Memorandumul privind principiile de constituire a statului unificat / e-democracy.md

Memorandumul privind principiile de constituire a statului unificat

25 noiembrie 2003

Iniţiativa administraţiei de la Kremlin privind principiile de bază ale structurii statului unificat promite să focalizeze pentru mult timp activitatea clasei politice şi a opiniei publice din Republica Moldova (RM). În opinia liderilor politici şi a observatorilor lansarea Memorandumului a fost prilejuită de doi factori: anticiparea lucrărilor summit-ului ministerial al OSCE de la Maastricht şi de anticiparea pregătirilor pentru alegerile parlamentare generale din RM.

Factorul Maastricht

Merită menţionat faptul că şi anul trecut exact în ajunul summit-ului ministerial al OSCE de la Porto a fost lansată iniţiativa mediatorilor cu privire la constituirea “federaţiei contractuale” dintre RM şi Transnistria. Iniţiativa respectivă fusese susţinută de către ţările garante (Rusia, Ucraina), OSCE şi Transnistria. După toate aparenţele administraţia de la Kremlin a hotărît să nu mai repete greşelile din anul trecut, cînd documentul intitulat “declaraţie de intenţii” a fost prezentat autorităţilor moldoveneşti doar cu o zi înaintea începerii lucrărilor summit-ului de la Porto. În consecinţă, nu a fost cu putinţă convingerea autorităţilor moldoveneşti de a accepta ideea “federaţiei contractuale”. Mai mult, ministrul afacerilor externe al RM a anunţat opinia publică internaţională de la tribuna summit-ului OSCE despre ameninţarea securităţii regionale ce emană din partea regimului separatist din Transnistria, care supravieţuieşte datorită contrabandei cu armament, fiinţe umane, droguri etc.

Anul curent administraţia de la Kremlin a hotărit să acţioneze de una singură, în afara mecanismului pentalateral şi să prezinte autorităţilor moldoveneşti noul Memorandum cu cîteva săptămîni înainte de summit, astfel încît să dispună de timpul necesar pentru a le convinge să-l accepte. Există şi opinii precum că autorităţile moldoveneşti au cooperat de la bun început cu cele ruseşti în elaborarea ultimului memorandum, fără a anunţa Ucraina şi misiunea OSCE. Prin urmare, se pare că autorităţilor moldoveneşti le va reveni rolul să justifice în cadrul summit-ului de la Maastricht “incapacitatea Rusiei de a-şi retrage trupele de pe teritoriul RM”.

O confirmarea în acest sens serveşte faptul că imediat după lansarea Memorandumului, însuşi preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat că onorarea obligaţiilor internaţionale ale Rusiei privind retragerea armamentului şi trupelor ruseşti din Transnistria va fi posibilă după acceptarea şi implementarea de către părţi a prevederilor Memorandumului. De asemenea, merită menţionat faptul că după acceptarea de către conducerea RM şi a Transnistriei a memorandumului acesta va fi acceptat şi de ceilalţi participanţii ai mecanismului pentalateral: Ucraina şi OSCE, care activează în baza principiului “acceptăm orice formulă de soluţionare pe care o acceptă părţile implicate în conflict”, deşi reprezentanţii misiunii OSCE din RM şi-au exprimat în mod public rezervele faţă de recentul Memorandum.

Factorul electoral

Fără îndoială, factorul electoral în acceptarea de către autorităţile moldoveneşti a Memorandumului este unul cheie. Partidul de guvernămînt din RM se află într-o situaţie extrem de dificilă. În primul rînd, deşi statistica oficială raportează o creştere economică semnificativă al treilea an consecutiv, experţii economişti, inclusiv din fracţiunea parlamentară a comuniştilor, califică situaţia economică drept una de preinfarct. Creşterea semnificativă a preţurilor la agenţii energetici şi la principalele produse alimentare subminează în mod considerabil anunţatele politici-sociale ale partidului de guvernămînt. În domeniul ideologic PC a lunecat în mod impetuos pe făgaşul oportunismului şi revizionismului, lucru ce poate avea un impact negativ asupra atractivităţii ideologice. Dintre promisiunile electorale doar cea referitoare la revizuirea sistemului de administraţie publică locală a fost realizată. Impactul acestei revizuiri asupra eficienţei administraţiei publice locale este destul de dubios. Se poate afirma cu certitudine că utilitatea revizuirii sistemului de administraţie publică locală se rezumă doar la edificarea aşa-numitei “verticale a puterii” a cărei menire este să servească partidul de guvernămînt în calitate de principală unealtă de aplicare a “resurselor administrative” în cadrul viitoarelor campanii electorale.

În relaţiile cu Transnistria guvernarea comunistă a suverit cîteva înfrîngeri extrem de dureroase după ce a acceptat strategia de exercitare a presiunilor. “Blocada economică” a Transnistriei susţinută în mod făţiş de către Rusia şi Ucraina s-a soldat cu o reducere dramatică a relaţiilor economice dintre Chişinău şi Tiraspol, produsele moldoveneşti fiind substituite în toatalitatea de cele ruseşti şi ucrainene. Războiul telefonic iniţiat de autorităţile moldoveneşti împotriva Transnistriei a fost pierdut în mod lamentabil de către Chişinău. Mai mult, decizia Preşedintelui Voronin de a pune capăt războiului telefonic a fost acceptată de administraţia de la Tiraspol cu condiţia de a semna un acord bilateral de abţinere pe viitor de la astfel de metode, lucru care în mod implicit se aseamănă cu propunerea de a semna un “act de capitulare” în războiul telefonic pierdut.

În aceste condiţii pentru partidul de guvernămînt şi preşedintele acestuia unicul colan de salvare pare a fi să se prezinte la următoarele alegeri în calitate de “unificatori ai ţării”.

În acest sens merită menţionat faptul că în RM a devenit o tradiţie să se facă cele mai importante cedări în procesul de soluţionare a conflictelor în ajunul alegerilor. În 1996 Preşedintele Parlamentului de atunci, Petru Lucunschi susţinut de PC, şi-a construit campania pe critica preşedintelui în exerciţiu, Mircea Snegur, acreditînd ideea că ultimul, ci nu liderii separatişti, poartă vina pentru izbucnirea conflictului sîngeros de pe Nistru. Ulterior Lucinschi a acceptat semnarea Memorandumul din 8 mai 1997 prin care a recunoscut Transnistria drept egală cu RM în procesul de negocieri şi dreptul acesteia la relaţii economice externe.

Şi după victoria în alegerile din 2001, PC a continuat să exploateze în scopuri electorale problema conflictelor. Astfel, anul trecut, după ce au organizat un scandal politic la Comrat, obţinînd demiterea başcanului, Dumitru Croitor, autorităţile comuniste, pentru a-şi promova protejatul au recurs la promisiuni electorale referitoare la ridicarea statutului juridic al autonomiei Găgăuze şi dreptul acesteia de a se separa de RM în anumite circumstanţe. Este adevărat, ulterior s-a renunţat la realizarea ultimei promisiuni. Şi anul curent, în ajunul alegerilor în Adunarea Populară Găgăuziei i-a fost promisă oferirea statutului de subiect al eventualei federaţii moldoveneşti.

Relaţiile cu Tiraspolul s-au desfăşurat pe acelaşi făgaş. După ce a desemnat problema soluţionării conflictului transnistrean drept una prioritară Preşedintele Voronin a descoperit că liderii separatişti iau în serios clauzele Memorandumul din mai 1997 privind egalitatea părţilor, recurgînd la presiuni asupra regimului separatist care după cum am arătat s-au soldat cu un eşec răsunător. În condiţiile create, cînd pînă la următoarea campanie electorală a rămas doar un an de zile, autorităţile nu găsesc nimic mai potrivit decît să meargă pe calea tradiţionalelor cedări. De această dată cedările poartă camuflajul aşa-zisei federaţii asimetrice, pe care şi-a dorit-o atît de mult preşedintele Vladimir Voronin.

Posibile consecinţe ale Memorandumului

În conformitate cu proiectul Memorandurnului privind constituirea federaţiei asimetrice, elaborat de către administraţia de la Kremlin ponderea de reprezentare a Găgăuziei (4 mandate de senator din partea a aproximativ 100 000 de cetăţeni cu drept de vot) şi Transnistriei (9 mandate din partea a 400 000 de cetăţeni) în senat, cea mai importantă instituţie a preconizatei federaţii va fi de 7 şi respectiv 4 ori mai mare decît cea a Chişinăului (13 mandate din partea a 240 0000 de cetăţeni). Să zică cineva că federaţia nu e asimetrică!

În al doilea rînd, proiectul de Memorandum prevede o perioadă de tranziţie de aproximativ 10 ani, pe parcursul căreia asimetria se va regăsi nu doar în reprezentare, ci şi în modalitatea de adoptare de către senat a legilor cu o majoritate calificată de tocmai 3/4 din numărul total de mandate. Administraţia de la Tiraspol de una singură, fără suportul Găgăuziei, va putea bloca orice act legislativ. Evident, şi de această dată asimetria este în defavoarea Chişinăului, Mai mult, senatorii vor dispune de mandate imperative, adică reprezentanţii din partea Transnistriei şi Găgăuziei vor vota aşa cum le vor dicta administraţiile de la Comrat şi Tiraspol, în caz contrar fiind substituiţi cu alţii reprezentanţi fideli cauzelor subiecţilor respectivi. Acestea sînt măsuri suplimentare pentru garantarea mult rîvnitei asimetrii.

În al treilea rînd, pentru perioada de tranziţie subiecţii federaţiei vor rămîne cu instituţii statale funcţionale proprii, toate şocurile tranziţiei revenindu-i aşa-numitului “teritoriu federal”, adică acelei părţi care va mai rămîne din RM şi care va trebui să suporte efectele reformei structurilor statale după modelul absolut inedit al experţilor ruşi. Este bine cunoscută capacitatea autorităţilor moldoveneşti de a promova reforme, mai cu seamă că structura statală propusă de către Federaţia Rusă nu are analogie. În plus, ea urmează să fie constituită din elemente care s-au aflat pe poziţii antagoniste în ultimii 15 ani.

Din acest punct de vedere se poate afirma că varianta de compromis elaborată la Moscova oferă, pe de o parte, Chişinăului dreptul de a folosi adjectivul asimetrică alături de substantivul federaţie, garantînd, pe de altă parte, statalitatea Transnistriei şi a Găgăuziei, şi asigurîndu-le pe deasupra şi dreptul de a se amesteca în treburile interne ale “teritoriului federal”.

În al patrulea rînd, experienţa celor 12 ani de independenţă au demonstrat că în RM nimic nu e mai stabil decît tranziţia. De aceea, împuternicirile pe care urmeaza să le obţină Comratul şi Tiraspolului le garantează că vor putea influenţa durata perioadei de tranziţie pe teritoriul federal atîta timp cît le va conveni, chiar şi pînă la discreditarea totală aviabilităţii federaţiei asimetrice. Aceasta fiindcă structurile federale nu vor avea nici un mecanism de influenţare asupra subiecţilor, organele de ocrotire a normelor de drept urmînd să existe în mod separat. Sigur, Chişinăul va avea totuşi o pîrghie de influenţă — să se adreseze de fiecare dată autorilor proiectului de la Moscova pentru a interveni pe lîngă subiecţii federaţiei pentru a-i ruga să respecte clauzele Memorandumului. Dar este dificil să se creadă că utilizarea acestui mecanism corespunde unui stat suveran şi independent.

Aceste lucru pot provoca nemulţumirea opiniei publice şi contribui la deteriorarea dramatică a stabilităţii politice. Nu pot fi subestimate efectele percepţiei negative de către cetăţeni a unui proiect de federaţie cu un regim pe care autorităţile şi propaganda oficială l-au calificat în ultimi ani drept unul “criminal, de tip mafiot”. Cetăţenii vor fi îndreptăţiţi să se întrebe dacă autorităţile i-au minţit atunci cînd au declarat că regimul de la Tiraspol este unul criminal sau dacă este cu adevărat criminal de ce au intrat în cîrdăşie cu acesta.

De asemenea, trebuie să se ia în calcul faptul că în prezent, în societatea moldovenească există o singură opţiune strategică cu efect consolidator — strategia de integrarea în Uniunea Europeană. Acest lucru a fost confirmat în mesajul adresat de către şeful statului oficialilor din Uniunea Europeană în decembrie 2002 şi în Declaraţia comună din 14 noiembrie a.c. a celor trei fracţiuni parlamentare, deopotrivă a celei majoritare şi ale celor de opoziţie prin care a fost confirmată coeziunea pentru atingerea obiectivului integrării în UE.

O analiză sumară a Memorandumului elaborat de către Federaţia Rusă scoate în evidenţă faptul că planul propus nu poate avea un efect de consolidare. Implementarea lui şi propunerile garanţiilor de ordin militar care au urmat subminează în mod evident atingerea scopului strategic de integrare europeană şi imaginea externă a ţării ca urmare a acceptării unor soluţii care subminează capacitatea atingerii scopului anunţat în mod public de integrare europeană.

Aceasta fiindcă planul de soluţionare a conflictului este unilateral, venind din partea unei puteri care a fost implicată în mod direct în conflict şi care este interesată de promovarea propriilor interese strategice, ce se deosebesc de cele anunţate recent de către Republica Moldova, precum şi a intereselor cetăţenilor Rusiei care au uzurpat puterea de stat pe o porţiune a teritoriului Republicii Moldova. Atitudinea părtinitoare a autorilor Memorandumului iese în evidenţă din formula federativă propusă care consfinţeşte o asimetrie defavorabilă şi discriminatorie Republicii Moldova. Mai mult, autorităţile de la Tiraspol au declarat cu diferite ocazii că Transnistria este “pămînt rusesc”, de aceea, nu pot exista iluzii vis-a-vis de o eventuală susţinere de către promotorul Memorandumului şi principalul garant de implementare a acestuia în scopul anunţat de RM de integrarea europeană.

Acestea reprezintă doar o parte din riscuri la care se expune RM acceptînd principiile memorandumului.

Eclectism generator de confuzii	Efectele “planului Kozak”