Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Pe de altă parte, figuri notorii ale partidului de guvernămînt s-au arătat foarte reticente faţă de afirmaţiile şefului statului. În consecinţă Preşedintele Voronin s-a văzut nevoit să declare că presa a interpretat în mod inadecvat declaraţiile sale referitoare la viitorul CSI şi la aflarea RM în această structură. Astfel, lucrurile au revenit în albia obişnuită a politicii oscilante a actualului partid de guvernămînt.
Aici merită precizate anumite lucruri. În primul rînd, forţele de opoziţie au tratat cu neîncredere afirmaţiile proeuropene ale actualului partid de guvernămînt, lansate de către Vladimir Voronin acum un an. Cel mai bun test pentru confirmarea opţiunii de integrare europeană a partidului de guvernămînt a fost cel propus de Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD), care a lansat în luna decembrie a anului trecut ideea desfăşurării unui referendum consultativ în cadrul căruia cetăţenii să-şi exprime suportul sau dezaprobarea ideii de integrare europeană. PPCD a procedat în conformitate cu logica potrivit căreia integrarea în UE este precedată de asigurarea protecţiei cuvenite, adică de integrarea în NATO. După toate aparenţele, scopul preconizatului referendum a fost de a forma în interiorul ţării un puternic curent proeuropean care ar obliga clasa politică să-l urmeze fără prea multe şovăieli.
Reacţia autorităţilor la ideea PPCD a fost cît se poate de elocventă. Pe de o parte, ideea referendumului a fost blocată pe motiv că RM este potrivit Constituţiei o ţară neutră, iar pe de altă parte, aceeaşi idee a fost tratată în presa guvernamentală de o manieră persiflantă pe motiv că referendumurile de aderare la UE se organizează doar în ţările acceptate deja în această structură.
Astfel, autorităţile RM au arătat că se conduc de o logică deosebită de cea testată recent de cele 10 ţări est-europene acceptate recent în UE, atunci cînd abordează problema integrării europene şi că nu fac o deosebire dintre un referendum consultativ menit să imprime un vector clar politicilor interne şi un referendum cu consecinţe juridice menit să aprobe rezultatele unui proces îndelungat de racordare la standardele UE.
Anume aceste lucruri au alimentat scepticismul faţă de iniţiativa proeuropeană a Preşedintelui Vladimir Voronin. După toate aparenţele iniţiativa proeuropeană a fost un element al unui şir de măsuri îndreptate spre schimbarea radicală a procesului de negocieri cu liderii transnistreni. Vorba e că după doi ani de guvernare autorităţile comuniste au înţeles că planul lor de soluţionare a conflictului transnistrean nu are nici o perspectivă în cadrul vechilor structuri politice şi al vechiului mecanism de negocieri. Pentru atragerea unor noi forţe interesate în eliminarea conflictului transnistrean a fost inventată ideea integrării europene a RM. În acest sens, este interesant să observăm consecutivitatea evenimentelor. Astfel, după un şir de întîlniri frecvente pe parcursul unui an cu Preşedintele rus, Vladimir Putin, omologul său moldovean nu rezistă şi i se adresează primului prin intermediul televiziunii ruse pentru ca acesta să şi-l retragă pe cetăţeanul Rusiei, Igor Smirnov, din regiunea de est a RM. Mesajul preşedintelui Voronin a rămas fără răspuns, iar frecvenţa întîlnirilor cu Vladimir Putin a scăzut brusc. Apoi a urmat proiectul OSCE de federalizare a RM, încă peste cîteva luni a fost lansată iniţiativa Preşedintelui Voronin de integrare a RM în UE. Pentru ca această idee să fie cumva atenuată în cadrul summit-ului CSI de la Chişinău, din octombrie 2002, Preşedintele Voronin a propus ca întregul CSI să urmeze calea integrării europene. Ceva mai tîrziu, după hotărîrile istorice ale summit-urilor NATO de la Praga şi UE de la Kopenhaga a urmat adresarea Preşedintelui Voronin către oficialii UE în care i-a anunţat despre opţiunea proeuropeană a guvernării sale, iar peste cîteva săptămîni a avut loc vizita la Washington în cadrul căreia a obţinut asigurările administraţiei americane pentru suportul în soluţionarea conflictului transnistrean. În acelaşi timp a fost respinsă ideea PPCD de organizare a referendumului menţionat mai sus. În paralel, pe plan extern a fost declanşată o campanie împotriva regimului separatist de la Tiraspol. De la tribuna summit-ului ministerial al OSCE de la Porto, de la tribunele CE, ONU etc. a continuat şirul de acuzaţii la adresa regimului separatist. Fără îndoială, efectele acestei politici s-au făcut vizibile, mai ales atunci cînd a fost lansată ideea ministrului de Externe olandez privind o posibilă implicare a UE în soluţionarea conflictului. Este curios însă că atunci cînd se putea trece la valorificarea noilor oportunităţi, urma o reacţie şovăielnică însoţită de adresarea mulţumirilor OSCE şi ţărilor garante — Rusiei şi Ucrainei, şi condamnarea “naţionalismului şi separatismului” care au condus la divizarea RM.
Se poate presupune că prin acţiunile lor autorităţile moldoveneşti au dorit doar să exercite anumite presiuni asupra Rusiei prin intermediul instituţiilor internaţionale interesate de problema securităţii la viitoarele hotare ale NATO şi UE fără a o antagoniza prea mult. Cît priveşte presiunile asupra Transnistriei, acestea au fost destul de dure, însă cu suportul Rusiei aceasta pare să fi găsit de fiecare dată “măsurile adecvate”, spre exemplu, ca în cadrul “blocadei economice şi diplomatice” a “războiului telefonic” etc. Presiunile implicite asupra Rusiei interesată de zona sa de influenţă din CSI s-au exprimat şi prin faptul că chiar în perioada desfăşurării summit-ului CSI de la Ialta şi lansării SEU prim-ministrul, Vasile Tarlev, convoacă la Chişinău o şedinţă pentru discutarea Concepţiei de integrare a RM în UE, urmată de ultimele declaraţii de rezonanţă ale Preşedintelui Voronin.
Evident, elita politică rusă a comentat cu sarcasm aceste acţiuni, iar Preşedintele Voronin şi presa guvernamentală s-au grăbit să afirme că forţele şi presa de opoziţie i-au interpretat în mod eronat afirmaţiile. Această ultimă reacţie poate însemna că Preşedintele Voronin şi-a epuizat arsenalul de măsuri prin a dori să transmită mesaje că el ar trebui susţinut în conflictul cu Tiraspolul, altfel Chişinăul ar putea ieşi din “zona de influenţă”. Însă elementarul calcul politic şi dorinţa de a se menţine la putere s-au manifestat în cel mai pregnant mod.
Astfel, a devenit clar că soluţionarea conflictului transnistrean pînă la următoarele alegeri parlamentare este imposibilă, de aceea începe să prevaleze interesul electoral, iar anunţata soluţionare a conflictului pînă la finele anului curent se amînă pînă după alegerile din 2005. Elementarul calcul electoral demonstrează că majoritatea voturilor este obţinută de actualul partid de guvernămînt din partea cetăţenilor vorbitori de limba rusă. Sondajele de opinie demonstrează ca anume această categorie de cetăţeni se pronunţă mai degrabă în favoarea CSI-ului decît în favoarea integrării RM în UE. În acelaşi timp, principalele promisiuni ale partidului de guvernămînt privind combaterea corupţiei, soluţionarea conflictului transnistrean şi reducerea sărăciei rămîn practic irealizabile. În plus, pe fundalul înrăutăţirii dramatice a parametrilor macroeconomici, declaraţiile ministrului Economiei precum că finanţarea externă a ţării ar putea fi reluată abia în 2005, adică după viitoarele alegeri parlamentare, creează premise pentru speculaţii, lucru care se confirmă prin afirmaţiile unor economişti, inclusiv din fracţiunea parlamentară a partidului de guvernămînt, precum că RM se află în pragul default-ului. Însă nici aici nu se termină semnalele negative pentru actualul partid de guvernămînt. Astfel, o parte a celor mai influente forţe de opoziţie este angajată în acţiunile permanente de protest, iar altă parte este bănuită de relaţii cu regimul de la Tiraspol şi cu autorităţile ruse pentru a primi suportul acestora la viitoarele alegeri parlamentare. Există şi factori negativi ieşiţi din comun. Astfel, acum o lună presa rusă a lansat insinuări precum că fiul Preşedintelui Voronin ar putea fi implicat în susţinerea acţiunilor teroriste din Rusia. Deşi probabilitatea că aceste insinuări ar conţine un dram de adevăr este infinit de mică, totuşi semnalul negativ nu poate fi ignorat.
În aceste condiţii, cînd interesul electoral revine în prim-plan, se poate presupune că singura ieşire frecvent testată de omologii belarus şi ucrainean ai Preşedintelui Voronin este schimbarea radicală a mesajului politic în unul pro-CSI. Primele semnale în acest sens se fac deja observate. Lideri notorii ai partidului de guvernămînt au început deja reanimarea ideii “Europei unice pînă la Ural”. Probabil, lucrurile se vor limpezi după preconizata vizită a Preşedintelui rus, Vladimir Putin, la Chişinău în cadrul căreia, dacă va avea loc, va fi “soluţionată” în opinia unor analişti problema retragerii arsenalului şi trupelor militare ruseşti din regiunea de est a RM prin crearea unei baze militare ruse în schimbul promisiunilor de a susţine în continuare eforturile de “reglementare a conflictului transnistrean în cadrul integrităţii teritoriale şi suveranităţii RM” promovate de către actualul partid de guvernămînt. Evident, ideea integrării europene nu va fi dată uitării, ea va fi realizată atunci cînd întreaga CSI va fi pregătită pentru aceasta.