Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Televiziunea publica: a fi sau a nu fi?
|
|
Problema televiziunii ca institutie publica este cu regularitate dezbatuta in societatea moldoveneasca. Pretexte pentru astfel de dezbateri sint suficiente: modificarea frecventa a legislatiei care reglementeaza activitatea televiziunii publice; crearea unui comitet de greva si greva propriu-zisa; componenta Consiliului de observatori si alegerea presedintelui companiei publice; eliminarea din grila sau interdictia de a pune pe post a unei sau altei emisiuni; declaratiile Comitetului Anticenzura din Presa Electronica; anchetarea unor ziaristi participanti la actiunile de protest etc.
Oricare ar fi motivul dezbaterilor, intrebarea-cheie ramine a fi aceeasi: vom avea sau nu o televiziune publica? Raspunsul la aceasta intrebare depinde de un sir de factori. S-o luam pe rind.
Din punct de vedere istoric se poate afirma ca dupa instituirea Televiziunii Nationale in 1958 aceasta a cunoscut doar o singura perioada de libertate relativa. A fost intre 1989–1993, cind vechiul regim isi pierdea pozitiile, iar noua putere inca nu reusise sa preia controlul asupra institutiei. Interdictiile si cenzura existau si pe atunci, insa ziaristii incercau sa-si faca meseria astfel incit sa corespunda standardelor unui jurnalism echidistant si impartial. Drept dovada serveste faptul ca invitati ai uneia dintre cele mai populare la acel timp emisiuni, “Unda Tineretului”, erau reprezentantii tuturor miscarilor existente: Frontul Popular, “Edinstvo”, “Vozrojdenie” si “Gagauz Halkî”, care reprezentau miscari politice cu viziuni diferite sau chiar diametral opuse. Atitudinea cetatenilor fata de o asemenea prestatie s-a manifestat in timpul puciului din 1991 cind persoane de diferite virste si categorii sociale au venit sa apere televiziunea si radioul, considerindu-le institutii de importanta majora.
Experienta acumulata in aceasta perioada nu a fost insa suficienta pentru ca elementele democratice sa se inradacineze pentru totdeauna in activitatea televiziunii moldovenesti. Existenta unei prese libere nu a fost constientizata drept o necesitate vitala. Acest lucru a devenit evident in 1994 cind Consiliul Europei recomandase noilor state independente sa transforme televiziunea si radioul de stat in institutii publice. Noua putere politica din Republica Moldova, care pretindea a fi democratica, s-a conformat acestor recomandari doar partial. Parlamentul a adoptat Legea Audiovizualului abia in 1995. Partea pozitiva a evenimentului a fost ca aceasta lege pentru prima oara a conferit televiziunii statutul de institutie publica. In articolul 7(1) se stipula ca “Compania de Stat «Teleradio-Moldova» este institutie publica a audiovizualului si nu poate fi privatizata.” Coordonarea activitatii acestei institutii urma sa o efectueze Consiliul Audiovizual. Deci de jure televiziunea si radioul national ieseau de sub controlul statului si urmau să reflecte interesele întregii societăţi. De facto insa situatia a ramas aceeasi.
In 1997 Parlamentul a modificat articolul 7(2) prin care si-a adjudecat dreptul care anterior ii fusese oferit Consiliului Audiovizual de a numi si a demite conducerea de virf a posturilor de televiziune si radio publice (mai tirziu prevederea respectivă a fost abrogată printr-o lege organică).
Si in present se poate constata ca lucrurile nu au evoluat prea mult, esenta lor raminind aceeasi. In conformitate cu noua Lege privind institutia publica nationala a audiovizualului Compania “Teleradio-Moldova” presedintele companiei este ales de catre Consiliul de observatori, componenta caruia a fost desemnata astfel incit sa ramina sub controlul partidului de guvernamint. Am aratat mai sus ca, de fapt, cu mici exceptii asa a fost intotdeauna. Din 1990 si pina in prezent au fost schimbati 10 directori ai televiziunii, motivele fiind preponderent de ordin politic. De exemplu, schimbarea componentei Parlamentului in urma alegerilor sau incercarile unor directori de a manifestarea un grad mai inalt de independenta politica. Cazul penultimului director al televiziunii, Sergiu Prodan, care a condus institutia doar trei luni este revelator in acest sens.
Toate aceste evenimente fac ca situatia audiovizualului moldovenesc sa se afle in vizorul institutiiolor democratice europene. Recent la Strasbourg, la sesiunea de iarna a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, a fost discutata chestiunea privind dezvoltarea televiziunii si radioului public. Referindu-se la Moldova, raportorul Pascal Mooney a mentionat ca modificarile de doua ori pe parcursul anului 2003 a legii privind televiziunea publica nu au marcat schimbari pozitive. Consiliul Europei si-a exprimat ingrijorarea ca decizia de constituire a televiziunii publice prin lichidarea celei de stat poate fi utilizata pentru debarasarea de jurnalistii incomozi.
Aceste temeri sint bazate pe faptul ca nu exista criterii clare de eligibilitate pentru reangajarea colaboratorilor. Multi dintre fostii si actualii colaboratori ai televiziunii recunosc, cel putin in discutii private, ca o buna parte din angajatii televiziunii si radioului sint o adevarata povara pentru aceste institutii. In opinia lor ar exista un “balast” de aproximativ 50–70 la suta din cei aproximativ 1500 de angajati. Aceasta inseamna, pe de o parte, ca mentinerea intregului corp de colaboratori blocheaza cresterea salariilor celor care ar putea fi mult mai eficienti in conditiile in care munca si talentul lor ar fi apreciate si remunerate in mod adecvat. Pe de alta parte, exista riscul ca anume persoanele care formeaza “balastul” ar putea fi agreate in procesul de reangajare pe motiv ca acestea evita sa-si exprime dezacordul cu politica promovata de o conducere sau alta.
De aceea, in discutiile privind eventuala reforma a televiziunii s-au profilat doua pozitii diametral opuse: prima se refera la sustinerea reformei si se bazeaza pe critica, practic, fara exceptii a activitatatii televiziunii si produsului final al activitatii acesteia; a doua pozitie, camuflata sub pretextul apararii intereselor colectivului de angajati, se reduce la opunerea oricaror tentative de reformare.
Deocamdata pare a fi clar ca lipsa transparentei si a unor criterii clare de reangajare a personalului lasa loc pentru tot felul de speculatii si temeri. Cert este insa ca la televiziune exista multi ziaristi experimentati care ar face onoare oricarui post TV. In acest sens, printre criteriile de reangajare a ziaristilor n-ar trebui sa figureze cel referitior la virsta, asa cum se zvonea anterior. Si asta, cel putin din cauza ca societatea are nevoie de emisiuni pentru toate virstele si ca experienta profesionala solida acumulata de unii ziaristi confera institutiilor media un grad inalt de credibilitate, aşa precum e in cazul unor posturi publice din Occident, BBC sau RAI de exemplu.
Un motiv frecvent pentru critica asa-zisei institutii publice este legat de prezenta in emisiunile de stiri a unui volum imens de informatie, numita “de parchet”. Insa aceasta stare de lucruri a existat si pina in 2001. Ea a fost “consfintita” prin articolul 13(1) din Legea audiovizualului inca in 1995 si prevede ca institutiile publice ale audiovizualului urmeaza sa difuzeze “cu prioritate si in mod gratuit comunicarile de interes public primite de la Parlament, de la Presedentia Republicii Moldova si de la Guvern”, fara a specifica ce ar insemna “informatia de interes public”. E de mentionat faptul ca prevederea respectiva si in acea perioada contravenea standardelor europene, insa un sir de demnitari care in prezent se afla in opozitie nu au interprins nimic pentru a o schimba pe cind se aflau la guvernare.
Exemplele de mai sus vin sa confirme faptul ca problemele legate de existenta institutiei publice a audiovizualului au radacini vechi. O data cu revenirea la guvernare, Partidul Comunistilor nu a intirziat sa profite de practicile inradacinate pe parcursul mai multor decenii. A fost introdusa o cenzura destul de subtila, adica “neoficiala”, dar care ramine dura in ceea ce priveste impunerea politicii editoriale convenabila guvernarii. Aceasta in pofida faptului ca in cei 12 ani de independenta in constiinta publica au intervenit schimbari substantiale, iar Republica Moldova a devenit parte a mai multor structuri internationale, calitatea de membru a carora impune observarea anumitor rigori.
Acestea sint circumstantele in care institutia publica a audiovizualului a devenit un imperativ al timpului, sesizat din interior si sustinut din exterior. Din aceste considerente, se poate afirma ca partidului de guvernamint i-a fost impusa adoptarea legii privind institutia publica a audiovizualului (rezolutiile APCE) prin care sa fie creat un Consiliu de observatori, care la rindul lui prin concurs sa aleaga Presedintele Companiei publice. Desi prevederile de baza au fost indeplinite, la cea mai elementara analiza se observa ca, de fapt, esenta lucrurilor nu s-a schimbat. Dupa adoptarea in 2002 a Legii privind institutia publica nationala a audiovizualului Compania “Teleradio-Moldova”, aceasta a fost modificata in mai multe rinduri. Printre modificarile cele mai importante se considera eliminarea din lege a notiunii “necomerciala”. Aceasta modificare a intervenit dupa ce anul trecut Consiliul de observatori a ales noul presedinte al Companiei publice care si-a propus sa transforme institutia publica intr-o intreprindere profitabila, motivind ca astfel “televiziunea si radioul vor scapa pentru totdeauna de saracie”.
A fost o abordare eronata din mai multe puncte de vedere pe motiv ca:
- Toate institutiile audiovizuale publice din lume sint concepute drept institutii nonprofit. Aceasta este una din conditiile fundamentale care ii asigura libertatea fata de “sacul cu bani” si, respectiv, de grupurile de interes.
- In mass-media, ca in oricare alt gen de afaceri, initial trebuie sa investesti, ca apoi sa obtii profit. In aceste circumstante este inadmisibila renuntarea la cele aproximativ 8 milioane lei din bugetul de stat, destinati pentru modernizarea bazei tehnice, cea existenta fiind uzata substantial.
- Intr-o societate cu o economie in criza, nici un post de televiziune sau radio nu prea are sanse sa devina profitabil. Chiar si in comparatie cu Rusia sau Romania, preturile foarte joase pentru un minut de publicitate nu pot asigura procesul de producere foarte costisitor al mass-media electronice. Acesta este unul din motivele pentru care in Moldova nu prea exista presa independenta, iar numarul posturilor de televiziune cu emisiuni originale autohtone este mai mult decit redus.
Probabil, intelegerea acestor factori a contribuit la recenta demisie din functie a noului Presedinte al companiei, demisie votata in mod surprinzator in unanimitate de catre intregul Consiliu de observatori. Pentru multi unanimitatea votului de demisie reprezinta un eveniment extrem de suspect, legat de aparitia unor noi conflicte de interese, insa aceasta este o alta problema.
Important ramine faptul ca institutia publica a autiovizualului nu poate fi privatizata. Ea apartine societatii, urmind sa fie finantata integral sau partial din banii publici, evitind in acelasi timp aflarea sub controlul Guvernului. Asa ar trebui sa fie la modul ideal. De fapt insa, nici o formatiune politca din cele care s-au perindat la guvernare in Republica Moldova dupa declararea independentei nu a dorit sa scape de sub control televiziunea si radioul de stat, care sint percepute drept instrumente extrem de importante pentru influentarea opiniei publice, atit in campaniile electorale, cit si in perioada dintre acestea. Acesta pare a fi si motivul pentru care ultimul presedinte al Companiei a purces la acreditarea ideii transformarii companiei intr-o institutie profitabila prin intermediul conferirii dreptului de a efectua activitate comerciala. Astfel, din punct de vedere formal Compania s-ar identifica drept una publica, de fapt insa “principalii” parteneri comerciali fiind cei care determina mersul lucrurilor. Cum in Moldova libertatea afacerilor este strins legata de relatia cu guvernarea, lucrurile capata o anumita conotatie dupa faimoasa formula “cine plateste acela arvoneste”. Cel mai recent si relativ nevinovat exemplu in acest sens este cel de acum doua saptamini, cind televiziunea “publica” nationala a pus pe post in cadrul unei emisiuni de stiri un reportaj de la un act de caritate a unei firme private, care a decis sa doneze unui orfelinat un set de produse alimentare si la care in mod surprinzator particpa si un presedinte de comisie parlamentara, reprezentant al partidului de guvernamint. Nu a fost explicat ce are in comun parlamentarul cu firma respectiva si nici de ce participa la acest act de caritate.
Abaterea de la principii sau lipsa acestora, precum si lipsa transparentei da nastere diferitelor speculatii si zvonuri, tensionind si mai mult situatia. Astfel, au fost lansate zvonuri referitoare la transferarea conturilor Companiei publice de la Banca Sociala la una privata, controlata de persoane apropiate guvernarii. De asemenea, se afirma ca proiectul noului statut al institutiei publice nationale a audiovizualului Compania “Teleradio-Moldova” prevede ca banii proveniti din activitatea comerciala sa fie utilizati pentru actiuni de binefacere, sponsorizari (vezi exemplul de mai sus) si nu, in primul rind, pentru realizarea emisiunilor. Informatia privind venitul, precum si distribuirea lui urma sa fie strict secreta. Orice tentativa de a declansa discutii sau de a face publica informatia de acest gen urma sa se soldeze cu intentarea unor dosare judiciare. Proiectul documentului prevedea ca toate deciziile privind utilizarea venitului sa apartina doar presedintelui Companiei. Aceste imputerniciri pe care si le-ar fi atribuit conducerea de virf a Companiei Publice Nationale nu aveau nimic in comun cu statutul unei institutii publice.
Proiectul de statut, elaborat de ultima conducere a Companiei, continea si citeva prevederi privind politica editoriala. Pe de o parte, grilele de emisie ale televiziunii si radioului trebuie sa contina emisiuni sociale, de instruire, de divertisment pentru toate virstele si grupurile de interes. Pe de alta parte, acest obiectiv este greu de realizat, or prevederile aceluiasi proiect impun fiecarui grup de creatie si elaborarea unui business plan, care ar include modalitatile de obtinere a finantelor pentru pregatirea emisiunii.
Vorba e ca Legea cu privire la sponsorizare nu ofera, practic, nici un fel de avantaje sponsorilor. Mai mult, lipsa traditiei si culturii in domeniul respectiv nu favorizeaza sprijinirea unor emisiuni cu tematica sociala. Oamenii de afaceri prefera sa investeasca in actiuni de divertisment gen “Miss Moldova”, competitii la bodybilding, dar niciodata in ultimii 5–10 ani nu au contribuit financiar la realizarea unor emisiuni despre viata si problemele pensionarilor sau ale copiilor de la orfelinate.
Stiind nu din auzite despre mecanismele si metodele de control al activitatii intreprinderilor mici si mijlocii, acestea nu-si vor prea da ghes sa sprijine financiar nici emisiunile cu subiecte incandescente, care ar pune in dezbatere, sa zicem, problema coruptiei.
Desi actualii guvernanti au insusit perfect multe din lectiile trecutului, totusi se pare ca acestia nu admit ca se afla temporar la guvernare si, de aceea, a-ti face legi favorabile in timpul guvernarii inseamna a suporta consecintele lor atunci cind ajungi in opozitie. Daca acest adevar ar fi constientizat, atunci legile ar fi adoptate in interesul societatii si nu in cel al gruparii aflate la guvernare.
Din acest punct de vedere, se poate afirma ca in ultimul deceniu, dupa transformarea de jure a televiziunii de stat in institutie publica nu s-a schimbat nimic esential. De aceea, subiectivismul si caracterul tendentios al reflectarii proceselor economice, politice si sociale din tara ar putea marca si pe viitor activitatea presei electronice cu statut oficial de institutie publica.
Solidarizarea jurnalistilor de la televiziune, care se opun cenzurii si pledeaza pentru aplicarea in practica a principiilor profesionale, a devenit mult mai pronuntata. Demiterile colaboratorilor sau scoaterea de pe post a emisiunilor nu mai pot fi efectuate neobservat. Organismele internationale, cum ar fi Consiliul Europei, Uniunea Europeana, OSCE isi exprima deschis ingrijorarea si dezacordul in legatura cu actiunile de limitare a libertatii de expresie si cu cele de presiune asupra jurnalistilor. Aceste lucruri impun adoptarea de catre guvernanti a unor schimbari adecvate.
In aceste circumstante depinde de atitudinea societatii civile daca vom avea vreodata in Republica Moldova o televiziune publica, televiziune care poate exista doar pentru societate, cu suportul si cu implicarea nemijlocita a acesteia.