Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Raportul de forţe: putere — opoziţie
|
|
Opoziţia de dreapta
Deşi pînă la demararea următoarei campanii electorale pentru alegerea Parlamentului a rămas aproximativ un an de zile, principalele forţe politice au început deja discuţiile despre formarea alianţelor, precum şi testarea mesajelor care ar putea avea priză la alegători. Judecînd după rezultatele ultimelor alegeri locale din luna mai 2003 şi ale sondajelor de opinie, în afara alianţelor au şanse de a fi reprezentate în viitoarea legislatură a Parlamentului doar patru formaţiuni politice: Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD), Alianţa “Moldova Noastră” (AMN), Partidul Democrat (PD) şi Partidul Comuniştilor (PC).
Primele trei formaţiuni fac parte din Comitetul pentru Apărarea Independenţei şi Constituţiei (CAIC), constituit la 24 noiembrie 2003 pentru a se opune semnării “Memorandumului Kozak” de federalizare a RM. Anume acestor formaţiuni le-a fost adresată Declaraţia PPCD, din 14 ianuarie a.c., în care se face apel de a se constitui un bloc electoral unic al opoziţiei. Reacţiile care au urmat pot fi calificate drept nefavorabile constituirii blocului electoral unic al opoziţiei. De aceea, se presupune că mai degrabă aceste trei formaţiuni for deveni centre de atracţie pentru partidele mici de pe segmentul de centru-stînga şi centru-dreapta. În cel mai bun caz, se poate presupune că AMN şi PD vor intra în acelaşi bloc electoral, deşi apar tot mai multe semne de întrebare în acest sens. Nu este exclus ca liderii acestor două formaţiuni să renunţe la constituirea unei alianţe electorale preferînd să-şi lase destul spaţiu de manevre pentru o coaliţie postelectorală cu PC, evident dacă ultimul nu va obţine destule voturi pentru formarea Cabinetului de miniştri şi alegerea Preşedintelui ţării.
Dintre formaţiunile de opoziţie de pe segmentul de centru şi centru-dreapta doar Partidul Social-Democrat, Partidul Social-Liberal şi Uniunea Centristă cu un potenţial comun al simpatiilor electoratului comparabil cu pragul electoral de 6% prezintă interes pentru formarea coaliţiilor. Pe de altă parte, nici una dintre aceste trei formaţiuni nu poate avea certitudinea unui suport electoral individual egal cu pasul pragului succesiv de 3% stabilit pentru blocurile electorale. De aceea, aceste formaţiuni pot face alianţe electorale doar cu partidele sau blocurile puternice formate din două şi mai multe formaţiuni pentru care depăşirea pagului de 9% şi, respectiv, de 12% nu reprezintă o problemă. În caz contrar, dreapta politică va risipi iarăşi un procentaj impunător de voturi care vor fi redistribuite proporţional în favoarea PC.
Celelalte vreo 4–5 formaţiuni de centru-dreapta au un potenţial comun ce nu depăşeşte 1–2% din simpatiile alegătorilor. Ele constituie aşa-zisul “plancton politic” care “tulbură apele” şi ar putea fi util în măsura în care ar alimenta “rechinii politici”, fiind absorbit de aceştia. În orice caz, în prezent, şansele opoziţiei de dreapta, fie că se va prezenta la viitoarele alegeri unită, fie că eşalonată în două sau trei grupări, de a obţine un număr confortabil de mandate parlamentare sînt destul de vagi.
Potenţialul electoral al Partidului Comuniştilor
Pe scena politică moldovenească PC este, deocamdată, singura formaţiune cu un potenţial financiar, cu acces la mass-media de stat şi cu pîrghii administrative, practic, nelimitate. În plus, după modificarea completă a componenţei CEC, PC a promovat în conducerea acestei instituţii de importanţă crucială în administrarea alegerilor persoane care-i sînt fidele. De asemenea, PC practic şi-a supus o parte din mişcarea sindicalistă din RM, care alături de funcţionarii publici promovaţi pe linie de partid, organizaţiile de veterani şi structurile de partid pot forma cele mai eficiente detaşamente de propagandişti şi agenţi electorali, care vor utiliza toate posibilităţile pentru a-i convinge pe alegători că PC este singura formaţiune care manifestă compasiune pentru păturile defavorizate şi vulnerabile ale societăţii, lucru extrem de profitabil într-o ţară săracă. Majorările pensiilor şi salariilor, vectorul de integrare europeană şi alte lucruri pe care actualii guvernanţi şi le atribuie în calitate de succese incontestabile vor fi folosite drept dovadă. Evident, doar opoziţiei îi va reveni misiunea de a reflecta şi reversul medaliei.
Ponderea factorilor menţionaţi mai sus, consideraţi alături de rezultatele ultimelor alegeri locale şi ale sondajelor de opinie, creează impresia unei eventuale dominaţii absolute a PC la viitoarele alegeri parlamentare. Însă această impresie persistă doar în cazul unei priviri statice asupra stării de lucruri. O privire în dinamică a factorilor de mai sus poate diminua semnificativ stările de spirit optimiste ale PC.
În primul rînd, la recentele alegeri locale din luna mai a anului trecut PC a avut la dispoziţie o bună parte din arsenalul de mijloace de care dispune în prezent, dar în pofida acestui fapt a înregistrat o uşoară descreştere a simpatiilor electoratului. În al doilea rînd, forţa factorilor menţionaţi mai sus va fi diminuată uşor de eventualul monitoring al instituţiilor europene, lucru pe care, se pare, îl urmăreşte PPCD, lansînd noul val de proteste. În al treilea rînd, însuşi Preşedintele Voronin a confirmat în interviul pentru “ORT-Moldova” că creşterea economică din cei trei ani de aflare a comuniştilor la guvernare s-a datorat aplicării unei forme extensive de dezvoltare economică, adică au fost exploatate efectele reformelor structurale promovate de democraţi, reforme care au fost stopate şi care ar urma să fi reluate. Capacitatea PC de a face reforme s-a făcut vizibilă în domeniul medicinii prin asigurări obligatorii. De aceea, este puţin probabil că într-un an preelectoral PC va avea curajul să reînceapă reforme structurale, preferînd continuarea politicilor populiste. În consecinţă, s-ar putea ca relaţiile cu organismele internaţionale financiare să rămînă proaste, iar resursele pentru practici populiste secate. Mai ales că în ultima vreme s-a înregistrat o creştere semnificativă a preţurilor la principalele produse alimentare şi agenţi energetici. Cu toate acestea, autorităţile anunţă o nouă creştere semnificativă a preţurilor la gazele naturale şi la energia electrică, care vor atrage după sine creşterea preţurilor la toate bunurile şi serviciile.
În al patrulea rînd, PC a rămas practic fără aliaţi politici care să aibă vreo pondere cît de cît semnificativă. În cadrul celebrării celei de a 10-a aniversări a PC, Preşedintele Voronin a numit drept “formaţiune prietină” doar Partidul Democrat Agrar (PDA) a cărui rating politic este de doar 2–3%, procentaj care nu poate fi ignorat în viitoarele confruntări electorale. Pe de altă parte, PDA este responsabil pentru obţinerea şi delapidarea celei mai mari părţi a împrumuturilor externe ale RM. Mai mult, prin comportamentul său arogant PC a provocat ieşirea din anonimat a opoziţiei de stînga, evoluţia căreia poate avea importante efecte asupra scorului electoral al PC la următoarele alegeri.
Opoziţia de stînga
Confruntările politice permanente dintre Partidul Comuniştilor şi opoziţia de dreapta a umbrit evoluţia opoziţiei de stînga, care ia amploare. Dezvoltarea acestui fenomen periculos pentru PC are mai multe cauze. Prima cauză rezidă în comportamentul arogant al liderilor PC care a subminat excelenta idee de constituire a Uniunii de centru-stînga. Aceasta ar fi putut îngloba vreo 10 formaţiuni de pe acest segment, inclusiv PD şi PDA, lucru ce ar fi permis PC să înghită întregul “plancton politic” de stînga şi cîţiva “peştişori” mai mari. A doua cauză rezidă în creşterea revoltătoare pentru mulţi simpatizanţi ai ideii comuniste a discrepanţei dintre vorbele şi faptele conducerii de vîrf a PC. Astfel, discursul politic al liderilor PC însumează ca “traista ţiganului” lucruri absolut inimaginabile, mesaje confuze referitoare la: construirea comunismului şi dezvoltarea liberalismului economic; închinarea lui Dumnezeu şi închinarea ateistului militant — Lenin; medicină gratuită de tip sovietic şi medicină prin asigurări obligatorii; integrarea în Uniunea Rusia-Belarus şi integrarea în Uniunea Europeană şi multe, multe altele. A treia cauză care favorizează dezvoltarea opoziţiei de stînga este legată de specificul influenţei factorului rusesc în politica moldovenească, factor care în prezent se manifestă prin influenţa economică şi mai ales prin prisma conflictului transnistrean.
Manevrele Preşedintelui Voronin orientate spre soluţionarea conflictului transnistrean au culminat cu schimbarea vectorului politicii externe a RM, chiar dacă la nivel retoric, precum şi cu refuzul semnării “Memorandumului Kozak”. O consecinţă directă a acestui refuz este deteriorarea dramatică a relaţiilor cu autorităţile ruse, care acum sprijină în mod făţiş regimul de la Tiraspol.
Elita PC cunoaşte foarte bine care poate fi impactul factorului rusesc în alegeri. Vizitele lui Vladimir Voronin la Moscova în timpul campaniei precedente şi suportul făţiş al Kremlinului au avut efecte determinante asupra votului cetăţenilor rusolingvi din RM. Că este aşa ne-o demonstrează zelul cu care propaganda oficială s-a apucat să demonstreze că şi după eşecul semnării “Memorandumului Kozak” Preşedintele Voronin rămîne singura personalitate politică din RM în care autorităţile ruse au încredere şi cu care ar dori să colaboreze în continuare.
Arsenalul mijloacelor de influenţă a factorului rusesc poate fi estimat şi după comportamentul din ajunul recentelor alegeri din Georgia, cînd la Moscova au fost convocaţi liderii celor două regiuni separatiste şi cel al Adjariei pentru a-i demonstra potenţialului învingător ce forţe stau în spatele mişcărilor separatiste din această ţară. Şi cel mai mare prieten declarat al Rusiei, Alexandr Lucaşenko, a putut să simtă pe propria-i piele, şi la propriu şi la figurat, forţa argumentelor de piaţă şi a pîrghiilor de influenţă ruseşti după ce săptămîna trecută a fost sistată complet alimentarea Belarusului cu gaze. De un interes deosebit este manifestarea interesului Preşedintelui Vladimir Putin faţă de alegerile prezidenţiale din Ucraina programate pentru toamna anului curent.
La rîndul lor, autorităţile moldoveneşti au primit şi ele săptămîna trecută un semnal foarte clar că administraţia de la Kremlin nu va renunţa la varianta Kozak de soluţionare a conflictului transnistrean, pe care Preşedintele Voronin a respins-o. Astfel, factorul transnistrean va fi complementar celui rusesc în viitoarea campanie electorală.
Acest lucru s-a făcut observat după ce cele două partide socialiste au făcut declaraţii publice în susţinerea “Memorandumului Kozak”. Alte cîteva formaţiuni de stînga, de orientare prorusescă, vor adera probabil la cele socialiste, încercînd constituirea unei forţe politice influente, similare cu Interfrontul de la începutul anilor ’90 ai secolului trecut. Chiar şi în actuala componenţă a Parlamentului există personalităţi politice din “grupul independenţilor” care au experienţă în acest sens şi care ar putea sta în fruntea opoziţiei unite de stînga. Această opoziţie ar putea avea sprijinul moral şi politic al Rusiei, cel financiar al Transnistriei şi pe cel mediatic al mass-media ruse, care domină în mod absolut spaţiul informaţional din RM. Toate aceste lucruri pot fi obţinute de către eventuala opoziţie de stînga în mod absolut legal. Astfel, datorită factorului rusesc, constituirea opoziţiei unite de stînga ar putea avea şanse mult mai mari decît constituirea opoziţiei unite de dreapta.
În plus, Tiraspolul mai are un as pe care nu l-a folosit încă niciodată. De exemplu, în preajma următoarelor alegeri parlamentare Tiraspolul ar putea să se erijeze în calitate de principal integrator al ţării, evident în baza “Memorandumului Kozak”, şi să anunţe deschiderea secţiilor de votare pe teritoriul Transnistriei, care are un electorat de aproximativ 400 de mii de alegători. Participarea doar a unei părţi a acestui electorat la alegerile parlamentare ar putea provoca “efectul domino”, redimensionînd preferinţele electoratului rusolingv din RM în favoarea opoziţiei de stînga.
Nu poate fi exclusă nici probabilitatea unui exod al membrilor de partid nemulţumiţi de eventuala componenţă a listei de candidaţi a PC către noua opoziţie de stînga. În acest sens, este curios că recent, în timp ce Preşedintele Voronin asigura diplomaţii străini acreditaţi la Chişinău de fermitatea intenţiilor RM de integrare în UE, liderul fracţiunii comuniste, Victor Stepaniuc, participa la şedinţa Consiliului executiv al Uniunii partidelor comuniste din fosta Uniune Sovietică în cadrul căreia a fost reconfirmat scopul strategic al acestei uniuni de partide, adică refacerea URSS. Ceea ce i-a îndemnat să facă Preşedintele Voronin pe liderii de opoziţie — să nu schimbe mesajul politic în dependenţă de punctul geografic în care se află — nu face secretarul executiv al PC, Victor Stepaniuc. Şi potenţialul partener al PC din preconizata, dar nerealizata Uniune de centru-stînga, PD a întreprins acţiuni care dau de gîndit. Astfel, PD a exclus recent din programul său politic clauza cu privire la integrarea în UE. În schimb, PD şi-a fixat pivotul în jurul căruia va face manevre de 360 de grade pentru a constitui alianţe — postul de prim-ministru. Aceste exemple arată că liderii politici de pe diferite segmente ale spectrului politic, precum şi anumiţi lideri din PC caută să se acomodeze la factorul rusesc pentru a putea profita de el în viitoarea campanie electorală.
Concluzii
În concluzie, se poate presupune că degeaba ironizează propagandiştii oficiali atunci cînd intră în polemici cu opoziţia de dreapta, afirmînd că viitorul Parlament ar putea fi unicolor. Desigur, nu poate fi exclusă obţinerea unei majorităţi absolute de către PC, prea importante sînt resursele de care dispune şi dorinţa de a profita de ele fără prea multe scrupule. Însă jocul factorilor menţionaţi mai sus ar putea la fel de bine face componenţa viitorului Parlament destul de pestriţă. De aceea, deocamdată, nu se cunoaşte care culori vor prevala şi ce intensitate vor avea acestea. Gradul de incertitudine este atît de înalt încît se pot admite cele mai neverosimile combinaţii şi variante, precum o coaliţie a părţii reformatoare a PC cu AMN şi PD dacă Preşedintele Voronin va păstra vectorul european al politicii externe. Dacă forţa factorului rusesc va fi destul de “convingătoare”, ne putem aştepta la reanimarea ideii de integrare în UE împreună cu tot CSI-ul. În acest caz, PC ar putea intra în alianţă cu eventuala opoziţie de stînga şi PD pentru implementarea planului de federalizare a RM. Alte variante au, deocamdată, o probabilitate mult mai mică.