Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
In favoarea unui guvern de coalitie in R. Moldova
|
|
Este indiscutabil faptul ca setul de politici al unui partid victorios intr-un scrutin democratic conteaza, dar si mai important este modul in care aceste politici sunt realizate. Formula de guvernare dupa venirea la putere a Partidului Comunistilor in februarie 2001, si anume guvernul majoritar, se caracterizeaza printr-un stil autoritar si unilateral de reforme. Marea majoritate a schimbarilor efectuate de catre guvernul majoritar comunist sunt practic impuse societatii fara negocieri substantiale cu reprezentantii altor partide politice sau a societatii civile. Ca urmare, reformele guvernului majoritar sunt lipsite de consens, ceea ce constituie o practica extrem de daunatoare democratiei moldovenesti. Mai mult decit atit, un guvern majoritar este chiar riscant intr-o societate polietnica precum cea moldoveneasca. Din contra, un guvern de coalitie ar forta partenerii constituenti la negocieri si la compromis asupra proeictelor de legi. Formula de coalitie ar oferi mai multe cai de acces la procesul de decizii, in special pentru membrii societatii civile. Aceasta succinta analiza evidentiaza dezavantajele unui guvern majoritar si subliniaza oportunitatea unei guvernari in coalitie dupa rigorile regimului parlamentar. Relevanta ei practica este considerabila mai ales in cazul in care rezultatele alegerilor din februarie 2005 vor genera un astfel de guvern.
Desi orice formula de guvernare, fie guvern majoritar, minoritar sau de coalitie, isi are deficientele sale, guvernarea majoritara exercitata dupa scenariul Partidului Comunistilor este una eminamente paguboasa pentru viitorul democratic al R. Moldova. Ea genereaza numai aroganta in raport cu actorii politici atit parlamentari, cit si extraparlamentari, unilateralism si secretomanie in proiecte de reforma cu caracter strategic pentru destinul tarii, si dispret pentru orice fel de consultatii si negocieri a proiectelor de legi cu reprezentantii societatii civile. Schimbarile efectuate de catre guvernarea comunista sunt lipsite de consens si acord social. Or, anume reformele prin consens reprezinta esenta democratiei statelor membre ale Uniunii Europene. Absenta acestui important element democratic in exercitarea puterii de catre majoritatea comunista, nu numai ca distruge sansele R. Moldova de aderare la UE, dar si le subtiaza considerabil pe cele de asociere.
Luxul majoritatii permite oricarui partid (fie comunist, liberal, sau social-democrat) sa ignore obiectiile opozitiei, astfel guvernind unilateral in perioada dintre alegeri. Cele mai notorii reforme ale partidului majortitar de la Chisinau ilusteaza elocvent aceasta practica. De exemplu, revenirea la raioane in cadrul reformei teritorial-administrative menita oficial sa ’apropie cetateanul de stat’, doar a marit costul masinii birocratice in administratia publica locala. In acest sens, autoritatile au respins fara argumente concludente criticile societatii civile (sindicate, centre de analiza), precum si ale organismelor internationale (Banca Mondiala). Controlul absolut al comunistilor asupra institutiilor de stat a facut posibila aceasta intransparenta in finantarea reformei din bani publici. De asemenea, rezultatele proiectului-pilot de asigurari obligatorii in medicina (AOM) in raionul Hancesi n-au fost, cum ar fi trebuit sa fie in mod normal, mediatizate si dezbatute in public. Introducerea AOM in toata tara, incepind cu 1 ianuarie 2004, n-a fost precedata de o campanie ampla de informare a populatiei asupra esentei reformei. Lipsa unei asemeni masuri a dus la haos in faza implementarii reformei, si nu-i exclusa chiar compromiterea ei. Nici la adoptarea conceptiei politicii nationale de stat nu s-a luat in consideratie propunerile instiitutiilor de profil din cadrul Academiei de Stiinte. Ignorarea sugestiilor membrilor societatii civile de catre autoritati poate numai agrava si nicidecum aplana problemele abordate in acest concept. In final, secretomania care a caracterizat procesul de elaborare a “Memorandumului Kozak” in scopul reglementarii diferendului transnistrean a provocat o rezistenta univoca din partea opozitiei (crearea CACIRM) si puternice proteste stradale. Opozitia a condamnat unilateralismul autoritatilor, care sub presiuni din interior au refuzat semnarea planului pregatit de Rusia. Aceste actiuni realizate fara consultari cu opozitia si societatea civila au toate sansele sa fie abandonate sau profund modificate de catre guvernele succesoare.
Necesitatea unui guvern majoritar in baza unui executiv puternic (regimul Voronin) era justificata la inceptul perioadei de tranzitie. Atunci institutiile de baza ale economiei de piata trebuiau aplicate in intervale de timp relativ scurte prin hotarari de guvern, ordonante de urgenta etc., fara dezbateri ample in forurile legislative care erau dominate la moment de forte conservatoare. Anume acest considerent impreuna cu cultura politica bazata pe loialitate neconditionata pentru un lider autoritar, au facilitat instaurarea unor sisteme superprezidentiale in Rusia, Belarus sau Kirghistan. La aceasta etapa a procesului de tranzitie insa, elementul de urgenta a schimbarilor s-a diminuat, astfel incit reformele din sectoarele economic sau social trebuie negociate in cadrul forului legislativ. Mai esential, s-a schimbat profund si contextul politic in spatiul ex-socialist, inclusiv in R. Moldova, marcat prin capacitatile sporite ale societatii civile in elaborarea proiectelor de reforme alternative celor de la guvernare. Un guvern de coalitie poseda acel mecanism de compromis care face posibila influenta societatii civile asupra procesului de reforma, producind astfel schimbari prin consens.
Desi majoritatea comunista cauta inspiratie in modelele de guvernare a tarilor din Comunitatea Statelor Independente (CSI), moldovenii de rind, inclusiv multi simpatizanti ai Partidului Comunistilor, considera drept exemplu de urmat performantele Tarilor Baltice. E si normal. Fiind parti componente ale comunismului sovietic, Estonia, Letonia si Lituania au reusit, nu si R. Moldova, intr-o perioada relativ scurta de tranzitie sa se integreze practic in NATO si UE; in plus sa majoreze pensia medie lunara la nivelul de peste $100. Succesele Tarilor Baltice nu se datoreaza conditiilor mai favorabile la inceputul procesului de tranzitie, nici vecinatatii lor cu statele scandinave, dar nici structurii etnice comparabile cu cea din R. Moldova. A contat enorm faptul ca toate au fost (si continua sa fie) conduse de guverne de coalitie. Aceasta formula de guvernare nu numai ca a permis celor mai principale forte politice sa negocieze proiectele de reforma in cadrul forului legislativ, dar si a creat acel mecanism politic capabil sa anihileze coruptia in institutiile statului. Guvernul de coalitie este cheia succesului liderilor tranzitiei postcomuniste, precum Polonia, Ungaria si R. Ceha. Numai o guvernare in coalitie va permite R. Moldova sa iasa din impas.
Totuşi meritele unui guvern de coalitie trebuie privite critic din considerentul ca R. Moldova a fost guvernata intr-o asemenea formula de catre Alianta pentru Democratie si Reforme (ADR) in perioada 1998–2001. Inertia si certele interminabile intre partenerii de coalitie pentru posturi inalte in defavoarea politicilor prioritare care au caracterizat uneori ADR-ul (indiscutabil manifestari negative dar specifice tuturor guvernelor de coalitie indiferent de nivelul de consolidare a democratiei), pot fi insa eliminate printr-un pact al partidelor constituente care ar rezolva problema distribuirii portofoliilor la inceput de mandat. Evident, dacă va fi insusita lectia coalitiei algoritmice a ADR. Pentru ca in situatia in care cetateanul simplu poate sanctiona guvernantii doar o data la patru ani in ziua alegerilor, puterea majoritara si necontrolata corupe! Guvernarea in coalitie contine un mecanism efectiv de stavilire sau, cel putin, de reducere a coruptiei prin supravegherea reciproca a partidelor constituiente. Foarte important pentru democratia moldoveneasca este stilul de guvernare in coalitie bazat pe negocieri si compromis si, prin urmare, pe reformele prin consens. R. Moldova poseda suportul institutional (republica parlamentara), iar in cazul unui guvern de coalitie dupa alegerile din februarie 2005, si premisele suficiente pentru a-si consolida democratia.