Monitoring→Politica→Comentarii

---

Absenţa ostentativă a Preşedintelui Voronin de la summit-ul CSI

Lipsa Preşedintelui Vladimir Voronin la summit-ul CSI desfăşurat la Astana, în perioada 15–16 septembrie a.c., este una dintre cele mai elocvente ilustraţii a gradului deteriorării relaţiilor dintre RM, pe de o parte, şi Rusia, pe de altă parte.

Explicaţiile pe care le-a invocat Preşedintele Vladimir Voronin pentru justificarea absenţei sale la Astana lasă impresia unei atitudini elaborate şi consecvente asupra problematicii CSI. Acum un an, în cadrul summit-ului CSI de la Ialta, Vladimir Voronin a criticat foarte dur constituirea Spaţiului Economic Comun (SEC) de către cele patru state industrializate din CSI: Rusia, Ucraina, Kazahstan şi Belarus, dispuse să-şi creeze avantaje reciproce de ordin economic de care nu vor putea beneficia ceilalţi membri ai CSI, lăsaţi în afara SEC. Preşedintele moldovean avertiza atunci că fondarea SEC va submina CSI, transformînd-o într-un club de discuţii. În recentul interviu acordat agenţiei “Novosti-Moldova” şi republicat în oficiosul “Moldova suverană”^[1] Vladimir Voronin, practic, reitera aceleaşi argumente, subliniind că cele patru state au interese comune de ordin pragmatic avînd drept scop sincronizarea politicilor economice în vederea accederii în OMC. Într-adevăr, agenda separată a liderilor celor patru state fondatoare ale SEC a conţinut: discutarea modului de realizare a acordurilor semnate la summit-ul de la Ialta din septembrie 2003, desemnarea priorităţilor şi documentelor care urmează a fi elaborate în continuare, identificarea principiilor unice de aplicare a TVA, simplificarea circulaţiei cetăţenilor în SEC. Ceilalţi şefi de state ai CSI au fost puşi în situaţia să se mulţumească cu statutul de parteneri solidari cu Rusia, care după seria de acte teroriste de pe teritoriul acesteia este interesată în mod deosebit de suport în combaterea terorismului, a crimei organizate, a traficului cu droguri şi a migraţiei ilegale, subiecte care au figurat pe agenda summit-ului pentru toţi şefii de state CSI. În aceste circumstanţe Preşedintele Voronin a considerat că reprezentarea RM la summit de către prim-ministru corespunde agendei.

Totuşi aceste explicaţii nu par a fi convingătoare. Există cîţiva factori care lasă această impresie. În primul rînd, la summit-ul CSI de la Astana a participat majoritatea şefilor statelor care, de asemenea, nu au fost admise în SEC, inclusiv liderii statelor caucaziene care se confruntă cu probleme similare celor ale RM, în special cu conflicte separatiste, soluţionarea cărora depinde de Rusia.

În al doilea rînd, după summit-ul CSI neformal de la Moscova din iulie a.c. mai degrabă se putea aştepta ca la următorul summit de la Astana să absenteze liderii azer şi georgian, şi nu Preşedintele moldovean. Primii doi au fost cei care au refuzat să semneze, în pofida insistenţei Preşedintelui Vladimir Putin, Declaraţia împotriva OSCE. Probabil, ei înţelegeau că în pofida neajunsurilor acestei organizaţii, documentele finale ale acesteia, precum cele semnate la summit-ul de la Istanbul din 1999 privind Tratatul Forţelor Armate Convenţionale în Europa, dar mai ales Actul final din 1975, care consfinţeşte principiile integrităţii teritoriale ale statelor şi inviolabilitatea hotarelor acestora, constituie pietre de temelie ale securităţii regionale. Deşi Declaraţia anti-OSCE de la Moscova nu ţintea direct în temelie, ci doar în “geamurile construcţiei”, totuşi este semnificativ că liderii a două state caucaziene care se confruntă cu separatismul au refuzat s-o semneze. În acest sens, poate fi înţeleasă solidaritatea cu Rusia împotriva OSCE a liderului armean care contestă o parte a teritoriului azer, poate fi chiar înţeleasă şi solidaritatea altor state care nu au pe teritoriul lor regimuri separatiste şi trupe ruseşti care le susţin, însă solidaritatea Preşedintelui moldovean, chiar şi condiţionată, a fost destul de stranie atunci.

În al treilea rînd, este remarcabil faptul că şefii statelor caucaziene nu şi-au etalat vreodată, în măsura pe care a făcut-o anterior Preşedintele Voronin, ataşamentul deosebit pentru relaţiile cu CSI, în general, şi cele cu Rusia, în special. Cu toate acestea, ei au participat la summit pentru a discuta problemele de interes comun, iar liderul georgian Mihail Saakaşvili a ţinut chiar să condiţioneze solidaritatea cu Rusia în lupta împotriva terorismului cu neadmiterea aplicării dublelor standarde de către aceasta în soluţionarea conflictelor separatiste inspirate tocmai de ea. Contrastul cu comportamentul Preşedintelui moldovean devine izbitor dacă ne amintim că în conformitate cu articolul 27 al Tratatului de prietenie şi cooperarea între Republica Moldova şi Federaţia Rusă părţile contractante s-au obligat să coopereze în cadrul CSI, iar în conformitate cu articolul 14 al aceluiaşi Tratat s-au obligat să coopereze în combaterea “terorismului, traficului ilicit de droguri” etc. Recentul summit CSI avea pe agendă tocmai aceste chestiuni, de aceea, lipsa Preşedintelui Voronin poate fi calificată drept o ignorarea ostentativă a obligaţiunilor asumate prin legea RM de ratificare a Tratatului de prietenie cu Rusia. Însă lucrurile par a fi mult mai grave.

Aspiraţiile Rusiei şi reacţiile pe care le provoacă acestea

Summit-ul CSI de la Astana a avut loc după şirul de acţiuni teroriste organizate de separatiştii ceceni pe teritoriul Rusiei, începînd cu uciderea preşedintelui cecen Akhmad Kadîrov la 9 mai a.c. şi terminînd cu tragedia de la Beslan de la începutul lunii septembrie a.c. În această situaţie, Rusia a avut nevoie de exprimarea solidarităţii liderilor CSI în lupta împotriva terorismului. Pe de altă parte, anume în perioada respectivă conducerea de vîrf a Rusiei, diplomaţia acestei ţări şi oficiali de rang mai mic au întreprins acţiuni şi au făcut declaraţii de rezonanţă care scot în evidenţă atitudinile faţă de regimurile separatiste din spaţiul CSI.

Spre exemplu, separatiştii din Abhazia şi Osetia de Sud au fost consultaţi şi susţinuţi în permanenţă de către vicepreşedintele Dumei de stat, Dmitrii Rogozin. În perioada crizei din Adjaria, din primăvara anului curent, doi dintre părinţii fondatori ai regimului separatist transnistrean — membrul Dumei de stat Victor Alksnis şi generalul Iurii Netkacev, fostul comandant al fostei Armate a 14-a, care a înarmat regimul separatist transnistrean cu armament din depozitele armatei ruse — s-au deplasat la Batumi pentru a împărtăşi “experienţa pozitivă” a proiectului separatist de succes din Transnistria. Însă cinismul oficialilor ruşi a atins limite inimaginabile tocmai în perioada cînd teroriştii separatişti ceceni deţineau peste o mie de ostatici în şcoala din Beslan. Exact atunci, 2 septembrie a.c., regimul separatist de la Tiraspol sărbătorea cu mult fast cea de a 14-a aniversare a independenţei Republicii Moldoveneşti Nistrene (RMN). La festivităţi a participat şi vicepreşedintele Dumei de Stat, Serghei Baburin, care declara: “Evaluînd situaţia de pe Nistru, trebuie să recunoaştem realitatea: Moldova constă din două state — Republica Moldovenească Nistreană şi Republica Moldova, transnistrenii au demonstrat deja că au dreptul să-şi hotărască singuri soarta… Nici blocada şi nici mişcările febrile de renunţare la Memorandumul în care RMN figurează în calitate de stat nu vor putea schimba realitatea”. Un alt vicepreşedinte al Dumei de stat, Vladimir Jirinovskii, i-a trimis liderului separatist transnsitrean, Igor Smirnov, un mesaj de felicitare şi susţinere în care îl asigura că “cu eforturi comune vom putea obţine recunoaşterea Republicii Moldoveneşti Nistrene şi aderarea ulterioară a acesteia la Federaţia Rusă”. Astfel, liderii separatişti care se postează drept internaţionalişti îi au drept susţinători pe cei mai înveteraţi naţionalişti din Rusia. Dacă aceşti oficiali ruşi s-ar fi deplasat la Beslan pentru a negocia pe marginea revendicărilor teroriştilor, cine ştie, poate salvau nişte vieţi de oameni nevinovaţi.

Evident, Baburin, Rogozin, Jirinovskii (toţi vicepreşedinţi ai Dumei de Stat cu viziuni naţionaliste şi şovine) sînt, deocamdată, nişte politicieni marginali, însă experienţa anterioară a demonstrat că misiunea lor este de a spune pe şleau ceea ce nu îşi poate permite Kremlinul, care este nevoit să respecte uzanţele diplomatice. De fapt, ceea ce nu exprimă în mod foarte explicit autorităţile şi diplomaţia este elaborat de experţii politologi admişi la urechea Kremlinului. Sînt lucruri ştiute de mult, dar care în condiţii de criză apar într-o lumină cu totul deosebită. Astfel, preşedintele Institutului pentru Strategie Naţională, Serghei Belkovski, care îşi etalează apropierea de Kremlin, a ţinut să explice de ce Rusia are nevoie de regimurile separatiste din spaţiul CSI: “Anume statele nerecunoscute permit Rusiei să-şi menţină pîrghiile de influenţă, rolul de arbitru şi tămăduitor al celor mai grave conflicte din spaţiul postsovietic, în definitiv, prezenţa militară directă în cele mai îndepărtate colţuri ale CSI, ceea ce asigură modelul unipolar al acestei comunităţi. Centura constituită din statele nerecunoscute reprezintă mecanismul de asigurare a prezenţei Rusiei în punctele nevralgice ale fostei URSS. Dispariţia acestei centuri ar însemna pierderea de către Rusia a rolului de moderator în spaţiul postsovietic. În atare situaţie, CSI se va destrăma, fiind înlocuită de un conglomerat de 12 ţări cu drepturi egale, fiecare din acestea soluţionîndu-şi problemele în mod direct cu actorii globali (SUA, UE, China) sau regionali (Turcia, Iran), Moscova nefiind centru de atracţie pentru nici una dintre ele”^[2]. Sigur, şi declaraţiile politologului trebuie tratate cu multă circumspecţie, însă decizia Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) privind “cazul Ilaşcu” arată cu lux de amănunte că lucrurile stau exact aşa cum afirmă acesta.

Pe de altă parte, principalul strateg al Kremlinului, preşedintele Fundaţiei pentru Politică Eficientă, Gleb Pavlovski, după tragedia de la Beslan, a identificat duşmanii şi a explicat de ce Rusia nu va admite dezgheţarea conflictelor din spaţiul CSI pe care le-a inspirat şi îngheţat: “Este extrem de dificil a identifica inamicii în lumea modernă. Persoanele şi organizaţiile care în unele cazuri ne sînt parteneri diplomatici, în alte cazuri acordă suport ucigaşilor, de exemplu, Bruxelles-ul le dă legitimitate acestora numindu-i rebeli. Un alt exemplu este că UE, fortificîndu-se, îşi promovează doctrina de extindere, ridicînd problema dezgheţării vechilor conflicte din Caucaz şi din zona Mării Negre. Dat fiind faptul că pentru UE noţiunea de securitate este una esenţială, viziunea asupra acesteia este aplicată faţă de teritoriile de la hotarele ei. Adică, în Basarabia, în Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud, Armenia cu scopul inventarierii teritoriilor limitrofe. Însă conflictele au fost îngheţate de noi, în cadrul altei abordări — a sistemului nostru de securitate, care a funcţionat ultimii 10 ani. Saakaşvili, care joacă cartea dezgheţării conflictelor, o face pentru că are nevoie de resursele SUA şi ale Europei, încercînd să le angajeze în acest joc. De faptul că Saakaşvili a dezgheţat conflictul din Osetia de Sud a profitat Basaev. De aceea, Rusia este în drept să formuleze întrebarea adresată lui Saakaşvili în felul următor: sîntem convinşi că cei care au pus la cale atacul terorist de la Beslan nu ar fi ales drept ţintă Osetia de Nord dacă Georgia nu ar fi dezgheţat conflictul din Osetia de Sud?”^[3]

Pavlovski a afirmat cele de mai sus imediat după tragedia de la Beslan şi în prejma recentului summit CSI. La Astana Preşedintele georgian s-a referit în mod expres la problemele ridicate de Pavlovski, afirmînd: “consider important ca să nu fie aplicate standarde duble în abordarea problemelor de litigiu. Noi doar cunoaştem feţele teroriştilor. Să-l luăm, spre exemplu, pe Basaev. La mijlocul anilor ’90 acesta era un adevărat erou al separatiştilor din Abhazia, mîinile cărora sînt pline de sînge”^[4]. Replica Preşedintelui rus, Vladimir Putin, s-a referit la faptul că oricum “sancţiunile economice şi presiunile militare nu vor da rezultate. Aceasta nu este calea care duce spre Lăcaşul Sfînt”. Aici curiozitatea constă în faptul că Occidentul tocmai acest lucru i-l sugerează de mult lui Putin, referindu-se la eventuala cale de soluţionare a conflictului cecen, dar acesta îl respinge. Astfel, ceea ce îşi permite Rusia în Cecenia îi este refuzat Georgiei în Osetia de Sud şi Abhazia, unde regimurile separatiste au fost instaurate cu suportul militar direct al Rusiei şi unde Basaev şi-a acumulat experienţa de combatant. Rusia îşi poate permite să inspire conflicte separatiste pe care să le îngheţe pentru a-şi asigura prezenţa militară în statele CSI, a căror independenţă şi suveranitate a recunoscut-o, iar acestora din urmă, pe propriul lor teritoriu, nu li se poate să întreprindă măsuri de dezgheţare a conflictelor respective pentru a le soluţiona altfel decît îi convine Rusiei. Cei care încearcă acest lucru şi eventualii lor susţinători sînt identificaţi drept inamici. În aceste circumstanţe oficialii ruşi apelează la solidaritate şi îndeamnă Occidentul să renunţe la “dublele standarde”^[5]. Astfel, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a depus la 23.09.04 spre examinare Consiliului de Securitate al ONU proiectul de rezoluţie “privind activizarea interacţiunii în lupta cu terorismul mondial”. Este un lucru extrem de important, numai că în cazul Rusiei terorismul are rădăcini separatiste. De aceea, nu ar trebui încurcate cauza şi efectul, adică ar fi corect ca în denumirea proiectului de rezoluţie să figureze “lupta împotriva separatismului şi terorismului”. Evident, Rusia doreşte să profite de interferenţa factorilor separatist şi al terorismului islamic pentru a-l substitui definitiv pe primul cu cel de al doilea. Obsesia legată de presupusele “duble standarde” ale Occidentului ar dispărea dacă conflictele separatiste din spaţiul CSI şi soluţiile pentru acestea ar fi tratate de către Rusia în baza aceloraşi criterii.

Concluzii

Este evident că modul de abordare a problemelor politice şi economice din spaţiul CSI subminează dramatic viitorul acestei structuri. Soarta SEC rămîne incertă din cauza egoismului economic al Rusiei. Alegerile din Kazahstan, modalitatea desfăşurării campaniei electorale din Ucraina, referendumul lui Lucaşenko privind posibilitatea deţinerii unui număr nelimitat de mandate prezidenţiale sînt evenimente care se corelează foarte bine cu lunecarea tot mai pronunţată a Rusiei spre autoritarism. Însă pentru toată lumea a devenit evident că “verticalele puterii” provoacă doar noi conflicte. Celelalte trei state din Asia Centrală se confruntă cu probleme extrem de specifice pentru a contribui la stabilitate în spaţiul CSI.

Cît priveşte statele caucaziene, acestea nu atît investesc speranţe în dezvoltarea CSI, cît mai speră încă în rolul pozitiv al Rusiei în soluţionarea conflictelor cu care se confruntă. La Astana Preşedintele Saakaşvili a menţionat anume acest lucru: “Consider că Rusia poate şi trebuie să joace un rol pozitiv în soluţionarea conflictelor. Există potenţial pentru negocieri”.

Faptul că Preşedintele Voronin a renunţat să profite de ocazia oferită de summit-ul CSI de la Astana pentru a discuta cu preşedinţii Putin şi Kucima pe marginea conflictului transnistrean arată că potenţialul pentru negocieri în vederea soluţionării conflictului transnistrean cu participarea Rusiei şi Ucrainei în formatul existent de negocieri este epuizat complet. Acest lucru a constituit o surpriză pe motiv că în recentul său discurs cu ocazia Zilei Independenţei RM, Vladimir Voronin afirma că “negocieri cu Tiraspolul nu vor mai avea loc. Noi vom continua să dialogăm numai cu cei cărora Tiraspolul li se supune în cel mai direct mod”. Evitînd să-i numească pe aceştia din urmă, Preşedintele Voronin afirma că cei 460 de km de hotare cu Ucraina sînt deschişi pentru contrabandă care “aduce dividende Tiraspolului, Ucrainei şi Rusiei, încît paralizează în mod efectiv şi acţiunea dreptului internaţional”. La 1.09.04, într-un interviu pentru postul de radio BBC, Preşedintele moldovean reitera că “regimul transnistrean este unul de marionete, fiind condus din Rusia şi Ucraina”. Astfel, se poate înţelege de ce Preşedintele Voronin nu mai vrea să discute cu “marionetele de la Tiraspol”, însă este straniu că renunţă să discute şi cu “păpuşarii de la Moscova şi Kiev”, deşi tocmai asta promisese în discursul rostit cu ocazia Zilei Independenţei RM, la 27.08.04.

De fapt, prin afirmaţiile sale Preşedintele Voronin a adus învinuiri Rusiei de încălcare a articolului 5 al Tratatului de prietenie şi cooperare între Republica Moldova şi Federaţia Rusă din 19.12.2001, articol care stipulează în mod expres că “Părţile condamnă separatismul sub toate formele lui de manifestare şi se angajează să nu sprijine mişcările separatiste”. Probabil, în acest mod el a dorit să anticipeze justificarea neonorării obligaţiunilor RM stipulate în Tratat faţă de cooperarea în cadrul CSI. Consecinţele vor fi, probabil, foarte serioase şi merită a fi discutate aparte.

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Creat de NeoNet