Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Tendinţe autoritariste
|
|
În ultima vreme comportamentul autorităţilor moldoveneşti se aseamănă tot mai mult cu cel al autorităţilor belaruse. Această asemănare se profilează practic în toate domeniile. Se observă acelaşi stil de conducere; aceeaşi manieră a discursului politic şi acelaşi comportament faţă de opoziţie; aceeaşi atitudine de control total asupra mass-media, transformată într-o banală unealtă de propagandă; aceleaşi metode ale politicii de cadre, generatoare de corupţie; aceeaşi atitudine faţă de business, care este strangulat, confiscat sau supus controlului; în sfîrşit, aceeaşi atitudine faţă de instituţiile democratice internaţionale, care sînt desconsiderate şi atacate.
Pe de o parte, era firesc să fie aşa o dată ce partidul de guvernămînt intenţiona să aducă RM în Uniunea Rusia-Belarus. Evident, se pot integra doar regimuri care împărtăşesc aceleaşi convingeri şi au comportamente similare. Totuşi în primii ani de guvernare comportamentul autorităţilor comuniste moldoveneşti a fost ceva mai atent, lucru care i-a mîhnit mult pe dogmatici, făcîndu-i să se lamenteze în presa de partid precum că, din păcate, Preşedintele Voronin nu este nici Fidel Castro, deşi promisese să transforme RM într-o Cubă a Europei, şi nici măcar Alexandr Lukaşenko.
Probabil, liderii partidului de guvernămînt au decis să nu-şi mai decepţioneze aderenţii şi o dată cu apropierea alegerilor parlamentare recurg tot mai insistent la metodele verificate ale lui Lukaşenko de menţinere sub control absolut a proceselor social-politice şi economice, factor determinant pentru victoria în alegeri. Recent s-au produs mai multe evenimente care arătă că modelul belarus este unul de inspiraţie pentru autorităţile moldoveneşti. Acesta fiindcă stilul de guvernare sugerează şi modalitatea de soluţionare a problemelor.
Spre exemplu, guvernanţii moldoveni par să urmeze exemplul Belarusului de depăşire a blocajului financiar extern. În acest sens Lukaşenko a stabilit relaţii strînse de cooperare economică cu Libya, iar autorităţile moldoveneşti încearcă să facă acelaşi lucru cu Kuwaitul. Propaganda oficială s-a străduit să scoată în evidenţă faptul că acel credit de 6,5 mln de dolari pe care l-a obţinut RM de la Kuwait în urma recentei vizite a Preşedintelui Voronin în această ţară a fost oferit în condiţii la fel de favorabile ca şi cele oferite de instituţiile financiare internaţionale. Accentul se pune pe faptul că spre deosebire de FMI şi BM care au îngheţat relaţiile cu RM, Kuwaitul nu pune nici un fel de condiţii privind reformarea economiei şi sistarea prigonirii businessului privat. La fel de interesant este faptul că propagandiştii guvernamentali nu s-au putut reţine de a-şi împărtăşi exaltarea legată de lipsa partidelor politice în Kuwait, precum şi de faptul că în această ţară voinţa şi cuvîntul emirului substituie legile, lucru valabil în mare măsură şi pentru Belarus, din experienţă căreia se inspiră autorităţile moldoveneşti.
Un alt exemplu de inspiraţie se referă la modalitatea prin care Lukaşenko controlează activitatea potenţialilor oponenţi politici. Astfel, în Belarus Parlamentul nu are propria contabilitate, funcţiile acesteia fiind îndeplinite de contabilitatea aparatului prezidenţial. Evident, atunci cînd deputaţii pleacă în deplasări de serviciu ei se adresează aparatului preşedintelui pentru soluţionarea problemelor legate de acoperirea cheltuielilor. De fapt, în acest mod branşa legislativă a puterii este pusă sub controlul celei executive, deputaţii terbuind, de fapt, să explice aparatului prezidenţial scopul deplasărilor. Şi în RM se urmăreşte un scop similar. În luna ianuarie Guvernul a aprobat un proiect de lege în conformitate cu care funcţionarii publici ar trebui să ceară permisiunea cancelariei de stat şi să anunţe Ministerul de Externe despre scopul deplasărilor peste hotare şi invitarea delegaţiilor oficiale în RM. Într-adevăr, este o practică normală coordonarea vizitelor oficiale ale demnitarilor în dependenţă de rangul lor. Însă aceste reguli nu se pot referi la vizitele private. Recenta vizită privată la Moscova a lui Serafim Urechean, considerat drept principalul oponent politic al actualei guvernări, a provocat o adevărată nervozitate în rîndurile conducerii de vîrf de la Chişinău. Aceasta fiindcă primarul de Chişinău Urechean a fost bănuit că ar fi intrat în graţia autorităţilor de la Moscova substituind în acest sens liderii partidului de guvernămînt. Cu această ocazie mass-media afiliată guvernării a tirajat în unison articole şi reportaje referitoare la o eventuală tragere la răspundere a lui Urechean pentru neconformare noilor reguli.
Un alt exemplu recent de comportament a la Lukaşenko este atitudinea faţă de şeful misiunii OSCE, William Hill. Acesta a fost acuzat de către consilierul prezidenţial, Mark Tkaciuk, pe motiv că acesta s-ar fi amestecat în treburile interne ale RM, transformînd sediul misiunii OSCE din Moldova într-un birou electoral al opoziţiei. Exact aşa au procedat autorităţile belaruse în preajma alegerilor prezidenţiale din această ţară din septembrie 2001, fapt care ceva mai tîrziu a condus la închiderea misiunii OSCE în Belarus.
Este curios că şeful misiunii OSCE din RM a fost atacat pentru faptul că, de fapt, a reiterat nişte clauze din rapoartele oficiale ale misiunii OSCE de după ultimele alegeri parlamentare, în care se recomanda micşorarea pragului electoral extrem de înalt de 6%. În condiţiile în care autorităţile moldoveneşti timp de trei ani după publicarea raportului OSCE nu au întreprins nimic pentru eliminarea impedimentelor în calea unei reprezentări adecvate în forul legislativ, ba mai mult au ridicat noi impedimente prin introducerea pragului succesiv pînă la 12% pentru blocurile electorale, nu rămîne nimic altceva decît a lua apărarea drepturilor celor 28% de cetăţeni a căror voinţă a fost desconsiderată atunci cînd voturile lor au fost redistribuite preponderent PC. Evident, acest lucru nu convine PC, care la ultimele alegeri parlamentare s-a ales cu un surplus de 40% de mandate, permiţîndu-i în prezent să promoveze politici care vin în discordanţă cu cele aproximativ jumătate de milion de opţiuni ale cetăţenilor care au participat la votare, dar care au rămas nereprezentaţi în Parlament.
Evident, diferenţele dintre RM şi Belarus rămîn încă substanţiale. Actualele autorităţi moldoveneşti au venit la guvernare cu şapte ani mai tărziu decît Lukaşenko, cînd situaţia economică, politică şi cadrul legal difereau mult de cele din 1994. Totuşi, lunecarea spre modelul belarus de guvernare oferă posibilitatea de a prognoza tratamentul din partea comunităţii internaţionale, a ţărilor vecine, inclusiv a Rusiei, la care ar putea fi supusă RM în eventualitatea înaintării pe acest făgaş, mai cu seamă că şi-a declarat drept scop strategic integrarea in UE.