Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Integrarea europeană — obiectiv strategic?
|
|
Un nou aflux de intenţii integraţioniste
În discursul rostit la 26 decembrie 2003, cu ocazia încheierii sesiunii de toamnă-iarnă a Parlamentului, Preşedintele Vladimir Voronin a trasat noi sarcini pentru anul 2004. Printre acestea se numără şi intensificarea eforturilor în vederea integrării europene a RM. Cîteva zile mai tîrziu a avut loc o şedinţă prezidată de şeful statului “cu participarea prim-ministrului Vasile Tarlev, factorilor de decizie de la Preşedinţie, Parlament şi Guvern” în cadrul căreia Preşedintele Voronin a subliniat că “integrarea europeană este un obiectiv de importanţă strategică pentru RM, de care depinde perspectiva dezvoltării ţării şi destinul generaţiilor viitoare”. În acest scop este necesară întreprinderea unor eforturi “în plan instituţional şi funcţional” pentru a pregăti în termenul stabilit “propunerile RM pentru Planul de Acţiuni RM-UE”. Planul de Acţiuni (PA) urmează să definească “obiectivele necesare apropierii RM de această prestigioasă organizaţie europeană”. El trebuie elaborat şi definitivat astfel încît să fie posibilă prezentarea lui la reuniunea Consiliului UE din luna mai 2004. În conformitate cu sugestiile şefului statului, Departamentului Integrare Europeană (DIE) îi va reveni sarcina să determine poziţiile RM pentru negocierile cu UE referitoare la PA. De asemenea, DIE va trebui “să coordoneze activităţile pe plan intern şi să reprezinte RM la negocieri…”.
În acest context, Preşedintele Voronin a trasat sarcinile de bază pentru apropierea de UE: 1) realizarea mai hotărîtă a reformelor structurale pentru îndeplinirea criteriilor şi cerinţelor de la Copenhaga; 2) armonizarea legislaţiei şi standardelor naţionale cu cele comunitare.
Pentru îndeplinirea acestor două sarcini prim-ministrului i s-a pus un şir de alte sarcini: 1) să elaboreze şi să realizeze un “plan guvernamental pentru pregătirea şi reciclarea cadrelor”; 2) în cadrul ministerelor şi departamentelor să formeze “grupuri de lucru, componenţa cărora urmează a fi riguros selectată şi confirmată de către Guvern”; 3) să ţină sub un strict control activitatea grupurilor de lucru îndreptată spre elaborarea PA; 4) să examineze experienţa avansată a ţărilor care au parcurs cu succes calea integrării europene, în special cea a Slovaciei şi a Sloveniei; 5) “în paralel” cu elaborarea PA să fie “elaborată Strategia Europeană, care va include toate direcţiile de activitate în vederea realizării aspiraţiilor europene ale RM”.
Noile surse de inspiraţie integraţionistă
Nu încape îndoială că noul val de inspiraţie integraţionistă a autorităţilor moldoveneşti este generat de doi factori: 1) eşecul “Planului Kozak” de reglementare a conflictului transnistrean, lansat la mijlocul lunii noiembrie 2003, care a provocat o mare incertitudine în relaţiile RM cu Rusia; 2) recenta vizită la Chişinău, în perioada 4–5 decembrie 2003, a comisarului european pentru Extindere, Gunter Verheugen.
În cadrul întrevederii pe care a avut-o cu Preşedintele Voronin comisarul european s-a referit la priorităţile strategice şi principiile de bază ale noii iniţiative a UE privind noii vecini. S-a subliniat că “RM va beneficia de un tratament diferit de cel aplicat în relaţiile cu Ucraina, Rusia şi Belarus”. În acest sens UE este dispusă, de comun acord cu autorităţile moldoveneşti, să elaboreze un Plan individual de acţiuni, care urmează să ţină cont de specificul, capacităţile şi problemele RM şi care va defini obiectivele cooperării RM cu UE.
Mesajul comisarului european adresat autorităţilor şi clasei politice moldoveneşti a fost cît se poate de clar: 1) politica de vecinătate a UE este diferită de problema unui eventual nou val de extindere; 2) această politică se referă la ţările pentru care calitatea de membru nu este în prezent pe agendă; 3) nu este în interesul RM să insiste asupra includerii sale în Procesul de Stabilizare şi Asociere (PSA), deoarece politicile elaborate în cadrul acestui proces conceput pentru statele balcanice nu corespund necesităţilor RM; 4) UE va utiliza instrumente de cooperare cu noii vecini diferite de cele utilizate în cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE).
În opinia analiştilor locali mesajul comisarului european este: 1) descurajator pentru intenţia declarată a Preşedintelui Voronin de integrare a RM în UE prin filiera sud-est europeană, adică prin PSESE; 2) preconizatul tratament diferenţiat al RM este motivat de faptul că UE va avea hotare comune cu RM cel puţin cu trei ani mai tîrziu decît cu Ucraina şi Belarus, adică atitudinea diferenţiată a UE faţă de vecini nu este neapărat un indice al tratamentului preferenţial al RM.
Partea optimistă pentru RM a mesajului lui Verheugen este că potrivit acestuia “politica de vecinătate a UE nu închide uşa pentru aspiraţiile europene ale oricărei dintre ţările vecine”, politica de vecinătate reprezintînd doar o “fereastră de oportunităţi”.
Este interesantă perceperea diferită de cea a experţilor locali a mesajului oficialului european de către autorităţile moldoveneşti. Astfel, potrivit serviciului de presă al Preşedinţiei, “Gunter Verheugen a subliniat că strategia de vecinătate a UE deschide o perspectivă clară în sensul integrării europene pentru ţările din Est, care nu sînt parte la procesul de integrare şi dă noi speranţe şi motivaţii pentru promovarea mai activă a reformelor economice şi politice”.
Această percepere nuanţată a mesajului comisarului pentru extindere al UE s-a manifestat imediat după terminarea vizitei lui Gunter Verheugen la Chişinău, cînd şeful statului a convocat o şedinţă cu participarea ambasadorilor RM în statele europene, precum şi cu alţi factori de decizie responsabili de realizarea cursului strategic al RM de aderare la UE. În cadrul şedinţei Preşedintele Voronin a insistat asupra eforturilor integraţioniste pe dimensiunea sud-est europeană: “Sînt convins că RM trebuie… să folosească eficient posibilităţile pe care le deschide dimensiunea sud-est europeană a politicii noastre, îmbinîndu-le cu cele propuse de către Uniunea Europeană prin Iniţiativa de Vecinătate”. El i-a informat pe diplomaţii moldoveni despre obiectivele viitorului PA şi sarcinile care urmează a fi realizate. Aceste sarcini au fost practic reiterate peste cîteva săptămîni în cadrul şedinţei cu participarea oficialilor de la Preşedinţie, Parlament şi Guvern. În mod special, a fost subliniată necesitatea “înfăptuirii reformei administraţiei centrale, ţinînd cont de necesităţile integrării europene”.
Evident, diplomaţilor le-au fost formulate sarcini speciale care trebuie să se regăsească în PA. Astfel, pentru ca RM “să poată obţine, în următorii 2–3 ani, statutul de candidat pentru aderarea la UE” urmează ca prin eforturile diplomaţilor moldoveni UE să fie implicată în: 1) evacuarea armamentului şi trupelor ruse de pe teritoriul ţării; 2) soluţionarea problemei transnistrene; 3) realizarea Strategiei Naţionale de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei; 4) sporirea volumului schimburilor comerciale dintre RM şi UE şi a volumului investiţiilor interne şi externe în economia naţională.
Evident, rămîne ca UE să se lase convinsă să se implice în aceste activităţi.
Efecte “deja vu”
Luînd cunoştinţă de sarcinile formulate de Preşedintele Voronin în cadrul celor două şedinţe din luna decembrie 2003 cu diplomaţii moldoveni, iar apoi cu factorii de decizie de la Preşedinţie, Guvern şi Parlament, nu poţi scapă de senzaţia de “deja vu”. Vorba e că exact un an în urmă, la mijlocul lunii decembrie 2002, în cadrul primei şedinţe a Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană (CNIE) Preşedintele Voronin a formulat practic acelaşi şir de sarcini privind integrarea RM în UE. Atunci, la sfîrşitul anului 2002, sarcinile formulate de şeful statului aveau menirea să dezvolte sarcinile formulate în decretul prezidenţial nr. 957-III din 13 noiembrie 2002 prin care fusese instituită CNIE. Decretul prezidenţial mai prevedea: 1) elaborarea de către CNIE a Strategiei RM de integrare europeană; 2) aprobarea de către Parlament a Strategiei respective; 3) elaborarea, aprobarea şi coordonarea implementării Planului de acţiuni pentru realizarea Strategiei; 4) instituirea unui organ al administraţiei publice pentru realizarea politicii de integrare europeană.
Acum, după un an de zile, putem constata că principalele realizări pe făgaşul integrării europene s-au redus la constituirea CNIE prin menţionatul decret prezidenţial nr. 957-III, constituirea la 28.02.2002 prin hotătrîrea nr.84-XV a Comisiei Parlamentului pentru integrare europeană (CPIE) şi crearea prin hotărîrea Guvernului nr. 960 din 4.08.2003 a Departamentului Integrare Europeană. Este interesant că cele trei documente menţionate mai sus constituie practic întregul cadru legislativ al RM care se referă la noul “obiectiv de importanţă strategică pentru RM”, şi în care se conţine îmbinarea de cuvinte “integrare europeană”.
Este adevărat că îmbinarea de cuvinte “integrarea europeană” se mai conţine şi în Legea turismului nr. 798-XIV din 11.02.2000 care prevedea “integrarea europeană prin turism”, precum şi în Hotărărea Parlamentului nr. 605-XV din 2.11.2001 prin care a fost aprobată Concepţia de mediu a RM şi referitoare la “integrarea europeană prin politicile de mediu”. În actele internaţionale semnate de RM îmbinarea de cuvinte “integrare europeană” se regăseşte doar în Declaraţia comună din 7.06.2000 a RM şi Republicii Populare Chineze “cu privire la consolidarea în continuare a colaborării multilaterale în secolul XXI”. Această Declaraţie este remarcabilă prin faptul că este singurul document care se referă la eventualele termene de aderare a RM la UE — secolul XXI.
Este evident că acest cadru legal este inadecvat pentru realizarea unui “obiectiv de importanţă strategică” cum este integrarea RM în UE. Crearea comisiilor şi departamentelor nu dă deocamdată rezultatele scontate. Dimpotrivă, se creează impresia că autorităţile RM acţionează în conformitate cu practica sovietică potrivit căreia pentru a zădărnici realizarea oricărei idei este suficient de a constitui tot felul de comisii.
Astfel, după o elementară trecere în revistă a activităţii timp de un an de zile a CNIE, putem constata că preşedintele acesteia, Vasile Tarlev, de cel puţin trei ori a anunţat facerea publică a Strategiei RM de integrare în UE, pentru ca ulterior să se constate că Strategia se substituie cu o simplă concepţie. Probabil, Parlamentul nu a examinat şi nu a aprobat Concepţia elaborată de CNIE pe motiv că decretul prezidenţial se referea în mod expres la Strategie, şi nu la Concepţie, care nici nu a fost măcar publicată pentru ca cetăţenii să ia cunoştinţă de conţinutul ei. Autorităţile afirmă că documentul le-a fost transmis direct oficialilor Comisiei Europene încă în luna septembrie 2003. Nu se cunoaşte dacă oficialii UE au luat vreo atitudine faţă de Concepţia elaborată de CNIE. Însă, dacă judecăm după textul recentei Rezoluţii a Parlamentului European privind RM din 18 decembrie 2003 în care sînt evidenţiate 9 documente de bază care formează atitudinea acestei instituţii faţă de RM, observăm că Concepţia integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană elaborată de CNIE nici nu este măcar menţionată.
Este curios că în recentele adresări ale Preşedintelui Voronin către factorii de decizie care urmează să implementeze aceleaşi sarcini de integrare a RM în UE, formulate şi acum un an pentru CNIE, şeful statului nici nu pomeneşte (!) măcar de existenţa acestei Comisii.
Şi mai curios este că factorii de decizie către care se adresează şeful statului sînt practic aceiaşi care au format componenţa CNIE — prim-ministrul Vasile Tarlev, preşedinte al Comisiei şi, practic, tot Cabinetul de miniştri! Se poate presupune că pentru lipsa de realizări are de suferit denumirea comisiei, şi nu cei din componenţa ei. În astfel de condiţii apare întrebarea dacă mai este valabil decretul prezidenţial — principalul act normativ referitor la integrarea RM în UE care a fost emis tocmai pentru constituirea CNIE.
La fel de rezultativă pare să fi fost şi activitatea Comisiei Parlamentului pentru integrare europeană (CPIE). Nu se cunoaşte care sînt realizările comisiei respective. Cert este că nu au fost făcute publice rapoartele de activitate ale CPIE (la 1 iulie şi 1 ianuarie) aşa cum prevede hotărîrea Parlamentului prin care CPIE a fost constituită.
În acest context nu miră faptul că în Planul său de activitate pentru primul semestru al anului 2004 aprobat prin hotărîrea nr. 1577 din 26.12.2003 Guvernul nu prevede nici o acţiune în vederea atingerii “obiectivului de importanţă strategică pentru RM”. Şi aceasta după ce Preşedintele Voronin în alocuţiunea sa rostită în faţa Parlamentului şi membrilor Guvernului la sfîrşitul lunii iulie 2003 cu ocazia încheierii sesiunii de vară sublinia că “este necesar să conştientizăm faptul că integrarea europeană trebuie neapărat să-şi găsească reflectarea într-un program comun, bine coordonat, al puterii executive şi al celei legislative. Acest program nu trebuie să fie doar o declaraţie de intenţii. Ţin să subliniez că acest sistem de măsuri trebuie să devină şi un program al organului legislativ, în primul rînd, dacă e să fiu mai exact, al acelei majorităţi politice care determină deciziile Parlamentului. În caz contrar, nu va ieşi nimic. Şi Guvernul, şi Parlamentul trebuie să acţioneze în acest sens, respectînd o agendă riguros elaborată şi avînd un obiectiv clar — în anul 2007 Moldova trebuie să devină membru asociat al Uniunii Europene”.
Este dificil de a aprecia activitatea Departamentului Integrare Europeană constituit doar acum cinci luni. Există speranţe că anume Departamentul respectiv va deveni forţa motrice în vederea integrării europene a RM, cel puţin pentru a-şi justifica denumirea. Dar pentru ca acest lucru să se întîmple urmează ca Parlamentul, în conformitate cu articolul 66 al Constituţiei RM să adopte în sfîrşit “direcţiile principale ale politicii externe a statului”, adică noua Concepţie a politicii externe pe care Ministerul Afacerilor Externe a promis s-o elaboreze pînă la sfîrşitul anului trecut, precum şi să adopte Strategia de integrare europeană a RM aşa cum prevedea decretul prezidenţial emis cu mai bine de un an în urmă.
Numai în acest caz s-ar putea vorbi despre existenţa unui cadru legislativ menit să susţină “cursul strategic” spre integrarea europeană, lucru care ar obliga factorii de decizie de la Preşedinţie, Parlament şi Guvern să acţioneze în conformitate cu Strategia de integrare europeană, şi nu reieşind din considerente conjuncturiste. Spre exemplu, existenţa unui cadru legislativ pentru suportul Strategiei de integrare europeană ar reduce dramatic posibilitatea elaborării şi implementării pe la “spatele Europei” a unor documente gen “Memorandumul Kozak”, care ar exclude în principiu o eventuală aderare a RM la UE.
De asemenea, adoptarea de către Parlament a Strategiei de integrare europeană ar putea avea un impact hotărîtor asupra reformei partidului de guvernămînt. Dacă liderii Partidului Comuniştilor (PC) ar compara sarcinile definite în programul politic al PC cu prevederile Acordului de Parteneriat şi Cooperare (APC) dintre UE şi RM, încheiat la 28.11.94, ar observa că multe din prevederile acestor documente se află în contradicţie flagrantă. Poate tocmai faptul că liderii marcanţi ai PC care fac parte din CNIE şi CPIE nu ştiu ce este prioritar — integrarea europeană sau îndeplinirea programului de partid — generează incoerenţa dintre declaraţii şi fapte? Drept exemplu serveşte comportamentul Preşedintelui Parlamentului, dnei Eugenia Ostapciuc, care doar după aproximativ o lună de la declararea la sfîrştul anului 2002 de către Preşedintele Voronin a cursului strategic de integrare a RM în UE, afirma în cadrul unei conferinţe de presă că “Partidul Comuniştilor îşi păstrează toate opţiunile din programul electoral, inclusiv cel cu privire la aderarea RM la Uniunea Rusia-Belarus”. Aceste inconsistenţe provoacă reacţii de genul sugestiei delicate a oficialilor din Comisia Europeană adresată autorităţilor moldoveneşti pentru ca aceştia înainte de a lansa strategii de integrare în UE să se concentreze mai întîi asupra îndeplinirii prevederilor APC.
În aceste împrejurări este legitimă doleanţa reiterată de nenumărate ori de Preşedintele Voronin în cei doi ani şi jumătate de aflare la guvernare de a reforma administraţia centrală şi politica de cadre a RM pentru a impulsiona apropierea de UE. Baterea pasului pe loc poate avea drept cauză faptul că aceiaşi reprezentanţi ai actualei guvernări — care timp de zece ani după declararea independenţei RM, cît s-au aflat în opoziţie, au deplîns “dispariţia patriei socialiste”, identificîndu-şi drept scop programatic reedificarea URSS —, sînt îndemnaţi acum de şeful statului să participe la elaborarea şi implementarea Strategiei RM de integrare în UE. Inconsistenţa politicilor promovate de PC a ajuns să creeze situaţii comice. Astfel, imediat după întîlnirea Preşedintelui Voronin cu ambasadorii moldoveni în cadrul căreia le-a fixat acestora sarcini în vederea promovării politicilor integraţioniste a RM, îndemnîndu-i să contribuie şi la elaborarea Strategiei de integrare a RM în UE, oficiosul Moldova suverană publică un interviu cu Alexei Tulbure, ambasadorul RM la Consiliul Europei, care afirma fără jenă că “în acest an (2003) ţara noastră a adoptat Strategia integrării europene, document care determină principalele direcţii de dezvoltare a statului în următorii ani”. Acest neadevăr spus în public de diplomatul Tulbure ne convinge că efortul de integrare europeană a RM nu depăşeşte încă stadiul unei acţiuni propagandistice lansate din considerente oportuniste. Se poate afirma că anunţata activitate reformistă a partidului de guvernămînt, la fel ca şi strategia de integrare europeană, corespund în mare măsură faimosului slogan “Mişcarea este totul, scopul final nimic”, lansat de Edurad Bernstein, unul din liderii oportunişti ai Internaţionalei a II-a.
În aceste circumstanţe este actual îndemnul Preşedintelui Voronin exprimat la ultima sa întîlnire din decembrie 2003 cu factorii de decizie: “Sîntem obligaţi să manifestăm maximă responsabilitate pentru a demonstra UE, întregii societăţi şi nouă înşine că sîntem capabili să facem faţă celor mai înalte rigori ale comunităţii europene şi că putem fi acceptaţi la masa de negocieri pentru aderarea ţării noastre la UE”. Mai mult, acest îndemn al şefului statului se corelează foarte bine cu afirmaţia sa din discursul rostit o jumătate de an în urmă la închiderea sesiunii de vară a Parlamentului în iulie 2003: “Dacă ne considerăm politicieni, dacă sîntem gata să răspundem în faţa poporului nostru pentru fiecare cuvînt rostit, atunci, cred, a venit timpul să trecem la fapte concrete”. Este o parafrază a afirmaţiei lui V.I. Lenin, care spunea că “Sinceritatea în politică, adică în acea sferă a relaţiilor umane care nu se referă la o persoană, ci la milioane — sinceritatea în politică este un lucru care poate fi uşor verificat prin corespunderea dintre vorbe şi fapte” (v. 32, p. 259). Cuvintele lui Lenin ar trebui să aibă un impact pentru motivarea membrilor PC aflaţi la guvernare pentru ca aceştia să se angajeze în aprobarea şi implementarea strategiei RM de integrare în UE, problema este că acesta considera că “Statele Unite ale Europei sînt imposibile şi reacţionare în condiţiile capitalismului”.