Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
NATO se extinde, iar Moldova… se reduce?
|
|
În Republica Moldova reacţiile la evenimentul ce s-a produs pe 2 aprilie 2004 — aderarea oficială a şapte noi state (Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia şi Slovenia) la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) — au fost diferite. Experţii independenţi şi partidele politice au adoptat poziţii contemplative, de salutare (formaţiunile de dreapta) sau de exprimare a îngrijorării (formaţiunile de stînga). Autorităţile au tratat evenimentul cu multă prudenţă. E suficient, în acest context, să ne amintim de declaraţiile de acum două luni ale liderilor fracţiunii majoritare din Parlamentul moldovean, făcute colegilor lor occidentali din Adunarea Parlamentară a NATO “… avînd în vedere statutul constituţional al neutralităţii, /…/ Moldova niciodată nu va deveni (sau nu poate deveni) membră a NATO.” Acum important este să vedem care pot fi consecinţele vecinătăţii RM cu NATO, care a “a ajuns deja la rîul Prut”.
Într-un context mai larg, de importanţă majoră este urmărirea evoluţiilor din ţările din vestul Comunităţii Statelor Independente (CSI) care au devenit vecine ale NATO. Se ştie că, pe de o parte, elitele guvernante din Ucraina şi Moldova îşi declară cu diferite ocazii intenţiile de integrare europeană, iar pe de altă parte, Belarus insistă asupra integrării cu Rusia. Evident, evoluţiile din aceste state prezintă interes pentru securitatea regională. În acest context, atît importanta Ucraină, cît şi mica Moldovă nu pot pretinde la o colaborare serioasă cu Occidentul, atîta timp cît forţele lor armate şi alte “structuri de forţă” rămîn nereformate, iar problemele securităţii continuă a fi privite prin prisma suspiciunilor şi lipsei de transparenţă.
În cazul Republicii Moldova, întrebarea firească este: ce ar trebui să se întreprindă pentru realizarea reformei sectorului de securitate şi asigurarea transparenţei lui? Evident, pentru a răspunde la această întrebare trebuie să se ia în consideraţie faptul că cea mai mare sfidare pentru politica de securitate a Republicii Moldova este conflictul transnistrean. De asemenea, trebuie să se ia în consideraţie că atîta timp cît Federaţia Rusa va susţine economic, politic şi militar forţele secesioniste din Transnistria, opţiunea de integrare europeană a RM va fi subminată.
În aceste circumstanţe, apare o altă întrebare: de ce fel de forţe armate are nevoie RM? De fapt, la această întrebare trebuia să răspundă conceptul reformei militare din 2002, concept greu de realizat în condiţii de incertitudine generată de evoluţiile politice.
În cadrul programului NOSTRUM “Necesităţi şi opţiuni pentru transparenţa şi reforma sectorului de securitate în Ucraina şi Moldova”, susţinut de autorităţile moldoveneşti şi Ministerul Afacerilor Externe al Olandei şi implementat de Centrul European pentru Studii de Securitate din Olanda şi Institutul de Politici Publice din Republica Moldova, a fost elaborat un set de recomandări pe termen scurt şi mediu vizînd politicile RM în domeniul respectiv.
O opţiune ar putea fi adoptarea unei politici de expectativă, de evaluare a evoluţiei sistemului de securitate regională după lărgirea NATO şi UE, a impactului pe care îl va avea politica UE a “Europei lărgite” asupra realizării “scopului strategic” declarat al RM de integrare europeană pentru apropierea RM, care ar indica noi soluţii şi ar da un nou imbold reformei sistemului de securitate al RM.
Abordarea de alternativă este de a face lucrurile care trebuie făcute, indiferent de modalitatea de abordare a problemei transnistrene. Fără îndoială, această abordare ar trebui, de asemenea, să ia în consideraţie eventualul impact al extinderii UE şi NATO. În acest sens, recomandările s-au referit la:
- îmbunătăţirea transparenţei sectorului apărării şi securităţii, inclusiv prin monitorizarea actelor normative referitoare la securitatea statului;
- restructurarea organizării sistemului de apărare şi a instituţiilor nemilitare ale sectorului de securitate;
- întărirea controlului de frontieră (pentru persoane şi bunuri);
- desfăşurarea unui monitoring al factorilor externi care influenţează sistemul de securitate şi apărare (recomandat de NATO), folosind noi oportunităţi pentru optimizarea alocării resurselor şi luării deciziilor militare.
Evident, toate aceste recomandări, la fel ca şi politicile de securitate, rămîn foarte vagi în condiţiile cînd, pe de o parte, se adoptă concepţii de reforme militare, iar, pe de altă parte, se promovează idei referitoare la “demilitarizarea completă” sau “parţială” a eventualului “stat federal reîntregit”. Aceste idei se conţin în “Memorandumul Kozak” de soluţionare a conflictului transnistrean prin federalizarea RM (care, în conformitate cu opiniile autorităţilor moldoveneşti, ba este de “importanţa căderii zidului berlinez”, ba este respins pe motiv că “a fost elaborat pe la spatele Europei”, ba iarăşi afirmă că nu a fost respins etc.), fiind ulterior preluate şi inserate în ultimul proiect de federalizare înaintat de OSCE. În astfel de condiţii, nimeni nu ştie nici măcar aproximativ cum ar putea arăta un sistem de securitate al RM.
Mai mult, vorbind despre transparenţă şi coerenţă, merită să ne aducem aminte de un caz recent. Astfel, în cadrul şedinţei anuale de bilanţ a Colegiului Ministerului Apărării (MA) de la finele anului trecut, Comandantul Suprem al Forţelor Armate, Preşedintele Vladimir Voronin, a cerut, potrivit agenţiilor de presă, conducerii militare propuneri concrete privind reformarea unor importante unităţi ale Armatei Naţionale, cum ar fi, bunăoară, brigăzile de artilerie, aeriene şi de apărare antiaeriană. Peste vreo două săptămîni, într-un comunicat al Preşedinţiei se spunea că în cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Securitate au fost aprobate propunerile MA privind restructurarea unor unităţi ale Armatei Naţionale care, după examinarea lor de către Guvern, vor fi propuse Parlamentului spre aprobare. Restructurarea, care în opinia Comandantului Suprem se referă şi la “debarasarea de tehnica militară învechită”, ar putea însemna multe lucruri, inclusiv realizarea comercială a unor loturi de armament şi tehnică militară din dotare, de care RM ar putea să nu mai aibă nevoie: vreo 6 avioane de vînătoare MiG-29; elicoptere de transport; tehnică blindată — 209 unităţi (BTR-80, TAB-71, BMP, BMD); tunuri — 79; aruncătoare de mine — 115; instalaţie pentru focul de salvă — 12; tunuri antitanc — 36; rachete dirijate antitanc — 118; rachete nedirijate antitanc — 113; instalaţii de rachete antiaeriene — 3; instalaţii de artilerie antiaeriene — 23; instalaţii mobile de tip “Igla”, “Strela” — 66 unităţi. Se ştie că unii agenţi economici de la noi au avut contracte şi legături comerciale în acest domeniu cu parteneri din unele ţări din Africa, Coreea de Nord, Iran etc. Aceste exemple impun ca orice tranzacţie de acest gen să fie cît se poate de transparentă, pentru a evita orice speculaţii a căror consecinţe pot afecta imaginea Republicii Moldova.