruri sînt de natură să erodeze bazele ideologice ale PC. De aceea inspirarea din experienţa chinezească serveşte drept paratrăsnet pentru dogmatici. Astfel, pentru a-şi asigura “interesele de pretutindeni” PC îşi menţine monopolul asupra ideilor comuniste, dar îşi extinde mesajul politic speculînd şi valorile liberale. Este şi firesc să fie aşa într-o ţară în care mai mult de 70% din PIB sînt realizate în sectorul privat.
Recentele alegeri locale au scos în evidenţă felul în care propaganda PC realizează în practică strategia “intereselor de pretutindeni”, extinzîndu-se peste domeniile de interese ale tuturor grupurilor sociale din RM.
PC nu a ezitat să îmbrăţişeze practic toate ideile care ar putea avea vreo rezonanţă în societatea moldovenească, indiferent dacă acestea au vreo consonanţă cu principiile ideologice declarate. Astfel, PC s-a erijat în postura de unic integrator european al RM, reproşîndu-le celorlalte forţe politice că în cei 10 ani de independenţă ai RM în afară de frazeologia proeuropeană nu au întreprins nimic serios pentru integrarea în Uniunea Europeană. Sigur, propagandiştii PC evită să amintească că anume PC, avînd cea mai puternică şi influentă fracţiune în Parlamentul precedent, s-a opus realizării principalelor reforme care ar fi putut apropia cîtuşi de puţin RM de standardele UE. Se evită a pomeni şi faptul că doar cu doi ani în urmă, imediat după victoria în alegerile parlamentare, liderii PC ameninţau că sînt gata să transforme RM într-o “Cubă a Europei” dacă Occidentul ar încerca să pună piedici intenţiei de relansare a comunismului. De asemenea, nu se pomeneşte că autorităţile comuniste ezitau acum doi ani să adere la Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE) pe motiv că în spatele RM ar fi ascunse “ţevile tancurilor NATO”. Acum însă ei insistă pe lîngă instituţiile EU ca RM să fie tratată în calitate de stat sud-est european pentru a nu pierde un eventual al treilea val de accedere a ţărilor balcanice în UE. În acelaşi timp, în perioada electorală, prin vocea Preşedintelui Parlamentului, dna Eugenia Ostapciuc, PC anunţă că nu a renunţat la ideea integrării în Uniunea Rusia-Belarusi. Acest exemplu demonstrează că, acceptînd retorica proeuropeană, PC nu inteţionează să cedeze monopolul asupra ideii integrării euroasiatice a RM. Probabil, prin prisma logicii “intereselor de pretutindeni” este şi normal să fie aşa. Deocamdată nu se cunoaşte cum se poate schimba conjunctura.
Un alt domeniu asupra căruia şi-a extins influenţa PC este cel religios. Pe acest tărîm chiar s-au produs ciudăţenii. Aducerea la propunerea Preşedintelui Voronin în ajunul Sfintelor Sărbători de Paşti a Focului Sacru de la Ierusalim a fost în opinia experţilor o pură acţiune propagandistică. Acest lucru se demonstrează prin faptul că sarcina aducerii Focului sacru i-a revenit ministrului Transportului şi Comunicaţiilor, Vasile Zgardan, care era candidat din partea PC la funcţia de primar al municipiului. Însă cea ce s-a întîmplat ulterior a fost în opinia experţilor cu totul ieşit din comun. Astfel, în procesiunea religioasă din noaptea Învierii Domnului, Mitropolitul Moldovei i-a transmis Focul Sacru Preşedintelui Voronin, care l-a rîndul său l-a transmis altor Înalte feţe bisericeşti şi credincioşilor. Acest lucru s-a făcut cunoscîndu-se că Preşedintele Voronin nu este credincios, lucru anunţat prin intermediul unui film realizat de TV de stat şi pus pe post de mai multe ori. Sigur, pentru mulţi cetăţeni ai RM ritualurile religioase sînt simple manifestaţii ale tradiţiilor. Însă pentru adevăraţii credincioşi transmiterea Focului Sacru printr-un necredincios poate fi interpretată ca o discontinuitate în transmiterea Harului Divin. Aceasta mai cu seamă că Preşedintele este liderul unui partid care împărtăşeşte teoria marxist-leninistă a ateismului militatnt şi care consideră că “religia este opium pentru popor”.
Această extindere a PC şi peste valorile creştine s-a evidenţiat şi în campania promovată, de asemenea, din iniţiativa Preşedintelui Voronin prin intermediul mass-media de stat pentru colectarea fondurilor destinate restaurării Mănăstirii de la Capriana, simbol al credinţei ortodoxe. Probabil, nu este întîmplător faptul că maratonul televizat de colectare a fondurilor a fost realizat de ziua internaţională a muzeelor. Acesta ar trebui să împace atît ortodocşii creştini pentru care acţiunea a avut o semnificaţie religioasă, cît şi ortodocşii comunişti cărora li s-ar fi putut explica că este vorba doar despre un monument. Important este ca “Păstorul să menţină turma sub control”, mijloacele nu contează.
Ce concluzii ar putea fi trase din acest comportament omniprezent al reprezentanţilor partidului de guvernămînt? În primul rînd, este evident că eclectismul politic şi ideologic are menirea să consolideze puterea actualului partid de guvernămînt, creîndu-i noi oportunităţi pentru extinderea bazei electorale în dependenţă de factorii de conjunctură. În al doilea rînd, rezultatele alegerilor locale demonstrează că nivelul conştiinţei civice, politice şi religioase a majorităţii cetăţenilor RM permite într-o anumită măsură acest lucru. Slăbiciunea elementelor opoziţiei este un factor ce permite partidului de guvernămînt să facă ravagii pe “cîmpurile lor electorale”. În al treilea rînd, s-a observat că practic toate iniţiativele cu pondere socială (legea cu privirea la veterani, măririle pensiilor, salariilor etc.), politică (integrarea europeană, încercările de ameliorare a relaţiilor cu investitorii străini etc.), ideologică (renaşterea spiritualităţii ortodoxe, a altor simboluri) i se atribuie în exclusivitate Preşedintelui Voronin. S-a observat că acesta la rîndul lui îşi permite de foarte multe ori să apară în postură de procuror aspru şi de judecător milostiv, atunci cînd acuză în mod public membri ai organelor de ocrotire a normelor de drept sau ai Guvernului că ar fi hoţi şi corupţi (fostul başcan al autonomiei găgăuze, fostul ministru şi actualul vice-ministru al Economiei, fostul ministru al Transporturilor) silindu-i să demisioneze, iar apoi le oferă drept recompensă posturi de ambasador şi alte poziţii înalte. Evident, în această situaţie se poate vorbi despre necesitatea instaurării în RM a instituţiei “ţapilor ispăşitori”.
Anume aceste practici au fost invocate atunci cînd a fost declanşată campania de defăimare a unor candidaţi în recentele alegeri locale, inclusiv a actualului primar de Chişinău, acuzat în mod public prin intermediul mass-media de stat că ar fi corupt, mafiot. S-ar putea să fie, mai ales că RM are reputaţia celei mai corupte ţări din Europa, dar cînd vine vorba despre implicarea mass-media de stat în desiminarea acestor acuzaţii dovezile ar trebui să fie prezentate înainte acuzaţiilor publice. Sigur, a trezit nedumeriri faptul că cei corupţi sînt găsiţi doar printre oponenţii politici ai partidului de guvernămînt, deşi se cunosc cazuri confirmate de Curtea de Conturi despre implicarea în scandaluri de rezonanţă şi a unor figuri notorii din actualul partid de guvernămînt sau chiar din Guvern. Susţinătorii acestor practici afirmă că ele sînt necesare în opera de edificare a “verticalei puterii de stat”. Dacă adăugăm la acestea faptul că experţii în domeniul dreptului sună alarma că sistemul judecătoresc din RM a fost lipsit în ultimii doi ani de mecanismele de autogestionare, fiind supus controlului din partea guvernării, avem setul de caracteristici definitorii ale unui stil autoritar de guvernare, care tinde să pună accentul pe impunerea realizării voinţei conducătorului, inclusiv prin suprimarea voinţei celor care pot avea alte puncte de vedere.
Se pare că în condiţiile în care mesajul politic devine confuz, iar bazele ideologice sînt demolate stilul autoritar devine ultima garanţie în lupta pentru menţinerea puterii. Probabil pentru aceasta a fost nevoie de a construi “verticala puterii de stat”, care la rîndul ei poate fi utilizată pentru realizarea “intereselor de pretutindeni”.
Deşi situaţia nu pare a fi prea optimistă, există totuşi şanse pentru ca Preşedintele Voronin să utilizeze autoritatea de care dispune pentru a determina PC să accepte opţiunea proeuropeană. Sigur, practicile utilizate în recenta campanie electorală de către autorităţi au reprezentat o îndepărtare de UE, un pas înapoi în materie de democraţie, lucru menţionat în raportul de monitorizare al misiunii de observare a OSCE şi Consiliului Europei. Or, integrarea în UE necesită progrese, atît în domeniul economic, cît şi în cel referitor la dezvoltarea instituţiilor democratice. Renunţarea la practicile abuzive ar fi un prim indicator că opţiunea proeuropeană este totuşi una determinantă pentru RM. În acest sens, PC ar putea găsi mai multe puncte de tangenţă cu partidele de opoziţie care în marea lor majoritate urmăresc acelaşi obiectiv al integrării europene.
Altminteri, partidul de guvernămînt riscă să treacă prin încercări ce-i pot spulbera rating-ul înalt. În primul rînd, recenta vizită a reprezentanţilor Băncii Mondiale în RM a demonstrat că programele sociale, inclusiv promisiunile făcute de ministrul Transporturilor şi de candidatul din partea PC la funcţia de primar al municipiului Chişinău, reprezintă o piedică în deblocarea finanţării externe şi reeşalonarea datoriei externe a RM. În al doilea rînd, autorităţile RM au început să se confrunte cu cererile tot mai insistente ale Moldova-Gaz şi RED-Nord de a majora preţurile la gaze şi electricitate pentru a evita pierderile pe care le suportă acestea. În al treilea rînd, se pare că, din păcate, anul agricol 2003 a fost parţial compromis din cauza condiţiilor climaterice nefavorabile. În sfîrşit, Guvernul va avea nevoie de importante resurse financiare pentru acoperirea cheltuielilor legate de revizuirea sistemului de administraţie publică locală. Toţi aceşti factori luaţi împreună creează noi dificultăţi pentru realizarea promisiunilor guvernanţilor care au exaltat în permanenţă aşteptările cetăţenilor cu privire la îmbunătăţirea condiţiei lor materiale. Dacă adăugăm la aceasta împotmolirea comisiei de elaborare a noii Constituţii federative, ne putem aştepta că guvernanţii nu vor putea face faţă lucrurilor fără o colaborare şi înţelegere minimă din partea opoziţiei.
Se pare că orice ar întreprinde guvernanţii totuşi ei nu vor putea evita democratizarea societăţii moldoveneşti. În condiţiile unei eventuale crize în relaţiile cu instituţiile internaţionale, varianta schimbării retoricii proeuropene cu una proestică (la fel ca în cazurile Lukaşenko şi Kucima) nu pare a fi recomandabilă. Direcţia proestică ar putea aduce avantaje doar principalului oponent politic al Preşedintelui Voronin, liderul separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov.