Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Summit-ul CSI şi integrarea europeană
|
|
Deşi în ultima vreme s-a vorbit mult despre vectorul european al politicii externe moldoveneşti, au existat mari dubii în sinceritatea autorităţilor comuniste în această privinţă. Însă modalitatea extrem de rezervată în care mass-media oficială a reflectat lucrările recentului summit CSI, desfăşurat la Ialta în perioada 18–19 septembrie a.c., a lăsat să se înţeleagă că şi atitudinea faţă de această structură a suferit schimbări considerabile. În acest sens, este suficient să ne amintim cel puţin de reflectarea excesiv de abundentă a summit-ului CSI, desfăşurat anul trecut la Chişinău, în cadrul căruia nu s-a produs nici un eveniment de importanţă majoră, cu excepţia aniversării a 50 de ani ai Preşedintelui rus, Vladimir Putin. Este adevărat că propaganda oficială din RM a creat o senzaţie la summit-ul CSI din anul trecut, demonstrînd cum în cadrul şedinţei şefilor statelor CSI avea loc un schimb informal de bileţele între preşedinţii Vladimir Voronin şi Vladimir Putin în care primul îi propune celui din urmă să impulsioneze procesele integratoare din CSI după modelul Uniunii Europene (UE), pentru ca ulterior acestea să se poată integra şi în UE. Evident, în conformitate cu presupunerile propagandiştilor moldoveni, preşedintele rus a apreciat înalt iniţiativele omologului său moldovean. Acest truc propagandistic a fost promovat cu insistenţă pînă la finele recentei campanii electorale pentru alegerea organelor administraţiei publice locale din mai-iunie a.c.
Iată însă că după un an de zile Preşedintele Vladimir Voronin este nevoit să-şi facă publică atitudinea extrem de negativă faţă de cel mai de rezonanţă eveniment produs la summit-ul de la Ialta, unde liderii ţărilor membre ale CSI cu cel mai înalt potenţial de dezvoltate — Rusia, Ucraina, Belarus şi Kazahstan — au decis crearea aşa-numitului Spaţiu Economic Unic (SEU). În anumite condiţii actualii guvernanţi comunişti din RM şi-ar fi exprimat entuziasmul în legătură cu acest eveniment, precum şi dorinţa de a adera la noua structură din cadrul CSI, care presupune un nivel înalt de integrare economică şi coordonare politică a ţărilor membre. Reacţia negativă a Preşedintelui Voronin a fost motivată de faptul ca noul proiect integraţionist din cadrul CSI nu a luat în consideraţie interesele altor state membre ale CSI, precum şi de faptul că perspectivele integrării acestora în SEU rămîn neclare. Preşedintele Voronin nu a ezitat să compare înţelegerile de la Ialta cu cele de la Belovejskaia Puşcea, în urma cărora a fost dizolvat URSS-ul.
Opoziţia din RM a calificat atitudinea Preşedintelui Voronin drept o înţelegere întîrziată a fenomenelor geopolitice care se desfăşoară în fostul spaţiu sovietic. Într-adevăr, se poate presupune că nemulţumirea Preşedintelui Voronin faţă de formarea SEU este provocată de perceperea diferită asupra dezvoltării CSI. Nu încape îndoială că preşedintele moldovean este un adept convins al integrării RM în spaţiul CSI, însă această integrare pare a fi percepută drept una treptată şi uniformă. În acest sens nu este întîmplător faptul că el a promovat ideea aplicării formulelor integraţioniste din UE şi în spaţiul CSI, cu o eventuală perspectivă de integrare a ţărilor CSI în UE. Problema rezidă însă în faptul că ideile novatoare ale Preşedintelui Voronin nu iau în calcul interesele specifice ale Rusiei. Într-adevăr, de ce a decis Preşedintele Voronin că Rusia doreşte să se integreze în UE? Este bine cunoscut faptul că elita politică rusească este obsedată de ideea unei “lumi multipolare” în care Rusiei să-i revină rolul unui pol puternic şi autosuficient. Evident, acest deziderat este motivat din punct de vedere istoric şi de potenţialul de care dispune Rusia. Vara trecută, în cadrul vizitei sale în Marea Britanie, Preşedintele Vladimir Putin a declarat că Rusia doreşte să menţină relaţii de parteneriat strategic cu UE, însă nu intenţionează să se integreze în această structură.
Pe de altă parte, este evident că de una singură Rusia nu va reuşi să facă faţă ambiţiilor sale de a deveni un pol atractiv într-o lume multipolară pe care şi-o doreşte. În acest sens, Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat cu diferite ocazii că integrarea din spaţiul CSI este o prioritate a politicii sale externe, şi că această integrare se va desfăşura pe diferite dimensiuni şi cu viteze diferite. Cert este şi faptul că conjunctura politică internaţională în care SUA se confruntă cu serioase probleme în Iraq şi Afganistan, iar UE îşi soluţionează propriile probleme integraţioniste, oferă Rusiei destul cîmp de manevră pentru realizarea propriilor ambiţii integraţioniste, mai ales că liderii Republicii Belarus şi Ucrainei se confruntă cu probleme dificile de supravieţuire politică pe care le pot soluţiona doar cu ajutorul Rusiei. Acţiunile întreprinse în acest sens scot în evidenţă caracterul extrem de pragmatic al conducerii Rusiei.
În primul rînd, fostele republici sovietice sînt tratate în mod diferenţiat, deşi comun pentru toate acestea este că ele sînt considerate ca făcînd parte din zona de influenţă a Rusiei. Din acest punct de vedere putem observa că pentru a-şi asigura interesele Rusia nu ezită să exercite presiuni chiar şi asupra Ţărilor Baltice, care sînt deja acceptate în NATO şi urmează să adere la UE în luna mai a anului viitor. Economia acestora depinde într-o anumită măsură de traficul de mărfuri şi hidrocarburi care leagă Rusia de UE, de aceea pîrghiile de influenţare economică şi diplomatică sînt folosite în aşa-zisa problemă a încălcării drepturilor etnicilor ruşi din Ţările Baltice.
Cît priveşte ţările CSI, ele sînt tratate diferenţiat din punctul de vedere al potenţialului lor economic şi geostrategic. Nu încape îndoială că pentru Rusia prezintă un interes deosebit ţările CSI cu care are hotare comune. Evident, pe lîngă faptul că Belarus, Ucraina şi Kazahstan au hotare comune cu Rusia, aceste ţări sînt şi cele mai dezvoltate, avînd un potenţial economic şi demografic care într-o perspectivă mai îndepărtată ar putea să le asigure chiar şi o dezvoltare de sine stătătoare. Anume aceşti factori au determinat atragerea ţărilor respective în SEU unde, fără îndoială, va domina Rusia, care contează astfel să-şi satisfacă ambiţiile în jocul unei “lumi multipolare”.
Cea de a doua categorie de ţări din spaţiul CSI sînt ţările mici care nu au hotare comune cu Rusia. Ţările din această categorie pot fi divizate în subcategorii. Astfel, o subcategorie specială o reprezintă ţările în care Rusia a inspirat conflicte separatiste şi le ţine în zona sa de influenţă prin intermediul regimurilor separatiste pe care le controlează. Din această categorie de ţări fac parte RM şi ţările caucaziene. Georgia, chiar dacă are hotare comune cu Rusia, oricum face parte din această categorie de ţări. Din cea de a doua subcategorie fac parte ţările CSI din Asia Centrală care nu au hotare comune cu Rusia. Aici lucrurile sînt destul de complicate, Rusia încercînd să-şi promoveze interesele prin intermediul creării bazelor militare după exemplul celei din Kîrgîstan. Dependenţa Turkmenistanului de tranzitul hidrocarburilor prin reţeaua rusească îl menţine în zona de influenţă. Este curios că interesele economice ale Rusiei în Turkmenistan prevalează asupra intereselor apărării drepturilor etnicilor ruşi. Din acest punct de vedere este incomparabilă condiţia etnicilor ruşi din Ţările Baltice şi a celor din Turkmenistan. Cu toate acestea în primul caz diplomaţia rusă reacţionează cu vehemenţă, iar în cel de al doilea cu o anumită indulgenţă pentru a nu-şi submina perspectivele ulterioare.
Este evident că ţările CSI din cea de-a doua categorie, mai ales cele măcinate de conflictele separatiste, ar reprezenta un balast pentru dezvoltarea economică ascendentă a SEU. De aceea la summit-ul de la Ialta acestora li s-a dat de înţeles că ele deocamdată nu au şanse să fie acceptate în SEU. Într-adevăr, prin intermediul conflictelor separatiste acestea sînt puse în situaţia de a depinde de Rusia şi nu prea au şanse să se rupă de ea. Pe de altă parte, un eventual succes economic al ţărilor din SEU într-un viitor previzibil ar face ca acesta să fie foarte atractiv pentru elitele politice din aceste ţări, angajate în permanenţă în lupta pentru putere. În aceste condiţii Rusiei i-ar fi mai uşor să-şi impună punctul de vedere pentru acceptarea într-o comunitate de succes a ţărilor lăsate deocamdată în afara SEU, mai ales în domeniul soluţionării conflictelor separatiste pe care tot ea le-a inspirat. În acest sens este interesant de menţionat că oficialii ruşi declară că şi în Georgia, la fel ca şi în Republica Moldova, ar putea fi aplicată formula federaţiei contractuale pentru soluţionarea conflictelor din Abhazia şi Osetia de Sud, lucru care s-ar putea produce în următorii 10 ani.
Evident, o astfel de perspectivă nu-i convine preşedintelui moldovean, care a avut curajul să-şi exprime în mod public dezacordul cu ultimele evenimente de la Ialta. În primul rînd, RM a fost lăsată în afara proceselor integraţioniste şi a eventualelor beneficii de pe urma acestora, mai ales în ceea ce priveşte egalarea preţurilor la hidrocarburi pe piaţa internă a Rusiei şi SEU. În al doilea rînd, perspectiva soluţionării conflictului transnistrean în cadrul CSI nu are nici o perspectivă din punctul de vedere al “verticalei puterii de stat”, instaurate de curînd în RM.
Cu această ocazie observatorii locali au scos în evidenţă şi faptul că declaraţia Preşedintelui Voronin privind intensificarea procesului de aderare a RM la UE se aseamănă mai degrabă cu o ameninţare de părăsire a CSI-ului, decît cu o opţiune conştientizată de integrare a RM în UE. Într-adevăr, pentru a se integra în UE Republica Moldova ar trebui să depună eforturile necesare pentru a corespunde cerinţelor acesteia, lucru imposibil de realizat de actualul partid de guvernămînt. Scandalurile legate de tratarea investitorilor străini, procesele de revizuire a rezultatelor privatizării, instaurarea “verticalei puterii de stat”, modul de desfăşurare a ultimei campanii electorale servesc drept dovadă în acest sens. Pe de alta parte, o eventuală intenţie a Preşedintelui Voronin de realizare a modernizării Partidului Comuniştilor se poate solda cu un eşec de rezonanţă şi chiar cu pierderea influenţei pe care o are.
După toate aparenţele, lucrurile vor evolua la fel ca şi în cazul Ucrainei unde acum cîţiva ani preşedintele Kucima a declarat drept scop strategic primordial integrarea Ucrainei în UE şi NATO, iar acum, pentru a-şi asigura supravieţuirea politică, a devenit fondator al SEU. Cu toate acestea soarta SEU nu este nici pe departe clară. Pentru Ucraina este de o importanţă crucială politica tarifară unică în domeniul energetic. Nu se ştie dacă Rusia va accepta să piardă miliarde de dolari pentru a menţine Ucraina şi Belarus în SEU. Mai mult, nu încape îndoială că procesul de aderare a ţărilor din SEU la OMC unde Ucraina devansează Rusia va crea mari probleme acestora. Astfel, s-ar putea ca Preşedintele Voronin să aibă dreptate atunci cînd lasă să se înţeleagă că instituirea SEU este un pas spre destrămarea definitivă a CSI. În aceste condiţii este evident că atît puterea, cît şi opoziţia ar trebui să se angajeze într-un dialog privind dezvoltarea strategică de durată a ţării. În acelaşi timp, nu încape îndoială că diferite concepţii naţionale, probleme lingvistice şi istorice ridică piedici nejustificate în acest sens.