Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
O nouă misiune pentru Erhard Busek?
|
|
Avalanşa scandalurilor
În ultima vreme Republica Moldova (RM) s-a pomenit sub o avalanşă de scandaluri. Ele izbucnesc cu regularitate în cele mai diverse domenii ale vieţii politice interne şi externe, subminînd mitul despre stabilitatea politică din RM.
În domeniul relaţiilor externe scandalurile se ţin lanţ. Scandalul cu România a fost ridicat la rang european. Autorităţile moldoveneşti i-au adus României grave învinuiri pe motiv că urmăreşte scopuri obscure, refuzînd să semneze tratatul de bază cu RM. Presa guvernamentală rămîne ferm angajată în perpetuarea scandalului, publicînd cu regularitate doar materiale denigratoare sau care scot în evidenţă viciile clasei politice şi cele ale realităţilor româneşti.
S-a dovedit însă că existenţa unui tratat de bază nu asigură evitarea scandalurilor. Astfel, RM are semnat cu Federaţia Rusă un tratat de prietenie în conformitate cu care Rusia este calificată drept principalul partener strategic al RM. De aceea Preşedintele Voronin i-a cerut Preşedintelui rus, Vladimir Putin, să contribuie la elaborarea unui proiect de soluţionare a conflictului transnistrean. Administraţia de la Kremlin a elaborat documentul cunoscut drept “Memorandumul Kozak” despre care s-a anunţat în mod public că a fost acceptat şi chiar parafat, urmînd să fie semnat de Preşedintele Voronin şi de liderul de la Tiraspol, Igor Smirnov, în prezenţa lui Vladimir Putin. În mod surprinzător a urmat însă refuzul Preşedintelui Voronin de a semna documentul, anularea în ultimul moment a vizitei la Chişinău a lui Vladimir Putin, căruia comportamentul omologului moldovean, categorisit drept incalificabil, i-a adus o gravă ofensă.
În consecinţă, a fost îngheţat procesul de negocieri fără vreo perspectivă clară de soluţionare a conflictului. Deteriorarea relaţiilor a ajuns pînă la limita cînd oficialii ruşi şi cei moldoveni comunică prin intermediul altercaţiilor în presă. Dacă evenimentele se vor derula în acest fel, atunci s-ar putea ca diplomatul moldovean Tulbure să ţină la Strasbourg vreun nou speech sau să aflăm că în Europa a fost descoperit cel de al doilea imperiu, care, de fapt, s-ar putea să fie primul şi chiar singurul.
În viaţa politică internă scandalurile, de asemenea, izbucnesc cu regularitate mai ales în relaţiile Partidului Comuniştilor (PC) cu instituţiile mass-media neafiliate PC, precum şi cu principalele formaţiuni de opoziţie: Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD) şi Alianţa Moldova Noastră (AMN).
Recent şeful statului a etichetat PPCD drept “grupare fascistă” care “urmează a fi neutralizată”, pentru ca apoi tot el să afirme că, de fapt, aderenţii PPCD doar “strigă şi se distrează”, adică, nu prezintă vreun pericol pentru ordinea publică. De aceea scandalul legat de asmuţirea cîinilor de luptă împotriva manifestanţilor PPCD, precum şi cel de ridicare a imunităţii deputaţilor din partea formaţiunii respective pentru participarea la protestele neautorizate, promit să fie doar un preludiu pentru izbucnirea altor scandaluri de rezonanţă continentală. Acestea, fără îndoială, vor atrage după sine examinarea la nivelul structurilor europene a cauzelor retragerii imunităţii deputaţilor şi a dovezilor în bază cărora a fost refuzat dreptul fundamental al cetăţenilor la protest. Astfel, cutia Pandorei a scandalurilor abia a fost deschisă.
Nu este exclus că guvernanţii vor trebui să explice şi fenomenul sincronizării atacurilor împotriva primarului de Chişinău, lider al AMN, cu sistarea licenţelor de emisie a posturilor de televiziune şi radio municipale (Euro TV şi Antena C), măsură care în opinia experţilor Consiliului Europei, OSCE şi a organizaţiilor internaţionale de ziarişti depăşeşte limitele necesare pentru a le readuce activitatea în conformitate cu cadru juridic referitor la mass-media municipală, modificat recent. Acelaşi lucru este valabil şi în cazurile hărţuirii ziarelor “Timpul” şi “Moldavskie vedomosti” cărora li se aplică pedepse pentru presupuse delicte înainte de adoptarea deciziilor de judecată sau sînt ameninţate cu amenzi exorbitante. Vorba e că, pe de o parte, presa de stat afiliată PC a declanşat o adevărată campanie în favoarea iniţierii unui referendum de revocare a lui Serafim Urechean din funcţia de primar al municipiului Chişinău, campanie care se corelează foarte bine cu indicaţiile Preşedintelui Voronin date camarazilor de partid în cadrul plenarei PC din vara anului trecut, în conformitate cu care AMN este principalul inamic politic împotriva căruia urmează a fi luate măsurile cuvenite. Pe de altă parte, instituţiile mass-media neafiliate PC menţionate mai sus ar putea reflecta evenimentele de pe poziţii diferite în eventualitatea unui referendum de revocare din funcţia de primar a lui Serafim Urechean, fiind de aceea supuse hărţuirii.
Toate cele expuse mai sus creează impresia surprinzătoare că şeful statului, comandantul suprem al forţelor armate, generalul Vladimir Voronin, a deschis în acelaşi timp toate fronturile posibile şi imaginare ale luptei politice. În calitate de strateg el se putea angaja în acest proces doar avînd certitudinea victoriei pe toate direcţiile. Evident, urmau a fi evaluate termenele victoriei într-un an preelectoral precum şi forţa reacţiilor de răspuns, care se fac simţite deja.
Cine seamănă vînt culege furtună?
Recentele scandaluri ar putea să aibă un impact semnificativ asupra situaţiei preelectorale din RM.
Astfel, deşi atît oficialii români, cît şi cei ruşi vorbesc despre interesul păstrării unor relaţii “privilegiate” şi “de parteneriat strategic” cu RM, pare a fi evident că aceste doleanţe ar putea fi realizate mai degrabă în relaţiile cu viitoarele guvernări ale RM. Unei observatori locali consideră că ne putem aştepta că atît elitele din România, cît şi cele din Rusia să încerce să influenţeze situaţia electorală din RM. Aceasta, în primul rînd, fiindcă o parte semnificativă a cetăţenilor moldoveni deţin cetăţenia, pe de o parte, a României, iar, pe de altă parte, a Rusiei. În al doilea rînd, atît politicienii români cît şi cei ruşi ar putea împrumuta experienţa Preşedintelui Voronin, care şi-a permis să afirme în public că în alegerile parlamentare din martie 2002 din Ucraina va susţine Partidul Comunist din această ţară. Dacă e aşa, atunci Preşedintele Voronin n-ar avea ce le reproşa colegilor din România şi Rusia. Spre exemplu, politicienii români ar putea să facă declaraţii despre reconsiderarea introducerii unui regim de vize cu RM în dependenţă de rezultatele viitoarelor alegeri parlamentare. Acesta ar putea avea un impact semnificativ asupra absenteismului tradiţional al tinerilor. Un lucru similar l-ar putea face şi politicienii ruşi, în privinţa achitării datoriilor la gaze etc. Recentul exemplu al Belarusului este extrem de edificator în acest sens. Evident, aceasta ar aduce atingere intereselor electoratului tradiţional al PC.
Astfel, ar deveni clar pentru toată lumea că relaţiile cu România sînt într-adevăr “privilegiate” o dată ce ea rămîne singura ţară din Europa (cu excepţia ţărilor CSI) care nu a introdus încă un regim de vize cu RM. Cît priveşte relaţiile cu Rusia acestea sînt strategice în virtutea relaţiilor economice pe care le are cu RM, fapt care impune un comportament bazat pe articularea clară şi decentă a intereselor RM, fără admiterea răsturnărilor imprevizibile. Pentru o ţară săracă şi debusolată cum este RM comportamentul inadecvat în relaţiile externe nu poate avea decît consecinţe negative.
Noi scandaluri sînt de aşteptat şi în relaţiile cu regimul transnistrean. Nu încape îndoială că regimul de la Tiraspol într-un fel sau altul se va implica în campania electorală din RM pentru a-i răspunde Preşedintelui Voronin şi partidului pe care-l conduce în mod adecvat pentru declanşarea războiului propagandistic împotriva lui Smirnov în alegerile în decembrie 2001. Laitmotivul acestei implicări s-a profilat deja, fiind acreditată cu insistenţă ideea precum că după venirea comuniştilor la guvernare în RM relaţiile cu Transnsitria s-au deteriorat ca niciodată.
Vorba e că scandalul cu Memorandumul Kozak a provocat un şir de alte scandaluri de proporţii mai mici, dar care ating în mod dramatic drepturile cetăţenilor. Astfel, în semn de răzbunare pentru comportamentul inadecvat vizavi de Memorandumul Kozak, precum şi pentru “războiul telefonic” iniţiat şi pierdut de autorităţile moldoveneşti, autorităţile separatiste de la Tiraspol au reînceput războiul propagandistic, iniţiînd în paralel acţiuni de intimidare a cetăţenilor, prin decretarea ca fiind nevalabile actele eliberate de autorităţile moldoveneşti, prin anunţarea lichidării şcolilor cu predare în limba română, prin refuzul de a restabili legătura telefonică dintre cele două maluri ale Nistrului.
Pe frontul războiului informaţional atacurile împotriva unor instituţii mass-media, neafiliate PC, le-au făcut pe acestea să scoată la iveală un şir de tranzacţii scandaloase ale guvernanţilor despre care aceştia evită să ofere informaţii de interes public. Este vorba despre procurarea de către Cancelaria de stat a unui set de automobile luxoase în condiţii departe de cele transparente. De asemenea, scandalizează opinia publică unele afaceri ale conducerii căii ferate moldoveneşti şi conflictul legat de naţionalizarea unui obiect privatizat (hotelul Dacia) de către o companie străină, etc. Aceasta lasă o densă umbră de suspiciune potrivit căreia cei care şi-au fixat drept scop primordial lupta cu corupţia, de fapt, generează corupţie în proporţii nemaivăzute încă. Că astfel de presupuneri pot avea temei ne indică cîteva scandaluri care s-au produs chiar săptămîna trecută. Primul scandal este legat de adresarea a aproximativ o sută (!) de foşti demnitari de cel mai înalt nivel şi ofiţeri ai Ministerului Afacerilor Interne către conducerea de vîrf a statului în care se aduc grave acuzaţii actualei conduceri a ministerului privind incompetenţa şi abuzurile care pun în pericol capacitatea ocrotirii ordinii publice.
Al doilea scandal se referă la scrisoarea deschisă adresată Preşedintelui Voronin de către un grup de procurori din municipiul Chişinău, care s-au văzut nevoiţi să vorbească în public despre fărădelegile procurorului municipiului Chişinău. În primul rînd, este curios că scrisoarea i-a fost adresată şefului statului ca ultimei instanţe la care se mai poate apela în RM, subliniindu-se că Vladimir Voronin este “singura persoană în care mai avem încredere”. Acesta în pofida faptului că în RM există un întreg sistemul de ocrotire a normelor de drept. Curiozitatea constă şi în faptul că în conformitate cu Legea privind procuratura şi Constituţia, şeful statului nu are absolut nici o atribuţie(!) în relaţiile cu instituţia procuraturii. Parlamentului îi revine numirea procurorului general, iar ultimului îi revine numirea celorlalţi procurori.
În al doilea rînd, scrisoarea deschisă produce impresia unui act de disperare a procurorilor, indicînd că toate căile legale, normale de acces către şeful statului sînt blocate, că securitatea semnatarilor scrisorii deschise este ameninţată din partea unor înalţi protectori ai procurorului municipal. Este vorba despre lucruri extrem de grave, incalificabile, care generează un şir de întrebări extrem de delicate: cine blochează accesul informaţiei către şeful statului; care sînt scopurile blocajului; care sînt beneficiile celor implicaţi; cum pot fi calificate astfel de fenomene ce au loc în cadrul organelor de ocrotire a normelor de drept; în sfîrşit, cum poate calificat regimul în care se întîmplă astfel de evenimente?
Tot săptămăna trecută opinia publică din RM a fost contrariată de un al treilea scandal — demisia fără nici un fel de explicaţii a celor doi viceminiştri ai afacerilor externe, care aveau o experienţă demnă de invidiat în condiţiile RM. Experienţa celor care au fost numiţi în calitate de viceminiştri ai afacerilor externe, precum şi ale persoanelor care în ultima vreme au fost numite în calitate de ambasadori în importante capitale europene sînt irelevante în comparţie cu experienţa, cel puţin, a unuia din cei demişi.
Cele trei scandaluri de săptămîna trecută scot în evidenţă că la baza lor stă politica de cadre a actualilor guvernanţi, care este bazată pe principii extrem de labile. Observatorii locali menţionează că actualii guvernanţi utilizează toate mijloacele accesibile pentru a-şi menţine şi consolida poziţiile, inclusiv prin plasarea în posturile cheie a unor persoane fidele. Riscul este că în eventuale situaţii de criză fidelitatea şi convingerile cadrelor promovate pot deveni la fel de labile ca şi criteriile în baza cărora au fost selectate.
Cine va repara imaginea Republicii Moldova?
Este curios că scandalurile despre care s-a menţionat mai sus se produc exact în perioada cînd guvernanţii afirmă că sînt porniţi ferm pe calea integrării în Uniunea Europeană şi că doresc să se conformeze criteriilor de aderare de la Copenhaga. La fel de curios este că ceea ce se întîmplă în RM nu ne sugerează anumite paralele cu evenimentele din ţările UE sau cu cele din ţările care candidează pentru integrarea în UE ci, dimpotrivă, ne sugerează paralele cu evenimentele din Republica Belarus, unde săptămîna trecută, de asemenea, au avut loc importante modificări de cadre. Astfel, Preşedintele Lucaşenko a demis practic tot aparatul prezidenţial şi în şir de înalţi demnitari din structurile ministeriale, unii fiind chiar arestaţi.
Aici merită menţionat faptul că acum un an ziarul partidului de guvernămînt “Comunistul” publica un material în care era exprimat regretul că “din păcate Preşedintele Voronin nu este nici Fidel Castro şi nici măcar Alexandr Lukaşenko”. În acest sens, se poate afirmă că în prezent comportamentul autorităţilor moldoveneşti progresează în direcţia dorită de organul de presă al partidului de guvernămînt. Probabil, nu este îmtîmplător nici faptul că în fiecare săptămînă Preşedintele Lukaşenko le zîmbeşte cetăţenilor moldoveni de pe paginile presei oficiale din RM.
Evident, comportamentul autorităţilor moldoveneşti şi scandalurile provocate de acest comportament creează o anumită imagine RM, care nu este tocmai favorabilă atingerii scopului strategic — integrarea în UE. Totuşi există speranţe că imaginea RM poate fi îmbunătăţită prin efortul lui Erhard Busek, coordonator special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, căruia Preşedintele Voronin i-a conferit recent “Ordinul de Onoare” pentru “promovarea unei imagini favorabile a RM pe arena internaţională”. Dacă Erhard Busek va accepta Ordinul, atunci, probabil, se va simţi oarecum obligat să îndreptăţească în continuare speranţele investite în el de către autorităţile moldoveneşti.