Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Efectele “planului Kozak”
|
|
Memorandumul cu privire la principiile de bază ale structurii statului unificat elaborat de către Federaţia Rusă, numit şi “planul Kozak”, a provocat o nouă criză politică în Republica Moldova (RM).
Documentul, făcut public la 17 noiembrie a.c., a fost susţinut de către Preşedintele Vladimir Voronin, care în cadrul întîlnirilor cu cei doi predecesori ai săi la funcţia de Preşedinte al RM (Mircea Snegur şi Petru Lucinschi), cu liderii fracţiunilor parlamentare şi cu corpul diplomatic acreditat la Chişinău a opinat că planul Kozak “oferă o şansă unică” pentru soluţionarea conflictului transnistrean. Cu toate acestea o săptămînă mai tîrziu Preşedintele Voronin a anunţat amnînarea semnării Memorandumului.
Graba strică treaba
Şeful statului a fost atît de entuziasmat de eventualele efecte ale implementării planului Kozak încît le-a comparat cu cele ale căderii Zidului Berlinez. Curioasă comparaţie, dacă ne amintim că căderea Zidului Berlinez simbolizează căderea comunismului, iar Preşedintele RM este şi preşedinte al Partidului Comuniştilor pentru care evenimentul respectiv ar fi trebuit să fie unul dintre cele mai triste.
Şi cele mai înalte oficialităţi de la Moscova s-au arătat extrem de entuziasmate de eventualele efecte ale planului Kozak. Astfel, imediat după lansarea Memorandumului, Preşedintele rus, Vladimir Putin, a făcut o declaraţie publică prin care a lăsat să se înţeleagă că onorarea obligaţiilor internaţionale ale Rusiei privind retragerea armamentului şi trupelor ruseşti din Transnistria va fi posibilă numai după implementarea planului Kozak. Deşi textul Memorandumului nu conţine nici un fel de prevederi referitoare la garanţiile militare şi nu era semnat încă, ministrul rus al Apărării, Serghei Ivanov, deja la 21 noiembrie a.c. şi-a anunţat planurile desfăşurării operaţiunii de menţinere a păcii în Transnistria la care să participe un contingent de 2000 de militari, aceştia urmînd să rămînă în regiune pînă în anul 2020. El reuşise chiar să dea dispoziţiile necesare în acest sens. Evident, aceasta a fost reacţia la acceptarea de către liderul Transnistriei a “planului Kozak” cu condiţia că Rusia îşi va disloca pe teritoriul RM un contingent de trupe militare pe un termen de 30 de ani.
Astfel, pentru toată lumea devenise clar care pot fi efectele implementării un plan rusesc unilateral, elaborat pentru garantarea intereselor cetăţenilor ruşi care au uzurpat puterea de stat pe o porţiune a teritoriului RM şi care urma a fi realizat dislocarea pe acest teritoriu a trupelor ruseşti pe un termen de 30 de ani.
“Crocodilul nu dă înapoi”?
Impetuozitatea cu care s-au derulat evenimentele legate de preconizata semnare a Memorandumului a scos în evidenţă faptul că s-a scontat pe luarea prin surprindere a opiniei publice locale şi a celei de peste hotarele RM. Astfel, doar la cîteva ore după anunţarea preconizatei vizite a Preşedintelui rus Vladimir Putin la Chişinău, Preşedintele Voronin a decis amînarea semnării Memorandumului.
Reprezentantul administraţiei de la Kremlin, Dmitri Kozak, nu s-a putut reţine, calificînd refuzul Preşedintelui moldovean de a semna Memorandumul parafat deja drept “iresponsabilitate politică”. Presa rusă şi cea transnistreană au dorit cu tot dinadinsul să scoată în evidenţă lipsa de credibilitate a Preşedintelui Voronin şi comportamentul şovăielnic al acestuia.
Semnarea Memorandumului în prezenţa Preşedintelui rus avea menirea de a-i atribui ponderea cuvenită pentru ca ulterior să poată fi aplicat principiul — cine a elaborat şi a asigurat semnarea Memorandumului deţine şi dreptul exclusiv de a garanta implementarea acestuia, inclusiv prin intermediul prezenţei militare pe teritoriul RM.
După toate aparenţele, asupra Preşedintelui Voronin s-au exercitat presiuni masive. El s-a văzut nevoit să anunţe că nu renunţă la semnarea Memorandumului, ci doar amînă semnarea acestuia pînă la summit-ul OSCE de la Maastricht. Şeful statului ştie că “crocodilul nu dă înapoi”. Anume aşa l-a caracterizat Vladimir Voronin pe omologul său rus acum un an, cînd i-a făcut cadou lui Vladimir Putin un crocodil de cristal cu ocazia aniversării a 50 de ani ai acestuia. Fără îndoială, pe fundalul fermităţii Preşedintelui rus şovăiala celui moldovean prinde contururi comice.
Argumentele amînării semnării Memorandumului
Pentru a imprima o anumită logică acţiunilor sale, Preşedintele Voronin s-a văzut nevoit să facă publice motivele pentru care a amînat semnarea aşa-zisului Memorandum Kozak. Nu încape îndoială că explicaţiile sînt o reacţie la acuzaţiile de “iresponsabilitate politică” pe care i le-a adus presupusul autor al Memorandumului. În primul rînd, şeful statului a ţinut să menţioneze că “planul Kozak” este, de fapt, în proporţie de 70% “planul Chişinăului”, diplomatului rus revenindu-i doar misiunea secundară de coordonare a detaliilor. Întrebarea este de ce atunci autorităţile de la Kremlin insistă atît de mult asupra acceptării Memorandumului? În al doilea rînd, amînarea semnării s-ar fi datorat refuzului administraţiei transnistrene de a accepta şi semnătura reprezentantului administraţiei Găgăuze. Curiozitatea argumentului constă în faptul că primul articol al Memorandumului spune foarte clar că Republica Moldova şi Transnistria au ajuns la un acord privind soluţionarea problemei transnistrene. Or, Găgăuzia nu este parte în conflictul transnistrean. În al treilea rînd, şeful statului ar fi fost pus în gardă de declaraţia lui Smirnov despre necesitatea prezenţei militare ruse pe teritoriul RM pe un termen de 30 de ani. Însă Memorandumul nu face nici o referinţă la acest subiect. În al patrulea rînd, refuzul semnării s-ar datora “năzdrăvăniilor redacţionale” în urma cărora în textul Memorandumului ar fi apărut denumirea de “Republică Moldovenească Transnistreană”. Potrivit Preşedintelui Voronin acest lucru ar fi avut drept consecinţă o eventuală recunoaştere a independenţei Transnistriei în cazul refuzului acesteia de a implementa prevederile Memorandumului după semnarea acestuia. Este straniu că timp de o săptămînă după publicarea Memorandumului, autorităţile moldoveneşti nu au observat aceste “năzdrăvănii” redacţionale, arătîndu-se favorabile semnării acestuia, lucru confirmat şi în cadrul întîlnirii cu corpul diplomatic acreditat la Chişinău. De asemenea, pare a fi absolut irelevant argumentul privind pericolul generat de apariţia în textul Memorandumului a denumirii de “Republică Moldovenească Transnistreană”. Aceasta fiindcă denumirea de “Republică Moldovenească Transnistreană” apare în articolul 3.5 alături de atribuţiile statale care i se oferă Transnistriei. Este curios să-i recunoşti Transnistriei absolut toate atribuţiile şi simbolurile statale şi să-i refuzi în acelaşi timp dreptul la denumirea pe care o preferă. În sfîrşit, drept motiv pentru amînarea semnării Memorandumului ar fi servit faptul că “întregul proces de elaborare a acestui Memorandum ar fi trebuit să-l însoţim cu o activitate diplomatică intensă, antrenînd instituţiile europene — OSCE, UE, NATO, Consiliul Europei şi alte structuri europene… soluţionarea problemei transnistrene «pe la spatele» Europei ar fi fost un lucru greu de înţeles pentru instituţiile europene…”
În acelaşi timp, Preşedintele Voronin a evitat să se refere la alte lucruri extrem de importante. Era interesant să se cunoască cui îi aparţine propunerea de a-i oferi Transnistriei dreptul de a fi reprezentată în Senatul preconizatei federaţii cu mai mult de 1/3 de locuri, acordîndu-i dreptul de veto cu doar 1/4 din voturi. Aceasta nu este o problemă redacţională, ci una de principiu, referindu-se la adoptarea legilor ordinare şi organice, precum şi la numirea guvernului. Anume acest lucru a trezit îngrijorarea instituţiilor europene.
În consecinţă, pe de o parte, Preşedintele Voronin a recunoscut că a ignorat opinia instituţiilor şi ţărilor europene, atunci cînd a elaborat textul Memorandumului, lăsînd să se înţeleagă că este decepţionat şi de activitatea reprezentantului Preşedintelui rus, Dmitri Kozak, care s-ar fi arătat incapabil să îndeplinească misiunea pe care i-a încredinţat-o. Pe de altă parte, pentru toată lumea este clar că adevăratul motiv pentru care a fost amînată semnarea Memorandumului poate fi desprins din afirmaţiile ministrului rus de Externe, Igor Ivanov, care a acuzat instituţiile europene de “amestec în treburile interne ale CSI”. A fost extrem de curioasă această referinţă la politica internă a CSI. Dacă s-ar judeca după efectele ei îndreptate spre susţinerea regimurilor separatiste şi autoritare din spaţiul CSI s-ar ajunge la concluzia că mai bine nu ar exista.
Reacţiile OSCE şi ţărilor din spaţiul respectiv
Fără îndoială, amînarea semnării Memorandumului de către Preşedintele Voronin se datorează faptului că elaborarea lui s-a făcut “pe la spatele Europei”. În discuţia pe care Preşedintele Voronin a avut-o cu Preşedintele în exerciţiu al OSCE, Jaap de Hoop Scheffer, în ajunul preconizatei semnări a Memorandumului, ultimul a enunţat rezervele unui şir de state membre ale OSCE faţă de anumite prevederi ale “planului Kozak”: a) divizarea confuză a competenţelor între autorităţile centrale şi subiecţii federaţiei; b) dreptul absolut de veto acordat Transnistriei pe o perioadă de tranziţie de cel puţin 10 ani; c) absenţa unui sistem satisfăcător de garanţii internaţionale. Diplomaţii dintr-un şir de stat membre ale OSCE şi-au exprimat dezacordul faţă de secretomania elaborării Memorandumului şi metodele de a pune opinia publică internaţională în faţa faptului împlinit.
Reacţia OSCE şi a unor ţări membre scoate în evidenţă faptul că principiul “OSCE acceptă orice variantă de compromis la care ajung părţile” nu are valoare absolută. Mai ales cînd presupusul compromis se atinge pe căi obscure.
În acest sens, ambasadorul SUA la OSCE, Stephen M. Minikes, a subliniat că SUA nici măcar nu au fost consultate în procesul de elaborare a Memorandumul Kozak. În opinia diplomatului american “modul în care va fi reglementat conflictul transnistrean îi va afecta pe toţi cetăţenii RM, motiv pentru care acestora ar trebui să li se ofere oportunitatea de a-şi exprima opiniile deschis, în cadrul unor dezbateri publice, pînă la data desfăşurării unui eventual referendum pe marginea acestei probleme”.
Şi problema unui eventual mecanism de garanţii militare ar trebui, potrivit diplomatului american, să fie obiectul unui compromis internaţional, fiind posibilă trimiterea unei forţe de menţinere a păcii sau de stabilizare care să aibă mandat internaţional şi un caracter multilateral. Această poziţie a SUA a fost susţinută în cadrul unei şedinţe a Consiliului Permanent al OSCE de către reprezentanţii Uniunii Europene. Aceasta este esenţa “amestecului în treburile interne ale CSI” la care s-a referit ministrul rus de Externe, Igor Ivanov.
Reacţiile opoziţiei faţă de “planul Kozak”
Reacţia opoziţiei faţă de “planul Kozak” a întrunit acţiuni standarde: anunţarea boicotării şedinţelor Parlamentului, lansarea declaraţiilor publice şi organizarea unor marşuri de protest. De această dată însă diferă radical acuzaţiile aduse autorităţilor publice. Astfel, Preşedintele ţării a fost acuzat de “înaltă trădare” pentru faptul că şi-a arătat disponibilitatea de a semna Memorandumul rusesc. În opinia partidelor de opoziţie implementarea “planului Kozak” ar submina independenţa şi suveranitatea RM, făcînd-o dependentă de regimul transnistrean şi de Federaţia Rusă. Pe de altă parte, opoziţia consideră că actuala Constituţie prevede doar amendarea acesteia, şi nu elaborarea uneia absolut noi, aşa cum este prevăzut în “planul Kozak”.
La o săptămînă după publicarea memorandumului principalele forţe de opoziţie din RM, deopotrivă cele parlamentare şi cele extraparlamentare, au constituit Comitetul pentru Apărarea Independentei şi Constituţiei Republicii Moldova (CAICRM). Este semnificativ faptul că partidele care au aderat la Comitet au întrunit în sumă la precedentele alegeri locale din luna mai a.c. aproximativ 35% din voturile alegătorilor. Forţa de organizare a opoziţiei s-a văzut în cadrul Adunării Naţionale a Cetăţenilor pentru Apărarea Independenţei şi Constituţiei organizate de CAICRM la 30 noiembrie a.c., la care au participat cîteva zeci de mii de cetăţeni.
Este semnificativ că argumentele din declaraţiile şi apelurile Comitetului se corelează foarte bine cu argumentele reprezentanţilor instituţiilor internaţionale şi ale statelor membre ale OSCE. Pe de altă parte, luările de cuvînt ale liderilor de partide reprezentate în CAICRM au scos în evidenţă poziţiile nuanţate ale acestora. Astfel, mesajele intransigente ale celor care cer demisia Preşedintelui şi Parlamentului contrastează vizibil cu cele de exprimare a “îngrijorării” sau de condamnare a “exceselor”.
În aceste condiţii situaţia de criză se poate menţine atîta timp cît se va menţine starea de “amînare” a semnării Memorandumului. Evident, acutizarea sau relaxarea crizei depinde de acţiunile de mai departe ale şefului statului. După toate aparenţele starea de “amînare” se va perpetua.
Astfel, autorităţile moldoveneşti s-au pomenit în una dintre cele mai dificile crize. Ele au supărat administraţia de la Kremlin prin comportamentul şovăielnic, au pus în gardă ţările membre ale OSCE prin participarea la acţiuni secrete pe la “spatele Europei”, au dat apă la moara propagandei transnistrene care speculează lipsa de credibilitatea a Chişinăului şi s-au pomenit cu valuri de proteste ale opoziţiei unite, care pînă în prezent nu putea găsi un prilej pentru acţiuni comune.