Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Proiectul de federalizare a Republicii Moldova
|
|
Un an de la lansarea proiectului de la Kiev
Acum un an, la 3 iulie 2002, la Kiev a fost lansat proiectul de soluţionare a conflictului transnistrean prin federalizarea Republicii Moldova (RM), elaborat de către OSCE. Optimismul autorilor proiectului care intenţionau să soluţioneze conflictul pînă la sfîrşitul anului 2002 a uimit opinia publică. Timp de 10 ani cît conflictul a rămas îngheţat pe cele două maluri ale Nistrului au fost edificate două entităţi statele diferite. De aceea, cu greu se putea admite că statu-quo-ul existent poate fi modificat rapid. Aceasta fiindcă un şir de experţi continuă să afirme că în Transnistria converg multiple interese economice şi de altă natură obscură a diferiţilor subiecţi şi organizaţii din RM şi ţările CSI din preajmă.
Judecînd după articolele proiectului OSCE se putea desprinde că RM urma a fi transformată într-o federaţie clasică după modelul Federaţiei Ruse. Adică, Transnistriei urma să-i fie acordat în urma descentralizării RM statutul de subiect al federaţiei în cadrul căreia să aibă loc delimitarea împuternicirilor între centrul federal şi subiecţii federaţiei. Lucrurile care au stîrnit cele mai mari nedumeriri au ţinut de lipsa indicaţiilor asupra numărului subiecţilor pe care ar fi trebuit să-l conţină preconizata federaţie moldovenească, precum şi faptul că proiectul lansat de OSCE urma să aibă supremaţie asupra Constituţiei RM imediat după semnarea acestuia de Preşedintele RM şi de liderul administraţiei de la Tiraspol.
De aceea, din start, proiectul OSCE a fost supus criticilor din partea forţelor politice de opoziţie care, la rîndul lor, au fost criticate de mass-media de stat pe motiv că nu-l acceptă. În replică, partidele de opoziţie au consacrat o şedinţă specială a Mesei Rotunde cu Statut Permanent în cadrul căreia au adoptat o Proclamaţie în care se conţinea un şir de măsuri de alternativă pentru soluţionarea conflictului. Este curios că o îndelungată perioadă de timp autorităţile moldoveneşti au evitat să-şi exprime propriul punct de vedere asupra problemei federalizării RM, ieşind în evidenţă faptul că ele sînt interesate să testeze atitudinea opoziţiei faţă de proiect.
Şi în Transnistria lucrurile nu au fost foarte limpezi o perioadă îndelungată de timp. După ce şeful diplomaţiei de la Tiraspol şi-a exprimat atitudinea pozitivă faţă de proiectul OSCE, imediat după ce acesta a fost făcut public la Kiev, el a căzut în dizgraţia liderului transnistrean Igor Smirnov.
Abia în ajunul summit-ului OSCE de la Porto, din decembrie 2002, cînd urma ca autorităţile moldoveneşti şi cele transnistrene să-şi exprime în mod oficial atitudinea faţă de proiectul OSCE, lucrurile s-au limpezit puţin. În primul rînd, a devenit clar că în linii mari nici autorităţile moldoveneşti, nici cele transnistrene nu acceptă prevederile proiectului OSCE, cu excepţia acordului de principiu de a soluţiona conflictul transnistrean prin federalizare. Acest lucru s-a manifestat prin victoria diplomatică a Tiraspolului care a reuşit chiar în ajunul summit-ului de la Porto să convingă şeful misiunii OSCE şi reprezentanţii ţărilor garante (Rusia şi Ucraina) să semneze un protocol referitor la acordul acestora de a susţine constituirea unei “federaţii contractuale” dintre doi subiecţi egali: Republica Moldova şi Transnistria. Aceasta însemna, de fapt, o renunţare la proiectul iniţial al OSCE, care lăsa loc pentru oferirea unui statut de subiect al federaţiei Transnistriei prin descentralizarea de jure a RM. De facto, Transnistria de mult nu mai este parte a RM, de aceea, era logic ca liderii transnistreni să invoce stipulările Memorandumului din 8 mai 1997 semnat între Chişinău şi Tiraspol, care se referă la egalitatea părţilor implicate în conflict. De aici rezultă şi ideea obsesivă de edificare a “federaţiei contractuale” între doi subiecţi egali.
În consecinţă, abia în februarie 2003, depăşind noua fază de criză, Preşedintele Voronin a lansat iniţiativa de elaborare a noii Constituţii federative la care să participe şi reprezentanţii Transnistriei. Astfel, din proiectul OSCE a fost luat drept punct de reper doar noţiunea de “stat federal”. Însă, după cum era de aşteptat, procesul de elaborare a noii Constituţii federative s-a împotmolit. A trecut mai mult de două luni de la constituirea comisiei mixte moldo-transnistrene însărcinate cu elaborarea documentului însă lucrul acesteia rămîne blocat. Au fost invocate multiple cauze ale blocajului, cum ar fi lipsa de coordonare în stabilirea numărului de membri care reprezintă părţile, locul unde urmează să-şi desfăşoare activitatea comisiei etc. Evident, dacă astfel de lucruri nu au fost coordonate, cu atît mai mult nu au fost coordonate problemele referitoare la principiile de funcţionare şi de adoptare a deciziilor în cadrul comisiei. Dar acestea sînt probleme pur funcţionale, cel mai important este că dacă acest gen de probleme ar fi fost soluţionate, comisia oricum nu ar fi fost în stare să funcţioneze normal. Aceasta din simplul motiv că “arhitecţilor” noii Constituţii din comisia mixtă nu le-au fost formulaţi parametrii de bază ai edificiului statal pe care cei doi “beneficiari” de la Chişinău şi Tiraspol ar dori să-l înalţe.
Pe de o parte, ambii “beneficiari” şi-au edificat propriile “verticale ale puterii” în teritoriile controlate la care nu doresc să renunţe. De aceea, este practic imposibil a face ca cele două “verticale ale puterii” să devină coaxiale. După toate aparenţele, pentru Preşedintele Voronin reîntregirea ţării înseamnă constituirea unei “federaţii asimetrice”, adică anihilarea “verticalei puterii” de la Tiraspol. Pentru liderul de la Tiraspol, Igor Smirnov, “statul comun” care urmează a fi creat de RM şi Transnistria pe bază de egalitate poate lua forma unei “federaţii contractuale” în care să nu existe prea multă interferenţă între competenţele celor două “verticale ale puterii”. Cea mai mare curiozitate constă în faptul că după seminarul organizat în luna mai a.c. de către Adunarea Parlamentară a OSCE pentru parlamentarii din RM şi Transnistria, unul dintre vicepreşedinţii Parlamentului RM a declarat că cea mai importantă concluzie a seminarului a fost că înainte de a purcede la elaborarea Constituţiei federale, este important ca părţile să semneze un “document politic” în care să fie stabilite de comun acord principiile de bază ale viitoarei federaţii moldoveneşti. Abia după aceasta experţii din comisa mixtă ar putea începe lucrul asupra elaborării textului Constituţiei federative propriu-zise. Ar fi naiv să se creadă că pînă la seminarul Adunării Parlamentare a OSCE aceste lucruri nu erau cunoscute. Se crede că comisia mixtă este doar un paravan după care părţile implicate în conflict aşteaptă ca schimbările de conjunctură politică regională să le ofere noi oportunităţi pentru a-şi impune mai pregnant propriul punct de vedere.
Între timp situaţia continuă să se agraveze. Liderul Transnistriei, Igor Smirnov, ameninţă să întrerupă cooperarea cu RM în vederea soluţionării conflictului. La 30 iunie a.c. el s-a adresat cetăţenilor transnistreni, ameninţînd că ar putea recurge la acţiuni de răspuns la ceea ce el numeşte “blocadă economică” din partea RM. Din punctul de vedere al liderilor de la Tiraspol, “blocadă economică” înseamnă impunerea respectării de către agenţii economici din Transnistria a regulilor vamale ale RM pentru operaţiile de import-export, înregistrarea agenţilor economici transnistreni la Camera de Comerţ a RM pentru a li se elibera certificate ce atestă ţara de provenienţă a producţiei exportate. Din afirmaţiile lui Smirnov se poate desprinde că doar stima faţă de ţările garante (Rusia şi Ucraina) şi OSCE îl împiedică să recurgă la acţiuni de blocaj al reţelelor de transport şi asigurare a RM cu energie şi hidrocarburi, aşa cum a procedat în timpul conflictului armat din 1992. Autorităţile transnistrene au blocat deja procesul de retragere a muniţiilor ruseşti din regiune, încălcînd astfel decretul lui Smirnov privind “asigurarea măsurilor necesare pentru onorarea de către Rusia a obligaţiunii de a-şi retrage armamentul din regiunea de est a RM”.
Posibilele consecinţe ale noii crize
În această situaţie extrem de tensionată ştirea despre recenta întîlnire de la Tiraspol a liderului transnistrean, Igor Smirnov, cu nou alesul primar general de Chişinău, Serafim Urechean, este prezentată de televiziunea de stat drept un act de subminare a stabilităţii politice din ţară. Pentru o astfel de reacţie bolnăvicioasă există motive. În primul rînd, atît Smirnov, cît şi Urechean sînt consideraţi drept principalii “inamici politici” ai Preşedintelui Voronin. Drept dovadă serveşte faptul că presa guvernamentală nu ezită să-i eticheteze pe ambii drept mafioţi, bandiţi corupţi etc. Evident, colaborarea principalilor “inamici politici” îngrijorează. În al doilea rînd, în virtutea circumstanţelor, primarul de Chişinău, Serafim Urechean, a devenit realmente principalul oponent politic al Partidului Comuniştilor (PC) şi Preşedintelui Voronin după victoria asupra candidatului comunist la recentele alegeri ale primarului de Chişinău. Ameninţarea la adresa primarului ales, care s-a făcut vizibilă în adresarea Preşedintelui Voronin către cetăţeni, îl forţează pe Urechean să ia măsuri de protecţie. Ameninţările se manifestă prin hărţuiala permanentă şi contestările în instanţele superioare de justiţie ale rezultatelor alegerilor.
Evident, pentru reprezentanţii partidului de guvernămînt şi ai presei de stat este şocant că principalul oponent al şefului statului poate merge la Tiraspol pentru a discuta cu liderul separatist “probleme social-economice”, în timp ce Vladimir Voronin este declarat acolo drept persona non grata. În sfîrşit, vizita lui Urechean la Tiraspol a avut loc practic în aceiaşi perioadă cînd regiunea respectivă a fost vizitată de către liderii celor două partide socialiste, care au făcut declaraţii referitoare la necesitatea soluţionării conflictului în baza egalităţii celor doi subiecţi. S-ar putea să fie vorba despre o simplă coincidenţă, dar s-ar putea să fie vorba şi despre o cooperare.
Una dintre cele mai interesante întrebări se referă la avantajele pe care ar putea sa le capete primarul de Chişinău, Serafim Urechean, din cooperarea cu liderul separatist, Igor Smirnov. În primul rînd, această cooperare poate fi interpretată drept o elementară măsură de protecţie împotriva hărţuielii din partea PC. Cooperarea dintre Urechean şi Smirnov s-a produs în mod ostentativ exact în perioada cînd PC a încercat să conteste rezultatele realegerii lui Urechean în funcţia de primar al Chişinăului. În această situaţie o eventuală declarare a rezultatelor alegerilor nule şi anunţarea alegerilor repetate în Chişinău i-ar putea aduce lui Urechean o simpatie mai mare din partea celei mai disciplinate părţi a electoratului vorbitor de limbă rusă. Majoritatea vorbitorilor de limbă română în orice caz îl consideră pe Urechean în comparaţie cu candidatul comunist drept “răul cel mai mic”. De aceea, acţiunea ostentativă a lui Urechean poate fi îndreptată spre descurajarea reprezentanţilor PC de a anula rezultatele alegerilor. Este adevărat că există şi alţi factori care ar trebui să stăvilească spiritul revanşard al PC. În mod curios, exact după terminarea alegerilor în care s-au făcut mari promisiuni din partea partidului de guvernămînt s-a întîmplat exact invers. S-a scumpit pîinea şi au fost ridicate dramatic tarifele la gaze şi electricitate. Dar aceasta este o sarcină imediată.
Acţiunea primarului Urechean ar putea fi şi una cu bătaie lungă. În orice caz, s-ar putea presupune că RM i se va impune soluţionarea conflictului transnistrean prin federalizare. Forţele politice de dreapta se opun cum pot acestui scenariu, însă ţările garante (Rusia şi Ucraina), OSCE, Consiliul Europei, Uniunea Europeană şi Statele Unite şi-au exprimat punctele de vedere în susţinerea soluţionării conflictului transnistrean prin federalizarea RM. În prezent, “federaţia asimetrică” a lui Voronin şi cea “contractuală” a lui Smirnov par două extremităţi ale procesului de federalizare. Deşi Urechean şi-a exprimat în mod evaziv punctul de vedere faţă de federalizarea RM, nu este exclus ca Urechean să vină cu soluţia de mijloc a unei federaţii clasice. Pentru aceasta nu este nevoie de nici un efort deosebit. Este nevoie doar de a reanima proiectul OSCE, făcut public acum un an de zile, care conţine principalele prevederi pentru constituirea unei federaţii clasice. Această presupunere se bazează pe faptul că presa afiliată primarului de Chişinău a scris deja despre faptul că Chişinăului i-ar conveni să devină subiect al preconizatei federaţii, iar presa guvernamentală şi cea de stat l-au învinuit pe primarul de Chişinău de “separatism economic”. Acest gen de altercaţii a apărut în perioada recentei campanii electorale cînd primarul de Chişinău a trebuit să facă faţă atacurilor din presa procomunistă care îl învinuia de starea deplorabilă în care se află capitala. Răspunsul primarului a fost că Guvernul lasă mai puţin de 1/3 din veniturile acumulate în Chişinău pentru acoperirea necesităţilor urbei.
Dacă lucrurile ar merge în direcţia respectivă, este cert că Urechean ar cîştiga simpatiile cetăţenilor din regiunea autonomă Gagauz Yeri, liderii cărora de mult vorbesc despre necesitatea acordării regiunii unui statut de subiect al federaţiei. Şi pentru liderii separatişti de la Tiraspol, constrînşi de “blocada economică”, un compromis cu Urechean în detrimentul PC nu ar părea foarte ofensator.
Există şi riscuri imense în acest sens. În primul rînd, poate fi zădărnicită constituirea Alianţei Social Liberale din cele trei partide: Alianţa Independenţilor (AI) (condusă de Serafim Urechean), Alianţa Social Democrată (ASD) şi Partidul Liberal (PL), în calitate de principală formaţiune politică de opoziţie care poate oferi o alternativă reală celei comuniste. În orice caz, pentru fuziunea AI şi ASD federalizarea nu reprezintă o piedică. ASD şi-a exprimat în mod public acceptul pentru planul de federalizare a RM. Fără îndoială, în PL ar putea apărea probleme legate de acceptul federalizării, în general, şi de contactele lui Urechean cu Smirnov, în particular. Evident, fără PL preconizata formaţiune unificată ar cîştiga simpatiile alegătorilor rusolingvi din contul PC, pierzînd în schimb o parte din simpatiile electoratului vorbitor de limbă română mai degrabă în favoarea partidelor de dreapta. În orice caz, cel limitat în posibilităţi ar fi mai degrabă PC. Nu este exclus că tocmai acesta este scopul real urmărit de Urechean şi anturajul acestuia. Acum doi ani presa afiliată fostului Preşedinte, Petru Lucinschi, susţinătoare în prezent a AI şi ASD, afirma că în RM este imperios necesar a constitui o forţă politică democratică de orientare prorusă pentru a evita ajutorarea din partea Rusiei în exclusivitatea doar a PC care s-a proclamat de orientare pro-rusă. Că este aşa ne-o demonstrează declaraţiile înalţilor oficiali ruşi referitor la recentele rezultate ale alegerilor locale din RM.
La prima vedere, riscurile pe care şi le-a asumat Urechean nu sînt tocmai atît de mari. În primul rînd, partidele importante de dreapta îl supun oricum în permanenţă unor critici vehemente. În al doilea rînd, influenţa lui reală asupra procesului de federalizare este în prezent una nesemnificativă pentru a-i atribui anumite responsabilităţi pentru posibilele consecinţe. De aceea, acţiunea în care s-a angajat Urechean pare să-i promită anumite perspective politice. Pe de altă parte, o eventuală federalizare a RM cu condiţia oferirii Transnistriei dreptul de a influenţa politica externă a RM ar putea periclita în mod dramatic perspectivele unei îndepărtate integrări a RM în Uniunea Europeană, lucru care ar avea consecinţe extrem de negative.