Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Proiectul transnsitrean
|
|
Sursele de inspiraţie
La 8 august a.c. liderii transnistreni au lansat propriul proiect de Constituţie a preconizatului stat federativ. De fapt, ceea ce au propus ei nu are nimic în comun cu instituirea unei federaţii. Tiraspolul propune constituirea unei uniuni de state independente, adică o confederaţie, sau cum le place lor s-o numească în mod eufemistic “federaţie contractuală”. Lucrul care impresionează este că deja în preambulul documentului este ridicată problema dreptului subiecţilor la secesiune.
Conţinutul documentului propriu-zis relevă existenţa a cel puţin 2 surse principale din care s-au inspirat liderii transnistreni atunci cînd au compilat documentul respectiv. Este vorba despre Tratatul de constituire a statului unional Rusia-Belarusi şi Carta Constituţională a Uniunii statelor Serbia şi Muntenegru. Merită menţionat faptul că pentru instituirea uniunilor statale Serbia-Muntenegru şi Rusia-Belarusi există, cel puţin, anumite premise ce derivă direct din interesele subiecţilor respectivi. Astfel, scopul declarat al Serbiei şi Muntenegrului este integrarea cu eforturi comune în UE, lucru stipulat în articolul 3 al Cartei Constituţionale. Se ştie că pentru acceptarea în UE acestora le-a fost impusă condiţia de a păstra statul unional. Pe de altă parte, subiecţii preconizatei Uniuni Rusia-Belarusi urmează ca în conformitate cu articol 6 al Tratatului să rămînă membri cu drepturi depline ai ONU, uniunea interstatală fiind constituită din considerente economice. De aceea o eventuală separaţie a subiecţilor în cazul Serbiei şi Muntenegrului este prevăzută în unul dintre ultimele capitole, care precede capitolele referitore la amendarea Cartei Constituţionale şi succesiunea drepturilor subiecţilor. În cazul Uniunii Rusia-Belarusi, procedura separării subiecţilor nici nu a fost stipulată. Este adevărat că de facto uniunea respectivă nici nu există, deşi s-au scurs 4 ani de la semnarea Tratatului.
Din acest punct de vedere este interesant să observăm ce motive ar exista pentru instituirea unei eventuale uniuni interstatale între RM şi Transnistria aşa cum propun liderii separatişti. Pe de o parte, regiunea transnistreană în general nu are nici un fel de statut oficial. Pe de altă parte, este însă adevărat că Transnistria a obţinut prin Memorandumul din 1997 acordul de principiu al RM de a constitui împreună un stat comun format din 2 subiecţi egali în drepturi. Memorandumul îi oferă Transnistriei dreptul de a influenţa politica externă a RM în domeniile care îi afectează interesele. Din acest punct de vedere, însuşi faptul că RM îşi declară drept obiectiv strategic integrarea în UE, iar Transnistria se declară “pămînt rusesc” deja ridică problema existenţei eventualului “stat comun”. Memorandumul a fost însă semnat de către ţările garante Rusia şi Ucraina, precum şi de OSCE. În plus, Rusia are semnat cu RM Tratatul de bază în conformitate cu care ultima s-a angajat să rămînă “ataşată procesului de reglementare politică a problemei transnistreane în care Federaţia Rusă participă în calitatea unuia din mediatori şi garanţi”. Dacă luăm în consideraţie faptul că Rusia este principalul creditor şi partener comercial al RM, atunci vedem că aceasta conferă documentelor oficiale semnate de comun acord o pondere deosebită. În cadrul întîlnirii din luna februarie a preşedinţilor Vladimir Voronin şi Vladimir Putin ultimul a declarat răspicat că va pleda pentru “acordarea regiunii transnistrene a unui statut bine garantat”.
Scopurile urmărite
Acestea fiind datele problemei, observăm ce îşi pot permite liderii separatişti în cadrul înţelegerilor semnate de RM şi de principalul garant. În primul rînd, după cum am văzut, liderii separatişti dezvoltă ideea dreptului la secesiune a celor doi subiecţi egali — “dreptul la secesiune este garantat oricărui subiect dacă unul dintre ei îşi va exprima dorinţa şi va întreprinde acţiuni în vederea renunţării la suveranitate şi independenţă”. Adică, dacă liderii transnistreni, cetăţeni ai Rusiei, vor declara, aşa cum obişnuiesc, că Transnistria este “pămînt rusesc”, atunci nu vor avea decît să-şi organizeze pe baze legale, fără nici un impediment, un referendum care va avea putere juridică consfinţită de Constituţia proiectul căreia îl propun. Astfel, preconizata “federaţie contractuală” are principala menire să egaleze de jure drepturile celor doi subiecţi pentru ca ulterior aceştia să se poată separa în mod absolut legal.
Un alt principiu de bază al documentului elaborat de Tiraspol este că drepturile subiecţilor au prioritate asupra drepturilor federaţiei în domeniile de interes comun. Evident, la interesele comune sînt trecute cele mai importante atribuţii statale în domeniile: economic, valutar, de emisie monetară, vamal, comunicaţiilor, ocrotirii normelor de drept şi altele. Astfel, devine evident că ceea ce îşi doreşte de fapt Tiraspolul este: să-şi păstreze controlul asupra punctelor vamale şi a hotarului de est al RM; să schimbe denumirea armatei în “gardă populară”, menţinînd-o sub propriul control; să obţină dreptul de emisie a unei cote a valutei “statului comun”, lucru care nu este prevăzut nici măcar în proiectul Constituţiei UE, elaborată recent (Belarusi promovează ideea dreptului la emisie a unei părţi echivalente cotei PIB în cadrul Uniunii Rusia-Belarusi); să-şi menţină controlul asupra organelor de ocrotire a normelor de drept, să desfăşoare orice fel de referendumuri şi alegeri în mod separat pentru a putea manipula obţinerea rezultatului scontat.
În general, se creează impresia că liderii transnsitreni au dorit să ducă pînă la absurd ideea preconizatului stat federal. În acest sens, reprezintă o curiozitate presupusa modalitate de adoptare a actelor normative de către Parlamentul federal bicameral. Astfel, se preconizează că ambele camere ale Parlamentului ar trebui să fie formate nu din fracţiuni ale forţelor politice, ci, în primul rînd, din 2 fracţiuni constituite din deputaţii aleşi pe teritoriile celor doi subiecţi ai federaţiei. Actele normative se vor considera adoptate doar dacă vor obţine majoritatea de voturi în fiecare din cele două fracţiuni teritoriale. Oricine se poate întreba la ce bun poate servi alegerea camerei inferioare în baza criteriului numeric (1 deputat din partea a 25 000 de cetăţeni), dacă acest lucru nu poate avea vreun impact asupra rezultatului votului (RM are 2 400 000 de alegători, iar Transnistria 700 000). De asemenea, la ce bun ar trebui cheltuiţi banii publici pentru întreţinerea unui parlament federal împărţit în fracţiuni pe principiul teritorial dacă activitatea acestuia poate fi suplinită de către parlamentele subiecţilor care ar examina proiectele de legi elaborate de un centru de creaţie legislativă al statului comun?
Există şi alte curiozităţi în proiectul Tiraspolului, ceea ce scoate în evidenţă faptul că se urmăreşte blocarea procesului de adoptare a noii Constituţii în baza proiectului OSCE, subminînd astfel intenţia declarată a organizaţiilor internaţionale, SUA şi UE de a contribui la soluţionarea conflictului pînă la finele anului curent.
Factorii timpului şi cel electoral
Care sînt raţiunile de ordin practic pentru un astfel de comportament al liderilor transnsitreni? În primul rînd, principalul garant, Rusia, urmează să intre succesiv în campania electorală pentru alegerea Dumei de Stat în decembrie a.c., iar apoi în cea pentru alegerea Preşedintelui în martie 2004. Observatorii au evidenţiat deja trei direcţii prioritare pe care clasa politică rusă le va explora în preconizatele campanii electorale: defăimarea oligarhilor; lupta cu corupţia în sistemul de ocrotire a normelor de drept şi exploatarea sentimentelor patriotice şi nostalgice ale cetăţenilor. Din această perspectivă este puţin probabil ca în perioada respectivă autorităţile ruse să exercite presiuni asupra regimului separatist din Transnistria, care exploatează aceleaşi sentimente nostalgice şi expansioniste. De aceea, ca de obicei, reprezentanţii cu viziuni naţionaliste ai elitei politice ruseşti vor întreprinde acţiuni şi vor utiliza retorici patriotice şi expansioniste. Drept confirmare în acest sens serveşte recenta vizită a preşedintelui Comitetului Dumei de Stat pentru relaţii externe, Dmitrii Rogozin, în Abhazia, unde a făcut declaraţii îndreptate spre susţinerea autorităţilor separatiste şi spre obstrucţia celor georgiene. Vorba e că în prezent “reflexele imperiale” ale Rusiei se pot manifesta doar în ţări ca RM şi Georgia.
În situaţia în care elita politică rusă ar promova în mod deschis interesele Transnistriei este puţin probabil ca organizaţiile internaţionale sau SUA şi UE să întreprindă măsuri necoordonate îndreptate spre soluţionarea conflictului sau măsuri de coerciţie împotriva regimului Transnsitriei. Reprezentanţii Rusiei şi-au exprimat de cîteva ori dezacordul cu astfel de iniţiative ale OSCE (iniţiativa Olandei), SUA şi UE (interdicţii de intrare în spaţiul UE şi SUA pentru liderii separatişti). Reacţiile acestora au fost cît se poate de clare — în cadrul soluţionării conflictului interesele Rusiei în Transnsitria vor fi luate în consideraţie.
Din acest punct de vedere, observatorii locali consideră că lansarea proiectului de Constituţie de către liderii transnistreni a urmărit în mod premeditat obţinerea unei reacţii negative din partea autorităţilor moldoveneşti. Astfel, Chişinăul va fi învinuit, ca de obicei, că neacceptînd proiectul transnistrean nu şi-a elaborat propriul proiect pentru a estima cel puţin divergenţele dintre părţi. Scopul final al acţiunilor ar putea fi legat de justificarea blocării activităţii comisiei constituţionale mixte. Liderii transnsitreni au anunţat că e nevoie de un an de zile pentru elaborarea Constituţiei federative, nici vorbă de soluţionarea conflcitului pînă la finele anului aşa cum insistă reprezentanţii OSCE şi SUA. Deja au fost întreprinse acţiuni pentru o eventuală justificare a rămînerii trupelor ruseşti pe teritoriul RM după expirarea termenului prevăzut la summit-ul ministerial OSCE de la Porto. Situaţia se tensionează în mod intenţionat pentru acreditarea ideii că doar Rusia o poate detensiona. Toate aceste eforturi sînt întreprinse pentru a cîştiga timp şi a descuraja o eventuală implicare mai activă a UE şi SUA în soluţionarea conflictului.
Al doilea raţionament pentru blocarea procesului de soluţionare a conflictului este legat de faptul că după ieşirea clasei politice ruse din campania electorală clasa politică moldovenească va intra în pregătirile pentru campania electorală parlamentară, care ar trebui să înceapă spre finele anului 2004. Din experienţa anterioară se ştie că liderii transnistreni au obţinut cele mai mari avantaje şi concesii din partea RM în preajma campaniilor electorale şi imediat după acestea. Acest lucru se explică prin competiţia candidaţilor în ceea ce priveşte soluţionarea conflictului transnistrean. Aşa s-a întîmplat în 1996, în ajunul alegerilor parlamentare, cînd Preşedintele în exerciţiu de atunci, Mircea Snegur, a acceptat oferirea ştampilelor vamale ale RM şi dreptul la activitate economică externă. Preşedintele Petru Lucinschi, care l-a învins pe Mircea Snegur în decembrie 1996, a semnat la 8 mai 1997 faimosul Memorandum referitor la constituirea “statului comun” de către cei “doi subiecţi legali în drepturi” întru onorarea promisiunilor electorale de a soluţiona rapid conflictul transnistrean. Şi actualul Preşedinte, Vladimir Voronin, a promis în campania electorală din 2001 că formaţiunea pe care o reprezintă va soluţiona rapid conflictul transnsitrean. În acest sens, la 16 mai 2001 el a semnat împreună cu liderul transnsitrean un şir de documente prin care a fost reconfirmate prevederile Memorandumului din 1997, dar în cîteva luni a înţeles că lideri transnsitreni nu au de gînd să renunţe la statutul Transistriei de stat independent şi ar putea accepta doar o forma de confederaţie cu RM, cu singurul scop de a căpăta legitimitatea pe care s-o utilizeze pentru separarea definitivă. Drept consecinţă, regimului separatist i-a fost refuzată eliberarea ştampilelor vamale ale RM şi a început ceea ce liderii transnsitreni numesc “blocadă economică”.
După toate probabilităţile nu va reprezenta vreo excepţie nici viitoarea campanie electorală. Liderii principalului oponent politic al actualului partid de guvernămînt — Alianţa “Moldova Noastră” — au făcut deja declaraţii publice în sensul că nu sînt de acord cu acţiunile Partidului Comuniştilor întreprinse în vederea soluţionării conflictului transnistrean. Ei au stabilit deja relaţii cu liderii transnistreni lăsînd să se înţeleagă că conflictul ar putea fi soluţionat după o eventuală înfrîngere a actualului partid de guvernămînt la viitoarele alegeri din 2005. Acest fapt oferă iarăşi cîmp de manevră liderilor transnistreni.
Este curios că în cadrul alegerilor guvernatorului autonomiei Gagauz Yeri din toamna anului trecut învingătorul, Gheorghii Tabunşcic, fiind susţinut de către partidul de guvernămînt, a promis alegătorilor că va pleda pentru conferire regiunii statutului de subiect al federaţiei moldoveneşti. După alegeri însă, atît guvernatorul Tabinşcic, cît şi partidul de guvernămînt au lăsat să se înţeleagă că conferirea autonomiei Gagauz Yeri a statutului de subiect al federaţiei nu mai este oportună, fiind suficientă modificarea Constituţiei RM prin care statutul de autonomie şi atribuţiile acestea au fost consfinţite în legea supremă. Efectul speculării tematicii federaliste nu a trecut însă fără urmă. În prezent, majoritatea deputaţilor din Adunarea Populară a autonomiei găgăuze cer atribuirea statutului de subiect al federaţiei moldoveneşti şi pentru Gagauz Yeri. Nu este întîmplător că acest lucru se întîmplă în preajma campaniei electorale pentru alegerea noii componenţe a Adunării Populare. Pare a fi evident că cele mai mari şanse de a obţine mandate de deputaţi le vor avea candidaţii care vor recurge la retorica profederalistă. Astfel, Chişinăul oficial ar putea să se confrunte şi la sudul ţării cu un front profederalist care va contesta ideea “federaţiei asimetrice”, constituite din doi subiecţi, pe care o promovează Preşedintele Voronin.
Oportunităţi şi resurse
Confruntarea dintre Chişinău şi Tiraspol se menţine în permanenţă, diferă doar intensitatea ei. Intensitatea războiului propagandistic şi a măsurilor de constrîngere economică a atins însă cote maxime în ultimii doi ani. În această situaţie este important a urmări cum părţile îşi creează noi oportunităţi şi de ce resurse dispun în acest sens.
Spre exemplu, resursele Chişinăului au fost şi rămîn foarte limitate, însă conjunctura internaţională favorabilă legată de extinderea NATO şi UE i-a adus beneficii imense, care s-au materializat în internaţionalizarea eforturilor de soluţionare a conflictului. Interesul NATO şi UE de securizare a frontierelor şi eliminare a conflictelor din ţările limitrofe coincide cu interesul particular al RM.
Reacţiile de răspuns ale Tiraspolului au fost pe potrivă. Liderii transnitreni au recurs la privatizarea proprietăţii publice pentru ca aceasta să nimerească în mîini de nădejde, astfel încît nici un fel de statut juridic obţinut de pe urma unei eventuale soluţionări a conflictului să nu submineze interesele economice ale elitelor regionale. De asemenea, au recurs, ca de obicei, la exploatarea “frăţiei slave” pentru a-şi asigura suportul Rusiei şi Ucrainei. Se ştie că există 2 factori de bază care au asigurat existenţa Transnsitriei: a) trupele şi armamentul rusesc dislocate în regiune şi b) bunăvoinţa Ucrainei care a permis exportul ilegal al mărfurilor transnistrene prin teritoriul ei.
Muniţiile şi trupele ruseşti urmau, în conformitate cu hotărîrile summit-lui OSCE de la Istanbul, să fie retrase pînă la sfîrşitul anului 2002. Autorităţile transnistrene au creat condiţiile necesare pentru ca diplomaţia rusă să justifice imposibilitatea retragerii trupelor şi muniţiilor. Summit-ul de la Porto a stabilit un nou termen de retragere a trupelor şi muniţiilor, obiectiv care în mod evident nu va fi atins. În 8 luni ale anului curent a fost retrasă doar 1/3 din arsenalul de muniţii. Transnsitria blochează retragerea armamentului pe motiv că Rusia nu-şi îndeplineşte angajamentele de recompensă financiară. Acest lucru ne aminteşte de documentul semnat în 1994 între RM şi Rusia în care se stipula sincronizarea retragerii armamentului cu oferirea unui statut juridic Transnsitriei. Pentru că Transnsitria se dorea doar stat independent, iar Rusia nu dorea să-şi retragă armamentul, evident că nu s-a rezolvat nimic. Şi în prezent Rusia afirmă că este interesată de prezenţa s-a militară în regiune, lucru dorit şi de către administraţia transnsitreană.
În schimb, cel de al doilea factor, ucrainean, a suferit schimbări. UE prin eforturile înaltului reprezentant pentru relaţii externe şi securitate, Javier Solana, a convins autorităţile ucrainene să întreprindă măsuri în vederea securizării hotarelor cu RM şi să permită exporturile din RM doar în baza noilor ştampile vamale. Departamentele vamale ale RM şi Ucrainei au semnat în mai a.c. un protocol în acest sens. Se ştie că acum doi ani Preşedintele Leonid Cucima a refuzat să facă acest lucru, deşi omologul său moldovean, Vladimir Voronin, a întreprins eforturi în acest sens. Leonid Kucima şi-a explicat atunci refuzul prin faptul că unele porturi ucrainene de pe litoralul Mării Negre au venituri considerabile de pe urma relaţiilor cu regiunea transistreană şi apărarea intereselor acestora este extrem de importantă. În semn de protest Preşedintele Voronin a făcut atunci o declaraţie publică, afirmînd că va susţine la alegerile parlamentare din martie 2002 Partidul Comunist din Ucraina.
În prezent se dovedeşte că bunele relaţii ale Ucrainei cu UE sînt mult mai importante, iar argumentele UE sînt convingătoare. Se presupune că anume pentru această manifestare de perspicacitate în înţelegerea exactă a intereselor Ucrainei şi cu ocazia împlinirii a 65 de ani, Preşedintele, Leonid Kucima a fost decorat recent de către omologul său moldovean, Vladimir Voronin, cu cea mai înaltă distincţie a statului moldav “Ordinul Republicii”. Spre exemplu, anul trecut Preşedintelui rus, Vladimir Putin, care şi-a sărbătorit aniversarea de 50(!) de ani la Chişinău, i-a fost înmînat din partea Preşedintelui Voronin doar un crocodil de cristal. N-a meritat mai mult!? Din acest punct de vedere, s-ar putea presupune că “Ordinul Republicii” îl merita, mai degrabă, Javier Solana.
Pentru a răspunde adecvat la “blocada economică şi vamală” impusă prin intermediul recunoaşterii de către Ucraina doar a noilor ştampile vamale moldoveneşti, liderul transnsitrean, Igor Smirnov, a introdus taxe în mărime de 100% pentru importul mărfurilor moldoveneşti pe piaţa transnsitreană. În acelaşi timp, pentru saturaţia pieţei transnistrene cu bunurile necesare, el a introdus un regim preferenţial pentru relaţiile comercial-econimice cu Ucraina, precum şi un regim de liber schimb. Autorităţile moldoveneşti au luat în derîdere aceste acţiuni ale liderului transnstrean, lăsînd să se înţeleagă că este ignorant şi nu poate face distincţia dintre un regim de liber schimb şi unul preferenţial. Oricum, Smirnov a obţinut titlul de doctor în ştiinţe economice, se pare, la una din cele mai prestigioase universităţi, cea din Moscova. Sa-r putea să-l fi primit din considerente politice şi nu ştiinţifice, însă nu se poate pune la îndoială faptul că Smirnov înţelege perfect ce înseamnă “balanţă comercială” şi de ce fel de resurse dispune pentru acoperirea deficitului acesteia. După toate probabilităţile, Rusia va recompensa în mod adecvat bunăvoinţa Transnistriei pentru muniţiile deja retrase din regiune. De asemenea, în prezent contează ce va avea o pondere mai mare pentru Preşedintele ucrainean Leonid Kucima: “Ordinul Republicii” sau regimul de liber schimb al Ucrainei cu Transnsitria? Vorba e că alegerile prezidenţiale din Ucraina sînt programate pentru luna octombrie 2004.
În afara suportului pe care îl are Transnistria din partea cercurilor politice influente din Rusia şi Ucraina lideri acesteia îşi creează în permanenţă noi oportunităţi. Spre exemplu, pînă în prezent Tiraspolul a evitat în mod ostentativ să sincronizeze cu RM desfăşurarea anumitor evenimente cum ar fi alegerile, referendumurile etc. Recent, în mod surprinzător, liderii transnsitreni au declarat că vor desfăşura recensămîntul în regiunea de est a RM exact în aceeaşi perioadă (1–8 aprilie 2004) în care îl vor desfăşura autorităţile moldoveneşti. De ce oare?
Aici ar putea exista o singură explicaţie plauzibilă. Vorba este că liderii separatişti au justificat separarea de RM prin “exercitarea dreptului poporului transnsitrean la autodeterminare”. Evident, nimeni nu a luat în serios acest lucru. Într-adevăr, în cadrul recensămîntului din 1989 cetăţenii din regiunea transnistreană s-au identificat drept moldoveni, ucraineni, ruşi etc., iar pînă în 1990 a avut loc geneza “poporului transnsitrean” cu drept de autodeterminare? În prezent însă, după 13 ani de existenţă de facto a regimului separatist, liderii acestuia au la dispoziţie întregul instrumentar de influenţare a opiniei publice pentru a convinge cetăţenii ca în cadrul eventualului recensămînt să se identifice drept transnistreni cu trăsături distincte de moldoveni, ruşi, ucraineni etc., care locuiesc pe malul opus al Nistrului. Sincronizarea desfăşurării recensămintelor pe ambele maluri ale Nistrului ar trebui probabil să servească la conferirea unei legitimităţi mai mari celui desfăşurat în Transnistria. Aceasta poate fi considerat drept un pas important în vederea realizării prevederilor proiectului transnsitrean al Constituţiei statului federativ, referitoare la dreptul la secesiune prin realizarea principiului “dreptului popoarelor la autodeterminare”.
Dacă liderii transnsitreni găsesc diferite pretexte şi resurse pentru a se menţine pe linia de plutire, atunci autorităţile moldoveneşti ratează oportunităţi reale pentru a face ideea reunificării ţării atractivă în ochii cetăţenilor din regiunea transnsitreană, mai ales din punct de vedere economic. Propaganda transnsitreană a intuit deja gravele probleme economice cu care se va confrunta RM după ce şi-a deteriorat relaţiile cu FMI şi BM, blocînd finanţarea externă. Acesta poate fi un argument foarte serios în lupta propagandistică de convingere a cetăţenilor din Transnsitria că reunificarea cu RM nu va aduce nimic bun în afara agravării stării lor materiale.